ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.09.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2011
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Nessebar - unic si incantator!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Anul acesta am vizitat pentru a doua oara acest frumos oras, care de fiecare data mi-a produs o impresie deosebita. Am tot incercat sa astern pe hartie cateva ganduri pentru cei care nu l-au cunoscut niciodata, in speranta de a va convinge sa-l vizitati, sa-l intelegeti si sa-l iubiti, asa cum el merita din plin.

Voi incerca sa prezint cateva elemente care, cel putin pentru mine, recomanda acest oras, ca unul dintre locurile cele mai interesante si pline de istorie, din Bulgaria, ca unul dintre cele mai vizitate si apreciate obiective, intrat in patrimoniu UNESCO, inca din anii 80.

Drumul

De la Albena, punctul nostru de plecare si pana intr-o parcare privata din apropierea orasului vechi Nessebar, sunt aproximativ 110 km, distanta strabatuta cam in 2 ore si jumatate, atat din cauza aglomeratiei (foarte multe autocare), cat si din cauza serpentinelor si a soselei inguste, fara prea multe sanse pentru depasiri.

Iesim din Albena, trecem pe langa Nisipuri, pe langa Sf. Constantin si Elena, se circula excelent, sunt doua benzi pe sens, insa cu restrictii de viteza si …radar. De la iesirea din Varna, suntem placut surprinsi de o scurta bucata de autostrada (A4), care taie o padure superba, peisajul este de vis, insa va recomand sa priviti si in oglinda retrovizoare, exista vreo 4 motociclisti bulgari (politie) care se plimba pe aceasta bucata de vreo 20 km. urmarind masinile care li se par dubioase.

Dupa ce iesim de pe autostrada, pastram directia de mers paralela cu marea, drumul desi cu o banda pe sens este bun, insa exista foarte multe localitati si limite de viteza, uneori de 30-40 km/h, am intalnit si radare, insa mi-am propus sa nu ma grabesc, anul trecut am platit o amenda (de fapt « atentie ») cat pentru zece ani.

Usor usor intram in zona Byala, deosebit de frumoasa datorita padurilor si a dealurilor de pe care se poate admira coasta Marii Negre si statiunile pana in apropiere de golful Burgas. Se trece pe langa Obzor, Elenite si Sveti Vlas, intr-o coborare accentuata, cu multe serpentine. De aici drumul devine mai usor, paralel cu marea, trecem pe langa Sunny Beach si frumoasele sale hoteluri, traficul devine mai intens datorita aglomeratiei de hoteluri, a supermarket-urilor din zona si a intersectiei semaforizata pentru Nessebar.

Nessebar vechi

Am sa insist mai mult pentru orasul vechi, desi nici cel nou nu este mai prejos din cauza numeroaselor parcuri, hoteluri, posibilitati de distractie din zona. Este o zona atractiva, ceva mai scumpa, se apropie de Burgas, pe care l-am « simtit » ca cel mai scump oras/statiune de pe litoralul bulgaresc.

Inca de la intrare in noul Nessebar mi-am dat seama ca voi avea mari probleme cu parcarea, foarte multe stradute, destul de inguste si cu sens unic, multe restrictii si parcari private ale hotelurilor si ale bancilor, m-au determinat sa elimin posibilitatea unei explorari a noului oras, optand pentru o parcare din zona portului de agrement (care mi-a fost recomandata la un prêt bun 2 lv. /h). Din pacate, din cauza numerosilor turisti veniti sa exploreze vechiul oras si din cauza aglomeratiei de masini din cele 4 parcari ale peninsulei, politia a blocat accesul pe soseaua care duce catre vechiul oras, iar masinile au fost redirectionate catre orasul noi, mai putin autocarele care aveau acces catre vechiul oras si a autobuzelor municipalitatii.

Cu greu am gasit loc intr-o parcare privata (1,5 lv/h), la aproximativ 500 metri de orasul vechi. M-am enervat teribil cand am ajuns pe digul care face legatura cu Nessebar-ul vechi si am vazut ca politistii disparusera, iar traficul se desfasura normal catre Old Nessebar, am zarit si locuri libere intr-o parcare, dar acum era prea tarziu.

Nessebarul este inconjurat de o istorie lunga si bogata in izvoare, fiind unul dintre cele mai vechi orase de la Marea Neagra.

Initial a fost un sat grecesc, unde s-a ridicat o asezare care cuprindea un templu in cinstea zeului Apollo, cateva case, principala activitate constituind-o pescuitul. Peste cateva secole, pe vechiul Mesambria a fost instalata o fortareata romana, puternica, care avea un rol decisiv in aceasta zona a Marii Negre, controland atat pe uscat cat si pe mare comertul dintre principalele asezari antice, care aveau port la Marea Neagra sau Egee. Sub stapanire romana, s-au ridicat numeroase biserici, scoli, s-a ridicat un important port, iar orasul a devenit cel mai important centru episcopal din partea de vest a Marii Negre. Mai tarziu orasul a fost sub ocupatia Imperiului otoman, care la randul sau a construit numeroase biserici si a fortificat zidurile cetatii. Portul s-a dezvoltat in continuare, in acelasi timp comertul a cunoscut o evolutie maxima prin tranzactiile cu grane.

Dupa eliberare, Nessebar a incetat sa mai fie cel mai important arbitru de la Marea Neagra, s-a continuat constructia de barci pescaresti si principala activitate a redevenit pescuitul, dar si productia de vinuri, una dintre cele mai bune din zona balcanica.

Insa, cel mai important, Nessebarul a ramas orasul cu cele mai multe biserici, multe dintre ele aflandu-se astazi intr-un proces de conservare. Exista proiecte pentru bisericile ale caror ziduri, astazi, nu mai exista decat partial, pe de-o parte, am inteles ca sunt voci care militeaza pentru reconstructie, dar exista si voci, cele mai multe, care doresc doar o consolidare a ruinelor, care incanta pe cei care viziteaza Nessebarul zilnic.

Cea mai veche biserica construita in Nessebar este Sfanta Sofia, ridicata undeva in jurul secolului 6 in mijlocul vechiului orasului antic, este una dintre cele mai mari, astazi se pot observa doar ruinele ei, este unul dintre cele mai cautate, vizitate si fotografiate locuri din Nessebar. Biserica a fost distrusa, apoi a fost ridicata din nou, mai tarziu a fost jefuita de catre venetieni, a devenit centru episcopal pentru Nessebar, pentru ca mai tarziu sa fie abandonata, vorbim de secolul 18. In preajma razboiului bulgaro-turc, basilica a fost distrusa, ceea ce vedem astazi fiind doar ruinele din piatra si caramida rosie, ale uneia dintre cele mai mari, frumoase si reprezentative biserici pentru Nessebar.

O alta biserica la fel de frumoasa si foarte vizitata este Biserica Sf. Ioan Botezatorul, construita undeva in sec 10, ceea ce impresioneaza in mod evident, este modul in care este conservata, este construita sub forma unei cruci, avand patru stalpi masivi, care sustin intreg acoperisul bisericii, este construita din piatra si caramida, destul de intunecoasa si rece, descoperim cateva fresce si picturi interesante, unele dintre ele pastrate in conditii foarte bune.

Biserica Sfantul Stefan este una dintre cele mai mari biserici din Nessebar, este bine conservata si foarte vizitata, cand am ajuns noi era coada la intrare, acum este un muzeu, intrarea costa 5 lv, a fost construita tot prin secolul 10, a cunoscut numeroase modificari, partea dinspre rasarit este mai recent construita, in timp ce partea dinspre apus, pastreaza elementele originale ale constructiei initiale. Este construita din piatra, caramizi si ceramica, este o biserica frumoasa care noua ne-a placut mult.

O alta atractie din Nessebar intalnim chiar la intrare, in spatele zidurilor cetatii, este vorba de Muzeul de arheologie care adaposteste fresce originale ale vechilor biserici, vase de lut, carpete, tablouri, monede din diferite perioade ale dezvoltarii orasului, cand am fost noi, era prezentata si o impresionanta expozitie de bratari si coliere din perioada romana si cea bizantina.

Orasul in sine este un muzeu in aer liber, peste tot, pe orice straduta facem cunostinta cu istoria, de la zidurile cetatii care odata incercuiau peninsula, pana la bisericile si cladirile de mii de ani care se incapataneaza sa reziste in timp, pentru a incanta privirea si mai ales sufletul. Este emotionant sa stai fata in fata cu istoria, incercand sa intelegi perioadele prin care a trecut acest vechi oras unic de la Marea Neagra.

Mi-au placut deosebit de mult cladirile vechi, din piatra, caramida si lemn, cu ferestre micute, unele dintre ele impodobite cu flori, stradutele inguste si pline de un farmec aparte, insa in acelasi timp am ramas un pic dezamagit de multitudinea de tarabe si magazine care practic monopolizeaza intreaga peninsula. Nu spun ca nu sunt utile, insa sunt extrem de multe, cam aceeasi marfa de calitate inferioara, lucruri pe care le intalnesti si prin bazarurile noastre. Aceste multe, foarte multe tarabe si magazine de la parterul cladirilor istorice, rapeste foarte mult din frumusetea acestui loc special.

Pe langa multitudinea de magazine si tarabe, intalnim numeroase restaurante si terase, cu o priveliste incantatoare, amplasate strategic de jur imprejurul peninsulei, cu o vedere superba la mare.

Am fost si noi intr-un astfel de restaurant, cu greu am gasit loc unde sa ne asezam, mesele pareau micute, locul parea ingust, insa privelistea era incantatoare, cu fata la mare si la zidurile cetatii, care la un moment dat au disparut inecate probabil in mare.

La acest restaurant n-am servit nimic, din pacate, desi am stat mai bine de 15 minute asteptand sa vina cineva sa ne i-a comanda. Restaurantul era plin de nemti, unii aveau bratari galbene, altii bratari verzi sau albastre, toti erau turisti aflati in vacanta in statiunile din apropiere; aveam si noi bratari mov, insa am facut greseala sa le spunem ospatarilor “multumesc” dupa ce am fost invitati sa ne asezam la o masa. Restaurantul avea meniu in limba romana, iar ofertele de la intrare erau tot in romana, deci nu mi s-a parut anormal sa vorbesc romaneste. Dupa ce am consultat meniul, ne-am decis asupra unor preparate din peste, insa ospatarul a uitat sa mai vina, desi langa noi s-a asezat ulterior o familie de nemti tineri care a fost servita imediat.

M-a deranjat aceasta atitudine si desi nu-mi place sa fac acest lucru, m-am ridicat cu ai mei si am iesit din restaurant. N-am mai vazut nici o masa libera la terasele din apropiere, astfel ca am decis sa luam cate o inghetata mare (excelenta) si sa mancam la hotel ulterior.

Oricum ar fi, Nessebarul vechi, ramane un oras unic pe tarmul Marii Negre, care atrage milioane de turisti anual, personal il consider perla litoralului bulgaresc, am fost acolo si din acest motiv doresc sa vi-l recomand, pentru ca aici veti face cunostinta cu istoria pe viu, atat de bine conservata. Incercati si nu veti regreta!

Asa cum in Balcik te plimbi intr-o imensa gradina in aer liber, in Nessebar pasii ne poarta in istorie, intr-un muzeu imens conservat aproape perfect care te incanta total. Este un loc pe care il iubesti din primul moment si unde ti-ai dori sa revii cat mai curand.

Vacante frumoase oriunde va veti afla!

Doresc atasarea urmatorului clip foarte sugestiv, daca este posibil, multumesc.

http://www.youtube.com/watch?v=q3UlkjqOioQ


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 28.09.11 17:42:05
Validat / Publicat: 28.09.11 19:25:44
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2896 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Drumul catre peninsula
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster15
[28.09.11 19:15:08]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

Am atasat si clipul video solicitat. Vizionare placuta!

magdalena
[28.09.11 21:57:38]
»

Desi am fost de cateva ori in Nessebar, pot spune ca m-as intoarce mereu, pentru ca fascineaza, pentru ca are ceva anume care ma atrage, poate tocmai acea incursiune in istorie, de care vorbeai...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
magdalena
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Nessebar:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04740309715271 sec
    ecranul dvs: 1 x 1