ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.07.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2018
DURATA: 11 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 16

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Porto Muniz. Un cadru natural de excepție

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

După cum spuneam din articolul precedent, a venit vremea să plecăm spre următoarea noastră destinație și anume Porto Muniz. Cu ajutorul mașinii închiriate anterior, dar și a GPS-ului, care ne-a călăuzit pașii, am parcurs un traseu extrem de frumos și spectaculos pe ruta Santa Cruz, Canico, Funchal, Ponta de Sol, Sao Vicente, Seixal, Ribeira de Janela, Porto Muniz. Deși au fost doar 65 de kilometri, parcurși în marea lor majoritate pe autostradă, am facut acest traseu cam într-o oră și douăzeci de minute. Atât traseul extrem de spectaculos, parcurs o bună parte prin rețeaua de tuneluri, dar și paralel cu marea, cât si aglomerația și imposibilitatea de a depăși, ne-a făcut să conducem prudent și destul de încet!

Am ajuns și la Porto Muniz, destinația noastră principală din Madeira. Dar de ce am ales acest mic orășel? Am ales să petrecem șapte zile în acest micuț orășel de provincie, deoarece este situat într-un cadru natural de vis. De altfel se spune că este cel mai mare centru turistic de pe coasta nordică a insulei. Acest orășel de doar 2500 de locuitori este celebru pentru piscinele lui naturale, absolut spectaculoase, create în urma deversării în Atlantic, acu mii de ani a unui val de lavă, care s-a solidificat în mare și a creat un ansamblu de stânci, absolut spectaculos.

În Porto Muniz sunt două astfel de piscine naturale, la numai 500 de metri unul de altul. Acestea se umplu de apă în timpul fluxului și crează niște piscine tocmai bune de bălăcit! La ce valuri sunt prin zonă și la ce pietre, altfel nici nu ai putea intra în apă.

Una dintre cele două piscine naturale a fost integrată într-un complex balnear foarte modern, ce atrage anual mii de turiști din toată lumea. Acolo ne-am petrecut mare parte, din acest concediu. Printre stânci, s-au construit niște faleze și pontoane din beton, pentru a putea intra în apă. Apa are o adâncime cam de 3 metri jumate, așa că nu știu ce e pe la fund, pentru că n-am ajuns! Este ceva unic să înoți în apa de mare, printre un complex de stânci și să nu ai grijă să te tragă apa în larg!

Intrarea la această piscină costă 1,5 euro de persoană. Asta pentru că este amenajată și îngrijită zilnic! Mai mult în afara de personalul de la curățenie, zilnic erau și trei, patru salvamari, care non stop erau cu ochii pe noi! Asta din cauza valurilor de 4-5 metri, care deseori depășeau marginea piscinei. Iar dacă Doamne Ferește alunecai și cădeai de parta cealaltă spre mare, nu aveai absolut nicio șansă, din cauza mării extrem de agitate și a stâncilor extrem de periculoase.

Te simțeai cumva ca în Fred și Barney în epoca de piatră. Este o zonă uimitoare, unde era un loc ideal de fotografiat. De altfel pe toate pliantele cu Madeira este absolut imposibil, să nu apara poze și de aici.

Principala distracție a turiștilor mai curajosi era după amiaza, la flux, când veneau valurile mai mari. Stăteau și stăteam pe una din marginile piscinei și asteptam să vină valul cel mare, care ne mătura ca pe o coajă de nucă! Frumos, spectaculos, dar și destul de periculos, pentru că te cam smotocea un pic pe la fund. Norocul nostru era că ne răsturna în piscină, unde invariabil apa se liniștea destul de repede. Apa era destul de rece, dar după ce te obișnuiai cu ea nu-ți mai venea să mai ieși.

La această piscină naturală veneau turiști din toată Madeira. Veneau cu autobuzul, cu mașina închiriată sau chiar cu autocarul turistic. Unii se mulțumeau să facă poze, dar majoritatea intrau si la piscină. Aici puteai închiria șezlonguri si umbrele la numai 1,5 euro bucata. Nu japcă, așa ca pe la noi pe litoral!!! Cu toate astea, unii nici banii acestia nu-i plăteau și preferau să-și întindă prosopul direct pe beton! De senzație!!! ;)

În incinta piscinei aveam și un chioșc unde se comercializau chipsuri, înghețată și bere, dar prețurile erau cam mari! De exemplu un pahar de plastic micuț umplut cu bere costa 1,8 euro. Preferam să luăm de la alimentară cutii de bere cu 1,2 euro, care erau și mai gustoase. Nu se uita nimeni la tine dacă introduceai în interior si consumai, băutură sau mâncare din afară!

Deasemenea în incinta piscinei naturale mai era un restaurant unde invariabil consumam prânzul cu produse marine! Nu era cea mai bună calitate din stațiune, dar porțiile erau destul de mari și destul de bune. De prețuri nu comentez, că aproape orice fel de mâncare caldă, depășea cu usurință 10 euro, iar unele ajungeau chiar până la pragul de 20 de euro! Vinul era la loc de cinste în meniu, dar si foarte scump, cam 5 euro paharul așa că ne mulțumeam tot cu bere.

Să mai spun că invariabil temeperatura nocturnă era între 18-19 grade, iar diurnă cam 20-23 de grade. Dacă era soare te ardea ca-n Egipt, iar dacă intra soarele în nori trebuia să pui ceva pe tine. Asta deoarece eram totuși într-o zona muntoasă și vântul bătea uneori destul de tare.

Între orele 9-19, când era deschisă piscina orășelul se umplea instant de turiști. Locurile de parcare erau limitate așa că doar cu greu mai găseai un loc liber și ăla cu plată și anume 0,8 euro/oră. Așa că de obicei plecam în excursii după prânz, ca să ne asigurăm că la întoarcere găsim liniște și locuri de parcare.

Cât de animată era zona ziua, atât de liniștită era noaptea. Prin zona sunt cam 7-8 hoteluri, dar în afară de al nostru nu cred că mai era vreunul plin. Deasemenea erau vreo 10 restaurante prin oraș, la unele dintre ele am servit și noi cina.

Jos la nivelul mării este orasul nou dezvoltat și cu ajutorul turiștilor, iar sus pe deal în jurul bisericii Nossa Senhora da Conceicao este orașul vechi. Am urcat cu mașina până în vârful muntelui, unde se termină localitatea și am admirat de acolo priveliștea superbă. O să vedeți pozele, dacă nu mă credeți pe cuvânt! ;)

Porto Muniz a fost izolat de restul insulei, fiind accesibil doar pe calea apei cu vaporul. După cel de-al doilea război mondial a fost săpat un drum în stâncă de 16 kilometri între Sao Vicente și Porto Muniz, absolut spectaculos. Acest drum mai este folosit astăzi, doar de unii localnici, pentru că între timp s-a construit rețeaua de drumuri si tuneluri pe care am venit și noi.

O altă atracție a orasului este de exemplu Fortăreața Sao Joao Batista construită pe faleză în anul 1730, ca punct de supraveghere în cazul unui atac al piraților. Am urcat pe ea si am făcut multe poze. La parter adăpostește Aquario de Madeira. Intrarea era 8 euro de persoană si din ce am citit pe site-urile de specialitate nu prea merită fiind destul de mic și de neîngrijit, așa că am ales să nu-l vizităm! Am preferat să rămânem cu imaginea Oceanariului din Lisabona, cel mai tare văzut de mine vreodată.

Mai există și un alt mini muzeu de știință interactiv, numit Centro de Clencia Viva, pe care deasemenea am ales să-l ignorăm, fiind în vacanță! ;)

Noi ne-am stabilit cartierul general în Porto Muniz și din alte considerente! Fiind cu mașina închiriată de aici ne era destul de facil, să atacăm și să vizităm alte obiective interesante din zonă, dar despre astea o să vorbesc în episodul următor, dacă nu v-ați plictisit deja!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 16.07.18 10:29:17
Validat / Publicat: 16.07.18 12:22:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.

VIZUALIZĂRI: 2248 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 asta ne bucura privirea zilnic
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 49400 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

robertAUTOR REVIEW
[16.07.18 10:50:00]
»

rog https://www.youtube.com/watch?v=pBkHHoOIIn8&start_radio=1&list=RDpBkHHoOIIn8

mersi frumos!

webmasterX
[16.07.18 12:30:29]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

adrianaglogo
[16.07.18 17:44:47]
»

@robert: Ce minunatii ati vazut voi acolo!

Superb!

Despre ce plictiseala vorbesti, eu am citit pe nerasuflate povestea ta si apoi pe indelete.

Ce mi-as dori si eu sa ajung pe acolo.

De asta imi permit sa te intreb: costul de 2100 ce a cuprins?

Tot ce ati cheltuit voi acolo, de la avion pana la bere?

Daca e asa ma gandesc si eu serios sa studiez problema.

robertAUTOR REVIEW
[16.07.18 18:06:55]
»

@adrianaglogo: bună! Mă bucur să aud că îți place si urmăresti serialul meu! Mulțumesc frumos pentru aprecieri! Costul detaliat al excursiei de 2100 euro este doar pentru avion si cele trei cazari avute acolo astfel: 700 euro biletele de avion cu două bagaje de cală, 105 euro primul hotel, 1100 euro al doilea hotel si 250 euro ultimul hotel!

Asta pt 3 persoane! Pe acolo am mai cheltuit in jur de 1000 de euro!

mishu
[17.07.18 21:20:00]
»

@robert: De vis! ce sa mai, un adevarat rasfat. Sa va fie de bine, mai vreau.

Sa nu uit, felicitari, votat cu mare drag.

robertAUTOR REVIEW
[18.07.18 11:57:08]
»

@mishu: mersi frumos!

webmaster
[19.07.18 14:47:32]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

robertAUTOR REVIEW
[19.07.18 15:45:45]
»

@webmaster: multumesc frumos!

adrianaglogo
[20.07.18 12:54:45]
»

@robert: Am inteles. Mi se parea mie ca e prea ieftin.

Dar nici 2000 E pt doua persoane nu ar fi f mult.

Multumesc pt lamuriri.

Nu renunt la ideea de a merge acolo.

robertAUTOR REVIEW
[21.07.18 11:24:11]
»

@adrianaglogo: merită cu prisosință! Și pune în calcul că noi am fost trei persoane și am stat 10 nopți!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, mishu, robert
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Madeira:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076581954956055 sec
    ecranul dvs: 1 x 1