Turism in Serbia! Mokra Gora

TIPĂREȘTE

Profitand de zilele libere de Paste si de 1 Mai, am reusit cu inca 3 zile ce concediu de odihna sa incropim o adevarata vacanta de 10 zile.

Avema planificat in intentiile noastre de calatorie vizitarea Dubrovnikului, Croatia.

Am avut ocazia acum vreo 3 ani cand am stat 5 nopti in Kotor in Muntenegru, dar am renuntat atunci.

Nu erau decat 90 km distanta, dar idea de a petrece cateva ore bune la trecerea frontierei, temperaturile de peste 33 grade la umbra, aglomeratia din Dubrovnik si nu in ultimul rand preturile extrem de ridicate din plin sezon, ne-au facut sa renuntam din start la vizitarea Dubrovnikului atunci.

Asa ca am hotarat in a alege o perioada optima din an, cu temperaturi suportabile si cu preturi si agloeratie la fel de suportabile.

S-a nimerit aceasta vacanta de Paste si am ales 4 nopti de cazare in Dubrovnik, dar cum aveam la dispozitie 9 nopti, am rezervat 3 nopti la dus in Mokra Gora, la granita Serbiei cu Bosnia-Hertegovina si alte 2 nopti la intoarcere in Kopaonik, tot in Serbia.

Sper sa gasesc ceva timp sa va povestesc si despre Dubrovnik, chiar daca sunt foarte multe recenzii despre acest loc atat de vizitat. Sa va spun doar cateva cuvinte despre numarul turistilor in aceasta perioada, despre preturile din aceasta perioada, despre un restaurant care ne-a placut tare mult, dar sa incerc a face o comparatie (subiectiva, vazuta prin ochii nostri de turisti) intre cele 2 cetati aflate la doar 90km distanta una de alta: Kotor si respectiv Dubrovnik.

Acum as dori sa povestesc despre prima parte a vacantei noastre, despre vacanta din Mokra Gora.

Si aici as incerca, timid, o comparatie a 4 locuri vizitate de noi in Serbia (locuri unde am avut si cazare, nu doar in tranzit). Este vorba in primul rand, cred, de cele mai importante statiuni de munte ale sarbilor. De Zlatibor unde am innoptat acum 3 ani in drum spre Muntenegru si de Kopaonik cea mai cunoscuta statiune de iarna din Serbia, si zice-se una foarte buna, raportat la calitatea partiilor dar si a serviciilor turistice. Ar ma fi de prezentat si zona Cazanelor Dunarii, unde si acolo ne-am oprit pentru 1 noapte, pentru privelistea oferita si de pe malul sarbesc, pe partea romaneasca tot plimbandu-ne in anii trecuti.

Dar sa o luam cu inceputul.

Am ales ruta Bucuresti- Alexandria- Rosiori de Vede- Craiova- Calafat- Vidin- Kula-Zajcear- Paracin- Krujevac- Cacak- Uzice- Mokra Gora. Total cam 700 km, pe care i-am parcurs, cu pauze de cafea sau un sandwich in cam 11 ore si jumatate. Google maps zice ca il parcurgi fara oprire in 9,5 ore, iar ViaMichelin in 11 ore. Am ales varianta prin Alexandria deoarece stiam ca se lucreaza pe autostrada A1, pe la km 40, plus ca banda 1 de mers este praf, iar noi plecand pe la ora 5,00 fiind inca intuneric, riscul de a lua multe din gropile de pe autostrada era foarte mare.

Am ales a trece granita pe la Calafat chiar pentru a incerca sa evitam o posibila aglomeratie ce se poate crea la punctul de trecere frontiera de la Portile de Fier I, pe la Portile de Fier II fiind cam ocolit.

Asa ca pe la ora 9,00 eram deja la punctul de trecere a frontierei de la Calafat. Drumul pana aici tinand cont de ora matinala a fost foarte liber. De mare ajutor centura ocolitoare a Alexandriei dar si cea a Caracalului. Drumul bun, doar cu o mica exceptie, de vreo 30 km intre Caracal si limita judetului Teleorman, unde drumul este cumva pregatit pentru o viitoare reabilitare, dar oarecum indepartata dupa cum arata.

Plata taxei de pod in valoare de 27 lei si controlul documentelor a durat foarte putin, nefiind masini in fata noastra. Vigneta bulgareasca o achizitionasem deja cu o seara inainte online, dar fiind nevoit sa achizitionez varianta pe o sapatamana in valoare de 15 leva, noi trecand pe la ora 9,00 granita, de la pranz fiind valabila si vigneta de weekend in valoare de 10 leva.

