Montserrat - Meteora Spaniei

TIPĂREȘTE

Blau Mari Travel Services Spain a fost touroperatorul partener agenției românești cu care am contractat sejurul de 7 zile all inclusiv pe Costa Maresme&Brava, prin programul social pentru seniori. De pe pagina oficială a acestuia aflăm că este vorba de o agenție nu mai veche de douăzeci de ani, dar care în ciuda ”tinereții” sale, sau tocmai de aceea, ne-a dovedit că știe să ofere servicii de cea mai bună calitate, începând de la transferul aeroport Barcelona – hotel H-Top Calella Palace, afectarea unui grup de conaționali pentru contact și informare permanentă pe toată perioada sejurului și nu în ultimul rând, promovarea, organizarea și desfășurarea programelor de excursii opționale.

Una dintre aceste ultime oferte a fost excursia de o zi la Montserrat, de fapt la mănăstirea benedictină omonimă, aflată într-o rezervație naturală dintr-o zonă muntoasă, la o altitudine de cca. 700-800 m și la o distanță de 45 km de Barcelona. Este un loc pe care de regulă niciun călător în zona Cataloniei nu-l ratează, așa încât, nici noi nu ne-am dezis de oportunitatea întâlnirii cu cea mai venerată imagine a cultului creștin din Spania: ”La Moreneta” (brunețica), statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria cu Pruncul, cunoscută și sub numele de ”Madona Neagră a Spaniei”, declarată patroana spirituală a Cataloniei.

Oferta agenției Blau Mari a constat dintr-un pachet de servicii care cuprindea: transportul dus-întors între hotel și Montserrat, asigurat de un autocar de capacitate mică, ghid însoțitor (un simpatic conațional de-al nostru, Cristian, stabilit de mulți ani în Spania și totodată un excelent profesionist, vorbitor de mai multe limbi străine), transportul cu cremaliera de la stația Monistrol Vila, aflată la baza muntelui, până la mănăstirea Montserrat și biletul de vizitare pentru traseul 2 din oferta Montserratului (acesta cuprindea o degustare de lichioruri tradiționale, vizitarea Spațiului audiovizual al mănăstirii și a Muzeului Montserrat).

În dimineața plecării un soare minunat ca de primăvară timpurie avea să ne întâmpine și apoi să ne însoțească de-a lungul întregii zile, în ciuda perioadei de iarnă în care ne aflam și a prognozei meteo care ne vestise pentru acea zi înnorări accentuate.

Până la Montserrat, drumul cu autocarul ne-a prilejuit reîntâlnirea cu Cristian, ghidul din ziua precedentă, când grupul nostru făcuse turul gratuit al Barcelonei (inclus în prețul sejurului). Pe tot parcursul excursiei ne-am bucurat așadar de aceeași atenție din partea conaționalului nostru, de la care am primit multe informații utile, am aflat multe povești inedite (unele cu iz de legendă, altele cu iz de anecdotă) și răspunsuri binevoitoare la întrebările sau nedumeririle noastre.

Am ajuns în stația de plecare a cremalierei de la Monistrol Vila în jurul orei 11. Masivul se ridică brusc din măruntaiele pământului, fără forme de relief de tranziție, ceea ce crează falsa impresie că înălțimea lui depășește 2000 m. De fapt, în punctul său cel mai de sus, vârful Sant Jeroni, muntele atinge abia 1236 m, ceea ce explică de ce urcarea cu cremaliera (un fel de trenuleț electric în miniatură), până sus la mănăstire, durează cel mult 15 minute. Un drum așadar nu prea lung, dar nespus de pitoresc: de-a lungul lui, o panoramă impresionantă a localităților de la poalele muntelui poate fi admirată până la mari depărtări, iar muntele înobilează decorul cu măreția unor versanți acoperiți în plină iarnă cu o bogată vegetație mediteraneană. Cu titlu de informație utilă, ar fi de spus că drumul de la baza muntelui și până la mănăstire poate fi parcurs și cu mijloace auto (există o șosea de legătură) sau cu funicularul, pornind din stația Montserrat-Aeri.

Odată ajunși sus, am refăcut grupul în zona Oficiului de informații turistice, aflat la parterul clădirii de pe partea dreaptă a pieței ce se deschide vederii îndată ce părăsești stația finală a cremalierei. Cristian ne-a împărțit biletele pentru ”visita 2”și înainte de a purcede la drum, a găsit că e momentul și locul potrivit pentru a ne explica încotro duc drumurile din zonă, astfel încât să le putem aborda în cunoștință de cauză, atunci când va veni vremea programului liber.

Am aflat astfel că pe partea stângă a pieței se află stațiile de pornire a două funiculare: unul coboară vreo 200 m spre grota unde a fost regăsită statuia Moreneta (Funicularul de Santa Cova) , iar altul urcă sus pe platoul muntos (Funicularul de Sant Joan) , cu posibilitatea accesării de acolo, mergând pe jos, a câtorva interesante trasee de drumeții montane, între care cele mai cunoscute sunt Via Crucis și Cami Sant Jeroni. Ar fi de adăugat că spre peștera Santa Cova există și un drum asfaltat, ce poate fi parcurs pe jos, fără mari eforturi, în cca. o oră. Acestea sunt cele mai la îndemână alternative de vizitare din zona abației Montserrat.

În dreapta Oficiului de informații se află Botiga de Montserrat și Cafeteria, reprezentînd doar o parte din oferta locului pentru servirea mesei. Noi însă am mers spre stânga, acolo unde turul nostru de vizitare presupunea primul popas: spațiul autovizual și degustarea lichiorurilor... casei.

În incinta magazinului de suveniruri, degustarea a însemnat câte o dușcă de câte 30 ml. din cele trei sortimente de lichior preparate, se spune, după rețete tradiționale ale călugărilor de la Montserrat. După spusele ghidului, inițial, lichiorurile erau preparate ca leacuri, apoi au început să fie unul din mijloacele cele mai uzitate pentru întregirea veniturilor abației. În prezent, datorită cererii din ce în ce mai mari, dar și renumelui unic al lichiorurilor de Montserrat, licența de fabricare a acestora a fost preluată de mai mulți agenți economici din toată Spania, ceea ce a făcut ca sortimentele de lichior având ca emblemă Montserratul să se găsească pe rafturile celor mai diverse magazine. Asta nu înseamnă că există semn de egalitate între lichiorurile preparate de monahi și cele fabricate la scară industrială. Cristian ne-a asigurat că băuturile oferite nouă la degustare sunt certificate ca fiind producție proprie a mănăstirii, așa că, în ciuda prețurilor mai mari practicate aici, merită achiziționată măcar o mostră din lichiorul preferat. Și chiar aveai de unde și ce alege: măsuri diverse (sticle de mărimi, forme și culori diferite), dar și sortimente pe toate gusturile, cu fel și fel de plante sau fructe ca bază de preparare. Cele trei degetare de plastic cu mostre din trei tipuri diferite de lichior, oferite spre degustare, nu ne-au convins însă pe niciunul să cumpărăm de aici, într-atât ne-au descurajat prețurile. Și chit că n-am avut garanția autenticității, ne-am întors totuși acasă cu o sticlă de trei sferturi cu lichior Ratafia (preferatul nostru din cele trei degustate), pe care am cumpărat-o dintr-un supermarket din Calella, cu numai 5 euro!

Programul nostru a continuat cu vizitarea Spațiului audiovizual, o zonă anexă a magazinului de suveniruri situat la etajul magazinului de degustare. Mai întâi, am pătruns într-o mică sală de spectacole, unde timp de 15 minute am urmărit un scurt documentar despre istoria și viața contemporană a sfântului lăcaș de la Montserrat. Filmul nu era comentat sonor, ci prezenta doar o înlănțuire de imagini statice sau în mișcare, dublate de o frumoasă coloană muzicală, al căror înțeles și semnificație ne-a fost ușor de identificat, grație explicațiilor primite anterior de la ghidul nostru.

După terminarea filmului, o cunoștință mai apropiată a tot ceea ce înseamnă viața trecută și prezentă în abația Montserrat, ne-a oferit-o mica expoziție de alături, conținând machete, fotografii, panouri cu proiecție luminoasă, cărți și obiecte aparținând cultului creștin benedictin. În fața unei imense fotografii panoramice a bazilicii ce găzduiește statuia ”La Moreneta”, ghidul ne-a deslușit drumul ce aveam să-l parcurgem curând, spre a împlini și cuvenitul rost al vizitei la Montserrat, acela de a cinsti ca simpli pelerini, figura Preasfintei Fecioare Maria imortalizată de statuia făcătoare de minuni. Și tot acolo aveam să aflăm detalii despre viața de zi cu zi a monahilor, despre școala de băieți ce funcționează în cadrul mănăstirii și care constituie nucleul unuia dintre cele mai vechi coruri ecleziastice de copii din Europa (Escolania) , despre marea bibliotecă parohială, care în ciuda faptului că a fost distrusă în mare parte în urma bombardării mănăstirii în timpul asaltului napolenean din 1812, găzduiește încă inestimabile comori literare, păstrate atât ca manuscrise, cât și în formă tipărită sau digitală. Inventarul bibliotecii este sporit fără încetare, căci în abația Montserrat ființează de câteva sute de ani o tiparniță și o editură proprie. Și ce mi s-a părut mai important, biblioteca nu are restricții ca cea de la Vatican, ci este deschisă spre lectură, informare sau cercetare oricărui doritor, de la simplul vizitator și până la elevatul cercetător.

Părăsind Spațiul audiovizual, ne-am continuat traseul de vizitare ocolind Oficiul de informare pe partea lui stângă. Îndată am ajuns în Placa de l'Abat Oliba, o mică piață care găzduiește pe stânga statuia de bronz a abatelui Oliga, întemeietorul mănăstirii, iar pe dreapta deschide ”calea sfântă” spre bazilica Morenetei, printr-un portic ce leagă clădirea Oficiului de informare cu cea a apartamentelor monahale. Trecând pe sub el, pătrundem într-o altă piață, Placa de Santa Maria. Ea este mărginită pe partea stângă și în ordinea înaintării, de Restaurantul Hotelului Abat Cisneros, Hotelul Abat Cisneros, Muzeul Abației Montserrat și Centrul de coordonare pastorală. Pe partea dreaptă, o galerie de 14 statui, fiecare dedicată uneia din cele 14 opriri ale Mântuitorului pe drumul spre Golgota, mărginește o terasă ce prelungește piața cu o zonă de belvedere, de pe care ni se oferă sub o altă perspectivă, imaginea panoramică a văii.

Mergând înainte pătrundem pe sub arcadele Porteriei del Monastir într-o curte interioară. Ea este închisă în față de Basilica Miracolelor Preasfintei Fecioare Maria, a cărei intrare este vegheată de la înălțimea fațadei de suita celor 12 apostoli însoțindu-l pe Mântuitor, așa cum au fost ei imortalizați în piatră la mijlocul sec. al 18-lea, o dată cu sfințirea bisericii, a treia dintr-o istorie succesivă de construcții.

Curtea interioară are un frumos pavaj turnat, cu motive rombice și acvatice (pești), amplasate în jurul unui cerc cu diametrul de aproximativ un metru. Potrivit explicațiilor ghidului, cercul desemnează locul în care se spune că ar fi fost amplasată statuia Moreneta în altarul primei biserici ridicate aici întru cinstirea Sfintei Fecioare Maria, la mijlocul sec. al 15-lea. Cristian ne-a mai povestit că cercul cu pricina se pare că este purtător al unor energii de natură necunoscută, pentru că nu de puține ori, pelerini aflați în interiorul lui, cu mâinile ridicate spre cer și cu gândul înălțat către Sfânta Fecioară, au resimțit o stare aparte, de liniște și pace profundă, care i-a rupt vremelnic de contactul cu spațiul înconjurător. Firește că am încercat și noi să gustăm din această trăire sfântă și inexplicabilă, dar se pare că nu aveam inimile pe deplin deschise spre materializarea, fie și iluzorie, a minunii sau chiar ne îndoiam de ea, căci divinitatea nu ne-a bucurat cu darul ei.

Între timp, din basilică a ieșit un grup numeros de tineri adolescenți îmbrăcați în costume tradiționale catalane. Erau veseli și exuberanți, dar ce m-a impresionat mai mult a fost mândria afișată fățiș de a purta veșmintele populare ale strămoșilor lor, perpetuate așa din generație în generație. Motiv pentru care n-au ezitat să se facă eroii unor adevărate ședințe foto, pozând cu dezinvoltură în fața oricărui doritor de suveniruri, fie el prieten, părinte, pelerin sau turist neutru.

După ședința foto, la îndemnul lui Cristian, ne-am așezat la coada formată la intrarea din partea dreaptă a Basilicii Miracolelor. Urma să străbatem șase capele laterale naosului bisericii, spre a ajunge deasupra altarului, acolo unde se păstrează de secole statuia Madonei Negre. Abia apoi aveam să intrăm în naosul bisericii și să ascultăm, dacă aveam noroc, corul Escolania care cântă în fiecare zi la ora 13,00 imnul închinat Fecioarei Maria, ”Virolai”.

Timpul petrecut la coadă, vreo 10 minute, a fost neașteptat de scurt după spusele ghidului, căci de regulă, coada este mult mai lungă și timpul de așteptare așijderea. Din acest punct de vedere, de partea noastră a fost perioada de extrasezon turistic, excursia programată în cursul săptămânii și nu în week-end, dar și faptul că abația nu sărbătorea niciun praznic creștin. În zile de sărbătoare religioasă, mulțimile de pelerini îngreunează mult desfășurarea programelor turistice.

Pătrunzând în bazilică, am străbătut pe rând cele șase capele înlănțuite de pe partea dreaptă a naosului:

-Capela Sfântului Petru, cu statuia apostolului într-o ipostază similară cu cea a statuii omonime din Bazilica San Pietro din Vatican;

-Capela Sfântului Ignazio, dedicată fondatorului ordinului de călugări iezuiți - Ignazio di Loyola, care a petrecut câțiva ani în Mănăstirea Montserrat, dedicându-se strict cultului Fecioarei Maria; pictura altarului imortalizeză momentul în care îngenunchiat în fața imaginii Sfintei Fecioare, Ignazio renunță la rangul său militar și hotărăște să ducă o viață de ascet.

-Capela Sfântului Martin (San Martino) , fondatorul primei mănăstiri benedictine la Ligugé, în Franța. Altarul capelei reproduce în basorelief momentul în care Sfântul cedează jumătate din veșmântul său unui cerșetor.

-Capela Sfântului Giuseppe Calasanzio, ctitorul unei școli gratuite (”pioase”) pentru copiii orfani sau abandonați din cartierul Trastevere din Roma, prima școală populară din Europa și fondatoare a Congregației Școlilor Pioase, după modelul căreia a fost înființată și Escolania din Montserrat.

-Capela Sfântului Benedict (San Benedetto di Nursia) , întemeietorul ordinului creștin al călugărilor benedictini, din care face parte și abația Montserrat. Cunoscut ca patronul tinerilor studioși, este firesc ca altarul capelei ce-i poartă numele să fie decorat cu un tablou de mari dimensiuni, operă a lui Gudiol, înfățișându-l pe Sfântul Benedict cu o carte sub braț.

-Capela Porții Îngerilor se remarcă printr-un arc triumfal cu basoreliefuri în marmură albă înfățișând corul îngerilor ce-l însoțesc pe pelerinul venit aici spre adorarea Maicii lui Dumnezeu. În registrul superior al porții, este redat momentul în care Maica Domnului este primită în Paradis, iar în planul inferior, sunt portretizați profeți și patriarhi care au vestit nașterea Neprihănitei Fecioare Maria.

Capelele sunt închise pe partea dinspre naosul bazilicii de grilaje metalice înalte, meșteșugit alcătuite, care nu permit transferul între cele două spații. În felul acesta, cei aflați în naos, nu pot profita de ocazie pentru a se alipi cozii formate pe partea capelelor, pe traseul consacrat accesării statuii Madonei Negre.

Depășind Poarta Îngerilor (Porta Angelica) , urcăm pe Scara Sfinților (Scala delle Sante) până în Sala fântânii Maicii Domnului (Fonte della Madre di Dio) . Aici se află o fântână care picură apă considerată tămăduitoare, într-un bazin de piatră împodobit cu basoreliefuri, care reproduc istoria miracolului tămăduirii de către Hristos a paraliticului ce nu putea să ajungă la apa Bethzathei, cea tulburată din când în când de un înger al Domnului ce dăruia vindecarea primului bolnav ce apuca să se scalde.

În sfârșit, trecem pe sub arcul Porților Corului Escolania și iată-ne deasupra altarului, în cripta care adăpostește statuia Morenetei. Este un spațiu destul de îngust, iar statuia Fecioarei șezând cu Pruncul Sfânt în brațe, este protejată de un cilindru de sticlă incasabilă. Doar mâna dreaptă ținând o sferă ce simbolizează protecția Fecioarei asupra întregii lumi, este scoasă de sub cilindrul de sticlă și oferă pelerinului prilejul de a-și manifesta venerația, prin atingere directă. La rândul Lui, micul Iisus ține într-o mână un con de pin, simbolul vieții și fecundității perpetue, iar cu cealaltă mână binecuvintează pelerinii. Deși La Moreneta este recunoscută ca făptuitoare a nenumărate minuni, nu e timp pentru rostirea vreunei rugăciuni mai lungi adresate Maicii Domnului, căci trecerea pelerinilor prin fața statuii se face în ritm destul de alert, ca într-un perpetuum mobile care nu dă nicidecum răgaz cozii să se micșoreze. Așa că cel ce așteapă aici ajutorul Sfintei Fecioarei Maria nu trebuie să uite că rugăciunea se cuvine a fi scurtă și umilă, rostită din inimă și cu încredere și că un simplu cuvânt de mulțumire este răsplata pentru ajutorul sperat.

Trecând printr-o altă pereche de porți aurite, coborâm scara și așteptându-ne unii pe alții ne regăsim pe partea stângă a navei, într-o criptă mică. Ne atrage atenția un aghiasmatar dăruit de natură, prin cochilia de mari dimensiuni a unei viețuitoare marine. În timp ce o admiram, Cristian ne face semne discrete, dar vehemente: veniți înapoi, sunteți niște norocoși, Capela Tronului Fecioarei este deschisă! Nu trebuie s-o ratați! Și într-adevăr, capela cu pricina este un spațiu încântător, în care decorațiunile arhitecturale, vitraliile, grupurile statuare, bogăția de culori și revărsarea de broderii în marmură albă, ne copleșesc prin desăvârșita lor frumusețe. Capela se află chiar în spatele altarului și este loc de reculegere și rugăciune, un loc menit parcă să compenseze frustarea de a fi stat atât de puțin lângă statuia Madonei Negre. De aici ni se oferă o perspectivă inedită spre statuia La Moreneta, pe care avem prilejul acum s-o admirăm din spate și să o percepem ca pe o adevărată împărăteasă stând pe tron. Conștientizând această percepție, rugăciunea nerostită acolo sus, lângă statuie, prinde formă și conținut, iar încrederea că ea va fi ascultată chiar și în acest loc, îți bucură sufletul cu speranța împlinirii.

Părăsind Capela Tronului, am ajuns curând la ieșirea laterală de pe partea stângă a bisericii. De aici, am parcurs ”Drumul Slavei Mariei”, o alee mărginită pe stânga de zidurile bazilicii, iar pe dreapta de sute de candele de diferite dimensiuni, aprinse de pelerinii ce trec pe acolo. Din loc în loc, pe pereții de piatră dintre standurile suport pentru lumânări și candele, frumoase icoane murale imortalizeză mici rugăciuni adresate Fecioarei Maria. Este primul semn care ne arată că la Montserrat, cultul venerării Maicii Domnului a atins apogeul. Curând, intrând în naosul bisericii pe intrarea centrală dinspre fațadă, aveam să aflăm că darurile votive aduse de credincioși ca semn de venerație și de mulțumire pentru împlinirea rugăciunilor lor, erau atât de multe, încât afișarea lor n-ar fi fost posibilă în spațiul limitat al bisericii. A fost nevoie chiar de un ordin parohial prin care s-a instituit cu literă de lege ca singurele daruri votive prezentate în sfânta biserică să fie candelele de mari dimensiuni oferite de comunități, organizații sau ordine religioase. Așa se face că peste tot pot fi admirate lămpi purtătoare de candele, confecționate cel mai ades din metal, dar individualizate prin cele mai diverse forme estetice.

În interiorul bazilicii era liniște, deși nu erau puțini vizitatori. Cum mai erau doar câteva minute până la ora 13, ora corului Escolania, ne-am așezat cu toții pe bănci și ne-am delectat în aceeași atmosferă de liniște cu surprinderea decorului și imortalizarea lui în memoria aparatelor foto. Am admirat minunatul altar aurit deasupra căruia tronează statuia La Moreneta și am urmărit nesfârșitul periplu al credincioșilor prin Capela Madonei, asemănător sub aspectul spectacolului cu parada marionetelor mecanice ce vestesc schimbarea orelor la ceasurile din turnurile marilor cetăți. Așteptarea noastră prelungită vreo zece minute după ora prânzului a fost curmată de vestea că celebrul cor al băieților de la Escolania nu avea să mai prezinte în acea zi cotidianul său spectacol, întrucât fusese invitat într-o altă locație. Așa încât, am părăsit Sanctuarul Madonei Negre, nu înainte de a viziona și capelele de pe partea stângă a bazilicii. Deși nu mi s-au părut la fel de frumoase ca suratele lor de pe partea dreaptă, trebuie să recunosc că și acestea au personalitatea și ineditul lor, ceea ce înseamnă că merită a fi văzute și deopotrivă admirate.

Am revenit cu toții în curtea interioară, acolo unde Cristian a dat startul pentru programul liber, reluând o parte din sugestiile de vizitare prezentate încă de la sosire. Nu înainte de a fixa ora (16,30) și locul de întâlnire (parcarea autocarelor din extremitatea estică a mănăstirii Montserrat) cu autocarul.

Pentru micul nostru grup de patru persoane, a fost momentul unui popas pentru... alimentarea bateriilor! Ne-am întors în Piața Santa Maria și am atacat sandwichurile din pachetele primite în compensarea prînzului datorat de hotelul unde eram cazați în Calella. Apoi, înainte de a ne formula alte planuri, am hotărât să epuizăm programul de vizitare 2 cuprins în pachetul de servicii asumat de agenția Blau Mari. Ne-am îndreptat așadar spre intrarea în Muzeul Montserrat, pe care l-am parcurs într-o jumătate de oră. Deși nu este mare, muzeul are statut de așezământ cultural de interes național. Cuprinde o secțiune de exponate cu caracter permanant, structurate pe șase teme (arheologie antică, pictură veche sec. 14-18, pictură modernă sec. 19-20, artă de avangardă, sculpturi moderne și desene), o secțiune de expoziții temporare și itinerante, precum și un magazin de prezentare și desfacere a tipăriturilor cu caracter de reproduceri, dar și al diverselor suveniruri specifice. Inventarul muzeal este impresionant sub aspectul sonorității numelor ce semnează exponatele, unele achiziționate de abație cu titlu de investiții, altele donate de autori sau de colecționari. După ce am admirat creațiile lui Caravaggio, ElGreco, Joaquim, Pissarro, Soler, Ribera, Rusiñol, Casas, Picasso, Torrres, Renoir, Chagall, Degas, Monet, Dali, am sfârșit vizita noastră într-o expoziție itinerantă de icoane ortodoxe, între care am descoperit și trei icoane românești din sec. 18 ! Din păcate, n-am aflat nici cui aparțin și nici cum au ajuns să facă parte din expoziție. Un alt motiv de regret a fost interdicția de a face fotografii.

După vizitarea muzeului, ne-am hotărât să urcăm pe munte. Nu pe jos, deși există și această posibilitate, ci cu funicularul de Sant Joan. Până la stația de pornire, situată la o înălțime de cca. 20 m, am urcat... cu liftul! Am cumpărat bilete dus-întors (8 euro/persoană) și am așteptat vreo 10 minute până la ora programată a plecării. În zilele aglomerate, cele două garnituri de funicular circulă cu precizie din jumătate în jumătate de oră, pornind simultan de la stațiile de plecare, respectiv sosire, și întâlnindu-se pe la jumătatea traseului într-o zonă în care linia este dublată. Altfel, se află în circulație doar o singură garnitură, care respectă același interval de jumătate de oră între curse succesive. Spun garnituri de funicular și nu simplu, funicular, pentru că e vorba de un lanț de trei cabine alipite, cu intrări separate, fiecare situată la o altă înălțime, astfel încât, oriunde s-ar afla, orice turist poate admira fără probleme prin pereții de sticlă panorama văii și complexul monahal Montserrat. Se urcă cca. 700 m, distanță ce poate fi parcursă și pe jos, folosind scara laterală liniei de funicular. Urcușul este însă foarte abrupt, așa încât nici măcar la coborâre nu cred că efortul e neînsemnat.

Ajunși pe platou, o panoramă superbă ni se deschide privirilor de jur împrejur. Abia acum conștientizăm cât de potrivită e denumirea muntelui (”muntele cu dinți tăietori”) și înțelegem de ce Monserratul este comparat cu Meteora grecească. Masivul este o alcătuire pitorească de stânci de mari dimensiuni și de diverse forme (dar cele mai multe sunt alungite, precum degetele), aruncate parcă de o mână nevăzută și împrăștiate fie în grupuri, fie solitare. Vegetația mediteraneană îmbracă versanții cu specii pitice de arbuști, cactuși și ierburi.

Platoul imediat vizibil, dar și locurile mai depărtate și mai puțin accesibile, sunt punctate de mai multe capele, mănăstiri mai mici și refugii, care fac din Montserrat o altă versiune a Meteorei. Un păienjeniș de drumuri și poteci facilitează accesul pe diverse trasee montane, căci aici pare un paradis al celor îndrăgostiți de sport și de mișcare. Oameni de toate vârstele și națiile, simpli drumeți cu rucsacii în spinare sau doar cu aparatul foto sub braț, cicliști montani sau amatori de alpinism și cățărări, parapantiști, pot fi întâlniți peste tot în zonă, într-o forfotă necontenită.

Alături de stația funicularului, o cabană mică își așteaptă oaspeții cu răcoritoare și cu oferte culinare pentru picnic. Pentru cei care doresc să meargă mai departe în drumeție este un ultim prilej pentru a face... aprovizionarea.

De la cabană, pornesc spre dreapta și spre stânga două drumuri. La întretăierea lor sunt indicatoare și panouri informative privind direcțiile de mers și țintele lor. În total sunt 18 trasee posibil de accesat în această zonă a Montserratului.

Tovarășii mei au ales să meargă pe drumul din dreapta, spre Capela Sant Joan. Ghidul ne spusese că nu departe de acel loc se află o zonă de belvedere (Mirador de Sant Joan) , de pe care se pot zări în zilele deplin însorite, orașul Barcelona și Marea Mediterană. Potrivit indicatoarelor, drumul dus-întors durează cam o oră și jumătate. În ciuda tentației, o rosătură dăruită cu generozitate de noile mele încălțări, m-a obligat să renunț la acel drum. La întoarcerea alor mei, am aflat că fusesem chiar inspirată: capela Sfântului Joan era închisă, iar priveliștea mult visată a mării nu putuse fi zărită, din cauza negurii ce se înstăpânise la mari depărtări. În ce mă privește, rămasă singură, tot nu mi-am putut stăpâni dorința de a cerceta împrejurimile. Am apucat-o pe drumul din partea stângă a cabanei. Era un drum... betonat! în trepte, iar distanța până la nivelul cel mai de sus nu mi s-a părut prea mare. Am străbătut-o cu ușurință (datorită condițiilor omenești de urcare) și am ajuns într-o altă zonă de belvedere, care m-a bucurat din plin cu priveliștea panoramică a împrejurimilor și a văilor. Numeroși drumeți continuau drumul, mergând spre Crucea Sfântului Mihail, o surată a Crucii de pe Caraiman. Eu însă m-am întors la cabană. Tocmai la timp, căci tovarășii mei de drum se întorseseră și ei. Se apropia ora întâlnirii la autocar, așa că ne-am îndreptat spre stația funicularului. Cât timp am așteptat garnitura, am vizionat și micul Muzeu al naturii cu expoziția sa de fotografii și panouri luminoase prezentând elemente de faună, floră și geologie din biosistemul Montserrat. N-am ratat nici ultima rundă de fotografii de pe terasa stației, acolo unde se afla și o lunetă... contra cost (1 euro).

Reîntorși la mănăstire, am străbătut în grabă zona de bazar (mici tarabe cu suveniruri și produse locale, înșirate de-a lungul șoselei), îndreptându-ne spre parcarea autocarelor. Încă nu se adunase toată lumea, așa încât am profitat de ocazie pentru a da o scurtă raită prin împrejurimi. În zonă se află un restaurant cu servire a la carte, dar și un restaurant cu autoservire. Noi ne-am îndreptat însă spre Monumentul Mirador dels Apostols, pe care tocmai se cățărase o fetișcană străină de fobia înălțimilor. După alte câteva fotografii, ne-am întors la autocar. Drumul înapoi, spre hotel, a fost la început ca o legănare pe valuri, căci serpentinele muntelui sunt pentru mulți izvor de neplăcute senzații. Am depășit în trecere Mănăstirea de maici Santa Lucia și pe la orele 18 ne aflam deja la hotel.

Așa s-a încheiat o minunată zi de vacanță! A fost o experiență minunată pe care nu o vom uita și pe care o recomand cu convingere tuturor ce se vor afla pe meleaguri catalane!

Cu mulțumiri anticipate rog atașarea videoclipului http://www.youtube.com/watch? v=TH2HqnsrJv0&feature=relmfu (L'Escolania & Sergio Dalma – Dă-mi putere!)

---

VIZUALIZĂRI: 7307 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI