ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.08.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 11.05.15
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 7 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 35 ani

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Osnabruck - Germania de Vest

TIPĂREȘTE

Sezonul estival din acest an a fost mai puțin generos cu turiștii din cauza vremii instabile, cu fenomene meteo extreme, cu urmări grave, cât și a unor frământări sociale. Eram deja la jumătatea sezonului estival și noi nu am plecat nicăieri. Salvarea a venit de la o familie prietenă din orașul Osnabruck - Germania de Vest, care ne-a făcut o invitație, scopul fiind o reântâlnire.

Osnabruck este un oraș mic față de dimensiunile orașelor din Germania iar obiectivele sale turistice nu erau mediatizate. Pe AFA nu am găsit informații turistice despre acest oraș mic, pentru că el nu este o destinație turistică, dar ajunși acolo părerile s-au schimbat. La redactarea acestui review am cules și date de pe Wikipedia.

1. Despre transport.

Am ales avionul. Cursele de linie erau numai cu escală, singura cursă directă era Otopeni - Hanovra și am ales compania Wiss-Air. Costul transportului dus-întors/persoană a fost de 136 euro, cu rezervare din timp făcută de gazde. Așa cum este privit Wiss-Air, acesta nu are priorități la decolări încât s-a așteptat în avion cca. 20-30 de minute. Pasagerii erau în bună parte români, care munceau în Germania. S-au comportat normal și zborul a decurs bine. La aterizare am fost așteptați de gazde care ne-au adus cu mașina lor la Osnabruck, distanța fiind aproximativ 130 km.

2. Câteva date despre Osnabruck culese de pe internet.

Osnabruck este situat în Nord-Vestul Germaniei și face parte din statul federal Saxonia Inferioară, fiind unul dintre cele patru orașe ale acestui stat. Înfințarea orașului a fost legată de poziționarea sa pe rute importante de comerț european. În anul 2015 avea o populație de cca. 156.000 locuitori. În istorie el se face cunoscut ca loc unde s-a negociat Tratatul de Pace de la Westphalia și care a pus capăt războiului de 30 de ani (1618-1648) dintre Suedia și habsburgi.

Orașul este bine cunoscut pentru industria sa din sectoarele automobilelor, hârtiei, oțelului și alimentației. Strazile sale mici, pavate cu piatră cubică cât și casele sale medievale, i-au atras popularitatea. În zona centrală sunt dese cafenele și restaurante primitoare. În Osnabruck funcționează și Universitatea de Științe Aplicate.

3. Ce oferă turiștilor orașul Osnabruck.

Voi face o enumerare a unora dintre acestea, fără a face o ierarhie între ele. Unele au fost vizitate, altele au fost văzute din exterior. Astfel

- St. Peters Cathedral domină orizontul orașului. A fost înființată în sec. XI, construcția având un stil romantic târziu. Are două turnuri cu laturi pătrate. Turnul din dreapta este mai lat și are două nivele iar cel din stânga este mai îngust și are 4 nivele. Între turnuri este un ceas. Ușa principală este masivă și are deasupra un mare ornament în formă de cerc. În timpul celui de al doilea Război Mondial a fost un adăpost pentru cocitadini.

- Primăria din Onsbruck a fost construită între anii 1587-1612, în stil gotic. Pe fațadă este un șir de opt statui și în centru-deasupra este o statuie mai mare care reprezintă pe Charlemagno, fondator al orașului în sec. XVIII. Ușa din bronz secular are mâner aurit turnat într-un porumbel pe care este scris „Friede” (Pace). Regret că la ora din zi când a fost făcută fotografia, fațada clădirii era în umbră și nu a ieșit bine fotografia. Pe internet este mult mai frumoasă. Puțină atenție. În fotografia postată, la parter, în extrema stângă este o ușă modestă. Pe acolo se intră în Poliția din Osnabruck.

- Marienkirche - biserica luterană construită în stil gotic la începutul sec. XIV. Ea a fost din totdeauna biserica cetățeanului din Onsbruck. Înălțimea turnurilor este de 83,5 m. Naosul are 26 m. lungime, 25 m. lățime și 21 m. înălțime. În altar sunt scene din viața lui Hristos.

- Waterloo - Tor (Hegel Tor) amintește de bătălia de la Waterloo. Construirea acestei porți a fost făcută pentru a comemora bătălia de la Waterloo din anul 1815 și este recunoscută ca un memorial al eroilor care au murit în această bătălie.

- Bucksturm este un turn înalt de 28 m. A fost construit între secolele XVI-XVII, ca închisoare și cameră de tortură pentru femeile acuzate de vrăjitorie (vânătoarea de vrăjitoare).

- Grădina Botanică funcționează sub patronajul Universității de Stiințe Aplicate din Osnabruck. Cercetarea este scopul principal al acestei grădini botanice. Are o suprafață de 8,4 ha. și este împărțită în două cariere

- cariera în aer liber

- a doua carieră este o zonă de cercetare și conservare a unei colecții de plante rare.

În cariera din aer liber sunt pomi cu fructe de tot felul din care vizitatorii pot consuma cât vor cu condiția să nu ia cu punga pentru acasă și nemții nu fac acest lucru. În zona de cercetare, spre exemplu, trei răsaduri din aceiași plantă sunt așezate în trei vase mari, cu soluri diferite și se urmărește creșterea și evoluția lor pentru a se cunoaște cea mai bună variantă. Intrarea în grădină este gratuită și anual este vizitată de cca. 70.000 persoane.

- Burgerpark este situat la nord de Altstad și este o zonă frumoasă având un amestec de păduri, poduri, pajiști cât și zone de joacă pentru copii... Acolo întâlnești liniștea, se pot face plimbări pașnice ori servi un picnic.

În acest oraș mai pot fi vizitate. Muzeul Industrieicultur, Muzeul Felix Nussbaum, Cabinetul Des Wein (cu cele mai bune vinuri), Grădina Zoo, Planetariu și cred că nu le-am enumerat pe toate.

În concluzie, vă invit să vizitați acest frumos oraș.

În perioada de timp a vizitei, într-o zi s-a mers la HAMBURG dar aceasta data viitoare.

Călătorii plăcute tuturor.


[fb]
---
Trimis de Mihai18 in 19.08.18 18:25:57
Validat / Publicat: 19.08.18 21:50:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 1962 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mihai18); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Warerloo Tor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36650 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

iulian68
[19.08.18 23:01:47]
»

Mihai, un review de excepție, scris frumos cursiv si explicit. Felicitati, votat cu placere!

mihaelavoicu
[20.08.18 08:42:06]
»

Foarte interesant oraș, ca de altfel, toată partea nordică a Germaniei. Masivitatea construcțiilor este caracteristică zonei.

Pozele sunt superbe!

Numai bine!

Mihai18AUTOR REVIEW
[21.08.18 14:30:14]
»

@iulian68: Vă mulțumesc pentru lectrură și aprecieri

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulian68, mihaelavoicu, Mihai18
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Munster și împrejurimile sale:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060042142868042 sec
    ecranul dvs: 1 x 1