GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La vest de Barcelona, după aproximativ 40 Km, incepe să se zărească o zonă mai înaltă, compactă, ale cărui vârfuri, pe măsură ce te apropii, incepe să semene cu dinții unui fierăstrău sau cu colții rotunjiți ai unui uriaș.
Este Muntele Montserrat, cea mai înaltă formă de relief din această parte a Cataloniei.
Montserrat (care in catalonă inseamnă muntele zimțat), este un munte cu o lungime de 10 Km și o lățime de 5 km, iar cel mai înalt vârf al său este Sf. Jerome (1236 m).
Nu puteam să plecăm din Catalonia fără să mergem, măcar pentru câteva ore, la Muntele Montserrat.
Din Barcelona la Montserrat se pote ajunge cu trenul, cu autobuzul sau cu mașina personală.
Pentru că ”cine pleacă la plimbare pierde locul de onoare”, nu am scos mașina din parcare pe toată perioada șederii noastre in Barcelona, așa că, din start, varianta deplasării la Montserrat cu mașina personală a căzut.
Am avut de ales dintre autobuz și tren, optând pentru a doua variantă, care ni s-a părut mai atractivă, dat fiind că noi călătorim destul de rar cu trenul.
Biletele se pot procura de la agențiile care vând bilete pentru excursii sau alte manifestări care au loc in Barcelona, amplasate prin centrul și pe lângă punctele de interes ale orașului. Se mai pot procura din Gara Espanya, locul de plecare al trenului spre Montserrat.
Prețul unui bilet este de 11,40 euro și include transportul pentru o zi pe toate liniile de metrou, călătoria cu trenul până la Montserrat și trasnsportul cu telecabina sau cremaliera pănă sus la mănăstire.
Alegerea dintre telecabină și cremalieră trebuie făcută chiar în momentul achiziționării biletelor, deoarece pentru telecabină trebuie să cobori la gara Montserrat Aeri in timp ce pentru cremalieră trebuie să mai mergi o stație până la Monistrol.
Și, incă ceva, atât la urcare cât și la coborâre de la Montserrat poți utiliza numai mijlocul de transport ales in momentul achiziționării biletelor.
Acestea fiind zise, iată-ne in Gara Espanya de unde am luat trenul R5 până la Montserrat Aeri, locul de plecare al telecabinei spre Mănăstirea Montserrat.
Inaugurată in 1930, cabina de culoare galbenă urcă pe o pantă inclinată la peste 45o, pe un traseu lung de 1350 metri.
Trecând peste pantele stâncoase, pe deasupra șoselei care urcă la mănăstire, a râului Llobregat, a satului Monistrol și a altarului de la Peștera Sfântă, după aproximativ 5 minute și după ce am urcat și cele câteva trepte de la stația telecabinei, am ajuns la Mănăstirea Montserrat, âinta excursiei noastre.
Dar nu ne-am oprit la mănăstrire, ci am luat funicularul până la Sant Joan, pentru a urca până la schiturile de sus, de pe munte.
Schiturile, in număr de 13, au fost construite de călugării care doreau să aibă o viață solitară, in mijlocul naturii. Acestea au fost in mare parte distruse de francezi in timpul războiului din 1812.
De la Sant Joan se pot vizita cinci dintre vechile schituri, mai exact ruinele acestora.
Funicularul ne-a lăsat la Plas de les Tarantules de unde, am plecat pe un drum accesibil, pietruit, care ajunge la schiturile Sf. Ioan Botezătorul și Sant Onofre, situate la peste 1000 m altitudine.
Schitul Sf. Ioan Botezătorul a fost construit intr-o grotă naturală, sub o stâncă mare, care asigura atât protecție impotriva intemperiilor cât și o bună vedere asupra imprejurimilor.
Locuit de stareții Garriga, Tocco și Salinas, schitul a fost distrus de soldații Mareșalului Suchet in anul 1811, putându-se azi vedea doar ruinele vechiului schit – pereți, terase, cisterne.
In secolul 19 a fost construită o nouă capelă, pe un platou in apropiere de schitul original. Dacă vechiul loc de rugăciuni era construit intr-o grotă, având drept pereți și acoperiș stânca muntelui, noua capelă Sf. Ioan are pereți, acoperiș și un mic turn, toate construite de mâna omului.
Schitul Sant Onofre a fost construit in continuarea celui al Sf. Ioan Botezătorul, cele două fiind legate de câteva trepte săpate in piatră.
Tot acest ansamblu format de cele două schituri are o formă circulară, putându-se ajunge atât de pe drumul montan pietruit cât și urcând scările săpate in stâncă, numite scara lui Jacob.
Aceste scări urcă in continuare până la schitul Santa Magdalena, locuit la inceput de abatele Garsias de Cisneros și transformat in capelă in anul 1498 de către abatele Pedro de Burgos.
Situat intre stânci, schitul era izolat și accesibil doar pe jos, urcând scările sculptate in piatră.
Ca și celelalte schituri, și acesta a fost distrus de armata franceză in anul 1812, putându-se vedea azi doar zidurile din piatră, scările săpate in piatră, rezervoare de apă, terase.
Efortul de a urca scările alunecoase din piatră care duc la schitul Santa Magdalena ne-au fost răsplătite cu imagini superbe asupra mănăstririi și a munților Montserrat. Nu am auzit, dar am citit că de aici, in timpul slujbelor, se aude și minunatul cor al mănăstririi.
Pentru toate aceste incursiuni pe Muntele Montseratt este recomandabil să aveți incălțăminte adecvată (ghete), cu care să nu aluneci pe stăncile netezite de vremuri.
Deși aveam in bagajele mele ghete pentru munte (citisem eu ceva inainte si le-am aruncat undeva, in colțul mașinii), nu m-am incălțat cu ele in ziua excursiei la Montserrat. Mi-am spus că nu va fi chiar așa greu, că e prea cald pentru ghete, și prea grele să le pun in ruccsac și să le încalț la nevoie.
Aveam să regret această decizie, pentru că, deși cu greu și cu mare atenție am ajuns la Santa Magdalena, nu am putut să mergem mai sus, spre Crucea Sf. Mihail și nici la Schitul Sant Jaume nu am putut să ajungem.
După ce ne-am tras sufletul la umbra unui pom de la Santa Magdalena, am luat cale intoarsă spre stația funicularului de la Sant Joan.
De la stația situată la 1000 metri altitudine, se deschide o frumoasă panoramă asupra mănăstririi și împrejurimilor, putând fi văzute atât vărfurile rotunjite ale Monteserrat-ului cât și, mai în depărtare, Munții Pirinei.
In cadrul stației Sant Joan se află deschisă și expoziția numită ”Centrul Naturii”, care prezintă fotografii și explicații despre modul de formare al munților Montserrat, despre faună și floră, dar și despre evenimente naturale care au avut loc (ex. Inundațiile dni anul 2000 când a fost afectată mănăstirea iar funicularul a fost complet ingropat de aluviuni).
Construit in anul 1918 pentru a ușura accesul pelerinilor de la mănăstire la capela Sf. Ioan, funicularul urcă pe o pantă înclinată la 65o. La mijlocul traseului, calea de rulare a funicularului se dublează, astfel incât cele două trenuri (unul care urcă și celălalt care coboară) să poată trece unul pe lângă celălalt.
Am luat trenul de culoare verde și geamuri panoramice, și, după aproximativ 7 minute am ajuns jos, la Mănăstirea Montserrat.
In timp se Muntele Montserrat este pentru iubitorii de ascensiuni un loc unde pot urca pe vârfurile nu prea inalte dar stâncoase și abrupte, pentru călugării benedictini Montserrat inseamnă ”Muntele Sfânt”, locul unde se pot reculege la Mănăstire și la Madona Neagră - patronul spiritual al Cataloniei.
Legenda spune că intr-o seară de sâmbătă a anului 880, câțiva tineri păstori au văzut căzând din cer o lumină strălucitoare insoțită de o muzică frumoasă.
Evenimentul a avut loc câteva sâmbete la rând, iar băieții și-au chemat părinții și pe Rectorul de Olesa de Montserrat să vadă minunea. Acesta a inștiințat Episcopul de Manresa despre minunea de pe munte, şi, căutînd in locul unde cădea lumina, au găsit intr-o peşteră icoana Fecioarei Maria.
De câte ori preoții incercau să mute icoana la Manresa, aceasta devenea foarte grea și imposbil de mutat. Acest lucru a fost interpretat ca un semn divin, un semn care spunea că Fecioara trebuie să rămână pe Montserrat, unde să fie adorată de către toți cei credincioșii.
Istoricii spun că la sfârșitul secolului al 9-lea, erau patru schituri locuite de călugări pustnici – Schitul Sf. Maria, Sf. Iscle, Sf. Petru și Sf. Martin.
In anul 1025, Abatele Oliba de Ripoll şi Episcop de Vic, a pus bazele mănăstirii prin extinderea schitului Sfintei Maria, iar așezământul religios a cunoscut o continuă dezvoltare, devenind un important centru de cult al Fecioarei, un loc in care mii de pelerini veneau să se roage la ”La Maroneta”, așa cum era denumită statuia intunecată a Fecioarei Maria.
In anul 1409 mănăstirea devine o abaţie independentă iar in 1479 se construieşte o aripă a mănăstirii in stil gotic care va fi distrusă in 1812. In 1493, pustnicul Bernat BoÏl călătoreşte impreună cu Cristofor Columb in America şi dă numele de Montserrat uneia dintre insulele arhipeleagului Antile, contribuind astfel la răspândirea cultului Maicii Domnului din Montserrat în continentul nou descoperit.
In următoarele secole, până in anul 1811, mănăstirea a suferit mari reforme, crescând in importanţă şi spendoare, devenind un centru cultural de prim ordin. In această perioadă se dezvoltă şi Şcoala de Muzică Montserrat, cu celebrul cor de băieţi Escolania.
Mănăstirea a fost in mare parte distrusă de francezi in războaiele lui Napoleon din 1811-1812 iar in anul 1835, printr-o lege funciară, mănăstirea pierde toate proprietăţile sale, un singur călugăr continuînd să rămână aici.
In 1844 călugării se reîntorc la mănăstire iar în 1858, sub conducerea Abatelui Muntades, incepe reconstrucţia aşezământului monahal.
Călugării părăsesc iar mănăstirea in timpul Războiului Civil din 1936-1939, când 23 de călugări au fost ucişi, dar Guvernul Autonom din Catalonia salvează mănăstirea, ferind-o de distrugeri şi jafuri.
După război călugării au revenit la mănăstire, iar in anul 1947, sărbătorile prilejuite de Incoronarea Chipului Fecioarei au marcat prima mişcare de reconciliere civică din spania, după războiul civil.
In următoarea perioadă mănăstirea a inregistrat o continuă dezvoltare – a fost inaugurat Muzeul Picturii Catalane Moderne (in 1982), a fost restaurată basilica şi întregul complex.
După acest scurt istoric al mănăstririi, revin la stația funicularului de jos, de la mănăstrire, mai exact din Plaça de la Creu, numită așa datorită crucii care se află in stânga sa. Aici se află un centru de informații turistice și centrul audiovizual care oferă date despre istoria mănăstririi precum și despre viața călugărilor de aici.
Ca să mergi mai departe, spre Basilica, trebuie să treci prin Piața Abatelui Oliba, unde se află statuia din bronz a abatelui realizată de Manuel Cusachs in 1933. Piața este inconjurată de clădiri unde se pot caza pelerinii care vizitează mănăstirea.
Intrarea in mănăstire se face din Piața Sf. Maria, opera lui Josep Puig i Cadafalch, un arhitect catalan modernist. Esplanada Pieței Sf. Maria sfărșește intr-o parte in stâncile muntelui, iar pe o altă latură este mărginită de fațada mănăstirii.
Construită din piatră de munte, fațada are trei arcade decorate cu sculpturi. In partea stângă, deasupra intrării călugărilor, se află Sf. Benedict. In centru, deasupra intrării spre Atriumul mănăstirii, este reliefată proclamarea de către Papa Pius al XII-lea a dogmei Adormirii Fecioarei Maria, iar in dreapta sunt sculptați călugării care au murit in timpul războiului civil și Sf. Gheorghe.
Pe latura din dreapta a pieței Sf. Maria se găsesc o serie de sculpturi dedicate sfinților fondatori ai instituțiilor religioase și a celor care au legături cu mănăstirea, iar in stânga, imediat lângă fațada mănăstirii, se află ruinile vechii mănăstiri in stil gotic.
După ce treci pe sub arcadele fațadei mănăstirii, ajungi în Atrium, cunoscut sub numele de Atriumul Abatelui Argerich. Aici, se ridică impunătoare fațada Basilicii, decorată în partea superioară cu sculpturi reprezentând pe discipolii lui Isus.
Atracția principală a Basilicii o reprezintă Madona Neagră sau ”La Maroneta”, spre care ne-am indreptat și noi, impreună cu alte câteva zeci de turiști.
Accesul la Madona Neagră se face prin dreapta Basilicii, de unde pornesc niște scări decorate cu un mozaic realizat de unul dintre călugării mănăstirii. Intrarea in sala unde este așezată La Maroneta, se face prin două uși din argint, iar sala este acoperită cu mozaic venețian.
In sala Madonei sunt 9 sfeșnice din argint reprezentând cele 8 dioceze catalane și Montserrat, iar deasupra capului Fecioarei sunt îngeri sculptați.
Statuia Fecioarei din Montserrat este realizată din lemn și datează din sec. 12, iar denumirea de Madona Neagră se datorează, cel mai probabil, innegririi, de-a lungul timpului, a materialului din care este realizată statuia.
In anul 1881, Papa Leo al XIII-lea a proclamat Madona Neagră, patron spiritual al Cataloniei, urmând ca mai târziu, in anul 1947, statuia să fie așezată intr-un altar din argint, in spatele unui perete din sticlă.
Madona are in mâna dreaptă un glob care simbolizează cosmosul iar mâna stângă o ține pe umărul pruncului Isus.
In mâna stângă, Isus ține un con de brad, simbol al fertilității și vieții veșnice, in timp ce cu dreapta binecuvântează credincioșii.
Atât Madona cât și pruncul Isus au pe cap coroane.
Mâna dreaptă a Fecioarei, cea care ține globul, este descoperită, putând fi atinsă și sărutată de toți cei care cred in puterile miraculoase ale statuii.
Sala unde este așezată La Maroneta este in spatele Basilicii, deasupra altarului, un loc de unde poți vedea și fotografia întreaga biserică.
Basilica este realizată in stil gotic cu influențe renascentiste și ale arhitecturii tradiționale catalane. In interiorul bisericii, pe margini, sunt atârnate candelabre ornate, specifice cataloniei, provenind din donații ale credincioșilor. Pereții și stâlpii sunt decorați cu sculpturi reprezentând sfinți și profeți precum și cu picturi reprezentând scene biblice.
Frumusețea unei slujbe religioase la Mănăstirea Montserrat este sporită de corul Escolania, cel mai vechi cor de băieți din Europa.
Din păcate, nu am avut șansa să asistăm la o reprezentație a acestui cor.
După ce am atins și noi mâna Fecioarei și ne-am recules câteva minute in Basilică, ne-am indreptat spre telecabina care ne ducea spre gara din Monserrat Aeri, de unde urma să luăm ultimul tren spre Barcelona (din păcate nu am reușit să mergem și la Peștera Sfântă).
Pe 27 aprilie este sărbătorită Fecioara din Montserrat, iar slujbele religioase care marchează acest moment sunt, la ora la care scriu acest review, in plină desfășurare (nu am planificat acest lucru ci pur și simplu a fost o intâmplare, sau, poate... un îndemn!?).
Bibliografie: www.abadiamontserrat.net
Vă rog, dacă se poate ilustrația muzicală https://www.youtube.com/watch?v=B-Vaasx4r_s.
Trimis de Mika in 26.04.16 22:19:48
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@Mika - Aproape de cer, într-adevăr, Montserrat. Ce mult mi-a plăcut și mie acolo! Și noi am fost cu funicularul și sus am fost la câteva schituri. Mi-a plăcut plimbarea aceea foarte mult și ne-a părut rău că nu puteam să mai mergem și la altele dar în martie când am fost noi ultimul tren spre Barcelona era la ora 18. Și chiar dacă dimineața am venit cu primul tren ni s-a părut foarte puțin pentru Monserrat. Dar cine știe, vreodată...
Foarte frumos articolul. Desi am ajuns de 2 ori in Barcelona nu am reusit sa ajung si aici. Poate a treia oara o sa fie cu noroc. Pana atunci nu pot decat sa spun, votat cu placere.
@Aurici - Intr-adevăr, Montserrat merită o a doua vizită. M-am gandit chiar că aș sta două nopți undeva in apropiere (in Monistrol sau in Aeri) ca să pot vedea mai mult și să fac mai multe plimbări pe munte. Am deja in plan pentru viitoare concedii.
@mishu - Mulțumesc pentru aprecieri. Iti doresc să mai mergi o dată la Barcelona și să faci o scurtă vizită și la Montserrat.
Ati spus ca ati luat bilete pt tren si cremaliera la 11,40 euro (sunt convins ca acum sunt alt pret, dar ma interesa locatia cumpararii lor)
Mai tineti minte de unde le-ati luat?
Multumesc.
@laurus: Biletele le-am luat de la un punct de informare tursitica de pe lângă Rambla. Vindea si bilete pentru excursii sau spectacole. Daca imi amintesc bine, era cam pe la jumatatea străzii, pe o străduţă laterală care dădea in Rambla, lângă un magazin cu articole sportive.
Despre preţ... Poate mai prindeţi vreo promoţie.
Concediu plăcut!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Montserrat, o dorință îndeplinită — scris în 01.11.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Atât de aproape de cer și îngeri... Montserrat! — scris în 03.11.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Excursie la Montserrat! — scris în 26.06.16 de dan48 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2015 Drumeţii montane cu plecare de la Mănăstirea Montserrat — scris în 17.05.15 de iuliaen din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Montserat - aici am atins cerul! — scris în 05.11.14 de bica adriana din RM .VALCEA - RECOMANDĂ
- Sep.2013 Câteva ore în vizită la Montserrat — scris în 04.10.13 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Ansamblul monahal Monserrat - intre cer si pamant — scris în 05.09.13 de amero din BUCURESTI - RECOMANDĂ