Dar bucata de drum de aprox 45 km pe care o parcurgi pe teritoriul bulgaresc este foarte proasta. Asfalt vechi, crapat si denivelat, plin de gropi. Trecerea frontierei in Serbia a durat si ea cam 15 minute, fiind controlati sumar si in bagaje. O data intrati in Serbia drumul a fost relativ ok, fara gropi, poate mici denivelari si gropi mititele foarte rare, pe ici pe colo. Drumul fiind reaparat, plombat.

Am parcurs pe autostrada Nis-Belgrad doar vreo 13 km, prilej cu care am platit echivalentul a cam 2,5 lei, cu cardul.

In Serbia din cauza costurilor foarte mari ale serviicilor de telefonie si ale traficului de net, cam 11 euro/MB, am mers doar cu GPS-ul si cu aplicatia Waze/ViaMichelin fara date.

Problema pe care o poti intampina cand mergi fara trafic de date active este ca daca esti nevoit sa te abati de la traseul selectat, aplicatia ramane “pe aratura” nu mai stie pe unde sa te indrume.

Aici ne-a fost de folositor GPS-ul, cand in orasul Kralievo era in lucru un pod si am fost indrumati pentru ocolire pe alta ruta.

Daca de la Bucuresti si pana in Serbia, cale de 600 km, aproape de destinatie, drumul a fost foarte liber, abia ne intalneam cu cate o masina din sens opus, nu mai zic de cele care circulau in acelasi sens cu noi, care erau foarte rare, cand am ajuns la Cacak s-a schimabat radical povestea.

Ne-a luat cam o ora sa traversam orasul pe o strada/bulevard de la periferie. Adica am parcurs vreo 10 km in cam 50 minute.

De acolo si pana la destinatie iarasi a fost liber. Pe tot traseul am intalnit atat la dus cat si la intors, echipaje de politie (vreo 2-3 pe sens) in Serbia, dotate cu radar mobil tip pistol. Stateau cam la panda as zice, destul de ascunsi. Si cum limita in afara localitatii la sarbi este de 80 km/ora si 50 km/ora in localitate, riscul este maricel de a fi prins ca ai depasit viteza legala.

La noi nu a fost cazul, noi cautand sa respectam regulile de circulatie, fie ca suntem in tara, fie ca circulam prin afara tarii.

E drept ca soferii sarbi, ca si la noi, dau flash-uri in cazul intalnirii unui echipaj de politie.

Si au fost binevenite aceste semnale. ????

Si iata ca dupa cam 11,5 ore am ajuns la intrarea in localitatea Mokra Gora. Bine, de fapt eram dupa 10,5 ore, ca ceasul arata cu o ora mai putin, din cauza fusului orar. ????

Imediat dupa parcurgerea unui tunel de cam 1 km, ce strapunge Masivul Sargan, aveam instructiuni primite de la gazda, pe email, sa oprim imediat in parcare, si sa sunam proprietarul pentru a ne astepta in strada si indruma la cazare.

Lucru care l-am si facut. Imediat ne-a raspuns la telefon si ne-a indrumat sa mai mergem cam 4km, iar pe partea stanga a drumului, dupa intrarea in localitate o sa ne astepte el.

Chiar asa a fost. Ne-a ghidat sa viram stanga pe un drumeag lateral, din drumul principal, un drum ingust de o masina, dar asfaltat, ce coboara rapid si urca iarasi nitel, pana in fata propietatii.

Sincer, ar trebui sa scriu si despre aceasta cazare avuta la niste oameni minunati.

Niste casute vechi de peste 100 ani, reconditionate, superbe, cu conditii foarte bune de cazare, cu o priveliste extraordinara, inconjurat de pomi fructiferi si verdeata. Si nu in ultimul rand inconjurati de niste gazde minunate, care in ziua de Paste ne-au invitat la masa familiei, facandu-ne sa ne simtim cu adevarat ca in familie.

In experientele noastre turistice sarbesti am remarcat caldura cu care te primesc sarbii, cum te fac sa te simti bine la ei, nu mai vorbim despre mancarurile foarte gustoase si in cantitati… XXL ????

Si la niste preturi mai mult decat decente, chiar mici as spune.

Noi am ales Mokra Gora pentru urmatoarele aspecte:

- zona montana, altitudinea fiind undeva in jur de 700-800 m, inconjurat de verdele pasunilor si al padurilor.

- vizitarea satului de lemn Drvengrad, al lui Kusturica.

- o plimbare cu mocanita pe traseul Sargan Eight. Adica o cale ferata cu ecartament ingust, care si-a luat numele de la muntele pe care il strabate si dupa forma cifrei 8 a traseului urmat. Forma cifrei 8 s-a datorat diferentei mari de nivel care trebuie parcurse pe o distanta scurta de aproape 15,5 km.

- Parcul National Tara aflat in apropierea localitatii Mokra Gora, pe care doream al vizita intr-o mica plimbare de familiarizare cu locurile.

Dar hai sa va povestesc cum am petrecut noi cele 4 zile in Mokra Gora si cum am perceput noi aceasta zona din Vestul Serbiei.

Sarbii promoveaza prin panouri mari publicitare, tare mult, zona turistica numita chiar “Vestul Serbiei”. Aici, printre altele, intra Parcul National Tara, Parcul Natural Mokra Gora si statiunea Zlatibor.

Oricum Vestul Serbiei este cel mai frumos dpdv al reliefului, aici intalnindu-se preponderant zona montana, unde se impleteste armonios verdele crud al pasunilor alpine sau al vailor, cu verdele mai intunecat al padurilor. Aici gasesti multe cursuri de apa ce au sapat frumoase canioane in versantii stancosi, ce formeaza cascade pe alocuri, sau lacuri ce incanta ochiul si sufletul.

In prima zi, in care am ajuns pe la ora locala 16,30, cazandu-ne rapid, dar socializand cam 45 minute cu placutele noastre gazde, in jurul unei cafele si a unei rakii de pruna, de casa, oferite cu mult drag de gazdele noastre. Asa ca pe la ora 17,30 am plecat in recunoastere prin imprejurimi.

Noi am fost cazati cumva vis-à-vis de satul de lemn -Drvengrad. Adica ne despartea o vale, un parau si soseaua principal ace serpuia pe firul vaii. Eram practic intr-un mic cartier, sau un catun al localitatii Mokra Gora, situate pe coasta de deal, pe coasta opusa fiind satul din lemn.

Pentru a ajunge in centrul localitatii, adica chiar in zona garii de unde pleaca mocanita aveam mai multe variante. Prima si cea mai comoda ar fi fost sa mergem cu masina, iesind iarasi in drumul principal, sa coboram la firul vaii si apoi dupa cateva curbe sa ajungem pana in centru. Sau sa mergem pe acelasi drum dar pe jos. Sau mai aveam 2 variante, 2 scurtaturi pe care sa mergem pe jos. Cumva coborand pe un drumeag de pamant si iarba direct la firul apei pe care sa o traversam si sa iesim direct la firul vaii in soseaua principala, chiar in dreptul drumului de acces pre satul de lemn Drvengrad, urmand apoi soseaua pana in centru. Mai era varianta de a nu traversa paraul, ci de a merge pe acelasi drumeag de pamant, parallel cu apa si cu soseaua principala si sa ajungem in zona centrala, chiar la calea ferata a mocanitei.

Am adoptat intai prima varianta, adica cea clasica, am plecat pe jos iesind la soseaua principala si parcurgand cam 900 m in coborare pana intr-o curba stransa la stanga in dreptul drumului de access spre satul din lemn Drvengrad, construit de Emir Kusturica. De aici se merge cam pe acelasi nivel inca vreo 900 m pe sosea, pana ce iarasi soseaua vireaza dreapta dar nu inainte de a se intersecta cu calea ferata a mocanitei.

Pana in centrul localitatii, pana in zona garii nu mai sunt decat vreo 400 m. adica in total noi aveam cam 2,5 km de mers pe sosea. De fapt pe marginea soselei, nefiind trotuar.

La intoarcere am incercat sa scurtam drumul, adica din dreptul satului de lemn sa traversam paraul pe niste pietroaie si apoi pe drumeagul de pamant. Asta pe la ora 21,00. La lumina lanternei de cap, a frontalei. Destul de dificil si ziua cand am mai incercat odata, pietrele fiind destul de mici, destul de departate una de alta si alunecoase. Seara am trecut incet, destul de greu, dar apoi am renuntat la varianta. E drept ca scurtam cam 500 m de drum si nu mai trebuia pe portiunea aceea sa ne ferim nici de masini. Am incercat si varianta cealalta sa continuam pe drumeag si sa iesim direct la calea ferata. Dar din cauza ca tot plouase zilele acelea, era noroi si ochiuri de apa prin unele locuri, iar prin alte locuri fiind iarba destul de mare, te udai pe incaltari.

Cand este uscat cred ca acea varianta este cea mai buna dintre toate.

Noi am folosit de fiecare data apoi doar varianta pe jos, pe sosea, cu o frontala cu lumina alba pentru a ne lumina drumul si cu o frontala cu flash rosu pentru a fi vizibili pentru autovehiculele ce circulau pe sosea.

In aceasta prima seara am identificat si prima carciumioara unde puteam manca, recomandata si de gazda noastra. Este vorba de o carcimioara amenajata chiar in gara, langa casa de bilete.

Este chiar draguta, are cateva mese afara in fata, pe o mica terasa, dar mai are si in zona de fumatori cu mult mai multe mese, care pe perioada verii devine zona deschisa, inalturandu-se panourile de sticla.

Acum acolo zona era inchisa cu geamuri, iar in Serbia fiind permis fumatul in restaurant, nu prea ne-a incantat sa mancam acolo.

Aveau si un mic salon unde era si barul amenajat pentru nefumatori.

Ne-a placut aceasta carciumioara cum arata pe afara, dar si prin interior. Nu era sofisticata, cu mobilier simplu, cu fete de masa curate.

Noi am numit-o in discutiile noastre, birtul garii. Cred ca am mancat aici de vreo 2 sau 3 ori, inclusiv micul dejun in dimineata plecarii spre Dubrovnik.

Dar nu numai carciumioara ne-a placut ci intreaga gara, intregul concept realizat de sarbi in scop turistic.

Peronul garii bine intretinut, dragut as spune, cele 3 locomotive parcate in remiza lor, unde puteau fi admirate pe indelete. Langa carciumioara se gasea o alta cladire in care te puteai caza. Alte cateva cladiri fiind imediat deasupra pe panta dealului. Foarte interesanta idea de a te caza in cladirea garii, as zice, la nici 5 metri de peronul garii. Toate cladirile cu arhitectura foarte frumoasa, fiind realizate din lemn.

In dreptul peronului erau garate si 4 vagoane, modele diferite, fiind construite in perioade diferite. Toate bine reconditionate. Ce ne-a placut, a fost faptul ca fiind cam ora 20,00 cand am observant noi, in vagoane era personalul de la curatenie ce se ingrijea cu atentie de a le pregati pentru excursiile de a doua zi. Dup ace am admirat pe indelete cladirile si arhitectura placuta a garii, ni s-a facut foame si am zis sa testam si serviciile carciumioarei, numite cum altfel: Sarganska Osmica. Am zis sa stam afara pe terasa. Imediat cum ne-am asezat a si venit o chelnerita, nu tinerica, de fapt cam toata echipa parea a fi “din garda veche”, cu care ne-am inteles fara probleme in lb. engleza, ne-a adus meniurile rapid si tot rapid ne-a si servit, doar conditionat de timpul de pregatire al bucatelor alese.

Fiind in Serbia am zis sa incerc mititeii lor traditionali: cevapcici. Si nu oricum ci cu un alt produs traditional sarbesc: kajmak. Deci am comandat cevapcici cu kajmak, care au venit insotiti si de cartofi prajiti si nelipsita ceapa taiata marunt.

Totul stropit cu doua strasnice beri la halba. Au mers de minune. Cevapcici se aseamana cu mitiiteii nostri, dar nu au usturoi si sunt ceva mai micuti. Ei vin serviti regulemantar cate 10 buc la portie.

Pe langa cunoscuta plescavita, alt preparat traditional sarbesc, la sarbi ne-a placut acest kajmak care este o un produs folosit intens in bucataria sarbeasca. Ti-l ofera la placintele de la micul dejun, la mititei sau la friptura, sau simplu cu o felie de paine prajita. Este foarte gustos. Este de fapt un produs lactat intre unt, smantana si branza fermentata. Se obtine prin fierberea laptelui la foc mic, apoi caimacul cum ii spunem si noi, ce se strange deasupra se aduna intr-un recipient si se lasa la fermentat. Produsul obtinut este acest kajmak. Noua ne place tare mult. Iar cel de casa, comparat cu cel din comert este mult, mult mai gustos. Un alt produs traditional sarbesc este Cvarci Duvan. Adica jumari traditionale sarbesti. Adica jumari "tutun" in traducere, denumirea de tutun venind de aspectul acestor jumari ce seamana foarte, foarte tare cu firicelele taiate de tutun din tigari. Foarte gustoase!

Cu burta plina, ora fiind deja 21,00 ne-am hotarat sa ne indreptam incetisor spre casa nu inainte de a verifica programul de a doua zi al mocanitei, pentru o plimbare.

Asa am luat si pulsul de noapte al acestei localitati. Cam pe la ora 22,00 se linisteste cu totul, fiind de fapt un mic sat raspandit pe dealurile din jur. Pulseaza intens ziua in jurul mocanitei si al satului de lemn din varful dealului si se scufunda in liniste la lasarea serii.

A doua zi, avand lectia invatata de cu seara, am pornit pe la ora 8,00 de la pensiune, pe drumeagul paralel cu soseaua ferind zonele umede si noroioase. Cam in 30 de minute am ajuns in gara, la casa de bilete nefiind deloc coada. Am luat bilete care au costat 900 dinari/persoana adica aprox. 36lei/persoana. Am platit direct cu cardul. Si ma inceput sa ne plimbam agale in asteptarea orei de plecare care era 10,00. Se mai pleca in a de doua ori in acea zi. La ora 13,30 si 16,30. Garnitura de tren era deja pregatita fiind trasa la peron, avand 4 vagoane acoperite. Noi am avut biletele in vagonul nr. 4.

Pe bilet era trecut nr. vagonului alocat nu si un loc anume. Te descurcai la fata locului pentru locuri.

Mai aveam cam o ora pana sa plece trenul, ne-a plimbat cam 15minute dar a inceput sa ploua, intai incetisor, apoi din ce in ce mai tare. Ne-am hotarat sa urcam in tren, in vagonul alocat, fiind printer primii turisti urcati am putut sa ne alegem locurile. Vagonul nostru fiind compartimentat in compartimente cu capacitatea de 6 persoane, avand banci din lemn. In nici 15 minute a inceput sa ploua foarte tare, dar a inceput sa creasca si coada, in ploaie, la casa de bilete. Pana la ora 10,00 deja cele 4 vagoane s-au umplut ochi, o parte din turisti mergand in picioare pe culoarul vagonului.

Daca locomotivele sunt “noi in peisaj” vagoanele sunt cele vechi din perioada cand aceasta cale ferata era functionala. Unul din vagoane era construit in anul 1923, altul in 1939, iar celelalte doua de data mai recenta, prin anii 50-60. Locomotivele diesel erau din 1990 si respectiv 1980, fabricate la… …. Uzinele 23 August, Bucuresti, ca de altfel si unul din vagoane.

Au fost cumparate si reconditionate de catre sarbi, salvandu-le practic, ajungand cu siguranta altfel, la fier vechi. Romanii fiind mesteri in a taia tot, fie nou, sau vechi, si a le vinde pe pret de nimic ca fier vechi in afara tarii.

Se pare ca s-a renuntat la locomotivele cu abur in favoarea locomotivelor diesel, pentru a pastra intr-o mai buna stare multele tuneluri.

Sa va povestesc in cateva cuvinte si despre aceasta cale ferata.

Privelistea este fantastica peste vaile pline de verdeata. Se trece peste 5 poduri si prin 22 de tuneluri, cel mai lung tunel avand cam 1,7 km lungime.

Aceasta cale ferata ingusta, ce facea parte dintr-o retea mult mai vasta ce unea Sarajevo cu Belgrad, si ajungea pana la tarmul Marii Adriatice, la Dubrovnik, a fost finalizata in anul 1925, dare nemaifiind rentabila, a fost dezafectata in anul 1974.

Dar sarbii au vazut totusi potentialul turistic al acesteia, dezvoltarea turismului in zona Mokra Gora fiind impulsionat si de refacerea acestei cai ferate.

Asa ca in 2003 cu sprijinul statului si cu implicarea cunoscutului Emir Kusturica, s-a refacut portiunea de cale ferata, intre Mokra Gora si Uzice. In circuitul turistic fiind deja portiunea dintre Mokra Gora si Vitasi. Asa s-a reinviat vechiul tren denumit in trecut “Ciro”, botezat acum “Nostalgia”.

S-a reabilitat si portiunea de cale ferata dintre Mokra Gora si Visegrad (apartinand de Bosnia-Hertegovina), trecand granita prin tunelul de la Vardiste, dar nu cunosc detalii despre cum functioneaza.

Si am plecat si in plimbare. De descris, nu poti descrie in cuvinte frumusetea locurilor pe unde treci, trebui musai sa fii acolo. Un plus fata de mocanita noastra de pe Valea Vaserului, pe langa zona garii care difera net una fata de alta, la noi fiind o zona neingrijita, nepusa in valoare, in tren aveai difuzoare prin care ti se povestea in engleza si in sarba ce vei vedea, unde vei opri si alte info folositoare. Si asta cu o minima investitie.

Plimbarea dureaza cam 2,5 ore, dus-intors, trenul oprind pentru 5 minute si in dreptul unor platforme din lemn special amenajate in locuri cu deschidere superba, unde turistii pot cobori si admira peisajul foarte frumos.

Cea mai lungă oprire, parca 20 minute, este în stația Jatare, unde locul este amenajat foarte dragut. Cu o platforma de belvedere, o micuta cascada, flori si iarba ingrijita, dar si restaurant dragut.

Apoi iar la drum. Din cauza formei traseului, a buclelor repetate, nu prea mai stii “de unde ai venit” si incotro mergi. ????

Practic ai ocazia sa vezi aceleasi locuri, dar din cu totul alte unghiuri, ai alta perspectiva asupra aceluiasi loc.

O oprire se face si la platforma de lemn unde exista o bucata de stanca “Crazy Rock” cu o frumoasa legenda (pe care va las sa o descoperiti singurei), aici fiind si cel mai bun loc de belvedere.

Au trecut repede cele 2,5 ore de plimbare cu trenul. am fost plimbati si trecuti prin cele 22 de tuneluri, avand cand privelisti cu ploaie, cand privelesti fara stropi, dar toate foarte frumoase. Am oprit in statia de capat Sargan- Vitasi, imediat dupa cel mai lung tunel, cu o pauza de vreo 10 minute, timp cat sa mute locomotiva la celalalt capt al trenului. Si am plecat iarasi la drum, pe acelasi drum de fapt, oprind de asta data vreo 20 minute in statia Jatare, pentru o pauza de suc, bere sau ceva rapid de mancare si inca de vreo 2-3 ori in dreptul unor platforme de lemn amenajate pentru belvedere, 5 minute la fiecare.

Foarte faina plimbarea!

Pe la ora 13,00 eram inapoi in gara Mokra Gora. Fiind vremea pranzului, ploaia oprindu-se ne-am gandit sa o luma usurel la pas spre celalalt obiectiv turistic pe care doream sa il vizitam, Satul de lemn Drvengrad construit de catre cineastul Emir Kusturica. Povestea acestui sat o gasiti pe net, se gasesc o multime de informatii despre el. De fapt acest sat are 3 nume: Drvengrad (Satul de lemn in lb. sarba) Mecavnik (nume imprumutat de la satul din apropiere, sub care se si gaseste oficial pe harti) sau Küstendorf (nume derivat de la porecla in germana a lui Kusturica, Satul lui Kuste).

Este cocotat pe un deal, chiar deasupra garii. Se poate ajunge cu masina pe o sosea asfaltata ce urca din soseaua principala de la firul vaii. Urci cam 2 km, cu o diferenta de nivel de vreo 130 m. Sus exista si o parcare pentru autoturisme, atat pentru vizitatori cat si pentru cei cazati in sat. In multe din casele din acest sat -muzeu te poti caza. Esti parca intr-un muzeu al satului. Privelistea de sus, de pe deal este tare faina, peste dealurile si vaile din jur, pline de verdeata.

Noi am ales in schimb a ajunge in sat pe o alta varianta, doar pedestra. Imediat la iesirea din gara, chiar de langa calea ferata este un drum larg de pamant ce urca serpuind spre varful dealului. Este amenajat special pentru a ajunge in sat. imediat ajungi la un gard de lemn ce imprejmuieste proprietatea, accesul facandu-se nu pe o poarta ci sarind un parleaz. Apoi continui serpuind pe drum, de asta data drumul fiind amenajat cu bancute, cosuri de gunoi si stalpi de iluminat. Am facut cam 1,5 km pana sus, urcand din gara cam tot 130 m diferenta de nivel.

Dupa plimbarea pe toate ulitele satului admirand frumoasele case de lemn, si masinile vechi ce decorau peisajul, facandu-ni-se foame am zis sa ne-o potolim la terasa din centrul satului: Restaurant Lotika.

Comparand cu preturile de la “birtul garii” nici aici nu erau prea ridicate. Ne asteptam ca aici sa fie ridicate tinand cont ca este locul cel mai vizitat din zona. Dar nu, preturile erau doar un pic mai mari fata de celalalt. Chiar decente preturile. De acolo am coborat pe partea cealalta a dealului, drumul asfaltat. Daca pe unde am urcat noi nu ne-am intalnit cu nicio persoana, pe aici ne-am intalnit atat cu masini cat si cu grupuri de turisti ce urcau pe jos, autocarele neputand urca pe aici.

Si iata ca v-am pus in tema cu cele doua obiective principale din Mokra Gora: satul din lemn si mocanita.

Al patrulea motiv pentru care am ales Mokra Gora, a fost apropierea de Parcul National Tara, pe care doream al vizita intr-o mica plimbare de familiarizare cu locurile.

Ziua urmatoare, fiind duminica si Pastele, ne-am trezit de dimineata cu gandul de a face o plimbare auto prin imprejurimi. Doream sa ajungem pana la Bele Vode, unde este un izvor ce se zice ca este foarte bun pentru ochi, acolo fiind si o micuta si frumoasa bisericuta, dar si un muzeu in aer liber unde sunt expuse cateva vagoane si locomotive vechi, dar si alte utilaje vechi.

Camd am iesit din cabanuta noastra, deja am fost intampinati de gazda noastra cu oua rosii. Am primit cate un ou rosu pe care le-am ciocnit conform traditiei noastre chiar in fata micii bisericute din Bele Vode. Eram singuri, singurei aici. Pentru a ajunge aici am parcurs drumul cu masina iesind in soseaua principala coborand pe deja cunoscutul drum spre gara, iar imediat ce se traverseaza calea ferata nu se mai continua spre gara ci se vireaza la stanga pe un drum lateral asfaltat. De aici sunt cam 1,5km de drum asfaltat bun dar ingust pana la Bela Voda. Adica se poate face si pe jos. De-a lungul drumului gasesti si cateva pensiuni frumusele.

Dupa ce ne-am plimbat in voie in sus si in jos, la stanga si la dreapta, ne-am urcat in masina cu gandul de a ajunge in zona Parcului National Tara. Pentru asta am urmat drumul pe care venisem in prima zi, de asta data in sens invers. Am iesit din Mokra Gora spre Uzice, am trecut prin tunelul Sargan, am ajuns in Vitasi, locul pana unde ne-am plimbat cu mocanita cu o zi in urma si dupa vreo 11 km in total am ajuns in localitatea Kremna. Aici am parasit drumul principal si am urmat un indicator spre Parcul National Tara. Drumul asfaltat, cu un asfalt vechi dar bunicel, ne-a urcat cale de vreo 9 km de la altitudinea de aprox. 700 m pana la altitudinea de 1100 m. De aici ai doua variante de a vira spre stanga spre localitatea Mitrovac. Pe un drum bunicel, cand prin padure, cand pe coaste de deal golase, doar cu pasune, cu case de vacanta din loc in loc. Ai cam 16 km pana acolo. Si continuat inca vreo 4km pana in zona Lacului Zaovine. Aici ai parte de faine locuri de belvedere, de la inaltime asupra lacului. Dar poti de la acea intersectie initiala sa virezi dreapta si sa ajungi in cam 2 km intr-o zona turistica foarte animate. Nu ai zice ca poti intalni in aceasta zona cocotata si ea intr-un varf de deal, atata animatie. O zona de tarabe cu suveniruri, cateva terase resataurant si 2 hoteluri, dintre care unul foarte mare, Hotel Omorika. Foarte urat pe dinafara, dar care cand am intrat in holul de la receptie, in intentia de a gasi un restaurant, ne-a cam lasat cu gura cascata. Foarte bine pus la punct si cu foarte multe dotari. E drept ca ne cam mirasem cand eram afara, de numarul foarte mare de masini parcate in locurile special amenajate in jurul acestui hotel. Locurile de parcare erau numerotate si erau blocate cu un dispozitiv metallic ce se debloca cu ajutorul unei chei primate odata cu formalitatile de check-in. Deci aveai propriul tau loc de parcare daca erai cazat aici, nu alergai sa cauti loc de parcare.

Se pare ca acest complex a fost si este in continuare militar, dar nu mai este cu circuit inchis, ci este deschis turismului.

Nu am reusit sa mancam aici deoarece trebuia sa mai asteptam cam 30 minute pana se deschidea restaurantul pentru masa de pranz, ne-am plimbat prin imprejurimi, am admirat natura, dar am facut si cateva achizitii de licori specifice locului. Cel mai mult m-a incantate un rachiu cu ienupar, care avea in el inclusive bobitele de ienupar si o crenguta. Foarte bun la gust.

Pe la ora 13,00 deja ne gandeam ce sa mai facem si ne-am gandit ca nu ar fi rau sa mai dam o raita si pana in Zlatibor, statiune in care mai fusesem in urma cu vreo 3 ani, cand am fost cazati acolo pentru o noapte in drum spre Kotor.

Din Kremna, localitatea de la drumul principal sunt cam 25 km. daca pana aici aglomeratia pe sosea lipsea cu devarsire, portiunea de drum pana la Zlatibor a fost semnificativ aglomerata. Cand am ajuns in Zlatibor deja ne-a fost un pic dificil in a gasi un loc de parcare.

Am gasit aceeasi statiune aglomerata in zona pietonala din centru, din jurul lacului. Acea aglomeratie placuta, cu foarte multi copilasi ce alergau care pe jos, care pe biciclete sau mai stiu pe ce figurine cu roti sau cu picioare. ????

Am ales o terasa unde am mancat pe cinste, gustos, dar cam mult pentru puterile noastre acel platou. Noroc cu o mâță tare draguta dar mare personalitate care ne-a fost partener cu drepturi depline la platou. Si cand zic ca a fost cu drepturi depline, asa fost. A ocupat propiul ei loc pe scaun, ba a indraznit sa urcae si pe masa intr-un moment, pentru a ne arata ce poate, iar eu cand am intins mana spree a sa o fac sa coboare, a intins si ea labuta spre mine parca sa ma opreasca.

Dupa ce ne-am saturat fiecare, ea s-a culcat pentru siesta pe perna de pe scaun, lucru ce l-as fi facut si eu. Dar noi trebuia sa ne intoarcem la Mokra Gora.

Pe la ora 18,00 cred am ajuns si noi inapoi la pensiune. Dupa o plimabre tare faina, dupa ce vizitasem zone placute, Dar surprizele placute ale zilei nu se terminasera. Am parcat masina, am intrat in curtea atat de frumoasa si plina de verdeata a pensiunii. Eram singurii turisti, cealalta cabana nefiind ocupata. In foisor erau gazdele noastre, toata familia, la masa. Am Salutat cu gandul sa intram in cabana. Imediat s-a ridicat de la masa gazda invitandu-ne si pe noi la masa familiei. Un lucru extraordinar din partea unor oameni pe care atunci ii cunoscusem practic.

Am incercat sa ne scuzam ca doar ce ne ridicasem de la masa cu nici o ora in urma. Ne-a lasat sa intram in cabana, sa ne spalam si sa ne schimbam hainele si apoi a sunat la usa invitandu-ne sa gustam totusi din bucatele traditionale preparate in aceasta zi de sarbatoare.

Pe langa aperitivele si cevapcici traditionali, am gustat dintr-un carne de vitel preparata cu legume, in cunoscutul pentru noi sach, adica in acel vas din ceramica foarte groasa, pus direct in jarul de pe vatra grill-ului. Carnea de vitel, gatita in acest vas, la foc domol efectiv se topea la propriu in gura, iar legumele ce o insoteau mergeau de minune. Mai cu o rakie home-made din propria livada de pruni din apropiere, mai cu mici discutii despre Serbia si Romania, am petrecut clipe minunate alaturi de acesti oameni. Ne-am simtit cu adevarat ca in familie. Tatal gazdei noastre, de pensiune ocupandu-se tatal & fiul, fost professor universitar de matematica, care a avut legaturi profesionale si cu Universitatea din Timisoara, un om exceptional de placut, ca de altfel si fiul.

Si iata cum au trecut cele patru zile de vacanta in Mokra Gora. Daca ne-a placut?

Ne-a pacut tare mult aceasta zona, plina de verdeata, dar linistita in comparative cu Zlatibor, care este mult msi aglomerata.

As zice ca este ea in sine o destinatie de vacanta, unde poti petrece 3-4 nopti minunate, avand atatea obiective turistice prin imprejurimi, sau efectiv relaxandu-te la o pensiune ca cea unde am fost noi cazati, unde esti inconjurat doar de verdeata vai si dealuri.

Poti alege Mokra Gora si ca destinatie de tranzit spre Croatia, granita cu Bosnia Hertegovina fiind la vreo 6km distanta de localitate. Dar parca merita a ramane pentru cateva nopti si aici.

Noua ne-a placut tare mult zona, are potential turistic, preturi foarte bune, mancaruri gustoase, oameni primitori, aer curat, inconjurat de natura, cu multa verdeata, deci toate ingredientele pe care noi le cautam in alegerea unei vacante.

Ai de unde alege un loc de cazare, ai cateva restaurant unde poti manca, gasesti suficiente magazine de unde-ti poti cumpara diferite produse alimentare sau bauturi. Poti plati cu cardul bancar. Gasesti si 2 bancomate de unde poti scoate cash-ul necesar.

Recomandam aceasta destinatie!

Daca ar fi sa fac un clasament intre Zlatibor, Kopaonik si Mokra Gora, si zona Cazanelor Dunarii de la sarbi, pe primul loc ar fi Mokra Gora. Despre Kopaonik, unde am avut 2 nopti de cazare la intoarcerea de la Dubrovnik nu prea as avea deloc cuvinte favorabile. Multa mizerie, gunoaie menajere si nu numai pe jos peste tot prin statiune, lemnul din fatadele cladirilor sau al bancilor sau garduletelor neintretinut, putrezit in multe locuri, placarile din piatra sau gresie a multor pensiuni/hoteluri desprinse.

Urat! Poate are doeniu schiabil foarte bun, poate iarna sub zapada nu se observa mizeria si partea darapanata, dar acum cand nu mai era zapada totul iesea la iveala. Nu mai vorbesc ca intraga statiune este un santier, peste tot construindu-se, imaginea nefiind deloc placuta.

Dar despre Kopaonik poate voi scrie un articol separat. Poate!

Sa pastram in minte doar ce v-am povestit aici despre Mokra Gora. Si au foast doar lucruri placute.

Vacante faine!

---

VIZUALIZĂRI: 2762 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI