I love Miami (II): scurtă plimbare în downtown și la Oceanul Atlantic

TIPĂREȘTE

A doua zi dimineață, micul dejun (hotelul Hampton Inn Miami Dadeland era de trei stele) a fost un răsfăț pe care l-am întâlnit mai puțin la categoria aceasta de cazare. Americanii din jurul meu erau relaxați ca de obicei în călătoriile lor, savurând, alături de mâncare, și soarele vesel care pătrundea printre palmieri. În ciuda atmosferei de vacanță, a trebuit să mă îndrept spre scopul pentru care venisem. Am renunțat greu la vestimentația de toamnă, după ce renunțasem la cea de iarnă (aici se purtau deja sandale și mânecă scurtă, cum am remarcat în metroul suspendat).

Hotelul conferinței (Holiday Inn University of Miami) se afla aproape, în zona Coral Gables, la marginea campusului universității. După ce am coborât din metrou, un bulevard maiestuos, cu palmieri înalți, m-a întâmpinat. Această infrastructură îi creează americanului de rând o viziune pozitivă despre viață: are senzația că tot ce își dorește este la îndemâna lui, totul este organizat astfel încât să își atingă obiectivele pe cel mai scurt drum posibil și cea mai mare viteză. Doar să aleagă autostrada potrivită…

Despre experiența deosebită a conferinței (la care am fost singura participantă din Europa de Est) nu voi povesti aici, pentru că nu este obiectul review-ului. Voi spune doar că formatul conferinței (despre care nu am fost prevenită) a fost o surpriză, astfel încât timpul liber, și așa prea puțin, a fost ocupat cu regândirea prezentării. De asemenea, a trebuit să caut un centru de imprimare (la americani, centrele xerox și de printare sunt de tipul do-it-yourself) pentru a tipări materialele – am găsit unul, destul de popular (dar unde am rezolvat problema), lângă universitate.

Cea mai mare parte a hotelurilor din Miami valorificau la maxim clima orașului (majoritatea aveau piscină în aer liber și șezlonguri, care erau deja la dispoziția vizitatorilor, la început de sezon – astfel că toată durata conferinței am avut senzația că eram mai degrabă la un training într-o zonă estivală decât într-un hotel universitar foarte serios). În plus, mâncarea servită de hotel la prânz în stil bufet suedez, spre deosebire de alte zone americane unde este criticată de emigranții români, a fost foarte bună (impresie confirmată și de alți colegi care au călătorit pe aici).

Cum nu voiam să renunț nici la conferință nici la vizita plănuită în oraș, am sacrificat o după-masă în ajunul plecării (vineri, 9 martie) și am renunțat la câteva prezentări pentru a vedea măcar o foarte mică parte din centru. Metroul suspendat este o idee foarte bună pentru cei care nu au timp să viziteze obiective sau sunt într-o vizită foarte scurtă. Eu am mers cu metroul 6-7 stații ca să văd tot centrul, iar după aceea am luat metroul în sens invers și am coborât la Government Center, de unde, traversând câteva străzi, se ajunge ușor la ocean. Este greu de descris senzația pe care o dau soarele proaspăt și cerul limpezit de briza Atlanticului, după vremea întunecată de la București.

După o scurtă serie de fotografii și impresii, drumul duce (pe străzi drepte) spre Bayside Market, bazarul din Miami, care se află chiar lângă portul turistic. Puțin mai departe, dincolo de punctul terminus al portului de agreement (un port nu foarte mare, comparativ cu mărimea brandului turistic al orașului) se deschide autostrada care traversează o fâșie de ocean și duce la Miami Beach (plajele, din câte am înțeles, sunt pe șirul de insule plasat paralel cu țărmul).

Bayside Market mi-a lăsat o impresie agreabilă prin căldura vânzătorilor și prețurile la îndemâna oricărui turist (tricouri-suvenir cu 10 USD, mai toate trimit la “lovemarkul” orașului: “I love Miami” este probabil cel mai des întâlnit mesaj imprimat pe suveniruri). La data aceea, apăruseră acele rochii largi și colorate care au împânzit și Europa, ulterior :). În rest, evantaie, bijuterii, magneți de frigider și tot ce se găsește de obicei într-un astfel de bazar. În ceea ce privește portul, nu era prea aglomerat (ca și orașul în ansamblu – era de-abia începutul sezonului) așa că m-am putut bucura în voie de plimbare și aer curat. Părăsind această zonă turistică, am remarcat contrastul dintre modelul micului comerț (care, de altfel, supraviețuiește foarte puțin în Statele Unite) și zgârie-norii comerciali din proximitate (foarte liniștiți, ca și străzile în zi de lucru - ai fi spus că orașul nu este prea populat).

Cu regret, dar cu conștiința că nici cu o experiență precum a conferinței nu mă voi reîntâlni prea curând, am reluat drumul înapoi spre Holiday Inn University of Miami. Seara, din cauza oboselii, am ratat petrecerea de la piscină (care se pare că a fost foarte relaxată din punctul de vedere al atmosferei și băuturii consumate, cum am auzit a doua zi din relatările australienilor, poate chiar prea relaxată pentru o petrecere în mediul academic :)) ). Ultima zi a conferinței s-a scurs foarte repede, deși nici un participant nu ar fi dorit să se termine, probabil... La ora 15,00 mă îndreptam deja către aeroportul din Miami (care a fost singurul aspect dezamăgitor din toată călătoria: vechi, aglomerat, cu tavane scunde și cu mochetă murdară pe jos în sălile de așteptare…). În fine, poate vom putea spune din nou “I love Miami” într-un viitor nu prea îndepărtat...

---

VIZUALIZĂRI: 2005 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI