ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.10.2013
DE unq
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: BOTOȘANI
ÎNSCRIS: 31.07.12
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2013
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Lugano, o mică pagină din Elveția.

TIPĂREȘTE

Venind de atâția ani în Italia, de multe ori aproape de graniță, normal că mi-am dorit să vizitez, măcar în treacăt, Elveția. Din motive care mai mereu au ținut de timp sau de aspectul mașinii (o zgârietură, o folie mai închisă pe geamuri etc.) nu am făcut-o. În acest an am decis să nu mai ratăm deși am ezitat continuu pentru că mașina mea arăta la întoarcere ca sania lui Moș Crăciun.

Am ales ca punct de plecare Milano și ca punct de oprire temporar Lugano pentru simplul motiv că că Elveția a fost doar o etapă intermediară din drumul nostru spre Insbruck, locul unde aveam rezervată cazarea.

De la Milano la Lugano sunt 80 de Km dacă mergi pe autostradă și 79 dacă mergi pe statală. Din spusele prietenilor mei statala este minunată ca peisaj și traseu dar îți cam ia timp iar la plecare spre casă acesta sete inamicul nostru.

Deci, de la Milano am rulat mai întâi pe Tangeziale Nord și apoi pe A9 spre Elveția. Am trecut frontiera imediat după Como iar la punctul de trecere deși era mașină de România, full de bagaje, cei de acolo s-au mulțumit să constate că eram o familie și ne-au lăsat să trecem fără a se uita la nici un document și fără să bage de seamă că mașina se rupea de bagaj.

Intrăm în țară cu o populație de aproximativ 8 milioane de locuitori, organizată în 26 de cantoane cu 4 limbi oficiale: germană, franceză, italiană și retoromana și unde moneda oficială este coșmarul creditului românesc, francul elvețian. Pentru cei nefamiliarizați cu cursul 1 franc = 3,6 lei, 1franc = 0,80euro, 1 euro = 1,20 franci. Peste tot sunt primiți euro dar șmecherii de elvețieni au propriul lor curs, evident în defavoarea turistului, iar restul îl vei primi invariabil în franci. Așa că, dacă nu te-ai pregătit cu catch în această monedă mai bine plătește cu cardul.

Imediat intrați pe autostrada elvețiană A2 iar în prima stație de combustibil (Eni Coldrerio SN) am achiziționat (utilizând cardul) vigneta contra ”modicei” sume de 40 CHF. Este drept că e pe un an dar cine ”dreac” se mai întoarce așa des din postura de turist.

Într-un timp relativ scurt am ajuns la periferia Lugano și am ieșit de pe autostradă. Pentru că făcusem o oarecare documentare am stabilit ca prim obiectiv SchokoLand Museum (Muzeul ciocolată Alprose), situat într-o suburbie a Lugano, Caslano și având adresa Via Rompada 36, Caslano – Lugano.

Muzeul este practic deschis într-un corp al fabricii de ciocolată Alprose, unul din cei mai mari producători de profil cu o producție anuală totală de peste 8000 de tone și export în peste în 35 de țări de pe tot globul.

Orarul de funcționare este de luni până vineri la muzeu 9,00 – 17,30 iar la schop 09,00 – 18,00 în timp ce sâmbătă și duminică programul este de 09,00 – 16,30 și, respectiv, 09,00 – 17,00.

Biletul de intrare la muzeu costă 3 euro pentru adulți și 1 euro pentru copii 6 – 16 ani.

În anumite zile vizita devine interactivă grupurile de turiști fiind conduse pe un podeț ce trece pe deasupra spațiilor de producție putând afla direct care este tehnologia și fluxul de producție actual al ciocolatei.

În alte zile (nu am înțeles exact care, dar noi am nimerit una din acelea) accesul este gratuit în muzeu dar nu se vizitează fabrica.

Odată intrat găsești un mic muzeu, dedicat ciocolatei, care-și prezintă această lume de la origini până în zilele noastre.

Poți vedea în pliante, postere sau în natură materia primă sau utilaje ce au stat la baza acestei industrii dar și modalități de ambalare și valorificare a produsului finit de-a lungul istoriei. Toate aste însoțiți în permanență de zgomotul fabricii, al ”marmotelor” ce împachetează ciocolata și, deloc de neglijat, de aroma înnebunitoare de cacao.

Dacă veți fi dezamăgit de puținătatea exponatelor din muzeu sau de lipsa vizitei în fabrică finalul vine să vă mângâie. Vizita la muzeu se termină în obligatoriu (nici nu ai cum ieși altfel) în "Nostalgia", magazin care permite vizitatorilor să guste incredibila varietate de producție a fabricii Alprose și apoi să decidă ce și dacă dorește să cumpere.

Noi am gustat, am analizat și am decis să luăm mai multe pachete suvenir și destule produse pentru suflețelul nostru ce au însumat la casă aproape 75 de euro. Dar credeți-mă pe cuvânt: calitate ași cantitatea au justificat pe deplin investiția.

De aici ne-am întors la Lugano.

Lugano… un orășel turistic plasat pe malul lacului cu același nume și una din cele mai mari piețe financiare din lume, a treia din Elveția după Zurich și Geneva. Aici sunt peste 100 bănci, o medie remarcabilă pentru un oraș de 50000 locuitori.

În afară de calea de acces aleasă de mine (A2) orașul beneficiază de un aeroport cu zboruri zilnice spre Zurich și Geneva și de legături feroviare excelente cu toate orașele Elveției.

Majoritatea locuitorilor vorbesc italiană (este practic cel mai mare oraș vorbitor de limbă italiană, din afara Italiei) toată lumea folosind însă cu succes și engleza așa încât își va fi ușor să comunici.

Am intrat în oraș pe un drum șerpuit, tipic de munte, până pe malul lacului și apoi am căutat un loc de parcare în apropierea acestuia. Spre norocul meu am găsit o parcare subterană în Piazza Castello (Viale Carlo Cattaneo, 6900 Lugano) pentru 1 euro pe oră.

De aici am coborât pe lângă clădirea Lugano Turismo&Congresso ajungând la parcul ce înconjoară Villa Ciani. Numele acestui loc este legat în mod evident de o familie italiană, Ciani ce a ridicat frumoasa construcție undeva în anii 1600. După ce a avut mai multe întrebuințări clădirea a devenit în anul 1922 muzeu. În prezent, structurat pe trei secțiuni (old century, secolul XIX și epoca modernă) muzeul adăpostește o impresionantă și valoroasă colecție de picturi și sculpturi. Programul este zilnic de la 10,00 la 18,00 vizitele fiind permise contra sumei de 12 CHF.

Remarcabil este însă și parcul, frumos, colorat și umbrit de pomi seculari, mărginit de lac pe care-l poți admira în voie de la mici loje de piatră amenajate chiar deasupra apei.

Din parc, pe străduța ce poartă numele Riva Giocondo Albertolli ajungem pe malul lacului Lugano. Situat în sud-estul Elveției, la granița cu Italia, între lacurile Como și Maggiore, este menționat documentar pentru prima data în anul 590 sub numele Ceresio, datorita mulțimii de cireși de pe malurile sale. Cu toate că este înconjurat de culmile falnice ale Alpilor, clima este mediteraneană, verile sunt calde, dar nu toride, cu temperaturi de până la 29 de grade, iar iernile sunt blânde.

La momentul vizitei mele nu am avut cum să văd eu florile de cireș, în luna august și fructele erau digerate. Asta nu înseamnă cu lipsește culoarea și farmecul oferit de alte și alte plante sau arbori ce înfrumusețează locul.

Pentru a continua vizita de aici ai multe opțiuni. Una din ele este cred eu, cea mai buna modalitate de a face cunoștință cu orașul, trenulețul turistic (trenino turistico) care pleacă de pe faleza pentru o plimbare de aproximativ 45 minute contra sumei de 9 CHF.

Altă variantă, aleasă și de noi, este să continui plimbarea pe jos, pe malul lacului, zona fiind ușor de explorat. Pe partea opusă malului lacului piațetele în stil italian, arcadele și numeroasele parcuri cu plante tropicale și subtropicale fac din orice plimbare un motiv de relaxare. Nu în ultimul rând aici găsești multe magazine pentru toate gusturile dar nu chiar pentru toate buzunarele. Poți să te rezumi la cele de suvenire de unde îți poți achiziționa un simbol al trecerii tale pe acolo sau poți încerca să achiziționezi ceva din ”ofertele” îmbietoare.

Înainte de plecare ne-am documentat cu privire la ce anume am lăsat în urmă ca motive ale reîntoarcerii noastre pe aici:

• Cei mai apropiați munți, având altitudinea de 900 m, Monte Brè și Monte San Salvatore sunt accesibili cu funicularul, iar de la înălțime ai întreaga priveliște asupra orașului, a lacului și a crestelor muntoase. Biletul dus - întors cu funicularul costă 28 CHF pentru adulți și 12 CHF pentru copii, putând fi achiziționate bilete cu meniul zilei inclus, la preț redus (30 CHF).

• Muzeul Swiss Miniatur din Melide (Via Cantonale, Melide-Lugano), un muzeu în aer liber care găzduiește peste 120 de clădiri reprezentative ale Elveției, realizate în cele mai mici detalii, la scară redusă evident (1:25) dar și cu o cale ferată de 3,5 Km, în miniatură ce străbate întregul parc și pe care rulează 18 trenuri. Funcționează în intervalul 15.03. -30.10. între orele 10,00-18,00 și costă 15 CHF pentru adulți și 10 CHF pentru copii sub 15 ani.

• Zoo Al Maglio (Via ai Mulini 14, CH-6983 Magliaso), o mică grădină zoologică de familie situat pe malurile râului Magliasina. Parcul de animale sălbatice are peste 100 de animale și păsări din diferite regiuni ale lumii (leoparzi, lei, tigri, maimuțe, pantere, papagali și o varietate de păsări exotice). Deschis zilnic, din aprilie până în octombrie de la 9,00 la 19,00, noiembrie - martie de la ora 10,00 până la 18,00, contra unui bilet ce costă 11,00 CHF pentru adulți și 6,00 CHF pentru copii;

• Banca del Gottardo, o superbă clădire a unei bănci private din centrul orașului (Via Magatti 2,6900 Lugano, Elveția);

• biserica Santa Maria degli Angioli (Sfânta Maria a Îngerilor) construită la 1499;

• Tunelul Gotthard, tunelul de cale ferată care străpunge masivul Gotthard și tunelul similar, destinat circulației rutiere.

• Croazieră pe lacul Lugano. Și asta are program în intervalul 27.03. - 20.10. cu trasee diferențiate ca distanță și ore de plecare (de zi sau de noapte) diferențele făcându-se simțite în prețurile fiecărei prestații în parte. 0 cursă durează între 1 oră și jumătate și 3 ore și costă între 18,00 și 42 CHF pentru cursele de zi în timp ce cursele de noapte durează maxim 1 oră jumătate, includ programe de divertisment și costă între 18,00 și 36,00 CHF.

Cu regretul de a nu vedea sau nu beneficia de nici una din atracțiile astea, după o ultimă privire aruncată lacului și fântânii sale arteziene, am trecut strada pentru a putea admira în voie construcțiile monumentale ce străjuiesc Riva Giocondo Albertolli, am virat la stânga pe lângă Casino-ul din Lugano, prin Piazza Indipendenza înapoi în Piazza Castello pentru a recupera mașina.

Ținând seama că era prima mea vizită în această țară impresia a fost una puternică. Liniște, confort, ordine și relaxare - se vedeau peste tot efectele unei economii neafectate de mizeriile unei Europe constipate de criză.

Ieșirea la A2 pentru direcția Vaduz a fost la fel de facilă ca și intrarea în oraș. La revedere și pe curând sau măcar pe altădată.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de unq in 19.10.13 09:15:49
Validat / Publicat: 19.10.13 12:27:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ELVEȚIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 15322 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (unq); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Bine ați venit la Lugano.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19100 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster
[19.10.13 12:27:35]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Marian Liviu
[07.12.17 01:15:28]
»

Câteva mici precizări, ca sa nu deschid alt tipic.

"Am fost acolo", in Lugano, în 2015. La intrarea în Elvetia nu se cer documente in schimb exista polițiști care cand vad mașina cu numere de Ro, te trag pe dreapta si te pun să achiziționezi pe loc vignieta la prețul de 45€ valabilă un an. La masini cu numere de Italia nu pretind vignieta, probabil pt ca sunt in Schengen.

Va recomand sa parcati unde v-a povestit anterior UNQ. E aproape de zonele ce merita vizitate si oricum nu veti găsii loc de parcare in apropiere. În acea zonă nu se parchează stradal. Ei parchează în parcurile subterane ale clădirilor sau in curți.

De acolo puteți vizita malul lacului de pe partea cu orașul si admira priveliștea superbă (peste lac se înalță Alpii având culmile inzapezite si vara). Apoi o puteti lua pe arterele pietonale comerciale. Sunt câteva străduțe, nu va imaginați că e ca la Milano, în juma' de oră le parcurgeți. Puteti face măcar un view-shopping, mai ales ca veti găsi mărci de renume. Cam jumătate din magazine sunt de ceasuri, restul de haine, încălțăminte etc.

Printre ele am observat si un designer român (Irina Schrotter dacă nu ma înșel).

Va recomand Via Nassa si Piazza della Reforma, unde puteti lua si masa sau servi un Aperol.

Tot pe mal puteti ajunge si in cartierul Lugano Paradiso al cărui nume este sugestiv.

In cateva cuvinte, dacă aveți la dispoziție 2-3 ore e suficient pt a admira magazinele de firmă si luxul. Sau pt a face liniștiți un shopping la aceleași prețuri ca in Milano dar fără ruși, sau aglomerație. Veți găsi în schimb doar firme celebre foarte scumpe.

Cat despre cireși, sa nu sperati ca veți găsii fructele. Nu le-a cules nimeni pt ca sunt o specie decorativă care nu fac fructe dar ale căror flori rezista din aprilie până în iunie.

În schimb mai puteti vedea si niste leandri gen copac nu tufa. Aceeasi specie am vazut-o si pe malul lacului Como la Bellagio.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Marian Liviu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Lugano și împrejurimile:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.038061141967773 sec
    ecranul dvs: 1 x 1