ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.12.2016
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 10.10.16
    STATUS: SILVER
    DATE SEJUR
    NOV-2016
    DURATA: 4 zile
    cuplu fara copii

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    96.25%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 4 MIN

    Insorita Londra

    TIPĂREȘTE

    La sfarsitul lunii noiembrie am facut o excursie de 4 zile in Londra. Am avut noroc de o vreme excelenta: senin si soare, dar rece. Hotelul pe care l-am ales a avut o locatie excelenta, aproape de statiile de autobus si metrou, dar si foarte aproape de parcurile Kensigton si Hyde Parc. In primul rand vreau sa multumesc celor care au scris si au dat informatii despre Londra pe acest site, informatii care ne-au fost de mare ajutor.

    Daca prima zi am rezervat-o doar pentru plimbare prin Hyde Parc si Green Park de unde am ajuns la Palatul Buckingham - resedinta Reginei, in zilele urmatoare pentru a simti viata londoneza am ales sa calatorim cu metroul si autobuzele lor etajate spre toate punctele turistice de interes.

    O calatorie zilnica cu toate mijloacele de transport (metrou si autobuze) cu Travelcard a costat 12,5 lire, card pe care trebuie sa-l validezi atat la intrare cat si la iesire din statie.

    In cea de-a doua zi am luat metroul pana la Holborn Station si am vizitat British Museum care are intrare gratuita. British Museum este unul dintre cele mai vechi simai mari muzee din lume care adaposteste comori ale tuturor timpurilor. Am admirat la parter o statue din insula Pastelui, dar mi-a placut in special sectorul cu arta egipteana (mumiile), precum si obiecte apartinand vechilor civilizatii sumeriene si greacesti. Cred ca am petrecut cca. 2-3 ore in muzeu, iar la final ne-am oprit in curtea centrala pentru o cafea.

    De la muzeu am luat un autobuz etajat (celebrele duble-deck rosii) si am ajuns in Piata Trafalgar. Este piateta care mi-a placut aproape cel mai mult din Londra: plina de viata si muzica. In mijlocul pietei se afla imensa coloană a lui Nelson, celebrul amiral englez, iar in partea de nord se afla National Gallery. Galeria Naţională – a fost construită în anul 1824 si adaposteste o colectie de peste 2 300 de picturi, ce datează de la mijlocul secoului al XIII-lea si pana la 1900. Intrarea este gratuită, muzeul este deschis zilnic între 10:00 si 18:00. Acesta a fost al doilea obiectiv cultural in care am petrecut peste 3 ore pline de incantare.

    In cea de-a treia zi tot cu metroul am coborat la Westminster Station si am vizitat Palatul Parlamentului sau Palatul Westminster si celebrul Big Ben, o capodopera de arhitectura neogotica. Actualul ansamblu al Palatului Westminster este varianta reconstruita intre anii 1837 si 1860, dupa ce incendiul devastator din 1834 a distrus aproape total vechiul parlament britanic, construit de William II la sfarsitul secolului al XI-lea. Celebrul Big Ben, Turnul cu ceas, numit si Turnul Elizabeth a fost construit în anul 1859 si măsoară 96 de metri. Turnul adaposteste cel mai mare orologiu muzical cu patru fete din lume si este cel mai mare ceas cu patru fete si clopot din lume.

    Destul de aproape de Palatul Parlamentului si Big Ben se afla celebra roata London Eye, cu o inaltime de 135 de metri si un diametru de 120, deschisa in anul 2000. Celebra roata este cea mai mare din Europa si a treia din lume si este cel mai vizitat obiectiv turistic din Anglia. Biletul costă 25 lire iar turul durează cam 30 de minute, dar este o experienţă de neuitat. Se pot insa achizitiona bilete din timp on-line si in acest caz costul este mai mic.

    Dupa admirarea acestor obiective turistice am luat din nou metroul pana la statia Tower Hill de unde am ajuns la celebrul Turnul Londrei. Acesta a fost fondat de William Cuceritorul si peste un mileniu de istorie a Angliei s-au desfasurat in jurul sau in spatele zidurilor sale. Turnul Londrei este de fapt un castel istoric care contine 3 fortificatii succesive cu mai multe curti interioare. In Turnul Londrei sunt cateva turnuri de vizitat, te poţi sui pe ziduri, poti admira corbii, expozitia de armuri si arme, dar atracţia principala o reprezintă bijuteriile coroanei. Tradiţia pastrarii Bijuteriilor Coroanei in Turnul Londrei dateaza din timpul domniei lui Henric al III-lea (1216–1272). Coroanele cu pietre pretioase si diamante, sceptrul regal sau vase din aur utilizate in diferite ocazii ceremoniale la curtea regala demonstreaza bogatia casei Regale a Marii Britanii. Noua bijuterii printre care coroana regala si sceptrul contin fragmente din cel mai mare diamant descoperit vreodată în lume. Este vorba de diamantul Cullinan, având 3106 carate în forma sa iniţială, descoperit în anul 1905 într-o mină din Africa de Sud.

    Pretul biletelor pentru Turnul Londrei a fost de 22,5 Lire.

    Dupa aceasta vizita care mi-a lasat o impresie puternica, am facut o scurta plimbare pe malul Tamisei si am traversat Podul Londrei (London Bridge) admirand docurile si cladirile de pe ambele maluri. Tower Bridge este o emblema a Londrei, cu cele doua turnuri gemene si cele doua componente mobile dintre ele.

    Ziua am incheiat-o cu o plimbare prin Covent Garden printre cafenele in aer liber, restaurante, pub-uri, tarabe si magazine care vand tot felul de lucruri.

    Ultima zi am rezervat-o pentru o alta plimbare prin Hyde Park si pe strazile Regent Street si Oxford Street, strazi comerciale unde poti vedea multe magazine de moda si reprezentante ale mai multor firme de renume.

    Asa am incheiat una din cele mai placute minivacante.


    [fb]
    ---
    Trimis de Florea57* in 06.12.16 13:49:38
    Validat / Publicat: 06.12.16 19:56:18
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în MAREA BRITANIE

    VIZUALIZĂRI: 4545 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Florea57*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P07 London Eye
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 24 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    webmaster26
    [06.12.16 14:26:02]
    »

    @Florea57: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

    Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

    ===

    Hotelul pe care l-am ales a avut o locatie excelenta, aproape de statiile de autobus si metrou, dar si foarte aproape de parcurile Kensigton si Hyde Parc.

    Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

    Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

    Aurici
    [08.12.16 10:52:02]
    »

    @Florea57: Super minivacanță și bine rezumată și pentru noi.

    Bine ai venit și te mai așteptăm cu alte vacanțe!

    Gabriela_2012
    [08.12.16 14:01:02]
    »

    @Florea57: Mi-a placut mult articolul si mai ales informatiile actuale despre tichetul de intrare la anumite obiective turistice.

    Radu Tudoran
    [08.12.16 18:27:09]
    »

    Vreme insorita in Londra, in noiembrie? Eu tin minte si acum ca Dickens spunea "implacable november weather". Ma ingalbenesc de ciuda La mine a plouat si-n Malta.

    sdanutza
    [11.12.16 17:00:42]
    »

    @Florea57: Buna ziua! Multumim pentru informatii, foarte bun articolul, insa nu am vazut nicaieri numele hotelului, m-ar interesa, avand in vedere ca a fost in centru!

    Multumesc!

    mishu
    [12.12.16 10:55:54]
    »

    @Florea57: Cam intarziate dar niciodata nu sunt tarzii urarile de bun venit. Un articol placut in care m-am plimbat si eu putin prin Londra pana o sa o fac si practic. Felicitari pentru acest prim articol si te mai asteptam pe aici de ce nu cu un articol despre hotelul la care ati stat si despre care cere referinte si @danutza.

    Felicitari, votat cu placere.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Gabriela_2012
    [12.12.16 15:34:13]
    »

    @sdanutza: Hotelul se numeste Henry VIII. E un hotel dragut si bine plasat, dar camera a fost mica. In rest, micul dejun bogat, iar piscina neaglomerata si cu apa calda ne-a placut foarte mult.

    sdanutza
    [12.12.16 21:37:37]
    »

    @Gabriela_2012: Multumesc frumos!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici, Gabriela_2012, mishu, Radu Tudoran, sdanutza
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Londra:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.49979186058044 sec
    ecranul dvs: 1 x 1