Cascada Dimosari - sincer, aveam alte asteptari!

TIPĂREȘTE

Dupa sejurul din Corfu, (care ramane pe locul 1 in topul meu personal, chiar si dupa al treilea concediu facut acolo) ne-am hotarat sa vizitam si Lefkada si, daca ne place, sa mai petrecem cateva zile aici. Nu ne-a placut si am stat doar 1 zi. Cred ca suntem printre putinii dezamagiti de Lefkada, dupa cate am citit. Sau poate ca nu am cautat noi in locurile potrivite...

Ei bine, intrand pe insula, dupa ce studiasem harta inainte si vazusem cateva locuri "must-see" pe net, am decis sa vizitam si cascada, avand in vedere ca e aproape de Nidri, prin care treceam oricum in drum spre Vasiliki, care era tinta noastra. Intr-o frumoasa si calduroasa zi de august deci, pornim din Nidri si urmarim semnele spre cascada.

(Trebuie sa fac o paranteza si sa mentionez faptul ca eu nu eram in cea mai buna forma fizica, de fapt eram in plina criza de colecist. Asa se explica partial "entuziasmul" meu de a vedea cascada. Stiind insa ca e un obiectiv pus pe lista si pe care imi dorisem sa il vad, am strans din dinti, am luat 2 algocalmine si 2 No-spa si am purces la drum.)

Orientandu-ne deci mai cu harta, mai cu GPS-ul, am dibuit pe unde e drumul spre cascada. Dupa ce am dat, pe partea stanga, de un indicator pe care scria "Kataraktes" am rasuflat usurati ca suntem pe drumul cel bun. Citisem pe net ca sunt gradini de lamai pe drum si ca e plin de ele, cazute pe jos, ca la noi prunele. N-am prea vazut asa ceva. Si mai citisem si ca drumul spre cascada e o adevarata placere. Poate, dar nu cand iti crapa capul de durere si afara e o caldura toropitoare. Noi eram cu masina, asa ca am condus pana unde am putut. Adica pana la taverna "La Platanes" daca imi aduc bine aminte, unde am lasat masina in parcare. De aici incepe greul, urcusul adica. Pentru cei antrenati si pasionatii de munte cred ca e o placere, insa eu nu sunt o impatimita a acestui sport. Sunt mai puturoasa de felul meu, de asta iubesc marea, unde stai pe plaja, inoti si admiri privelistea.

Lasam deci masina in parcare, iau pilulele minune care sa ma ajute sa supravietuiesc plimbarii si, fiind deja ora 7 si ceva seara, vazand in ce stare buna sunt, sotul meu porneste inainte, sa apuce sa mai faca niste poze. Deja se lasau umbrele peste munte si bateriile erau cam low, asa ca am sperat ca ne tin pana la cascada. Si am avut noroc.

Citisem ca sunt cam 400 metri din parcare, dar ori e mai mult ori ma simteam eu foarte rau, insa mi s-a parut extrem de lung. Drumul, serpuit si pe alocuri foarte accidentat (purtati incaltari potrivite, apropo- ceva cu barete, catarame sau pantofi pentru drumetii) e frumos, trebuie sa recunosc. Poteca ingusta serpuia pe langa muntele aflat la inceput in partea stanga. Poteca era pavata cu bucati de piatra si la inceput parea extrem de accesibila, fiind dotata si cu balustrade de lemn. Pe carare mai erau si niste scurgeri acoperite cu gratare metalice, unde siroia un firicel de apa. N-am vazut nici un alt strop la inceput, tot cautam valea si nu ne dadeam seama unde este apa care se scurge din cascada. M-am gandit, deci, ca o fi mai departe. Am intrebat un turist care se intorcea si a zis ca e aproape. Uitandu-ma insa la incaltarile de hiking si muschii de la picioare mi-am dat seama ca omul e antrenat si pentru mine nu va fi foarte aproape.

Peisajul pietros si impadurit in acelasi timp, pe care ma opream destul de des ca sa il admir (si sa imi mai domolesc durerea de cap) merita plimbarea. Au inceput sa apara cateva balti si ochiuri de apa, precum si o vale secata, plina de bolovani enormi. Totusi, apa nicaieri. Au inceput sa apara trepte, gauri si treceri prin munte si sa se auda un zgomot de apa care cade. Si s-a ivit si un firicel de apa, prea anemic insa pentru ce credeam noi ca se scurge dintr-o cascada.

Dupa ce a inceput sa apara un lac mai mic si poteca s-a subtiat mult, la un punct a dat intr-o scara de lemn suspendata pe stanci. Dupa ce am urcat scara si am trecut de creasta a aparut si cascada. Am fost sincer dezamagita la culme! In poze era mareata, spectaculoasa, mult mai colorata! In realitate un firicel destul de subtire de apa care curgea de pe stanci, printre cateva tufisuri, formand un mic lac, de culoare incerta, gri albastrui, care nu prea iti inspira dorinta de a te imbaia in el. Citisem de turisti care se scaldasera in apele "cristaline" ale cascadei- noi am vazut doar un turist care si-a imbaiat cainele aici. Iar apa nu mi s-a parut deloc limpede, avea o nuanta laptoasa care nu parea deloc "fresh".

Trebuie sa mentionez insa si un lucru care noua ni s-a parut cumva ciudat. De la parcare am observat o teava, o conducta subtire ancorata pe munte, care serpuia impreuna cu cararea si mergea pana la cascada, pentru a urca undeva deasupra ei. Vazand albia secatuita si subtirimea cascadei nu ne-am putut opri sa nu banuim ca aceasta cascada este oarecum alimentata de undeva si apa se recirculeaza. Sunt convinsa ca a existat aici o cascada spectaculoasa, dovada bolovanii enormi din albie, care nu puteau fi antrenati decat de suvoaie puternice. Si totusi, din cate am inteles, asta a fost pe vremuri. (Un alt element e numele cascadei – Dimosari, scris si Dimossari sau Demosari-care provine de la cuvantul grecesc "dimos" care denumea acest loc, plin de mori de apa, aflate in proprietatea statului). In prezent, din cauza secetei care a afectat si Lefkada, cred ca grecii au incercat sa mentina in viata un obiectiv turistic interesant si sa il promoveze chiar si in anotimpul secetos. Din cate am citit cascada e recomandabil sa fie vizitata in extra sezon, cand probabil ca se descurca prin "forte proprii". Daca am gresit cu ceva sau am interpretat noi gresit conducta imi fac "mea culpa" in fata iubitorilor Lefkadei!

Poetul si politicianul grec Aristotelis Valaoritis, nascut in Lefkada in 1824 a scris chiar si o poezie dedicata cascadei, poezie intitulata "Copacul dezradacinat (sau scos din radacini) " care vorbeste despre un copac aflat pe malul marii, scos din radacini si adus aici de forta apei din cascada Dimosari. Deci, probabil, prin anii 1800 cascada era un obiectiv care impunea respect si admiratie. Pentru cei care doresc sa citeasca versiunea tradusa in engleza de Georgia Dimopoulou atasez si poezia.

-

The Uprooted Tree
By Aristotelis Valaoritis

Tree that you lie dead on the edge of my seashore
what hand uprooted you, what force took you
from the ridge of the mountain and brought you in the wave.
You, your old age hadn’t given you woodworms,
on your undisturbed branches hundreds of years
without bending them were laying,
on your iron bark without scratching it
the forest’s wild calf was sharpening its horns.
Tell me, how come you are lying dead, oak, at my shore?
Dimosaris (waterfall) descended heavily the day before yesterday
Bellowing in his path, as if seeking battle.

-

Consider, in concluzie, ca locul merita vizitat pentru frumusetea peisajului, rocile albe si vegetatia bogata din zona, daca nu pentru cascada in sine.

---

VIZUALIZĂRI: 8812 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI