Incursiune pe acoperișul insulei Madeira: vârful Pico Ruivo

TIPĂREȘTE

Recunosc că nu suntem chiar niște împătimiți ai drumețiilor pe munți, dar iubim mișcarea și natura și ne plac provocările, ceea ce a fost suficient să ne dorim ca, odată ajunși în Madeira, să urcăm pe Pico Ruivo  (în traducere Vârful Roșcat), cel mai înalt vârf al insulei, aflat la înălțimea de 1862 m. Lucrul acesta ni-l puseserăm în minte de prima dată când am călcat în Madeira, adică în 2024, dar nu l-am putut duce la bun sfârșit din cauză de vreme cu ceață abundentă.

Madeira se mândrește cu relieful său predominant muntos ce culminează în trei vârfuri emblematice: Pico de Areeiro 1818 m, Pico das Torres 1853 m și Pico Ruivo 1862 m, situate cumva în zona central-estică a insulei, primul și al treilea conectate de cel mai vestit traseu de drumeție al acesteia, PR1 Vereda do Areeiro,  de un pic peste șase kilometri sau chiar șapte kilometri, depinde de variantă, de dificultate considerată a fi ridicată, cu diferență de nivel pe potecă de maximum 360 m și un timp estimat de circa 3 ore și jumătate de parcurs pe sens.

Practic, traseul începe de la Pico de Areeiro până la care se poate ajunge cu mașina pe o șosea foarte bună, unde există o parcare generoasă (cu plată), dar și altele mai micuțe fără, iar de acolo debutează „vedeta” experiențelor montane madeireze. Desigur, trebuie avut în vedere că pentru a-ți recupera mașina din parcare, trebuie să faci și cale-întoarsă, deci încă pe atâta distanță și cel puțin același timp. Deci, trebuie ceva condiție fizică, dorință și putință! ;)

 N-am avut norocul să facem traseul, așa cum mai înainte avuseserăm șansa să-l parcurgem pe cel știut drept PR8 Vereda do Ponta de São Lourenço, de altfel absolut spectaculos, fiindcă vremea s-a schimbat brusc, dar destul de obișnuit pe vârfuri, și a devenit cețoasă cu o pâclă groasă ce s-a accentuat pe măsură ce înaintam, așa încât după vreun kilometru (după Miradouro do Ninho da Manta), am fost nevoiți să renunțăm, nemaivăzând mare lucru în față. Ne-a părut tare rău, mai cu seamă că traseul era deschis fiindcă de multe ori este închis fie din cauza vremii nefavorabile, fie pentru întreținere sau alte motive administrative.

Am rămas cu regretul că nu am reușit să păcălim ceața ca să ajungem în punctul cel mai înalt al insulei, așa încât anul acesta ne doream, din nou, același lucru. Doar că, ce să vezi! , PR1 era parțial închis, în sensul că se putea parcurge cam tot atât din distanța parcursă de noi anul trecut, până la Miradouro da Pedra Rija, poate un pic mai mult, în jur de 1,2 km.

Am urmărit site-ul oficial al traseelor de drumeție recomandate din Madeira: ifcn.madeira.gov.pt/en/at ... comendados.html zilnic, atât înainte de a pleca, cât și după ce sosiserăm în Madeira pentru a „prinde” momentul când poteca va fi fost redeschisă în integralitate. Nu s-a întâmplat deoarece nici vremea nu a fost deloc de ajutor, fiind înnorată la munte, ploioasă și rece, așa încât am recurs la altă cale pentru a urca pe acoperișul Madeirei: traseul PR1.2 Vereda do Pico Ruivo.

 Vereda do Pico Ruivo începe din punctul Achada do Teixeira, aflat la 1595 m, situat la distanță de circa 42 km de Funchal și dotat cu o parcare generoasă care s-a dovedit totuși neîncăpătoare pentru atâția doritori de drumeție într-o zi însorită survenită după câteva zile de vreme neprielnică. Acolo se găsește și o clădire destul de mare, ce părea un fel de hotel sau motel.

Am plecat de la cazarea noastră din Funchal puțin după orele 08,00 și pe la 09,00, după un drum parcurs pe o șosea foarte bună, pe ultimii kilometri și destul de îngustă, sosiserăm la Achada do Teixeira, dar n-am mai mai avut noroc de niciun loc de parcare, așa că am lăsat mașina pe marginea șoselei, așa cum făceau și alți vizitatori, noroc că am găsit și așa.

De la Achada do Teixeira, Vereda do Pico Ruivo, considerat un traseu de dificultate moderată, cu o lungime de 2,8 km/sens ne-a condus la Pico Ruivo pe o diferență de nivel de maximum 344 m și o durată estimată de o oră și jumătate în total, ceea ce pentru noi s-a dovedit a fi fals, căci ne-a luat cam o oră și jumătate până în vârf dată fiind tentația de a fotografia la fiecare pas pe o vreme foarte frumoasă.

De pe site-ul oficial visitmadeira.com/en/what- ... a-do-pico-ruivo am extras:

„Acest traseu cu dificultate moderată vă va permite să vă bucurați de experiența inegalabilă de a ajunge în cel mai înalt punct al arhipelagului: Pico Ruivo, la o altitudine de 1862 de metri.

Începând de la Achada do Teixeira, unde puteți vizita formațiunea stâncoasă numită „Homem em pé” (Omul în picioare), Vereda do Pico Ruivo are o lungime de 2,8 km, plus 2,8 km pentru întoarcere.

Durata estimată, dus-întors, este de 1 oră și 30 de minute.

Totuși, lângă adăpostul Casa de Abrigo do Pico Ruivo veți găsi acces la alte trei trasee.

Acest lucru vă va permite să vă îndreptați către diferite puncte ale insulei, urmând traseele PR1 Vereda do Pico Areeiro, PR 1.3 Vereda da Encumeada sau PR 1.1 Vereda da Ilha.

De-a lungul Veredei do Pico Ruivo, veți trece pe lângă mai multe adăposturi, construite pentru a răspunde variațiilor bruște de climă care se resimt adesea în această zonă.

Pregătește-te pentru posibilitatea de a fi înconjurat de o mare de nori sau chiar deasupra lor - nu vei uita prea curând acele imagini.

Vereda do Pico Ruivo, care face parte din Rețeaua Natura 2000, oferă o priveliște neobstrucționată asupra masivului muntos central și a altor câteva puncte de interes.

Distanță: 2,8 km (5,6 km dus-întors)

Dificultate: Moderată

Durată: 1:30 ore

Punct de plecare/sfârșit: Achada do Teixeira / Pico Ruivo”

   Ceea ce mi se pare demn de a fi luat în seamă și menționat este faptul că de pe același site am aflat că de la 01 ianuarie 2025, s-a instituit o taxă de 3 €/persoană care trebuie achitată pentru fiecare traseu abordat. Aceasta se achită prin portalul SIMplifica al site-ului simplifica.madeira.gov.pt, online, deloc dificil, în urma căreia se obține pe e-mail un cod QR, practic un permis care ar trebui prezentat unei persoane ce reprezintă autoritatea madeireză ce se ocupă de gestionarea traseelor de drumeție, atunci când este solicitat.

   Din fire o persoană corectă care respectă tot ce ține de „obligații legale” , am achitat taxa, am primit permisele, le-am salvat în „Portofel” , dar n-am avut parte de vreun control, deci n-a fost nevoie să le arătăm cuiva, însă eu vă sfătuiesc să-mi urmați exemplul pentru a nu da ocazia unei situații neplăcute în care să fiți „surprinși” fără bilet!

   Despre a drumeți pe Vereda do Pico Ruivo, vă pot spune că experiența în sine a fost una foarte plăcută, cu un singur mare inconvenient: după câteva zile cu vreme nefavorabilă și PR1 parțial închis, ne-am confruntat cu o aglomerație de nedescris pe traseu, de parcă eram pe bulevard, deși poteca era în bună parte umedă, udă, chiar cu noroi din loc în loc. Oamenii erau dornici de drumețit, nu mai conta că pe jos se aluneca, soarele strălucea intens, cerul era limpede, vizibilitate era perfectă, obținându-se vederi până la ocean și dincolo de acesta, în insula Porto Santo sau Ilhas Desertas. Încă din prima parte a traseului, am remarcat în depărtare, în stânga, stația de radar de la Pico de Areeiro (Força Aérea), cu o formă inconfundabilă de balon uriaș și mă gândeam că, de acolo am fi pornit spre Pico Ruivo dacă era permis.

   Am remarcat pe traseu mai mulți conaționali, motiv de bucurie, ocazie cu care am comunicat exprimându-ne reciproc satisfacția de a urca pe Pico Ruivo.

  Traseul se află în stare bună, pietrele din care este constituită poteca nu sunt prea denivelate, treptele sunt absolut practicabile, pe parcurs, așa cum citisem, am dat de indicatoarele către alte poteci:  PR 1.3 Vereda da Encumeada sau PR 1.1 Vereda da Ilha, trasee mult mai lungi, dar nu era cazul de divagații fiindcă vremea se putea schimba în orice moment, ceea ce s-a întâmplat după ce am ajuns în vârf.

   Însă, până a ajunge acolo, am dat de trei refugii în care orice turist surprins de vreo schimbare bruscă de vreme își poate găsi temporar adăpost până trece pericolul.

Spre capătul traseului, am întâlnit Casa de Abrigo do Pico Ruivo, o clădire ceva mai mare, având, de asemenea, rol de adăpost gen cabană, cu câteva mese în față unde se putea opri la un mic popas, pentru a savura sandvișul din rucsac și cafeaua din termos. Aici există toalete, lucru important.

De acolo până în vârf au mai fost 500 m, bineînțeles cei mai dificili, cu multe scări de urcat pe o potecă foarte îngustă, însă, la final, senzația de a fi cucerit acoperișul Madeirei nu s-a comparat cu nimic. Am fotografiat în toate părțile, avantajul de a vedea panoramic conferindu-ne acest privilegiu, așa încât ne-am umplut ochii cu imagini de vis către toate direcțiile.  

Am zăbovit nițeluș în vârf, nu neapărat pentru odihnă, ci mai ales pentru bucuria de a ne fi aflat la cota cea mai înaltă a Madeirei, însă totul a fost pentru scurtă durată, căci dintr-odată cerul s-a umplut de fuioare de ceață ce ne-au precipitat șederea pe una dintre băncile amenajate în punctul de belvedere grăbindu-ne să luăm calea coborârii.

Desigur, calea-întoarsă a durat ceva mai puțin fiindcă n-am mai făcut poze, concentrându-ne pe drumul fără vizibilitate bună, însă ne-a părut bine că nu a început să plouă și am ajuns în siguranță jos, la mașină.

În concluzie, pot spune că acest traseu se pretează a fi parcurs de orice turist: nu este dificil, am văzut că unii dintre drumeți nu erau chiar echipați corespunzător, mulți dintre aceștia erau cu copii foarte mici în spinare, deci e nevoie doar de dorință și de determinare pentru a urca pe vârful Pico Ruivo, acoperișul insulei Madeira într-o zi cu vreme bună!

Noi am fost foarte încântați să salutăm de la altitudinea celui mai înalt vârf toate împrejurimile aflate în insulă sau în vecinătatea insulei.

Un lucru cert: este nevoie de îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată, inclusiv pentru ploaie fiindcă aceasta poate începe oricând fiindcă vremea este oricum mai rece la înălțime și foarte imprevizibilă, în rucsac ceva de ronțăit și/sau un sandviș, un fruct și neapărat apă, apă fără zgârcenie. Nu uitați nici de crema de protecție solară pentru că soarele arde neiertător. Recomand acest traseu fără niciun dubiu!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 29 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI