Grădinile tropicale ale Madeirei

TIPĂREȘTE

Madeira este o insulă situată în Oceanul Atlantic, la aproape 1000 km de coasta Portugaliei (căreia îi aparține) și 500 km de cea africană. Ea prezintă numeroase similitudini cu suratele sale canareze (plasate ceva mai la sud), și, într-o mare măsură, și cu arhipelagul Azore (la nord), pe de o parte datorită originii lor vulcanice, pe de alta – microclimatului specific, ce permite variații termice foarte mici de la un anotimp la altul. Lucru ce îndreptățește poetul a le numi, pe fiecare în parte, „insula primăverii veșnice” , iar turistul a le „călca” în mod asiduu!... În ceea ce ne privește, n-avem la activ deocamdată decât Tenerife și Gran Canaria (și Madeira, mai nou). Deși teoretic o vizită în zonă s-ar preta pentru orice perioadă a anului, nouă ni se pare perfect sfârșitul iernii continentale europene, când la noi încă e „frig și ceață” , în timp ce acolo „se-arată soarele, de-acum nu ne mai îngheață nasul și picioarele” (ba, fix pe dos!).

M-am tot gândit cum să prezint experiența noastră pe insulă și încă n-am găsit soluția optimă. Poate că nici nu există... Deoarece sunt o mare iubitoare de flori (în special în mediul lor natural, cele tăiate sau rupte mă îndurerează) și de culori, azi vă voi povesti despre grădini și parcuri. Câteva. Cele pe unde s-a nimerit să pășim și să ne delecteze simțurile. 

Jardim Palheiro (Grădinile Palheiro) (palheironatureestate)

După ce am rezervat la Palheiro Village – Golf, Gardens & Spa, am fost intrigată de nume și am găsit că palheiro sunt de fapt acele căsuțe specifice insulei – triunghiulare, albe, cu tâmplărie vopsită în albastru și roșu, cu acoperiș de paie ce coboară până aproape de nivelul solului. Erau cândva cele mai modeste locuințe de fermieri, cu 1 - maxim 2 încăperi. Designul vilelor ce compun „satul” n-are nicio treabă cu aspectul descris mai sus, așa că am plecat doar parțial lămurită. Ulterior s-a mai luminat misterul, întrucâtva.

Povestea începe în primii ani ai sec. 19, când contele de Carvahal a cumpărat, nu departe de Funchal, o moșie pe care și-a ridicat un luxos conac de vânătoare, pe care l-a numit – nimeni nu știe de ce – Qiunta do Palheiro Ferreiro, cum ar veni „coliba fierarului” . În jurul ei a amenajat o imensă grădină englezească, unde s-a străduit să aclimatizeze tot felul de soiuri rare de plante, aduse din cele 4 zări. 

În 1885 proprietatea a fost cumpărată de negustorul John Burden Blandy, la vremea respectivă cel mai tare jucător pe piața exportului de vin de Madeira. Lui îi revine meritul de a consolida domeniul și de a aduce în grădina botanică delicatele camelii, de ale căror gingașe inflorescențe ochiul privitorului se poate bucura fără nesaț an după an, din luna noiembrie până în aprilie. În zilele noastre, după îndelungi reabilitări, conacul de vânătoare găzduiește zona de 5* a Palheiro Estate (hotel, restaurant, spa, terenuri sportive etc), iar o parte a vechiului domeniu – un apreciat teren de golf cu 18 găuri. 

Pentru că ne erau relativ aproape, ni s-a părut logic să începem explorarea insulei cu vizitarea Grădinilor Palheiro. După dimensiunile reduse ale parcării (gratuite), apreciez că nu multă lume vine cu mașina proprie (autobuzul 37 ajunge aici din Funchal, am citit ulterior). Programul e zilnic de la 9 la 17 (cu ultima intrare la 16), biletul de adult costă 11 euro. Faptul că eram cazați la Palheiro Village ne-ar fi oferit 10% discount, asta dacă ne-am fi amintit acest amănunt. 😊 La intrare se află un mic magazin cu suveniruri în aer liber (rețin niște obiecte de artizanat), noi însă am cumpărat de la casa de bilete o broșurică despre obiectiv.

Într-adevăr, cam o oră, poate un pic mai mult ne-am foit pe alei, printre plante care mai de care, unele nemaiîntâlnite de noi niciodată. Șirul de camelii ne-a ieșit în cale printre primele; ne-am îndrăgostit de aceste flori minunate acum câțiva ani, pe țărmul Lacului Maggiore, unde le-am întâlnit prima dată. Pentru cine nu știe, florile arbuștilor aduc cu trandafirii, se prezintă în culori delicate (alb, diverse nuanțe de roz, portocaliu, galben, roșu; există și sortimente „pătate” ), sunt mai mici sau mai mari, iar unele sunt discret parfumate. Am întâlnit și cunoștințe mai vechi: ronduri de narcise și ghiocei, tufe de bougainvillea, mai multe specii de magnolii. Cactuși, palmieri, foioase, pini și multe altele. 

Plimbarea e relaxantă și ușoară chiar și pentru articulațiile mai obosite, pentru că se desfășoară pe teren relativ plat. Doar în zona numită Ribeiro do Inferno am citit că se coboară pe o potecă oarecum accidentată; în broșură scria că aceasta s-ar preta „only for sure-footed” , ghidul zice însă că nu-i cine știe ce. Eu aș fi încercat-o, dar Tati n-a vrut... 

Există și o mică zonă de picnic ce oferă splendide vederi spre ocean și spre orașul alb Funchal. Există o capelă (ridicată, se pare, de primul conte), pe care am prins-o deschisă și i-am putut admira frumoasele vitralii și tavanul acoperit cu stucaturi reprezentând nașterea lui Isus. Sunt câteva mici iazuri cu nuferi (nu înfloriseră încă), în care se zbenguie peștișori. Este și o ceainărie drăguță, pe care am pozat-o de la distanță doar.

Jardim Botãnico da Madeira (Grădina Botanică) (ifcn.madeira.gov.pt)

Se află la vreo 3-4 km nord de Funchal, de unde se poate ajunge cu autobuzele 29,30,31 și 31A. Există și o linie de telecabină ce leagă Grădina Botanică de Grădinile Monte Palace. Noi, desigur, ne-am folosit de mașina închiriată, am pus locația pe gps și am urmat traseul recomandat. Am nimerit la baza unei străzi în pantă destul de accentuată, pe dreapta era o parcare, pe stânga gardul Grădinii. Am parcat (gratis) și, apropiindu-ne de ceea ce părea intrarea în Grădină, am constatat că aceasta era încuiată. Ne-a lămurit un nene care fuma lângă un autocar (șoferul, pesemne), intrarea valabilă era sus, în deal. Și pune-te și urcă... Și urcă... Și, când am ajuns – surpriză! – mai era o parcare, chiar în fața intrării! Deci ca să știți. 

Programul e 9-18, zilnic, biletul de adult 7,5 euro. Am citit că Gradina Botanică a fost creată în prima jumătate a sec. 20, după ce statul a cumpărat moșia unei familii nobiliare. Suprafață totală este de 8 ha, dintre care 5 ha partea amenajată, desfășurându-se pe o pantă cu diferență de nivel de 150 m, la o altitudine de aproximativ 300 m deasupra oceanului. 

Moșia include și un conac, care astăzi adăpostește Museu de História Natural. Cu el am început, că a fost primul care ne-a ieșit în drum. Desigur, exponatele „vorbesc” despre flora și fauna insulei și apelor înconjurătoare. Spicuiesc din pliantul de prezentare: „89 specii de pești, 127 specii de mamifere, 3 de broaște țestoase de apă sărată, 111 de intervertebrate marine, 14 de insecte, 11 de plante și o colecție impresionantă de roci, minerale și fosile marine” . Nici construcția în sine nu-i de lepădat, mie mi-a plăcut foarte mult, cu interioarele discret, dar plăcut decorate și în general cu aerul ei colonial. Afară, în apropiere, pe locul fostei grădini de zarzavat, se găsește secțiunea cu plante aromatice și medicinale.

Nivelul intrării se află cam pe la jumătate pe verticală, de aici se urcă apoi (zonele de sus oferind cele mai frumoase priveliști spre vale – oceanul, dealurile străbătute de tuneluri, orașul) și se coboară. E un pic de fitness, dar merită și nu te gonește nimeni, poți să-l faci în ritmul propriu. Bogăția de forme, culori și parfumuri este năucitoare, nici nu știi încotro să privești mai întâi! De remarcat strelițiile, cameliile, azaleele. 

Grădina este terasată și un nivel sau două mai jos de intrare veți găsi o cafenea cu o frumoasă terasă înconjurată de mici iazuri pline cu alge, pești și... broaște. De aici se poate admira nivelul următor, ocupat de un adevărat covor vegetal, în sensul de modele geometrice spectaculos combinate – fotografia de prezentare a Grădinii Botanice din Funchal, pe care o veți regăsi în toate ghidurile turistice.

Și mai jos urmează domeniul cactușilor, al palmierilor și al copacilor-dragon, cu ale sale coronamente inconfundabile. Există, desigur, și o căsuță palheiro, cu rol decorativ. Din loc în loc sunt zone de relaxare cu băncuțe. Toalete – în capătul covorului floral și sus, lângă conac. Minunat loc, plin de o energie revitalizantă!

Jardim Tropical Monte Palace Madeira – montepalacemadeira.com 

Am reținut din ghidul pe care l-am citit în avion că dacă n-ai timp și trebuie să alegi o singură „grădină botanică” , atunci Monte Palace să fie! După ce am fost și eu acolo, mai ales că am cu ce să compar, zic da, perfect de acord! Pentru că Grădinile Monte Palace sunt mai mult decât le spune numele; ele sunt în același timp o subtilă și fermecătoare colecție de artă, sunt lecție de istorie, sunt un pic și grădină zoo😊 și, nu în ultimul rând, imprimă o atmosferă și o vibrație aparte!

Monte este o mică și cochetă suburbie a Funchalului, cocoțată pe dealul de deasupra, la vreo 4-500 m altitudine. Ghidul ne informează că aici s-ar găsi una dintre cele mai importante biserici de pe insulă, Igreja Nossa Senhora do Monte, ce adăpostește rămășițele pământești ale împăratului Carol I al Austriei. „Quinta Gordon, din sudul satului, l-a găzduit pe Carol I după ce acesta a fost nevoit să abdice în timpul Primului Război Mondial (moment ce a marcat sfârșitul Imperiului Austro-Ungar) și s-a retras în Madeira împreună cu soția sa Zita, nepoata regelui Portugaliei, Miguel I. După 6 luni, în aprilie 1922, împăratul a murit de pneumonie. În 2004 a fost beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea.”

Dar nu neapărat pentru biserică și pelerinaj la mormânt princiar ajung turiștii în Monte, ci pentru grădini și, nu în ultimul rând, pentru priveliștile asupra oceanului și orașului de jos. Și pentru una dintre cele mai năstrușnice distracții, datul cu coșul-sanie (vestitele carreiros) pe... șosea, pentru că de aici începe traseul. În fine, să revenim la oile noastre. 

Istoria grădinilor Monte Palace începe în sec. 18, când arealul a fost utilizat ca fermă de plante exotice. În 1897, domeniul a fost cumpărat de Alfredo Guiherme Rodrigues, care a dispus ridicarea unui mic palat inspirat din recenta sa vizită prin Europa. Monte Palace n-a servit rolului inițial, de reședință nobiliară, ci a devenit unul dintre cele mai luxoase hoteluri, găzduind de-a lungul anilor diverse celebrități. În 1943, odată cu decesul proprietarului, afacerea hotelieră decade (și în contextul războiului), ulterior falimentează.

După mai bine de 4 decade, domeniul a fost cumpărat de José Berardo, un portughez colecționar de artă, care a avut viziunea de a transforma locul într-o expoziție în aer liber, în care frumosul creat de Divinitate să se contopească într-o manieră nemaiîntâlnită, sofisticată, cu frumosul creat de om. În 1989, Grădinile Monte Palace și-au deschis porțile publicului larg, devenind un loc minunat de plimbare și relaxare. 

Cum se ajunge? Care cum poate, noi am făcut-o cu mașina, desigur. Sunt mai multe autobuze din Funchal, 20,21,22 și 48. De departe, cel mai spectaculos mi se pare cu telegondola! Există o linie ce face legătura direct cu Funchal și alta cu Grădina Botanică. Mă bătea gândul inițial să luăm telecabina, dar Tati a zis că n-are noimă să plătim parcarea mașinii în Funchal și drumul cu telecabina dus-întors pentru noi, din moment ce am plătit deja închirierea mașinii. Am recunoscut „că cam așa e” ...

Se vizitează în toate zilele anului (mai puțin pe 25 decembrie), de la 9:30 la 18. Am găsit o parcare (gratuită) pe o străduță, un pic mai jos de intrare, biletul ne-a costat 15 euro de căciulă, având inclusă nu știu ce băutură la nu știu ce băruleț din incintă; nu ne-am făcut prea mari speranțe, de obicei ratăm chestiile astea. 

Parcul se desfășoară pe o suprafață de 7 ha și este dispus deasemenea pe mai multe terase (n-am găsit informația, dar apreciez că diferența de nivel e mai mare decât la grădina botanică. Aici însă intrarea se află la „etajul” superior, după aceea trebuie să tot cobori (și apoi să urci la loc, desigur). Am văzut și ceva trăsurici, just in case.

Nu există un traseu recomandat de vizitare, desfășori harta (pe care o primești odată cu biletul) și te orientezi. Noi am stat cam 3 ore în parc, apreciez că asta ar fi durata medie de vizitare. Flora este diversă și luxuriantă, sunt zone amenajate și altele aparent sălbatice, precum pădurea „milenară” de laur (laurissilva – monument UNESCO începând cu anul 2000). Pot fi admirate sumedenii de plante tropicale, unele endemice, altele aclimatizate de pe întreg mapamondul. De remarcat ar fi (din nou) delicatele camelii și azalee, proteas, orhidee, arborii sequoia, acacia, arborii-lalea etc. 

Sunt amenajate 2 grădini orientale, una chinezească, alta japoneză (pe terase diferite, la oarece distanță una de alta), cu pagode, iazuri cu nuferi și crapi koi, statui-dragon, lampadare și tot felul de elemente decorative specifice. Există o cascadă ce se varsă tumultuos într-un lac pașnic, pe care plutesc rațe și lebede. Sunt mici peșteri și un lac mai mic cu flamingo. Statui, fântâni, „tablouri” alcătuite din azulejos, arcade manueline de marmură și multe altele completează minunat decorul, aducând patina timpului și/sau pata de culoare. Se evidențiază de departe – nu doar din motiv de dimensiuni – cel mai mare vas din lume (conform Cărții Recordurilor), un fel de amforă uriașă decorată cu hieroglife egiptene. Există și pădure de bambus, există – desigur – și căsuță palheiro. 

Pe latura vestică a parcului este o zonă de câteva zeci de metri de unde se pot admira săniile-carreiros. Mărturisesc că atunci când am văzut prima dată (ani mulți în urmă) pe Travel documentarul despre Madeira, asta cu săniile mi s-a părut cea mai cool chestie posibilă și am zis că dacă va fi să ajung vreodată, sigur o s-o încerc! Între timp mi-a mai trecut... Sau poate data viitoare...

Am nimerit – deși n-am crezut! :) – și la degustarea de vin de Madeira! Adevărul e că locul (Bluehouse Cafe) este marcat corespunzător pe hartă, doar dacă nu vrei nu-l nimerești. Este o cafenea cu vederi splendide spre vale, are zonă acoperită și zonă exterioară, toalete și tot ce trebuie. Servesc, pe lângă păhăruțele-degetare „moacă” , tot felul de chestii lichide și solide. Noi am luat câte o mică tartă portugheză și o delicioasă brioșă cu lămâie. Un loc foarte, foarte fain de popas...

Jardin Monte Palace deține și un muzeu cu o impresionantă colecție de artă africană (dar nu numai); din câte am citit, căci noi l-am prins în proces de reabilitare. Era deschisă doar secțiunea de mineralogie, pe care am vizitat-o la final. 

---

VIZUALIZĂRI: 507 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI