ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.01.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
NOV-2010
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Imprejurul Parcului Kensington, Londra.

Ilustrație video-muzicală
chris de burgh - rose of england.


TIPĂREȘTE

Am avut ocazia, ca in cele 7 zile cat am stat in Londra, sa cutreier cu piciorul, cu metroul, trenul sau autobuzul, aproape prin toate zonele Londrei. Am sa las la o parte zonele mai centrale, batatorite, gen Big Ben sau Buckingham si am sa relatez despre o zona mai in stanga de Hyde Parc si care incepe din statia de metrou, South Kensington.

De fapt ,"aventura" mea incepe din Warlingham, o zona rezidentiala situata in zona 6 a Londrei (unde am fost cazat), foarte frumoasa si linistita. Aici dimineata lumea alearga pe trotuare (m-am conformat si eu ) de la tanar la batran. Si inca ceva demn de luat in seama, nu am vazut in cele 7 zile nici un caine sau pisica pe strada.

De aici am luat trenul pana in gara Victoria, a doua gara ca marime trafic dupa Waterloo. A fost o placere sa folosim acest tren, in naveta noastra de 7 zile in Londra, care nu a intarziat niciodata si in care pe langa vagoanele confortabile si silentioase, am intalnit oameni ordonati si politicosi.

De la gara Victoria, am luat metroul pe linia District si am coborat la a doua statie. Din statia de metrou, am iesit printr-un tunel, care ne-a scos la un moment dat in stanga, langa un patinoar si langa el Natural History Museum . Stiam de muzeu, asa ca in ciuda unei cozi imense ( in luna noiembrie?), am decis sa intram si nu am regretat. Ba dimpotriva, am vazut lucruri deosebit de interesante, intr-un muzeu care este clasat printre primele din lume de acest gen.

Muzeul este unul din cele trei muzee situate pe Exibition Road (celelalte sunt Muzeul de Stiinte si Muzeul Albert si Victoria) Intrarea in muzeu este gratis, sponsorizarea fiind facuta de Departamentul de Cultura, Media si Sport. Dealtfel in Londra, toate muzeele de stat au intrare libera.

Arhitectura muzeului aduce a palat gotic, iar hala centrala, unde se afla un imens dinozaur, pare mai degraba o catedrala.

Muzeul adaposteste peste 70 milioane de exponate, clasate in cinci colectii: botanica, entomologie, paleontologie, mineralogie si zoologie. Spatiul de vizitat este impartit in patru zone: 1) ZONA PORTOCALIE, cu Centrul Darwin, Gradina Salbatica si Constructii in Stil Zoologic. 2) ZONA VERDE, cu Uriasul Sequoia, Primate, Pasari, Minerale, Fosile de Reptile Marine. 3) ZONA ALBASTRA, (cea mai cautata) cu Dinozauri, Pesti, Reptile, Anatomia Umana, Animale Marine, Mamifere si 4) ZONA ROSIE, cu Anatomia Pamantului, De la Inceput, Vulcani, Bogatiile Pamantului.

Noi am vizitat doar ZONA ALBASTRA si ZONA VERDE ca sa putem sa ne incadram si la celelalte obiective programate pentru acea zi.

Adunate in timp din toata lumea, exponatele sunt un excelent material didactic, iar muzeul un loc pentru teze de doctorat. Unele exponate au o valoare istorica si stiintifica de exceptie, exemplu colectia de exponate Darwin.

Am iesit din muzeu, am intrat iar in tunelul de la metrou, (de fapt o prelungire a tunelului metroului) am parcurs cam jumatate de distanta si in stanga, am gasit intrarea la Muzeul Albert&Victoria. Intrarea libera ca si la primul muzeu.

Inaugurat in anul 1852, muzeul considerat cel mai mare muzeu de arta decorativa din lume, asa cum scrie pe o plianta a muzeului, adaposteste peste 70 milioane de exponate.

Muzeul contine exponate prelucrate de-a lungul a cinci mii de ani, din timpuri imemoriale si pana astazi. Aproape toate formele de arta prelucrata din lume, se gasesc aici.

Tot aici gasim cea mai impresionanta colectie de vase din ceramica din lume, piese de mare autenticitate si valoare, din Orientul Mijlociu, Orientul de Est sau Europa.

Una din colectiile care m-au fascinat a fost cea de moda. Rochii de toate formele si pentru toate categoriile sociale, din 1700 si pana in prezent. Muzeul mai are si colectii: de sculpturi, tesaturi, bijuterii, argint, arme, mobila costume etc.

In incinta muzeului, am dat si de o mica camera de proiectie, cu scaune ca la cinema, unde am vazut un film documentar, despre istoria de inceput a Londrei si unde ne-am si odihnit, dupe cele 4 ore de plimbare in cele 2 muzee.

Dupa ce am vizionat filmul, am luat-o spre iesire dar ne-am ratacit si a trebuit sa refacem traseul, pornind de la un reper mai cunoscut. Atunci nu stiam ca exista si o a doua iesire din muzeu, eu o stiam doar pe cea din tunel. Am iesit din tunel si imediat in strada, am dat de Muzeul de Stiinta (Science Museum).

Ei bine, daca am fost impresionat de cea ce vazusem la cele doua muzee, acest muzeu m-a dat gata. M-a dat gata in primul rand ca fiind barbat, imi plac lucrurile tehnice, in al doilea imi place istoria si informatiile gen "cel mai", "unde", "cine" si 'cand". Aici le-am avut pe toate.

Am vazut cea mai veche locomotiva cu aburi Stephenson (The Rocket) care a facut primul transport pe ruta Liverpool - Manchester.

Aici am vazut cele mai vechi aparate de radio, cele mai vechi masini de cusut, unul din primele motoare cu abur, primul motor cu reactie, cele mai vechi calculatoare.

Deasemeni, deosebit de interesant primul tomograf din istorie (in care se vedea numai creierul).

Am cercetat aproape toate exponatele cu "cel mai", insa cel mai mult am studiat masinile de spalat. Se stie ca masina de spalat rotativa, cu actionare mecanica a fost inventata de americanul Hamilton Smith in 1878, iar cea automata actionata electric, in anii 50. Londonezii le-au copiat (importat) repede, dovada ca in muzeu erau expuse masini de spalat rotative, din lemn cu actionare manuala din anii 1900. Iar noi in anii 50 spalam la garla cu pietre, nuiele sau gratare.

Desi muzeul are mai multe nivele si intrarea gratis (mai putin simulatoarele si cinema 3D) nu am mai ajuns la etajele superioare (rachete, cosmos) Era deja ora 14/00 si nu intrasem inca in parc.

Am iesit din muzeu si am luat-o pe strada in directia opusa statiei de metrou, intuind ca pe acolo este parcul.

La un moment dat, am intrat intr-un cartier cu niste cladiri foarte frumoase, aproape toate din caramida rosie (inclusiv institutiile), strazi curate si multa liniste .

Seara, am aflat de la gazda unde eram cazati, ca am vizitat fara sa vrem cartierul Albert.

In drumul nostru catre parc, am dat si de Royal College of Music, o cladire impunatoare, evident tot rosie .

Aici dau examen si studiaza, cei mai talentati muzicieni din lume.

La Royal College of Music avem si noi tineri la studii, chiar si un absolvent "first clase" din Hunedoara ,dovada ca romanii mai au seva in ei, dar nu au unde sa-si dezvolte tulpina in tara lor.

Nu departe de colegiu ,am dat de o alta cladire, de forma rotunda si de culoare... tot rosie.

Se numeste Royal Albert Hall, a fost creata de printul Albert si inaugurata la 10 ani dupa moartea sa (1871).

Cladirea construita cu influenta amfiteatrelor antice, cu 5000 de locuri, gazduieste numeroase concerte rock, spectacole de muzica, balet, opera, banchete,conferinte etc.

Initial s-a numit Centrala de Arta si Stiinta, nume care a fost schimbat de regina Victoria in memoria sotului, printul Albert.

La nici 100 de metri de Albert Hall, se afla un alt obiectiv, Memorialul Albert, ridicat de regina Victoria, in memoria sotului ei, Printul Albert de Saxa Cotburg si Gotha, care a decedat in 1861, din cauza febrei tifoide.

Se pare ca printul, a fost foarte iubit de catre concetatenii sai, din moment ce i s-au ridicat atatea memoriale (inclusiv in Birmingham si Mancester) si din cate am inteles eu prin subscriptie publica.

Memorialul Albert se afla in Parcul Kensington, unul din parcurile regale comandate de regina Victoria.

Inaugurat in 1882, memorialul consta intr-un baldachin, ornamentat in stil gotic, iar in centru statuia printului Albert, invelita in foita de aur.

Pana la inceputul anilor 80, statuia era neagra. Ea a fost vopsita in negru in anul 1941, pentru a nu fi reperata de Zeppelin-urile germane.

Monumentul, este strabatut de un brau ornamentat cu 169 de fete de pictori, poeti si arhitecti mai cunoscuti.

Monumentul, mai are doua grupuri de sculptura alegorica.

Primele 4 reprezinta exemplu de productie a epocii victoriene: agricultura, inginerie, comert si productie.

Al doilea grup reprezinta 4 continente: Europa simbolizata cu un taur, Asia cu un elefant indian, America cu un bizon si Africa cu o camila.

De la Memorialul Albert, o luam inainte si deja vedem Palatul Kensington, iar in stanga un frumos lac.

Palatul a fost construit de Earl Nottingham, numindu-se initial Casa Nottingham.

Regele Wiliam a achizitionat-o (?) de la un mostenitor al lui Nottingham, care era secretar de stat. Regina Ana a extins terenul si a mai cumparat 41 ha, in 1705.

Gradinile cu aspectul de astazi, se datoreaza Carolinei, sotia regelui George al II-lea. Tot ea a creat si alte doua case din care Templul Reginei (locul unde s-a nascut regina Victoria) La randul ei,regina Victoria a comandat Parcul (Gradinile ) Kensington si Memorialul Albert

.Palatul a fost folosit de la de familia regala de la inceput si pana astazi.

In anii 90, incaperile 8 si 9 au fost unite, pentru a locui tinerii casatoriti, printul Charles si printesa Diana.

Printesa Diana a stat aici si dupa ce s-a despartit de Charles. pana la moartea sa in 1997. Se poate vizita palatul, sau o parte din palat contra cost. Noi nu am facut-o, am vizitat doar gradinile palatului ,locuri din jurul palatului si tot aici am consumat ce mai aveam din sandwich.

De la palat, am luat-o spre Memorialul Diana, facut de regina Elisabeta a-II-a a Angliei si inaugurat in 6 iulie 2004, in memoria norei sale. Monumentul, consta intr-o fantana circulara, in care apa curge in doua parti, avand numeroase si mici cascade. Langa fantana macheta unei lebede, cu o inscriptie in memoria Dianei.

De la Memorialul Diana am iesit din parc si ne-am deplasat in statia de metrou Nottingham Gate, unde la capatul strazii Pembridge, se afla vestita piata Portobello, unde sunt foarte multe magazine si se pot face multe cumparaturi. Noi nu am gasit-o, cred ca am luat-o pe alta strada. Pentru a gasi piata, trebuie cautat pe harta " Pembridge Square Garden" sau Pembridge Garden (strada)

Din statia Nottingham, am luat metroul si am coborat la Marble Arch. Arcul este o copie a celui de la Roma, al lui Constantin cel Mare sau Arcul de Triumf, ridicat de Napoleon in Franta. Initial a avut alt amplasament, ca o poarta de intrare la Palatul Buckingham. Pe sub arc nu avea voie sa treaca decat regele si artileria regala cand aveau loc ceremonii. Ulterior, cand au avut loc unele modificari la palatul Buckingham, arcul a fost mutat in pozitia actuala.

Aproape pe inserat, am luat metroul spre Victoria, dupa care trenul spre Warlingham.

A fost una din zilele in care am vizitat foarte multe, dar a fost si cea mai obositoare.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 31.01.13 20:14:32
Validat / Publicat: 01.02.13 06:24:20
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MAREA BRITANIE
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4818 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P25 Toamna in Hyde Parc Londra.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28100 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmaster
[31.01.13 20:29:36]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

TraianS
[01.02.13 08:57:06]
»

Util articol si bine scris. Felicitari.

Am fost si eu pe aici si m-au ametit si pe mine muzeele astea. Prea multe intrari si iesiri... si prea mari nene, prea mari. Am vizitat o aripa a Natural History Museum, aia cu cutremure, geologie etc. si crezusem atunci, ca am vizitat Science Museum. Eram tare linistit ca le-am vazut pe toate trei - Albert &Victoria, Natural History si Science Museum, ca mai tarziu sa-mi dau seama ca in Science Museum n-am ajuns deloc.

As fi fost interesat sa vad niste poze din Science Museum. Cred ca ar fi fost primele pe site. Din ce mai citisem, prin ghiduri, se spunea ca e mai potrivit pentru copii. Din ce scrii tu imi dau seama insa ca e mai mult de atat si am pierdut multe.

Imi pare rau ca l-am ratat. Ramane pe data viitoate.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[01.02.13 09:28:35]
»

@TraianS: Multumesc pentru apreciere.

Referitor la muzeu si copii. Am vazut multe grupuri de copii in muzeu si probabil ca sunt multe puncte de atractie pentru ei (simulatoarele, cinema-ul, unele jocuri?) Eu nu am avut timpul necesar sa vizitez si zona lor.

Daca o sa mai ajung vreodata in Londra, cred ca am sa merg iar la Science Museum si atunci o sa-mi rezerv mai mult timp pentru vizita, incluzand aici si Muzeul Albert & Victoria.

Dragoș_MD
[01.02.13 09:40:08]
»

@traian&Traian > în Anglia, muzeele sunt gratuite ȘI pentru a permite elevilor să facă acolo diverse lecții „pe viu”; îi întâlnim peste tot, și la cele de artă, și la cele de istorie, și la cele de științe. Și tot pentru acest scop, la toate muzeele există săli speciale de studiu, cu calculatoare, acces la o bibliotecă documentară etc.

Bine ar fi dacă am trage și noi învățăminte din asta... (noi, adică ăia care ar trebui să ia decizii privind cultura și învățământul de la noi).

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[01.02.13 11:23:30]
»

@Dragos: Ma indoiesc ca "noi" (mereu noi, in fond aceeasi) sa copieze ce este bine la altii si asta in folosul tuturor.

webmaster13
[01.02.13 14:13:02]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[01.02.13 14:19:27]
»

@webmaster13: Multumesc! Melodia este super.

sosso
[02.02.13 17:01:16]
»

Fain articol, frumoase pozele - felicitari!

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[02.02.13 17:48:32]
»

@sosso: Multumesc!

balasa violeta
[22.04.13 08:34:46]
»

@traian. leuca: felicitari!

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[22.04.13 08:38:16]
»

@balasa violeta: Mulţumesc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
balasa violeta, sosso, traian.leuca
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Londra:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054916858673096 sec
    ecranul dvs: 1 x 1