Lefkada. O destinație turistică încântătoare. (3) Nydri, Dimossari și ... garlic.

TIPĂREȘTE

Mi-am făcut obiceiul și poate nu numai eu fac asta, ca de fie care dată când plecăm spre o anumită destinație, să cercetez cât se poate de amănunțit harta zonei unde mă voi afla. Desigur fac asta folosind hărțile de pe ”Goolgle” pe care le măresc până la nivelul maxim posibil și apoi intru pe modul ”Earth” și ”Street”. Pot să spun că astfel, am reușit atât pentru stațiunea Argassi din Zakyntos, cât și pentru Sidari” în Korfu, să imi fac o imagine destul de exactă a locului de destinație, a amplasării hotelului și a împrejurimilor lui.

Așa am făcut și de această dată, studiind mai ales drumul principal, care este paralel cu țărmul mării Ionice și străduțele de acces la mare.

Mi-am dat astfel seama că incepând din zona Perigiali, până la portul Nydri, sunt puține locuri ce pot fi numite plaje. Vegetația de pe malul mării în zona respectivă, este foarte densă și aproape pe toată distanța ea începe chiar de la apă.

Știind asta, in ziua următoare turului insulei, după micul dejun, am hotărât să facem o cercetare mai amănunțită ”per pedes” pentru a găsi totuși un loc potrivit unde să stăm la soare.

Norocul ne-a surâs destul de repede. Imediat ce am ieșit de la hotel în strada principală, la vreo 30 de metri, am văzut mergând în față noastră două doamne a căror ținută era în mod evident una de plajă. Ne-am luat discret după ele, și astfel am aflat că există un drum care trecând prin curțile mai multor vile duce la mare, dar nu poate fi văzut cu ușurință.

Am descoperit astfel, o plajă foarte îngustă, nu mai lată de doi metri și jumătate, dar cu un nisip foarte fin. Am întins prosoapele și ne-am așezat la soare. Timpul era foarte frumos, marea deosebit de liniștită, plină de yachturi de agrement care se roteau încet în cerc în jurul ancorelor sub adierea vântului. În fața noastră ușor spre sânga, la distanță de cel mult 1,5 km, se vede insula Sparti, în dreapta insula Madouri, iar în adâncime între ele insulele Scorpidi și Scorpios. În fața celei din urmă, se legăna majestuos, fostul yacht al lui Aristotel Onasis, acum propritatea unui mare magnat rus.

După vreo două ore de stat la soare, timp în care am incercat să intrăm și în apă, dar ni s-a părut prea rece și am renunțat, ne-am strâns jucăriile și am mers pe terasa de lângă fâșia de nisip. La început am vrut să ne răcorim cu o bere, dar mai apoi am hotărât să și mâncăm acolo. Eu am comandat o doradă la grătar, iar soția o musaca, fiecare dintre noi gândindu-ne la gustul lor așa cum l-am simțit în Zakyntos cu un an în urmă. Dorada nu a fost însă la fel cu cea pe care ne-a pregătit-o atunci, la o tavernă din portul Agios Nicolaus un român de-al nostru. Am fost însă mulțumiți. Tot ce am consumat, adică două beri, musacaua și dorada, 50 ml de țipura - zic unii că ar fi un fel țuică grecească, dar mie mi s-a părut tot un fel de ”Uzo” - și 250 ml de vin a costat 18 euro și ceva. Ieftin, nu. Efaristo, we'll come tommorow again” le-am spus gazdelor, și am plecat. Abia peste două sau trei zile însă aveam să ajungem din nou acolo.

După amiază când vremea s-a mai răcorit puțin, ca de altfel aproape în fiecare zi spre seară am făcut plimbări în Nydri.

Așa cum spuneam, orașul Nydri este situat pe coasta estică a insulei fiind al doilea oraș ca mărime al acesteia. Din Perigiali până în centrul lui se merge pe jos cam 25 – 30 minute. Construcțiile mai ales cele vechi au specificul acela aparte al arhitecturii grecești, dar există și multe construcții mai noi care nu mai respectă același stil.

Drumul care duce spre Nydri străbătrându-l, este oarecum paralel cu țărmul mării și destul de aproape de ea.

Pe întreagă porțiunea ce ține de oraș, acesta este înțesat cu magazine pline de suveniruri, taverne, restaurante, precum și sedii de firme de turism, sau care închiriază autoturisme, motociclete scutere și ATV-uri. La autoturisme prețul pornește cam de la 35 euro pe zi, iar la celelalte fiind ceva mai jos. Mare atenție însă mai ales la ATV-uri, pentru că starea lor tehnică nu este una dintre cele mai bune. O familie din grupul nostru a închiriat unul, iar pe drum a avut probleme cu direcția, care s-a blocat la Agios Nikitas în momentul când voia să plece de la plajă pentru a se întoarce la hotel. A fost nevoit să cheme telefonic reprezentantul firmei, care a venind la fața locului, și neputând repare l-a dus înapoi pe platformă. Desigur colegul nostru și-a recuperat banii de închiriere, dar întâmplarea putea să îl coste foarte mult.

Portul orașului se află chiar în centrul acestuia, accesul la el făcându-se, pe niște străduțe înguste care se îndreaptă spre mare. Faleză este foarte lată, iar marginea ei dinspre oraș, este ocupată numai taverne, care seara sunt pline ochi. Prețurile aici sunt mult mai mari decât în celelalte părți ale orașului.

Cam jumătatea distanței dintre cele două capete ale falezei, este amplasată o statuie impunătoare a lui Aristotel Onasis, personaj atât de cunoscut nouă tuturor. Celebritatea lui în zonă, este aceea că după ce acesta a cumpărat insula Scorpios în 1963, i-a transformat suprafața aproape total lipsită de vegetație într-un paradis. A adus din diferite părți ale lumii tot felul de specii exotice de plante pomi și arbuști pe care i-a plantat pe insulă și de asemenea a adus apa potabilă pe insulă de pe continent, astfel aceasta a devenind de nerecunoscut. Lucrările de transformare a insulei, au adus beneficii mari locuitorilor orașului Nydri, astfel că drept recunoștință i-a fost ridicată acea statuie. În anul 1968 a sărbătorit pe insulă, căsătoria lui cu Jacqueline Kennedy.

În momentul de față, insula se află în proprietatea unui magnat rus. În perioada cât am stat noi acolo fiica acestuia și-a sărbătorit ziua de naștere. Am aflat asta de la recepționera hotelului, o persoană instruită, foarte amabilă și prietenoasă, care seara venea și stătea cu noi pe terasa hotelului povestindu-ne sau explicându-ne tot felul de lucruri despre Grecia. Era de fapt fiica administratorului unui lanț de hoteluri, între care și Posidonio B. Ea ne-a spus că sărbătoarea avea să dureze o săptămână, că avea foarte mulți invitați din toate colțurile lumii și că pentru buna desfășurare a aniversării, tatăl ei a angajat la New York, 50 de chelneri foarte bine pregătiți pe care i-a adus pe insula Skorpios.

Cam asta despre orașul Nydri. Nu am vorbit nimic despre viața de noapte pentru că nu ne-a preocupat, dar am înțeles că ar exista una foarte intensă în lunile iulie și august, când orașul este foarte aglomerat cu turiști.

Un alt obiectiv care poate fi abordat atât ”per pedes” cât și cu mijloace de transport individuale, este Cascada Dimossari, unde împreună cu alte două familii, am hotărât să mergem pe jos. Din informațiile pe care le aveam de la personalul hotelului, am aflat că distanța până acolo ar fi de aproximativ 3 km., ceea ce nu ni s-a părut a fi prea mare.

Am pornit așadar la drum de la hotel, în jurul orei 10. Am calculat noi, că mergând nu foarte repede am putea ajunge la cascadă în jurul orei 11. N-a fost însă să fie. După ce am încurcat drumul în vreo două rânduri, la vreo doi km de mers, am găsit în sfârșit un indicator pe care scria: ”Dimossari Water Falls 3 km”. De acum eram siguri că suntem pe drumul cel bun și ne-am continuat marșul spre ținta noastră.

Drumul este foarte foarte ușor în pantă astfel că efortul fizic nu este mare. Este un traseu frumos plin de verdeață, printre doi versanți înalți ai unei văi pe firul căreia curge un pârâu cu foarte puțină apă. Pe partea stângă a drumului, socotind după sensul nostru de mers, vedem grădini foarte bine îngrijite, pline de pomi fructiferi, lămâi portocali, smochini și mai ales măslini. Pe măsură ce ne apropiam, am întâlnit perechi sau grupuri care se întorceau de la cascadă. Acolo toată lumea se salută. Hello! Hello! Unora le adresăm întrebarea: ”Is it far to water falls? ” ”No more then half an our” a fost răspunsul de fiecare dată pe toată distanța.

De menționat că tot drumul este asfaltat, până la aproximativ 200 de metri de cascadă. La capătul asfaltului este o parcare auto și o tavernă unde se pot servi mici gustări, sau preparate la grătar. De aici drumul spre cascadă este o potecă, pietruită sau săpată în stâncă, lată de aproximativ un metru cu balustradă pe partea dinspre vale. Este un traseu montan superb, ușor de abordat pentru toată lumea.

Spre cascada la care în sfârșit am ajuns, drumul se îngustează și după ce trecem printr-o spărtură de forma unei porți în stâncă, pătrundem într-o căldare montană și în fața noastră apare cascada la 20 de metri. Este o cădere de apă de la vreo 7 m înălțime în fața căreia s-a format un lac cu apă rece ca gheața, nu foarte mare în diametru, dar adânc. Curajoșii întră și fac baie în el, iar unii se cațără pe o stâncă și fac salturi în apă. De aici, pe niște trepte din lemn, vreo cinci zeci la număr, se urcă pe un platou unde mai există o cădere de apă asemănătoare loc unde noi nu am mai urcat lăsâdu-i să facă asta doar pe prietenii noștri mai tineri.

Drumul spre casă a fost mult mai simplu l-am făcut fără nici un popas, și după aproximativ oră și ceva am ajuns la hotel. De aceea, ținând cont de faptul că mergând pe jos în pas normal, un om face cam 5 km pe oră, am am concluzionat că de la hotelul nostru la cascadă, drumul este de cel puțin șase km.

Nu aș încheia însă fără să povestesc o întâmplare hazlie. La două zile după excursia la cascadă, după vreo două ore de stat la soare ne aflam din nou la terasa de care am mai vorbit. Doream să mâncăm și să fie tot pește, dar nu doradă. Un pește mic prăjit, ales după o fotografie dintr-un catalog pe care ni l-a adus chelnărița. Eu am vrut și o tărie dar nu una cu gustul acela specific al uzo. Coniacul Alexandros de asemenea nu îmi surâdea așa că m-am gândit la o vodcă. Până să o aducă însă, am aruncat o privire la sticlele de la bar făcând o descoperire mare. O sticlă de șliboviță, băutură care în țară la noi se găsea în tinerețea mea peste tot. Am schimbat imediat comanda și nu am regretat.

Ajungând în țară, am căutat prin toate marile magazine dar nu am găsit așa ceva. După un timp a sosit peștele frumos rumenit, aranjat pe farfurie alături de o salată de roșii cu ceapă și piure de cartofi. Când am văzut-o ne-a lăsat gura apă. Gândindu-mă ce bine ar merge niște usturoi lângă ea m-am ridicat și am mers la bar să văd dacă au așa ceva, însă ghinion, nu îmi mai aminteam cum se spune usturoi în englază. Am încercat să-i explic chelneriței că este ceva care crește ca ceapa din pământ, că e frate cu ceapa. Am mimat zdrobirea usturoiului amestecarea și apoi răsturnarea lui peste pește. Nimic. Mi-au arătat de toate ceapă, ardei, gogoșari, lămâi și și altele. Degeaba. Mi-a venit ideia să o sun pe fiică-mea fiind sigur că ea știe, pentru că de câte ori gătea cu usturoi, spunea ”și acuma puțin... ” pronunțând cuvâtul englezesc. Nu-mi aduc aminte, a fost răspunsul. Am închis și mi-am susținut în continuare cererea, cu tot felul de gesturi și explicații dar nimeni nu pricepea nimic. După câteva secunde aud că a intrat un mesaj pe telefon. Mă uit și văd cuvântul magic. ”Garlic” am strigat. ”Oh garlic? ” s-au mirat în cor chelnărița, bucătarul și o doamnă mai în vârstă. Toată lumea se prăpădea de râs, inclusiv alți clienți care erau în apropiere și erau curioși să vadă ce se întâmplă. Între timp m-am pomenit că bucătarul a și venit din bucătărie cu un bol mare, plin cu mujdei gata preparat. La plecare, trecând pe lângă geamul deschis al bucătăriei, am văzut atârnînd de polița unui raft, o funie mare de usturoi. Doar pe ea nu mi-au arătat-o alături de cele de care spuneam.

---

VIZUALIZĂRI: 4842 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI