GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cu o oarecare părere de rău – că nu apucasem să îmi pun în aplicare visul unui tur cu bicicleta prin zonă - plecăm din idilicul sat Lutschental spre Lucerna într-o călătorie cu trenul.
Schimbăm la Interlaken Ost şi ne mutăm cufărele dintr-unul de navetă în altul cu ferestre panoramice ce circulă pe ruta The GoldenPass, o altă rută turistică creată, parcă, doar pentru desfăta privirile turiştilor şi a le stârni murmure de admiraţie cu referire la frumuseţea peisajului şi ingineriile puse în aplicaţie de către cei care au trasat şi construit respectivul traseu feroviar.
De la Lucerna la Brienz mergi ceva mai bine de un sfert de oră doar pe malul lacului şi ai impresia că te-ai îmbolnăvit subit, privirea aruncată pe imensele geamuri distingând doar verde şi puţin albastru.
Pentru că sunt verzi apele lacului, pajiştile şi pădurile iar cerul doar albastru, din fericire. Nu mai prezintă şi el stele verzi…
De la Meiringen, localitatea devenită cunoscută pentru că este considerată locul de naştere a bezelei şi pentru faptul că aici „se pensionează” Sherlock Holmes, eroul lui sir Arthur Conan Doyle – eveniment marcat printr-un mic muzeu şi o statuie -, urcăm abupt până la Brunnig Pass situat la 1.008 metri, o nimica toată pentru standardele helvete.
De aici, de sus, în partea dinspre locomotivă se află în faţa ochilor Lacul Lungern spre care începi să cobori având de o parte şi de alta a căii ferate fâneţe şi sate frumoase, componente ale unui tablou desenat cu mare artă de către natură.
Pentru a spori farmecul acestei ţări, pe ecranele din vagoane rulează ştiri din care aflăm, printre altele, că în luna iunie 2023 Elveţia a înregistrat o scădere a inflaţiei cu 1,7% faţă de luna precedentă şi se situează pentru prima oară din ianuarie 2022 sub pragul de 2%.
Comparativ, la noi acest indice înregistra o valoare de 10,3%. De trenuri nu voi vorbi, dar o să specific că peisajele pot rivaliza cu ale lor. Şi cred că aici se pot opri comparaţiile…
Ajungem la Lucerna după ora prânzului, căutăm în gară depozitele de bagaje pentru a nu le mai trage după noi prin oraş şi le găsim – poate vor fi şi alţii interesaţi – în partea dreaptă pe sensul de intrare al trenurilor, de-a lungul peronului 14.
Cutiile sunt de diferite capacităţi, de la S la XXL, iar preţurile variază de la 5 la 12 CHF în funcţie de cea aleasă.
Despre Lucerna unii spun că e cel mai frumos oraş elveţian. Cert e că, aşa cum Geneva o asociezi cu fântâna arteziană Jet d' Eau, Lucerna e legată intrinsec de Kapellbrucke, podul de lemn acoperit de pe ale cărui margini muşcatele roşii spre revarsă spre apa râului Reuss.
Râu pe care, de-a lungul timpului, au fost construite mai multe mori de apă - pe insule artificiale - din care au mai rămas doar vestigii ale unora dintre ele, aproape toate fiind distruse în incendiul din anul 1875.
Ele au fost înlocuite cu o centrală electrică ce a funcţionat până în anul 1977 când a fost închisă din motive de siguranţă, dar care reprezintă în sine un obiectiv cu care localnicii se mândresc şi îl marchează ca atare pe harta turistică a oraşului.
Renumitul pod e situat în imediata apropiere a gării, pe partea stângă cum o părăseşti, iar după ce te strecori printre cârdurile de turişti numeroşi - de nu poţi face o poză fără să mai intre şi spatele ori braţele vreunui necunoscut - ajungi în oraşul vechi.
În Kornmarkt se află Altes Rathaus, primăria veche, construită în stilul italian renascentist în 1602-1606, cu un acoperiș tipic elvețian şi multe case burgheze vechi și mici, scuaruri cu fântâni, clădiri de lemn pictate în culori vii pe străzile din piatră care inspiră o atmosferă de basm.
Pitoreasca piaţă Weinmarkt se prezintă cu o fântână târzie gotică şi clădiri superbe iar în Kapellplatz găseşti cea mai veche biserică din Lucerna, Capela Sf. Petru, construită în 1178.
Zona este foarte aglomerată atât în ceea ce priveşte numărul turiştilor cât şi cel al magazinelor. La parterul fiecărei clădiri e deschis un bar, restaurant, butic, cofetărie sau magazine de ceasuri, dulciuri ori ale firmelor de cosmetice şi îmbrăcăminte de renume.
O iei spre stânga şi ajungi în Muhlenplatz iar de aici găseşti uşor celălalt pod de lemn acoperit al oraşului, Spreuerbrucke, care este supus lucrărilor de restaurare.
Mersul nostru agale ne duce spre Lowenplatz, loc căutat de mai toţi turiştii întrucât acolo dai peste un alt simbol turistic, Statuia leului, monumentul situat într-o grădină engleză şi care comemorează moartea a 26 de ofițeri și peste 700 de soldați ai Gărzii Elvețiene, soldați mercenari uciși în timp ce îl protejează pe regele Ludovic al XVI-lea în timpul atacului asupra Tuileriilor în Revoluția Franceză din 1792.
Şi monumentul sculptat în stânca unei foste cariere de piatră, cu dimensiuni de 6/10 metri, se afla în toiul lucrărilor de restaurare. Despre el, edilii locului afirma că au transformat Lucerna într-o destinaţie turistică, de vreme ce în timpul celor două războaie mondiale soldaţi în uniforme străine stăteau adesea la baza edificiului iar după anul 1945 tot mai mulţi oaspeţi străini au revenit aici cu familiile pentru a se fotografia în memoria trecerii lor în timpul ultimei conflagraţii mondiale.
Părăsim grădina statuii şi urcăm treptele spre impozanta Hofkirche Luzern după care ne tragem sufletul pe malul lacului, într-un parc în care admirăm măiestria celor care practică pentaque. Şi chiar avem ce vedea, persoanele ce aruncă bilele au îndemânare, nu glumă!
Iar de aici înapoi la gară, cu scopul de a ne prelua bagajele şi îndrepta spre cazarea de la Ruswill, cu autobuzul.
Am ales să înnoptăm undeva în afara oraşului întrucât citisem că am avea ocazia ca după superbele peisaje montane ale Elveţiei, aici vom putea descoperi frumuseţea şi farmecul zonei deluroase a acestei ţări.
Şi mare dreptate au avut cei care au scris aşa ceva!
Adriana, la început deranjată de faptul că e musai să ne îmbarcăm din nou într-un mijloc de transport în loc să ne retragem în cameră şi să ne tragem sufletul după periplul prin Lucerna, nu mai prididea cu mulţumirile odată ajunşi la casa Corneliei, în Ruswill. Şi nici în dimineaţa următoare, când îmi mărturiseşte că şi-ar dori să mai fi rămas acolo cel puţin încă vreo 3 zile.
Am petrecut o zi frumoasă călătorind cu trenul panoramic, străbătând oarecum la întâmplare străzile vechii Lucerne sau dealurile din Ruswill.
O ultimă zi în Elveţia.
Aş mai fi stat. Dar, cine ştie, poate se va înfăptui dorinţa Adrianei de a mai sta vreo câteva zile la Cornelia şi vom reveni pe aceste meleaguri.
Nu sunt cel care merge de două ori în acelaşi loc câtă vreme sunt atâtea altele de văzut, dar aici simt că aş dori să revin. Şi e prima oară când mi se întâmplă aşa ceva…
Trimis de Marius 72 in 25.07.23 15:17:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ELVEȚIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Intentionez, in primavara, sa vizitez zona si articolul dumneavoastra ma incurajeaza si mai mult. Sunt multe informatii utile dar vreau sa intreb despre trenul panoramic din Lucerna, costuri, program?
@milus: Bună dimineaţa!
La mulţi ani!
The Golden Pass este un tren panoramic ce circulă pe ruta Lucerna - Montreux, una dintre staţii fiind Interlaken Ost, capitala turismului helvet şi unde te sfătuiesc musai să ajungi pentru a face o incursiune spre Lauterbrunnen (cu superbele staţiuni Wengen şi Murren) sau Grindelwald.
Pentru o călătorie Lucerna - Interlaken Ost plăteşti 17 CHF iar trenurile circulă din oră în oră.
Dacă ai de gând să călătoreşti mai mult cu trenul te sfătuiesc să îţi faci un calcul luând în considerare şi Swiss Travel Half Pass.
Pentru orice nedumerire pe care o ai sau informaţie pe care ţi-o pot furniza, nu ezita să întrebi.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2018 Masivul Pilatus care domina Lucerna — scris în 12.09.19 de bubica din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Luzern – un burg elvețian — scris în 27.11.18 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Circuit cu masina prin Europa (5): Elvetia o tara de poveste — scris în 28.07.18 de lenti din PITEșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Lacul și orașul cu același nume — Lucerna — scris în 10.02.18 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Prin Elvetia - Luzern (partea a III-a) - recomandari de vizitat — scris în 31.03.15 de Sindrom din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Prin Elvetia - Luzern (partea a II-a) - Orasul - relaxare si placere — scris în 27.03.15 de Sindrom din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Prin Elvetia - Luzern (partea I) - Recomandari de drum — scris în 23.03.15 de Sindrom din BUCURESTI - RECOMANDĂ