EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Lefkada 2020: singură, mai darnică și mai frumoasă
Dragi prieteni AFA vă voi scrie câteva percepții despre insula vizitată în vremea pandemiei, fără să doresc să vă conving să mergeți ori ba, este decizia fiecăruia. Realitatea acolo este că locul e cam pustiu, fără a fi trist, și totodată liniștit, fără a fi straniu. Cei câțiva turiști greci, sârbi și români, fără italieni, germani și alți obișnuiți ai zonei au reușit să ofere o mică senzație de mișcare. Dar pentru insulari, cei învățați vară de vară cu o aglomerație bănoasă, asta este foarte puțin și îi cred că erau ușor speriați de incertitudinea sezonului. Pe șleau, am fost în două seri singurii clienți de la o terasă, tot în două seri singurii turiști din hotel iar pe plaja Gaidaros eram trei cupluri în 800 de metri, trei zile la rând. Cea mai mare distanțare socială ????.
Cazarea. Am mers la final de iunie, fără vreo rezervare, convinși că vom putea alege acolo din câteva locații prospectate de acasă. Am optat pentru Sirios, un hotel excelent la plaja Kathisma, cu piscină, panoramă, apus, îl voi descrie într-un post separat. Ne-am înființat la recepție, am spus numărul de zile și bugetul (mic) pe care îl avem și ei ne-au dat de ales din două camere, ambele calitative.
Kathisma. Plajă de steag albastru, cu o apă de un turcoaz amețitor, fără nisip dar cu pietricele de la bob mare de orez la bolovani, a fost și ea o încântare pentru toate simțurile noastre estivale. Să aveți papuci de apă; găsiți acolo umbrele și șezlong-uri la 8 eur, fără consumație, sau veniți cu saltele de izopren pentru nostalgia de a sta întins pe jos (sau fără a risca să utilizați ceva pe care a stat altcineva; prosoapele nu vă ajută pe pietre).
Igienizarea. Grecii iau în serios partea aceasta: ne-am așezat pe șezlong-urile unei taverne (pe prosoapele noastre și în ideea de a consuma ceva anume... dar nu aveau), am plecat iar ospătarul a igienizat după noi, temeinic și fără supărare. La hotel ni s-a spus că nu vor intra în cameră pentru lenjerie ci să aducem noi ce vrem și le-au schimbat, la recepție, cu masca pe față. În orice magazin intri, primul lucru este să-și pună masca, apoi zic bună ziua și te servesc. Nu ai tu mască, e ok, dar ei au toți. La market ne-am pus mască și le-am simțit pe d-nele de acolo că apreciază asta. În hotelul al doilea (căci am stat în două locații în sejur) era un miros nederanjant de clor, zilnic. În rest, nimeni nu se vaită sau pierde timpul sporovăind despre covizi.
Peisajele. Fiind fără mulți turiști, plajele parcă sunt și mai spectaculoase, ca niște sirene despuiate, pornite să te cuprindă în mrejele lor amețitoare iar munții și terasele abrupte par asemenea unor ciclopi nepăsători de iminența sărutului mării. Apusul de soare este desăvârșit, cu astrul schimbând forme și culori, într-o seară mai galben pe fond violet, în altă seară mai portocaliu, cu brâu suplu într-o aură de albastru – indigo.
Top plaje pentru noi. Suntem subiectivi, bineînțeles, iar numărul unu este Egremni, o superbitate de peste un km, încă accesibilă doar de pe mare (am luat o excursie de o zi pentru ea, Fiskardo – port în Chefalonia și Itaca/ Ithaki lui Ulise), căci drumul distrus de cutremurul din 2015 tot nu este gata. Cea mai albastru-turcoaz apă, cu valuri înspumate și un povârniș abrupt deasupra capetelor noastre.
Locul doi: Milos, apă superbă, pietriș mai fin, spre nisip, nu la fel de sălbatică, fără amenajări dar cu câteva vile agățate deasupra ei, accesibilă pe o potecă de 15 min din Agios Nikitas.
Locul trei este al Kathismei, mai comercială dar generoasă, fără muzici stridente, cu terase și bucătării pentru toate gusturile. Trebuie să știți că pe coasta de vest plajele sunt cu intrarea cam abruptă în apă, să aveți veste, colaci și alte accesorii. Apele sunt curate, calde la sfârșit de iunie și de obicei cu câteva valuri.
Locul patru: Porto Katsiki, este spectaculoasă ca panoramă, destul de ușor de accesat (pe un drum proaspăt asfaltat, de 20 de minute, dinspre Vasiliki, fără a mai trece prin Athani). Doar locul patru pentru că era singura mai aglomerată, fără vreo intenție a unor turiști de a păstra distanțarea.
Locul cinci: Agiofili, la sud-est de Vasiliki, o plajă mică dar cu pești colorați, pietriș mai fin, apă splendidă și niște stânci subacvatice care îți amintesc de Avatar, o plajă potrivită și pentru copii dar și pentru pasionații de snorkeling.
Locul șase: Gialos, destul de ușor de ajuns cu mașina, cu mici baruri de plajă și șezlong-uri, cu apă impecabilă, ca la toate plajele vestice, mai sălbatică și mai tăcută.
Locul șapte: Gaidaros, în prelungirea sudică a Kathismei, la zece minute pe jos, accesibilă și cu mașina din Kalamitsi, este absolut sălbatică, lungă, aproape pustie, populată ocazional cu cei ce vor să fie mai retrași, feriți de privirile altora.
Alte recomandări: preparatele și prețurile la taverne au rămas neschimbate față de anul trecut și sunt cam la fel într-o locație, așa că alegeți o terasă care vă place și bucurați-vă de bucătăria locală. Fiind influențată de proximitatea și gastronomia Italiei, pizza aici este mai bună decât în restul Greciei; puteți încerca pizza Lefkada, de exemplu, cu feta. Plajele devin ceva mai animate după ora 11, așa că dacă vă doriți o plajă “doar a voastră” , intervalul 8-11 este optim. Benzina 95:1,4 eur, motorina 1,17 eur.
Vacanțe frumoase vă doresc!
Trimis de Radix7 in 11.07.20 15:22:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Thassos, Atena, ...
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Radix7); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
P12 și P13 reprezintă una și aceeași plajă, dar la descriere apar două nume diferite: care este cel corect, până la urmă?
Oricum... M-ai făcut să îmi fie dor, dar la cum decurg "ostilitățile", planul să revin anul ăsta acolo se cam năruie.
@Dragos: Pefkoulia, evident ????. Mulțumesc, să văd cum rectific.
@Radix7: Superb! Felicitări!
Mulțumesc pentru poveste și pentru fotografiile minunate!
Printre favoritele mele sunt plajele Megali Petra și Kevalokiefta aflate una in continuarea celeilalte.
Pe locul întâi aș poziționa Egremni, Kathisma și Kevalokiefta.
Gialos este un fel de Egemni cu aceleași culori, fiind în continuarea acesteia.
Mă bucur pentru voi și felicitări pentru cazare.
Călătorii plăcute și sănătate!
Numai bine!
@Radix7: Un articol minunat, in care ai prezentat lucrurile asa cum le-ai observat la acel moment. Este trist cum s-a rasturnat totul in cateva luni si "lozinca" "Nimic nu va mai fi la fel! " se pare ca este cat se poate de adevarata.
Ne plac locurile linistite, dar uneori aceasta linite este una care doare.
Foarte frumoase si pozele, felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Apă frumoasă și cam atât — scris în 03.08.24 de Corina22 din ARAD - nu recomandă
- Sep.2023 Lefkada in sapte zile — scris în 25.09.23 de corneliualex din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Vacanta perfecta in Lefkada (1) — scris în 24.07.23 de raducannicolae din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Reintoarcere in Lefkada — scris în 08.08.22 de Versus din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Lefkada la control, după 3 ani — scris în 22.07.22 de Catalin Mate din ORADEA - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Lefkada, visul meu albastru (v) — scris în 13.02.22 de adryana din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Un mic colț de Rai - partea a doua! — scris în 09.10.21 de dancapy din BUCUREșTI - RECOMANDĂ