Azi ajungem în cel mai nordic punct al excursiei

TIPĂREȘTE

Ziua a șaptea

Din nou un început de zi standard: ora 7.00, micul dejun și ora 8.00 îmbarcarea în autocar. Odată urcați în autocar, ghidul își ține promisiunea din seara trecută. Deși nu este în program, mergem pentru o jumătate de oră în centrul orașului Hamar.

Autocarul oprește în imediata vecinătate a unei biserici. Ghidul ne spune că este catedrala orașului. Parcă nu îmi vine a crede că un oraș de aproape 30000 locuitori are o catedrală. Parcă nici mărimea bisericii nu justifică un asemenea titlu. Totuși, internetul de acasă îmi confirmă că este vorba de o catedrală. Dreptul la acest titlu apare după ce în 1864 se înființează „Dioceza de Hamar” . Biserica este construită în perioada 1864 – 1866, dar a suferit multiple îmbunătățiri până prin 1950.

Ușa de intrare este însă închisă. Ghidul însă intră și, după câteva clipe, iese. „Biserica este în renovare, dar avem permisiunea de a intra pentru câteva minute” ne comunică acesta.

Biserica, de rit luteran, are un interior cu un decor simplist, conform cerințelor religiei sale Bineînțeles, îmi atrage atenția amvonul. Cel mai decorat loc este altarul, cu 3 icoane imense. Orga, de data asta după părerea mea, un pic cam prea mare față de dimensiunea navei este amplasată deasupra intrării. Nu știu care sunt cutumele în această religie, dar remarc faptul că altarul este îndreptat spre nord.

Părăsind biserica, urmăm o stradă spre sud cale de circa 150 m și pătrundem într-o piață pătrată. Mărginită atât de clădiri moderne cât și de unele cu ceva vechime, presupun, dar nu sunt sigur, că ar fi centrul orașului. La ora 8.30 dimineața suntem singurii care populează această piață. Două lucruri îmi atrag atenția: o fântână arteziană la nivelul carosabilului, destul de mare, în colțul sud – vestic al pieței și o statuie de pe latura nordică. O traducere cu telefonul a inscripției de pe soclu îmi spune că ar fi un monument închinat femeii.

Dacă am fi continuat plimbarea spre sud încă circa 100 m, dincolo de piață, am fi ajuns și în portul orașului. Dar noi ne întoarcem la autocar și pornim mai departe spre nord – vest. Traversăm pe un pod lacul Mjösen și mergem în paralel cu acesta circa 60 km, până la următoarea noastră destinație, orașul Lillehammer.

Cunoscut în principal ca organizator al Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1994, este un oraș relativ mic, cu mai puțin de 30000 locuitori. Îl recunosc, văzând destul de departe trambulina pentru sărituri cu schiurile. Din mersul autobuzului, cu un zoom mare, nu reușesc să fac o fotografie ca lumea.

Autocarul oprește într-o parcare. De aici pornim pe jos. Trecem un pod peste calea ferată și... începe maratonul vizitei prin oraș. După pod, o facem la dreapta, spre sud, paralel cu calea ferată. După câteva sute de metrii prindem din urmă grupul oprit pentru poze lângă o statuie ce înfățișează un schior făcând o coborâre, dar echipat cam în modul de la începuturile schiului sportiv. Noi ne vom opri aici mai mult la întoarcere. După încă câțiva zeci de metrii o luăm la stânga, urcăm pe o stradă de circa 100 m lungime. Aici întâlnim o altă statuie, practic o foaie metalică în care este decupată silueta unui alergător cu flacăra olimpică. Este primul, dar și ultimul element care are legătură cu Jocurile Olimpice pe care îl întâlnim.

Apoi ajungem în o stradă comercială aproape de genul Lipscanului nostru bucureștean. Aici primim... o oră liber, pentru cumpărături. Cuuum?? Am venit la Lillehammer pentru cumpărături? Orașul asta nu are nici un obiectiv turistic care să merite atenția noastră? Îmi aduc aminte că, în 2012, trambulina de sărituri cu schiurile din Oslo a constituit un obiectiv turistic nominalizat în programul excursiei. Am avut atunci ocazia să urc până în vârful ei și, deși era vară, să-mi imaginez cum ar fi fost să-mi dau drumul. Jos era și un simulator, dar nu am mai avut timp de el. Aici, la Lillehammer, nu s-a putut. De ce?

Noi nu avem chef de cumpărături. De altfel, este și un pic cam devreme. Este abia 10.00 dimineața. Magazinele abia încep să deschidă. Totuși, la un moment dat, ieșindu-ne în cale o farmacie, Doina insistă să intrăm să luăm ceva contra răgușelii ce mă chinuia dimineața, de câteva zile. Mă convinge și intrăm. Farmacista îmi oferă ceva gen „Strepsils” . Dar care costă echivalentul a 68 lei. Apoi, Doina își propune să înlocuiască gentuța de pe umăr cu un rucsac mic. Alege unul, cel mai mic posibil din un plastic destul de subțire. Când aude prețul, echivalentul a circa 500 lei, renunță imediat. Nu, Norvegia nu este pentru noi un loc de cumpărături.

Separați de grup, pornim agale spre autocar. Avem timp suficient, putem să ne oprim la cele două statui menționate anterior și să ne facem fotografiile noastre. În plus, de pe podul peste calea ferată pot să fac o fotografie mai bună trambulinei. Oare de ce nu am putut măcar să mergem până lângă ea?

Acasă, internetul îmi spune că, în afara Parcul Olimpic, în Lillehammer mai sunt 4 sau 5 muzee interesante. Pe lângă unul din ele, Muzeul de Artă, am trecut fără să știm, remarcând-i însă arhitectura interesantă.

În jurul orei 11.00 părăsim Lillehammer, îndreptându-ne în continuare spre nord – vest. Avem de parcurs mai bine de 400 km până la Kristiansund, oraș pe malul Oceanului Atlantic. O bună bucată de drum mergem paralel cu același curs de apă per care l-am întâlnit încă înainte de a ajunge la Hamar. După ce am scormonit din greu internetul, aflu și cum se numește: Gudbrandsdalslågen. Nu știu dacă ăsta este numele pe care l-a pronunțat ghidul, dar eu nu pot să-l pronunț. Însă nu este principalul curs de apă al Norvegiei. Are numai 204 km lungime și este afluent de dreapta al celui mai important râu norvegian, Glomma, care are circa 600 km lungime.

În unul din popasurile obligatorii, remarc, la oarece distanță, o statuie care pare a fi un berbec. Impresia nu se schimbă nici când sunt destul de aproape, doar că este mult prea mare. Numai plăcuța de pe postament mă lămurește: „Moskus” . Deci așa arată furnizorul acelui parfum faimos. Presupun că statuia reprezintă animalul în mărime naturală.

Încet, încet, relieful devine mai accentuat. Intrăm în „Munții Scandinaviei” . Nu sunt foarte înalți. Înțeleg că rareori depășesc 2300 m, dar sunt foarte spectaculoși. Noi mergem prin trecători cu versanți desul de abrupți pe ambele laturi ale drumului. Și încep să apară și cascadele. 1,2, 3, ... la un moment dat le pierdem numărul. Dar nu sunt două la fel și care de care este mai interesantă. La un alt popas în zonă Doina are parte de o captură parfumată. Vezi fotografia P35.

La un moment dat începem să întâlnim fiorduri. Pe unele le ocolim, altele le traversăm cu vaporul. Am parte de o nouă dezamăgire. La excursia anterioară, la majoritatea traversărilor, am putut coborî din autocar să inspectăm vasul sau să admirăm peisajele. Acum nu am avut posibilitatea și nu am putut admira decât pereți metalic și alte mașini. Este drept că între timp s-a trecut pe motoare electrice și, parcă, traversările durează mai puțin.

Primul „obiectiv turistic” la care trebuie să ajungem este „Drumul Atlanticului” . Ghidul ș-a propus să-l parcurgem de la vest la est. Aceasta a inversat puțin traseul excursiei, Kristiansund rămânând la urmă, lungind puțin și traseul zilei. Și poate este mai bine așa, partea cea mai spectaculoasă a drumului rămânând la urmă. Data trecută l-am parcurs în sens și, când l-am părăsit, virând la stânga, mulți turiști au fost nemulțumiți, crezând că nu l-am parcurs în totalitate. Construit pe parcursul a 6 ani, începând din 1983, este considerat de unele surse „o minune inginerească” și „cel mai frumos drum din lume” . Acesta leagă un șir de 7 insule între ele și cu țărmul, având în consecință 8 poduri. Cel mai spectaculos dintre ele, ultimul parcurs de noi, este și cel mai lung, are 260 m lungime, cel mai înalt, cu 23 m deasupra apei, are rampele de acces la o înclinare foarte pronunțată și în plus, mai este și în curbă. Deși am loc pe la mijlocul autocarului, încerc, cu zoom, să fac un filmuleț prin parbrizul acestuia. Nu sunt mulțumit de ce a ieșit, totuși îl anexez, pentru a crea o imagine despre cum arată.

După ce trecem ultimul pod facem un popas pentru fotografii. Aici am făcut popas și data trecută. Îmi aduc aminte de monumentul închinat celor care si-au pierdut viața pe mare, dar nu recunosc podina metalică ce a înlocuit poteca de pământ de data trecută. Da, un turism de succes se face îmbunătățind condițiile de vizitare.

Pornim mai departe și, după mai puțin de 30 km ajungem la următorul obiectiv din programul excursiei, „Tunelul Atlanticului” . Acesta este un tunel subteran, care face parte din drumul județean norvegian nr. 64, și leagă localitățile Kristiansund și Averøy, săpat sub o zonă a Oceanului Atlantic. Este un obiectiv nou și pentru mine, în 2012 a fost ocolit, deși fusese pus în funcțiune în 2009. Tunelul, cu o lungime de peste 5700 m este săpat la 250 m adâncime. Deși nu are mare importanță, m-am întrebat dacă distanța de 250 m este raportată la cota terenului la capetele acestuia, sau la fundul oceanului în zona traversării.

La ieșirea din tunel suntem în orașul Kristiansund, unul din obiectivele excursiei noastre.

Suntem în vel mai nordic punct al excursiei:

֎ 63° 7' 32.42"N

֎ 7°43' 38.61"E.

Am ales coordonatele la ieșirea din tunel, fiind cele de la „lumina zilei” , deși punctul cu adevărat cel mai nordic a fost undeva în interiorul tunelului. Dar diferența este nesemnificativă.

Dar aceasta este singura noastră realizare importantă din acest oraș. Popasul îl facem în zona portului, unde nu facem altceva decât să admirăm un imens vas de pasageri. Probabil că este unul din acelea care fac croaziere în lungul coastelor norvegiene și ai cărui pasageri au coborât pe uscat să viziteze orașul. Noi vizităm doar grupul sanitar al restaurantului din zonă. Totuși, stăm în această zonă o jumătate de oră.

În final, pornim spre sud. Până la Molde, locul unde vom înnopta, mai avem cam 80 km. În drum, traversăm două fiorduri, unul prin un tunel, celălalt pe un pod foarte spectaculos.

Ajungem la hotelul Scandic Alexandra Molde în jurul orei 21.00. Deși eram la peste o lună după solstițiul de vară, la ora 23.00 era încă lumină.

---

VIZUALIZĂRI: 1288 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI