Lusaka Livingstone

TIPĂREȘTE

Lusaka Livingstone, câte un pic despre Lusaka, despre drum, dar și despre Livingstone.

Lusaka nu e orașul care să te țină ocupat o săptămână, dar este un punct excelent de plecare. De aici pornesc drumuri spre parcuri naționale impresionante, rezervații liniștite și experiențe autentice. Dacă îi acorzi timp și răbdare, Lusaka îți arată Zambia așa cum estă vie, directă, necosmetizată.

Ca și atracții în Lusaka pot enumera Lusaka National Museum, Kabwata Cultural Village, Soweto Market, Munda Wanga Environmental Park un fel de mini zoo sau Kalimba Reptile Park un mini zoo doar cu reptile. Dintre toate astea am fost doar în Soweto Market pentru a observa viața localnicilor.

Mai sunt câteva atracții prin împrejurimi, dar pentru asta îți trebuie musai mașină. Chaminuka Game Reserve o mică rezervație naturală situată la 40 de kilometri de oraș sau Lower Zambezi National Park situat la 150 km despre care se spune că este spectaculos și mai puțin turistic. Acolo poți face safari pe uscat, dar și canoe safari pe Zambezi o experiență unică. Poți admira elefanți, hipopotami, lei, dar și peisaje superbe pe malul râului.

În sezonul ploios, Blue Lagoon National Park situat la 120 kmse transformă într-un peisaj acvatic impresionant, cu păsări, apă și cer reflectat. Foarte diferit de imaginea clasică de safari.

Kafue National Park este unul dintre cele mai mari parcuri naționale din Africa. Sălbatic, vast, mai puțin aglomerat. Ideal pentru cei care vor Africa adevărată, nu safari „de vitrină” . Acesta din urmă chiar era foarte interesant, dar din motive de timp, dar și logistice nu l-am vizitat.

Se știe foarte bine că pentru cei care vizitează Zambia, cascada Victoria, situată în orașul Livingstone este de departe cea mai mare atracție, așa că nici io nu vroiam să o ratez,

Evident că pentru asta m-am informat de-acasă. Pentru a ajunge din Lusaka la Linvingstone sunt trei variante cu mașină închiriată, cu autobuzul luat de la autogara internațională care era chiar lângă hotelul la care am stat sau cu avionul.

Acum să le iau pe rând. Ca să mergi cu automobilul trebuia închiriat unul și este un mic discomfort pentru că se conduce ca-n Anglia pe partea opusă. Avionul zbura preț de doar o oră, dar costa cam 200 usd dus întors. Ultima variantă și cea mai convenabilă era autocarul. Aveau autocare modern cu aer condiționat și prețul era foarte decent doar vreo 20 usd de persoană/sens. Doar că distanța dintre cele două orașe este destul de mare, aproximativ 480 de kilometri, deci făceai peste 8 ore cu autobuzul.

Până la urmă am avut noroc cu Ovidiu care s-a oferit să ne ducă el cu mașina și am contribuit doar la benzină. Pentru această tură a trebuit să ne luăm și două nopți de cazare în Livingstone.

Am plecat din Lusaka dimineața devreme, înainte ca orașul să se trezească de-a binelea. Aerul era deja cald, dar suportabil, iar străzile aveau acel calm rar, de dinaintea claxoanelor și a aglomerației. Mașina înainta încet printre cartiere, iar eu aveam senzația clară că părăsesc ceva familiar și mă îndrept spre necunoscut. Nu era prima oară când plecam la drum, dar de data asta simțeam că destinația avea să conteze mai mult decât drumul în sine.

Odată ieșit din Lusaka, Zambia s-a deschis larg în fața mea. Drumul lung, drept, asfaltul încă bun, iar de o parte și de alta savana își făcea loc liniștită. Copaci rari, pământ roșiatic, sate mici care apăreau din senin și dispăreau la fel de repede. Din loc în loc, oameni stăteau pe marginea drumului, vindeau fructe, porumb copt, sticle cu apă. Încetineam, schimbam câteva cuvinte, zâmbete și porneam din nou.

Timpul curgea altfel. Nu ne grăbeam. Muzica mergea încet, iar gândurile aveau spațiu să se întindă. Mă uitam la cerul imens și înțelegeam de ce Africa te schimbă fără să-ți dai seama. Nu prin șoc, ci prin lentoare.

Pe la jumătatea drumului am oprit. Nu pentru că era nevoie, ci pentru că simțeam nevoia să cobor, să respir, să simt locul. Căldura era mai puternică, iar liniștea aproape totală. Doar vântul și undeva în depărtare, un sunet vag de viață. Mi-am dat seama că nu graba te duce înainte aici, ci acceptarea ritmului.

Pe măsură ce ne apropiam de Livingstone, ceva s-a schimbat subtil. Aerul a devenit mai umed. Vegetația mai verde. Parcă drumul știa unde mă duce și mă pregătea. Nu vedeam încă nimic, dar simțeam apa. Râul. Forța.

Când am ajuns în oraș, nu m-a izbit nimic spectaculos. Și exact asta m-a surprins. Livingstone e calm. Străzi largi, clădiri joase, mult verde. Nu țipă destinație turistică, ci șoptește stai puțin. Am oprit, am coborât din mașină și primul lucru pe care l-am observat a fost liniștea. O liniște caldă, prietenoasă, dar și atmosfera de vacanță. E senzația aia de vacanță, când ajungi la noi pe litoral.

Orașul pare construit să respire. Lodge-uri ascunse printre copaci, terase deschise, oameni care merg fără grabă. Nimeni nu pare stresat. Nimeni nu pare că aleargă spre ceva urgent. Totul se întâmplă mai târziu. Sau când e timpul.

M-am plimbat fără direcție. Am intrat într-o cafenea, am băut ceva rece, am privit oamenii. Backpackeri prăfuiți, familii, localnici, ghizi care discutau despre următoarea tură pe Zambezi. Toți păreau conectați de același lucru, chiar dacă nu vorbeau despre el, cascada Victoria Falls.

Cascada nu e în oraș, dar e pretutindeni. În conversații. În nume. În priviri. În aer. E ca un personaj principal care încă nu a apărut în scenă, dar despre care toată lumea știe că va veni.

Seara a coborât lent peste Livingstone. Cerul s-a colorat în portocaliu, apoi în nuanțe adânci de violet. Am ieșit din nou, de data asta cu pași mai lenți. Orașul nu se animă brusc noaptea. Nu devine zgomotos. Devine intim. Luminile sunt puține, stelele multe. Simți Africa nu ca pe o destinație exotică, ci ca pe un loc firesc.

În acea seară am înțeles ceva simplu Livingstone nu te impresionează ca să te cucerească. Te lasă să vii spre el. Te dezarmează cu calmul lui. Te pregătește, fără să-ți dai seama, pentru întâlnirea cu apa, cu forța, cu zgomotul imens al cascadei.

M-am întors la cazare obosit, dar liniștit. Drumul din Lusaka nu fusese doar o deplasare. Fusese o desprindere. Iar Livingstone nu era doar un oraș. Era o pauză. Un loc în care știi că mâine vei vedea ceva mare, dar azi ți se permite să fii mic, să stai, să respiri. Și asta, mi-am spus înainte să adorm, e exact ce aveam nevoie.

La finalul acestui articol aș dori să vă prezint câteva date istorice ale acestui frumos oraș, poate sună interesant pentru unii dintre voi.

Cu mult înainte ca orașul să poarte numele Livingstone, zona era locuită de comunități africane care trăiau în strânsă legătură cu râul Zambezi. Pentru populațiile locale, cascada nu era o descoperire, ci o prezență sacră, cunoscută sub numele de Mosi-oa-Tunya sau „Fumul care tună” . Apa, ceața și zgomotul erau parte din viața lor de zi cu zi, din mituri și ritualuri.

Zambezi nu era doar o sursă de apă, ci o axă a vieții hrană, comerț, drum natural. Zona era respectată și, într-o anumită măsură, temută. În 16 noiembrie 1855, exploratorul scoțian David Livingstone ajunge la cascadă. Este primul european care o vede și o descrie pentru lumea occidentală. Impresionat de forța și frumusețea ei, o numește Victoria Falls, în onoarea reginei Victoria a Marii Britanii. Livingstone nu a fost doar explorator, ci și misionar și adversar declarat al comerțului cu sclavi. Deși privit azi critic prin prisma colonialismului, el a avut un rol major în aducerea Africii centrale în atenția Europei. Orașul care avea să apară mai târziu va purta numele lui.

Livingstone se dezvoltă la început ca așezare colonială în cadrul Rhodesiei de Nord (actuala Zambia). Poziția strategică, aproape de cascadă și de râu, îl transformă rapid într-un centru administrativ și comercial.

Un moment-cheie este construcția podului Victoria Falls, finalizat în 1905. Podul leagă Zambia de Zimbabwe și este una dintre marile realizări inginerești ale epocii. Se spune că Livingstone a dorit ca podul să fie atât de aproape de cascadă încât „stropii de apă să ajungă pe tren” .

Pentru o perioadă între anii 1907-1935, Livingstone devine capitala Rhodesiei de Nord. Orașul cunoaște o dezvoltare rapidă, clădiri administrative, infrastructură, cartiere europene și africane clar separate, o oglindă a societății coloniale. Totuși, din cauza poziției sale periferice, capitala este mutată ulterior la Lusaka, iar Livingstone intră într-o fază mai liniștită. În 1964, Zambia își câștigă independența. Livingstone rămâne un oraș important, dar nu politic. În schimb, își construiește treptat identitatea de centru turistic exact ceea ce am găsit și io. Aici erau stânși laolaltă parcă toți turiștii din Zambia, pe care nu prea îi zăream prin Lusaka!

---

VIZUALIZĂRI: 28 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI