GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
„Una dintre cele mai pure bucurii pe care le poți trăi în viață e să plutești pe Marea Egee în bătaia ușoară a vântului; niciodată nu mi-am imaginat paradisul altfel. Bucuria crește în tine, dar Dumnezeu nu o lasă să te copleșească așa încât lumea reală să dispară cu totul, ci dimpotrivă, lumea invizibilă devine vizibilă, și ceea ce îndeobște numim Dumnezeu și viață eternă și binecuvântare ni se alătură pe vas și ne însoțește în călătorie. În clipa amară a morții, închideți ochii și veți vedea Santorini, Naxos, Paros, Mykonos.” Nikos Kazantzakis
„Una dintre cele mai frumoase insule grecești.” Nu știu cum se face, dar cam așa sună toate reclamele la bucățile de pământ aparținând Statului Elen azvârlite de Poseidon în Marea Egee.
Numai că în cazul Naxosului, chiar e adevărat. Dar ce anume recomandă această insulă?
Să fie oare dimensiunile sale (428 kmp, cea mai întinsă Cicladă), care permit alternanța formelor de relief, cu diferențe considerabile dintr-un capăt în celălalt, de la șes la dealuri și munți, cu cel mai înalt vârf din arhipelag, Zas (Zeus), de 1003 m altitudine?
Ori poate că „vinovate” sunt apele limpezi ale Mării Egee și cei 148 km de litoral, cu plaje nisipoase pe coasta vestică?
Să adăugăm aici satele de munte pitorești, siturile arheologice, bisericile bizantine, castelele și turnurile medievale, morile de vânt și, nu în ultimul rând, clădirile de un alb imaculat, cu obloane și uși albastre, pentru a avea imaginea (aproape) completă a unei destinații extrem de ofertante, unde poți petrece lejer un sejur de vis relaxându-te fără nicio șansă să te plictisești.
Mitologie și istorie
Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului! Pardon, voiam să zic Zeus... 😜Născut în Creta, mai marele peste Olimp avea să-și petreacă o parte din copilărie în Naxos, crescut fiind de patru nimfe într-o grotă, ferit de poftele nestăpânite ale tatălui său Cronos. Din coapsa lui Zeus a fost zămislit pe insulă Dionis, zeul vegetației, pomiculturii, vinului, fertilității și extazului, care mai târziu a găsit-o în Naxos pe Ariadna, abandonată de Tezeu, și a luat-o de soție pe muntele Drios.
În jurul anului 4000 î. Hr. s-au stabili aici tracii, numele insulei fiind cel al conducătorului lor. I-au urmat ionienii, atenienii, spartanii, macedonenii, egiptenii, rodienii și romanii. Naxos se mândrește cu titlul de centru al culturii arhaice cicladice iar din epoca paleocreștină cu cele mai vechi biserici bizantine din Grecia, datând din secolele VI-VII. Sunt peste 50 de astfel de locașuri religioase pe insulă, mare parte situate în munți, și la ele se ajunge doar pe cărări știute numai de cunoscători.
În 1207 venețienii au cucerit insula și Marco Sanoudo a stabilit în Naxos capitala Ducatului Arhipelagului, care avea să reziste ca entitate tributară Înaltei Porți și după ce otomanii au preluat, în 1537, controlul asupra Cicladelor. Insula s-a eliberat de turci în 1832, când s-a alipit Statului Elen.
Agricultura și resursele naturale
Naxos este cea mai verde și mai fertilă dintre Insulele Ciclade și-și poate asigura din resurse proprii o bună parte din necesarul de hrană, ba chiar și să exporte. Se cultivă cartofi, ceapă și alte legume, din lămâi/citron se fabrică celebrul lichior kitron, se cresc oi și capre și din laptele lor se produc specialități de brânză precum Graviera sau Arseniko (Naxos e poreclit „regele brânzeturilor” ), și - bineînțeles - se consumă din abundență vin local, căci aici e patria lui Dionis! Nu-i de mirare așadar că Herodot descria Naxos drept „cea mai fericită dintre insule” ! 😁
Naxos e cunoscut și pentru marmura de excelentă calitate, exploatată încă de prin secolul al VI-lea î. Hr., servind drept materie primă pentru acoperișurile clădirilor din antica Olimpia sau din Acropola Ateniană. În prezent, exportă anual cca. 80.000 de tone de marmură. Deține, de asemenea, zăcăminte de emeri, un corindon (oxid natural de aluminiu) folosit ca abraziv pentru șlefuire. Nu ne putem decât imagina câte dintre sculpturile antice grecești au fost finisate până la perfecțiune cu emeri din zona muntoasă naxiană numită Koronas.
Turismul
Eclipsat în mare măsură de Santorini și Mykonos, Naxos este totuși la fel de spectaculos, romantic și atrăgător, și totodată mai puțin aglomerat, mai autentic și mult mai puțin arid. Are cam tot ce-ți poate pofti inimioara: plaje nisipoase și condiții excelente de înot și practicare a sporturilor nautice, munți împăduriți, cu trasee bine marcate, mâncare bunicică și prețuri cât de cât rezonabile atât la cazare, cât și în restaurante.
Are și vestigii istorice rămase începând din antichitate, așezăminte religioase multe, muzee interesante, precum și o viață de noapte suficient de activă, deși nu la fel de zgomotoasă ca cea din Mykonos. Infrastructura este excelentă și în satele din interior, dar mai ales în capitală găsim o combinație interesantă între arhitectura cicladică și cea venețiană.
Câteva informații practice
Naxos se află la est de Paros, de care nu îl despart decât 10 km. Cei 230 km distanță de Atena/Pireu pot fi străbătuți fie cu avionul cu una din companiile elene (aeroportul este doar național), fie cu feribotul în 7 ore ori cu hidroglisorul (hydrofoil, durata 3h 30 minute), rezervat exclusiv pasagerilor. În sezon există curse zilnice atât aeriene, cât și maritime.
De asemenea, insula are conexiuni zilnice cu Tinos, Mykonos, Ios, Santorini, Syros, Amorgos, Creta, Andros și cu unele dintre Cicladele Mici (Iraklia, Schinoussa, Koufonisi, Donoussa), iar în sezon sunt 2 curse pe săptămână spre arhipelagul Dodecanez.
Noi am ajuns cu feribotul companiei Blue Star Ferries venind din Paros. Și pentru că atât portul Parikia din acesta, cât și Naxos Town se află în estul celor două insule, am ocolit Parosul pe la nord și în 45 de minute am debarcat. Biletele au fost cele mai ieftine dintre cele cumpărate din aplicația ferryhopper: doar 15 euro/persoană. În plus, am urcat și coborât pe scări rulante! Boierie, nu glumă! 😂
Pentru că nu am închiriat mașină, ne-am deplasat peste tot cu autobuzul. Biletele costă 2 euro și se pot achiziționa doar din super- și mini-marketuri, nu de la șofer. Orarul nu e afișat în stații, dar se poate scana de pe panouri sau se poate accesa direct site-ul companiei Ktel naxosbuses.com.
Sunt 10 linii de autobuz. Noi le-am folosit pe cele cu numerele 1 și 10, și am postat fotografii cu rutele acestora.
Dacă doriți să vizitați cât mai multe sate din interior, se recomandă să închiriați mașină. În portul din Naxos Town sunt mai multe firme rent a car, dar și agenții care organizează excursii. La una din ele am apelat și noi - detalii în reviewul următor.
Rătăcind prin Naxos Town
Peste 6.500 din cei 18.000 rezidenți locuiesc în capitala Naxos Town sau Chora, numele generic dat de greci orașelor mari - dacă se poate spune așa - din insule. Chora este totodată și principalul port.
Un port extrem de pitoresc, cu o așezare splendidă la poalele unei coline unde se afla în antichitate nucleul așezării antice Kallipolis, în mare parte înghițită apoi de ape. În zona vechii Agore se înalță acum orașul alb, dispus în formă de amfiteatru. Picioare bune să ai ca să urci până în vârf, de unde - sunt convinsă - se deschid panorame superbe ale Mării Egee.
Pe o insuliță atașată uscatului printr-un dig avem parte de primul deliciu vizual: Portara sau Palatia, imaginea simbol a Naxosului. Intrarea în templul dedicat zeului Apollo este tot ce a rămas din această construcție din marmură locală, așezată cu fața spre sanctuarul din Delos, începută în secolul al VI-lea î. Hr., dar rămasă neterminată după înfrângerea tiranului Lygdamis de către „omologul” său din Samos. Iar mai târziu, Marco Sanoudo a folosit marmura din templu pentru a-și ridica propriul castel.
Portara este cel mai fotografiat edificiu din Naxos, în special la apus. Din păcate, noi n-am ajuns în capitala insulei la orele târzii din zi, așa că ne-am mulțumit să-l admirăm la sosirea în port, la amiază, și din nou în dimineața când am vizitat orașul.
O mulțime de bărci pescărești, vase de agrement și iahturi stăteau aliniate în port în așteptarea proprietarilor și clienților. Pe mal se înșiră terase cu prețuri oarecum cumsecade: o plăcintă cu brânză 3,20 euro; un cappucino 4 euro; o bere mică la halbă 3,50 euro. Stația de autobuz se află imediat la ieșirea din zona portuară - biletele se cumpără dinăuntru. Și tot pe faleză sunt și magazine de suvenire, cu tot soiul de șepci, tricouri, magneți, genți, fețe de masă brodate, obiecte de artizanat etc.
Dar cea mai mare concentrație de buticuri o găsim pe Old Market Street atunci când purcedem să urcăm voinicește pe străduțele înguste, pavate cu piatră colorată, strecurându-ne printre casele cicladice tipice, de un alb orbitor, și prin pasajele minuscule, unde nu de puține ori ne frecăm de ziduri pentru a putea înainta. Scări peste scări, și ele vopsite în alb, duc către... nu știu ce... să fie oare cerul? 🤔
Trecem de un aprozar și de un seafood restaurant micuț, și ne avântăm spre castelul venețian, palatul construit de Sanoudo care a servit drept reședință a familiei domnitoare din 1204 până în 1537. Înțeleg că păstrează în mare măsură forma pentagonală originală și două din cele trei porți inițiale. În centrul său se află Catedrala Metropolitană Catolică (secolul al XVIII-lea) iar zidurile sunt practic lipite de casele dimprejur și de Muzeul de Arheologie, în care Adrian refuză cu încăpățânare să pășească. Citesc despre el că expune artefacte excavate în Naxos care datează din neoliticul târziu până în paleocreștinism. Detalii aici.
Este categoric zona cea mai frumoasă din oraș, cea în care găsim acel amestec de arhitectură cicladică și venețiană, cu balcoane și camere construite deasupra arcadelor, de care aminteam mai-sus.
Ochii ne fug în stânga și în dreapta, încercând să cuprindă cât mai mult din scenele de o incredibilă plasticitate: bisericuțele cu cupole albastre, mesele cu blaturi vopsite și scaunele din rafie ale teraselor, înghesuite, nu știu cum, printre clădiri, ghivecele cu flori plăcut mirositoare, bougainvillea umbroase, umbrelele și celelalte elemente decorative atârnate la ferestre și balcoane, rufele ce se usucă pe frânghiile agățate la soare, rochiile viu colorate din buticuri, cu albastrul mării și cerului predominând în țesăturile delicate, până și pisicile puturoase aciuite pe pragurile caselor.
Un labirint de alei întortocheate în care chiar ne rătăcim la un moment dat iar Google Maps nu e de niciun ajutor, căci drumul sinuos pare fără sfârșit. Din loc în loc zărim ca într-o străfulgerare albastră o bucățică de mare, dar n-avem suflu în noi să urcăm până sus de tot la kastro pentru o panoramă completă, așa că ne mulțumim cu bourgoul venețian.
Oricât m-aș strădui, cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie mica bijuterie care este Chora Naxos, așa că voi lăsa fotografiile să spună povestea: o vor face, sunt convinsă, mult mai bine.
Buimăciți de atâta frumusețe, facem cale întoarsă către port pentru un popas cu o bere rece în față la una din terase. Ratăm din pricina oboselii alte repere istorice precum catedrala ortodoxă sau bisericile Panagia Chrisopolitissa și Panagia Vlascherniotissa, la care îmi propusesem să ajung. Dar socoteala de acasă... 😞
Dar nu îmi pare rău. Am „pierdut” niște obiective, dar am câștigat la capitolul ambianță. Naxos Town mi s-a părut mai liniștit, mai puțin pus pe distracții și mai autentic grecesc prin comparație cu mai cosmopolitele Parikia și Naoussa din Paros. Pe străduțele sale negustorii locali fac legea, și nu magazinele designerilor internaționali. Ceea ce - zic eu - este un lucru foarte bun! 😄
Atmosfera calmă și prietenoasă recomandă orașul celor nefițoși, după cum plajele nisipoase lungi și excelent organizate ale insulei sunt potrivite în mod special pentru familiile cu copii mici și cetățeni mai vârstnici, așa ca mine. Pe de altă parte, dacă sunteți amatori de shopping și viață de noapte, și în general de locuri mai „trendy” , Paros e de voi!
Dar mai multe lucruri superinteresante cu privire la Naxos am descoperit în excursia de o zi pe insulă despre care vă voi relata în reviewul următor.
Până atunci vă las în compania unui filmuleț care surprinde cum nu se poate mai bine frumusețile capitalei Naxosului.
 
Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube
Trimis de Carmen Ion in 20.04.24 14:22:50
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Franţa, Italia, Spania, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Turcia
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@Carmen Ion: M-am rătăcit și eu pe stăduțele alea, doar privind pozele . Dar e frumos, foarte frumos.
Mă bucur că mă pot plimba și eu, măcar virtual prin Ciclade.
Felicitări pentru articol și pentru fotografii.
@Pușcașu Marin: Iar eu mă bucur că m-ai însoțit în această plimbare.
Mulțumesc mult pentru aprecieri.
@Carmen Ion: Cu drag am citit articolul tău amintindu-mi de faptul că am fost şi noi pentru o zi în Chora Naxos în timp ce eram în vacanţă în Mykonos, acum aproape trei ani.
Am remarcat şi eu frumuseţea oraşului, desigur la fel cicladic ca multe altele din arhipelag cu un farmec specific căruia iubitorii de Grecia nu-i pot rezista. În cazul nostru, o deplasare cu ferry extrem de scumpă, însă atunci, fără prea mult timp de gândire, ne-am cam aruncat. E drept că traversam nişte zile tare vântoase în care decât să te chinui pe o plajă, preferi plimbări chiar şi prea costisitoare.
Review-ul tău descrie foarte bine povestea, aspectul, atmosfera şi locurile de interes din capitala celei mari dintre Ciclade. Pentru mine, Portara rămâne ever simbolul său! Felicitări!
@irinad: Mulțumesc mult pentru vizită, ecou și vot.
Naxos Town are câteva obiective de interes istoric și cultural unde nu am ajuns, furați de frumusețea străduțelor în pantă și de ambianța autentic grecească. Greu de crezut că voi mai ajunge vreodată în aceste locuri, dar recomand celor care o vor face să se piardă în labirintul din Bourgo pentru a-i savura atmosfera.
Împreună cu continuarea / continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinație.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Plajele din vestul Naxosului — scris în 24.04.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 De-a lungul și de-a latul Naxosului — scris în 23.04.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Naxos — cu bune si rele — scris în 06.01.19 de claudia_s din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2018 Nordul insulei Naxos - niște kouros-i... plus alte mărunțișuri — scris în 17.11.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Insula Naxos - turnuri medievale, biserici bizantine și sate de marmură — scris în 06.11.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Explorând insula Naxos - plajele de pe coasta vestică — scris în 03.11.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Paros și Naxos — scris în 04.02.19 de krisztike din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