GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Luxemburg, deşi una dintre cele mai mici ţări din Europa, are cel mai mare PIB per capita din lume, cu o economie stabilă, puternică, cu inflaţie şi şomaj redus. Serviciile legate de bănci sunt importante, iar agricultura se bazează pe ferme familiale. Tara are 3 limbi oficiale: franceza, germana si luxemburgheza, iar 43% din populaţie nu este originară din Luxemburg.
Capitala ţării, cu acelaşi nume, oraşul Luxemburg este un loc deosebit, cu panorame frumoase, deşi nu este un oraş turistic. Privind simplitatea clădirilor, chiar şi a Palatului Ducal, realizezi că prosperitatea nu se reflectă neapărat în opulenţă.
Palatul Ducal este reşedinta Marelui Duce de Luxemburg si a familiei acestuia. Cȃnd steagul este arborat, înseamnă că Ducele este la palat. O parte din saloane sunt deschide publicului din mijlocul lunii iulie pȃnă la începutul lui septembrie. Palatul a fost vreme de 500 de ani primăria oraşului, din 1815 sediul Parlamentului şi din 1890 reşedinţa familiei regale.
Primaria (Hotel de Ville de Luxembourg) este construită pe locul unei manastiri de calugari franciscani si se recunoaste dupa cele doua statui, doi lei, opera lui Auguste Tremont.
Vechea Primărie a Luxemburgului găzduieste azi Camera Deputatilor si este lipită de Marele Palat Ducal.
Memorabil este Cornische, „cel mai frumos balcon din Europa”, care îţi oferă o panoramă superbă asupra oraşului vechi, văii rȃului, podului Marii Ducese Charlotte (Podul Roșu), de peste raul Alzette, abației Neumunster, azi unul dintre cele mai active centre culturale ale orașului.
Tot aici se gasesc şi Cazematele Bock, o reţea de fortificaţii, un adevarat labirint de încăperi, coridoare şi scări subterane, săpat între 1737 şi 1746 la ordinul lui Karl al VI-lea şi al Mariei-Therezia. Au avut un rol important în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cȃnd au adăpostit aproximativ 35000 de luxemburghezi. Datorită apărării sale, în 1794, în timpul războaielor revoluționare franceze, orașul s-a opus asediului francez timp de șapte luni. Fortificațiile au fost în cele din urmă demolate în condițiile Tratatului de la Londra din 1867. Demolarea a durat 16 ani și a costat suma enormă de 1,5 milioane de franci de aur.
Iniţial, se întindeau pe o lungime de 40 km, astăzi mai există doar 23 km, iar anumite porţiuni sunt amenajate şi pot fi vizitate. Intrarea se face din Montee de Clausen, biletul costa 3 euro pentru adulti, 2,5 euro pentru copii si 2,8 euro pentru grupurile de adulti. Programul de vizita este zilnic, intre orele 10:00 si 17:00.
Din 1994, aceste cazemate au fost introduse in lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Trimis de geani anto in 27.09.17 17:45:26
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Luxemburgul, LUXEMBURG" (deja existentă pe sait)
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Foarte frumos! Votat cu drag.
Casele oamenilor de rând nu mi se par neaparat modeste, ci elegante și cu stil, nu niște sedii de C. A. P., cum vezi adesea pe la noi.
La Chocolate House sigur mi-ar fi plăcut .
@geani anto: Interesantă destinație, încadrată ca atare de webmaster. Mi-aș fi dorit să citesc mai multe despre Luxemburg, dar chiar și cele câteva paragrafe mi-au stârnit curiozitatea. În unele zone am văzut că nu prea erau turiști sau localnicii nu umblau fără treabă pe străzi. Apreciez imaginea P05, o îmbinare frumoasă între apă, verdeață și fortificații.
@tata123: da - Luxemburgul e un oraș practic pustiu în afara orelor de trafic la și spre muncă / școală - pare oraș fantomă uneori.
Doar zonele mai turistice beneficiază de ceva trafic pietonal...
Dar e un oraș superb - aș sta oricând acolo dacă m-ar invita!
@tata123:Asa cum precizam, nu e un oras turistic. Cred insa ca si vremea a contribuit, temperatura nu era foarte prietenoasa, ba a mai si picurat. Mentionez ca in Luxemburg nu am stat decat 2 ore, fiind in drum spre Germania, de aceea nu am detaliat foarte mult. As fi vrut sa vizitez Palatul si sa ma plimb prin catacombe, insa Palatul nu se vizita, iar plimbarea prin catacombe dura cateva ore.
@RoxanaGRS: Cand am spus modeste, m-am referit la faptul ca alte natii, nu spun care, daca au bani, construiesc niste monstruozitati de vile.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2019 O (scurtă) zi de iarnă în Luxemburg — scris în 31.03.19 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Vreo două noutăți interesante din Luxemburg: un lift și un tramvai — scris în 31.10.18 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Luxemburg, doar un scurt popas — scris în 31.10.20 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2015 Alte după-amieze prin capitala Marelui Ducat — scris în 30.11.15 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- May.2015 Impresii Luxemburg — scris în 17.06.15 de danezu008 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Hai Hui prin Luxemburg, într-o vară cum nu a mai fost alta — scris în 11.02.16 de mireille din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- May.2014 O zi in ducatul Luxembourg — scris în 09.06.14 de damiza din CâMPULUNG [AG] - RECOMANDĂ