Liov – un oraş cu memoria resetată

TIPĂREȘTE

După ce am rămas impresionaţi de Odessa şi Cernăuţi, destinaţia Liov s-a impus aproape de la sine, având în vedere că acesta deţine mai mult de jumătate din patrimoniul cultural al Ucrainei. Documentarea a mers anevoios, pe AFA am găsit un singur review din 2017 semnat de raducondurache iar de pe internet doar câte ceva despre unele obiective turistice. Cum nişte cunoscuţi de-ai noştri l-au vizitat anul trecut şi au rămas impresionaţi, ne-am făcut şi noi curaj. La urma urmei, ce ar fi putut merge prost?

Raducondurache sugera să ne informăm despre starea drumurilor din Ucraina, dar cum nu am găsit nicio informaţie despre acest subiect, am hotărât să ne lăsăm în baza GPS-usului. Acesta ne-a dus pe cel mai lung traseu posibil (prin Ternopil), probabil pentru că figurează ca drum european.

Aşa că, după o oră de stat în vama Siret, eram dornici de drum. Nu înainte de a încerca să achiziţionăm vinietă, despre care am aflat totuşi că nu se datorează. Imediat ne-am dat seama şi de ce – drumul este aşa de prost, că nici nu prea poţi depăşi viteza legală de 90 km/h, deşi nu trece prin multe localităţi.

Problema nu o constituie gropile, ci şleaurile apărute în urma înmuierii asfaltului, care au adâncimi impresionante şi afectează întreaga suprafaţă a drumului, astfel că nici pe mijloc nu este asfalt neted. Calvarul acesta a ţinut până la Ternopil, de aici drumul a fost bun dar cu o singură bandă pe sensul de mers, cu kilometri întregi de marcaj longitudinal continuu şi cu mulţi şoferi care nu se grăbesc.

În fine, după 5 ore de condus ajungem la destinaţie – complexul Avalon de pe strada (prospekt) V. Chornoviola în care închiriasem un apartament de pe AIRBNB. Aici, o nouă decepţie – Sofia, proprietara apartamentului, în vârstă de numai 21 de ani, ne-a spus că aveam la dispoziţie doar o singură cameră şi acces la bucătărie şi baie, în cealaltă cameră locuind ea. Ne-a reamintit că în anunţul de închiriere se preciza că e vorba de un condominiu, care înseamnă totuşi altceva dar, întrucât banii fuseseră deja plătiţi şi nu ne mai ardea de căutat un hotel, ne-am resemnat.

Camera arăta destul de bine, avea balcon pe toată lungimea ei, era aproape de oraşul vechi şi din balcon aveam o privelişte minunată, mai ales că o admiram de la etajul 15. Chiria a fost de 140 dolari pentru 5 nopţi (perioada 5-10 august 2019), fără televizor sau aer condiţionat, deşi acesta din urmă figura în ofertă.

De a doua zi am început vizitarea sistematică a oraşului vechi, care după tradiţie începe din Piaţa Rynok unde este clădirea Primăriei, flancată în cele patru colţuri de statuile Dianei, Afroditei, Neptun şi Adonis. În turnul Primăriei se poate urca, biletele procurându-se abia de la ultimul etaj (cost 40 grivne). Este interesant să treci prin faţa unor birouri în care funcţionarii îşi văd de munca lor iar priveliştea de pe terasa turnului este într-adevăr fără egal. Merită să zăboveşti ca să o admiri măcar cât te odihneşti, mai ales că pentru a ajunge aici ai urcat peste 400 de trepte.

Din Piaţa Rynok se poate lua trenuleţul turistic (100 grivne) care face un tur al oraşului vechi timp de o oră, cu explicaţii în căşti în mai multe limbi, iar de lângă Operă se poate lua un autocar Sightseeing care face un tur mai mare de o oră şi jumătate, biletul costând 140 grivne, deşi mai indicat ar fi fost un Hop On Hop Of pentru a putea vizita toate obiectivele din proximitatea unei staţii. Tot în clădirea Primăriei, la parter, există un punct de informaţii pentru turişti de unde vă puteţi procura gratuit o hartă a oraşului în care numele străzilor sunt scrise atât cu litere chirilice cât şi cu litere latine.

Nu intenţionez să vă vorbesc despre toate obiectivele vizitate de noi în cele 5 zile, pentru că mi-ar lua prea mult şi ar fi plictisitor; am să vă prezint doar câteva informaţii care să le completeze pe cele ale lui raducondurache precum şi impresiile mele generale.

Patrimoniul cultural deţinut de Liov constă, în mod evident, în clădirile istorice ale acestuia. Poţi să străbaţi kilometri întregi pe străzi care seamănă cu cele din centrul vechi al Bucureştiului, clădirile având 2 sau 3 etaje. Sunt reprezentate toate stilurile arhitectonice dar mai ales barocul şi neoclasicul, tradiţionale în fostul Imperiu habsburgic, devenit ulterior austro-ungar.

Din păcate doar puţine clădiri au fost renovate aşa că majoritatea au faţadele gri, sunt deteriorate şi lipsite de farmecul iniţial. Şi acolo unde s-au făcut renovări fiecare a procedat cum a putut şi cum a crezut, fără a exista, se pare, reglementări legale în domeniu. Aşa se face că termopanul este omniprezent, ţigla de tablă a înlocuit ţigla tradiţională iar la aceeaşi clădire vecini diferiţi au folosit materiale diferite: unul ţiglă, altul ţiglă din tablă iar altul tablă galvanizată sau pur şi simplu tablă neagră vopsită în diverse culori. De asemenea, deşi se vede că unele clădiri sunt foarte vechi, foarte puţine au o inscripţie care să le descrie iar când aceasta există, de obicei este numai în limba ucraineană.

Acestea nu i-au împiedicat însă pe cei întreprinzători să exploateze spaţiul construit la maxim, de la subsol la mansardă şi chiar până deasupra acoperişului. Am văzut localuri în pivniţe iar altele dotate cu terase pentru belvedere şi cu diverse atracţii – pe cea a clădirii cu dragon de pe Staroyevreiska există un Trabant care are atât vâsle cât şi elice iar pe cea a localului Kryvka este o mitralieră antiaeriană.

Apropo de localul Kryvka, acesta este în Piaţa Rynok nr. 14 şi este destul de discret. Trebuie să intri pe gangul îngust şi să baţi la uşa din stânga; îţi va deschide un gardist cu un automat atârnat de gât căruia trebuie să îi spui parola: ”Slava Ucraina”. El îţi va răspunde ”Glorie eroilor” după care îţi va da gratuit un păhărel de hidromel şi te va pofti să cobori în ”buncărul atomic”, adică la subsolul decorat cu reproduceri din ziare vechi (înainte aici fusese o tipografie).

Poţi lua masa sau doar o bere la preţuri destul de convenabile şi poţi ieşi în curtea interioară îngustă în care poţi admira o sculptură metalică înaltă cât 3 etaje în care sunt înglobate tot felul de componente aparent incompatibile (un reactor de avion, carcasa unui automobil vechi, şenile de la un vehicul militar). De aici poţi să urci la terasa de care am pomenit sau poţi intra în magazinul de suveniruri în care se vând obiecte inspirate din domeniul militar. Ambientul este întreţinut cu muzică populară ucraineană iar cea provenind din Transcarpatia seamănă izbitor de mult cu cea de la noi din Maramureş. Ca să ajungi mai repede pe terasă poţi să intri direct în magazinul de suveniruri – deci pe uşa din dreapta din capătul gangului, parcurgând traseul invers.

Nu departe de aici este şi „Mina de cafea”, un magazin tematic în care poţi urmări întregul proces de coacere a boabelor de cafea, realizat cu utilaje din sec. XIX şi în condiţiile de igienă de atunci pentru că utilajele sunt instalate în magazin, cafeaua este expusă peste tot şi este un dute-vino continuu de vizitatori care cumpără, urcă la etajele superioare şi la nelipsita terasă de pe acoperiş, ori coboară la subsol ”în mină”. Şi aici, în semiîntuneric, sunt mese unde se poate lua cafeaua, dar trebuie să fii foarte atent să nu te împiedici de ceva. Desigur, din magazin se poate achiziţiona cafea boabe după toate preferinţele iar cafeaua poate fi măcinată la cerere în mod gratuit, chiar dacă ai cumpărat-o în pungă sigilată, pentru că va fi sigilată la loc.

Şi fabrica de ciocolată este, de fapt, tot un magazin tematic în care procesul de producţie nu mai este la vedere, ci prezentat pe un monitor. Sunt tot felul de sortimente în tot felul de ambalaje, nelipsita terasă de pe acoperiş (destul de banală şi de aglomerată) iar la mansardă poţi comanda o ciocolată caldă. În magazin este şi un fel de microscop în care, când te uiţi, vezi că relevă o imagine obscenă imprimată pe o ciocolată – probabil o glumă neinspirată pentru că şi copiii sunt tentaţi să se uite şi niciun panou nu te avertizează asupra conţinutului imaginii.

În privinţa Operei, ea poate fi vizitată între orele 10-15 iar biletul costă 80 de grivne. Deşi este comparată cu cea din Odessa pe noi nu ne-a impresionat prea mult, mai ales că multe încăperi nu puteau fi vizitate – iar ca să fie siguri, au scos mânerele de la uşi. Fiind puţine încăperi de vizitat turul clădirii se face repede, putând zăbovi mai mult doar dacă este vreo repetiţie la care vrei să asişti.

Desigur, Liovul are şi catedrale remarcabile care trebuie vizitate neapărat – Sf. George, Sfintele Olga şi Elizabeta, Catedrala Latină, Biserica Dominicană, Mânăstirea Carmelită etc., etc. – dar prezentarea lor este foarte sumară, în genul: a fost construită (a se citi sfinţită) în anul X după planurile arhitectului Y în stilul Z; în perioada sovietică a servit drept depozit iar în prezent aparţine cultului greco-catolic ucrainean.

Nimic despre oamenii pentru care a fost edificată şi mai ales despre naţionalitatea lor pentru că, chiar dacă Liovul a fost fondat de cnezii de Halici, care erau ucraineni, în oraş au locuit şi germani, polonezi şi evrei, iar în perioada apartenenţei la Austro-Ungaria şi alte naţionalităţi.

Înflorirea pe care a cunoscut-o în evul mediu se datorează germanilor, ei fiind beneficiarii privilegiilor comerciale acordate de Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. În anul 1918, deşi ucrainenii erau minoritari în oraş, erau majoritari în zonele rurale ale Galiţiei astfel că Liovul a fost proclamat capitala Republicii Ucraina de Vest, fapt care a determinat insurecţia polonezilor şi a contribuit la izbucnirea războiului polono-sovietic, încheiat cu victoria polonezilor.

Astăzi ucrainenii trec uşor cu vederea că au dobândit Liovul în anul 1939 în urma tratatului Ribbentrop-Molotov – deci cu ajutor rusesc. În anul 1941 a fost ocupat de germani iar ucrainenii au declanşat un pogrom sângeros împotriva evreilor, care ulterior au fost transferaţi în ghetoul din marginea oraşului, al treilea ca mărime din Europa ocupată de nazişti. În anii 1943-1944 au avut loc violenţe împotriva polonezilor când chiar preoţii greco-catolici ucraineni au incitat la şovinism, inclusiv împotriva preoţilor catolici polonezi. După război Liovul şi fosta Galiţie a revenit URSS iar polonezii rămaşi au fost şi ei alungaţi, astfel că întreaga zonă are în prezent o majoritate ucraineană zdrobitoare.

Poate că în Liovul actual se verifică cel mai bine teoria lui Neagu Djuvara potrivit căreia prezentul naşte trecut. Fiind întemeiat de ucraineni şi locuit în prezent tot de ei, ideologia momentului face abstracţie de contribuţia pe care au avut-o germanii, polonezii şi evreii la dezvoltarea oraşului. Este o amnezie naţională liber consimţită în condiţiile conflictului pe care ucrainenii îl au acum cu ruşii, astfel că trecutul a fost simplificat la maxim. Spre exemplu pe strada V. Chornoviola nr. 45 există un muzeu intitulat „Teritoriul terorii” care, deşi este situat pe o porţiune a fostului ghetou (clădirile fiind chiar câteva barăci ale fostului ghetou), în muzeu sunt prezentate, la grămadă, atât victimele nazismului şi stalinismului, cât şi biografiile unor torţionari. Vizavi este un memorial al holocaustului în care pe lespezi de piatră sunt gravate numele unora dintre zecile de mii de victime iar în capăt este o statuie ce simbolizează suferinţa acestora; din păcate, aproape peste tot miroase a urină.

Pe de altă parte, în Liov sentimentul patriotic este foarte bine dezvoltat iar cultul eroilor (din recentul conflict ucraineano-rus) la mare cinste. Spre exemplu, în catedrala Petru şi Pavel (numită şi iezuită) la loc de cinste nu sunt artefactele religioase, ci fotografiile militarilor şi voluntarilor civili căzuţi în luptă, iar altarul este străjuit de nu mai puţin de 12 drapele ale Ucrainei. Am fost surprinşi să constatăm că şi Sofia, gazda noastră, deşi este născută şi crescută în SUA şi a venit în Ucraina de numai 8 luni, este pătrunsă de sentimentul naţional. Naţiunea ucraineană pare a fi unită în jurul urii faţă de Vladimir Putin şi peste tot sunt oferite la vânzare ca suveniruri hârtie igienică şi covoraşe de şters picioarele cu figura lui Putin imprimată pe ele.

Una peste alta, vizitarea Liovului a fost o experienţă inedită. Am conchis totuşi că cele 5 zile alocate în acest scop a fost prea mult, oraşul pretându-se perfect pentru un city break. Nu merită străbătut stradă cu stradă iar muzeele nu sunt întotdeauna ceea ce par. Spre exemplu, în piaţa Rynok, în rând cu magazinul de cafea am intrat într-un muzeu ce se pretindea a fi de istorie; abia când am intrat am constatat că era de fapt un palat din sec. XVIII şi că exponatele istorice prezentate constau în mobilierul şi decoraţiunile specifice perioadei şi locului. Tot astfel, palatul Potocki găzduieşte o expoziţie de tablouri ale unor pictori ucraineni puţin cunoscuţi iar în muzeul catedralei Petru şi Pavel vezi de fapt subsolul acesteia, unde nu sunt cine ştie ce exponate, pe când intrarea în catedrala propriu-zisă este liberă.

La întoarcere am luat-o prin Ivanovo-Francevsc iar drumul a fost foarte bun până la Cernăuţi, oraş pe care l-am revăzut cu plăcere şi care ni s-a părut că păstrează mult mai bine decât Liovul parfumul imperial. Sfatul nostru: dacă puteţi integra Liovul într-un circuit, atunci chiar merită, dar să nu aveţi mari aşteptări, ca să nu aveţi şi dezamăgiri.

---

VIZUALIZĂRI: 1413 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI