Lanzarote - locul unde natura se împletește cu arta (5)

TIPĂREȘTE

Submarine Safaris (intro)

Văzusem cu o zi înainte în Playa Blanca reclamă la o atracție: plimbare cu submarinul. Era ceva nou pentru noi, mai știam una-alta din articolele de pe AFA 😊, dar pe „pielea” noastră nu experimentaserăm niciodată. Nu pot zice că eram înnebunită s-o fac, dar nici nu-mi displăcea ideea. Am cercetat un pic, am aflat ce și cum și, destul de dimineață, ne-am prezentat la sediul Submarine Safaris, pe faleza din Puerto Calero. Un angajat ne-a oferit informații detaliate, mai erau ceva panouri informative agățate ici-colo, deci ne-am cam lămurit. Am zis da, hai să mergem, doar că următorul tur era abia peste vreo 2 ore. Am cumpărat bilete (65 de euro/adult, 42/copil), să fim siguri.

La Geria

Că tot nu era departe, am decis să dăm o raită prin „ținutul vinului” , o zonă unică în lume ca aparență (și nu numai), declarată „arie protejată” , acoperind aproximativ raza localităților La Asomada, Uga și Yaiza. Încă din vremuri străvechi, locuitorii insulei au încercat să „îmblânzească” solul arid, descoperind soluții ingenioase pentru diferite culturi agricole. De exemplu, pentru aclimatizarea celebrului soi de viță-de-vie Malvasia, generator de vinuri dulci, foarte apreciate în lume, soluția a fost să planteze fiecare butaș în câte un con adânc săpat în sol, protejat la suprafață de vânturi de un semicerc format din pietre vulcanice. Imaginați-vă cum arată o astfel de plantație: numeroase rânduri de mici semicercuri aliniate, cuprinzând între ele alveolele cu plăntuțe verzi, atât de firave (la data vizitei noastre), încât cu greu îți vine să crezi că vor supraviețui! Văzusem fotografii și eram tare curioși să le vedem în realitate.  

Și da, după doar câțiva kilometri parcurși, șoseaua a început a se strecura printre astfel de zone cultivate, mai mult sau mai puțin întinse, acoperind suprafețe plane sau câte un versant de... munte vulcanic.  

Sunt mici crame ce organizează tururi de vizitare, urmate de degustări. M-am uitat pe Google Maps, multe au recenzii pozitive, așa că am ales oarecum la întâmplare unde să ne oprim: Bodega Stratvs. Are o parcare spațioasă chiar în față, peste drum, am urcat apoi cele câteva trepte până pe terasa restaurantului aferent, umbrită plăcut de câțiva copaci. În dreapta se află un mic muzeu etnografic, cu căsuțe tradiționale miniaturale, iar în stânga se intră într-o clădire cu rol multiplu: centru de informare, casă de bilete, magazin de prezentare și desfacere; nu doar pentru vinurile proprii, ci și pentru alte produse manufacturate în zonă: brânzeturi, mezeluri, ciocolată artizanală etc.

Eram un pic presați de timp, așa că am acceptat să cumpărăm bilete la următorul tur (25 euro bucata), peste doar 10-15 minute, programat în limba... spaniolă. Am ezitat un moment, toată spaniola pe care o înțelegem este absolut intuitivă, dar ne-am gândit: cât de greu poate să fie?! În fond, e o limbă latină, ca româna. Să știți că n-a fost o idee rea. Bine, n-am înțeles noi toate subtilitățile, nici n-am putut râde la poante, nici să socializăm cu vecinii de pahar la final, dar lucrurile esențiale eu zic că le-am priceput.  

Ghidă ne-a fost o tânără drăguță, întâi ne-a dus în mijlocul „viei” și ne-a explicat cum funcționează. Treaba cu conurile scobite în pământ, cu rădăcinile care își fac drum până la câțiva metri buni sub bogatul sol vulcanic, culegând cu aviditate din acesta toate mineralele de care mica plantă are nevoie. Apa și-o ia, în mare parte, din rouă; mai puțin din rarele ploi ce cad pe insulă. Este uimitor totuși cum, din aproape nimic, rezultă milioane de boabe pline de atâta aromă și dulceață!

Am continuat apoi în cramă; ordine și curățenie cum n-am mai văzut. Au urmat explicații despre recoltare și prelucrare, evident că totul este automatizat „până-n urechi” . Am trecut, rând pe rând, prin toate sălile, terminând vizita în pivnița în care se păstrează „trofeele” ; pereții sunt căptușiți cu cărămidă, iar tavanul cu piatră vulcanică, spre a menține o temperatură constantă, optimă. Tot turul a durat cam 45-50 de minute.

Degustarea a avut loc afară, într-un spațiu dedicat, amenajat cu mese și canapeluțe. 3 su 4 soiuri am încercat, nu mai știu exact și am avut pregătită și câte o gustare cu brânzeturi locale (excelente!), nuci și grisine. Sigur, am fi putut zăbovi oricât (și am observat că nu-ți era refuzat un al doilea pahar din soiul preferat), însă noi a trebuit să scurtăm această etapă, având un șofer printre noi (în Spania este permisă totuși o alcoolemie de 0,5 la mie) și grăbindu-ne să nu întârziem la întâlnirea cu lumea de sub ocean.

Submarine Safaris (2)

Ne-am reîntors în Puerto Calero și ne-am încolonat împreună cu ceilalți turiști, adulți și mulți copii. Am fost conduși de un angajat în capătul vestic al portului, unde, la ultima pasarelă, ne aștepta submarinul galben-roșu. Înainte de a pătrunde în interior, fiecare mic grup (cuplu, familie) este pozat pe „punte” , iar ulterior, după debarcare, pozele pot fi cumpărate de la sediul central (noi n-am mai trecut pe acolo, așa că nu vă pot spune prețul).  

Am coborât pe o scară aproape verticală, chestie un picuț provocatoare, apoi am fost repartizați la locurile libere din laterale, fiecare scăunel având în față un hublou, iar sub acesta un mic ecran prin care puteai urmări adâncimea la care se va fi coborât. Alături erau și căști în care puteai asculta explicațiile în limba pe care o selectai. Am aflat câteva specificații tehnice despre vas, nu le mai rețin, țin minte doar că „gemulețele” îs alcătuite dintr-un acril special, foarte rezistent la presiune și că ele se schimbă periodic.

Vasul s-a deplasat un pic spre larg, apoi s-a imersat încetul cu încetul, deplasându-se prin areal, timp în care au defilat prin fața hublourilor tot felul de peștișori, mai mici sau mai mari. Luasem de la sediu un pliant cu fotografii, spre a-i putea identifica mai ușor; au fost mai ales dorade și bibani de mare. În traseul de vizitare este inclusă și o epavă, submarinul pur și simplu s-a rotit în jurul ei, astfel ca toată lumea să aibă parte de aceeași priveliște. Am citit mai apoi că epava a fost scufundată aici special pentru acest proiect, altfel asemenea vase dezafectate sunt duse de obicei mult mai în larg. A propos, maxim de adâncime la care am coborât a fost un pic peste 30 de metri.

Ce să zic?! O experiență interesantă, mai ales pentru cei mici. Nu pot spune că m-a dat pe spate, am înțeles ideea, cred că a doua oară nu mai vreau.  

După-amiaza ne-am petrecut-o la Playa de los Pocillos, imediat la est de Puerto del Carmen. Adică așa am intenționat, să zacem pe plajă până spre apus. Plaja e foarte faină, lungă și nisipoasă, chiar nu înțelegeam de ce am găsit-o aproape pustie, căci soarele ardea binișor, invitându-te la leneveală. Doar că se petrecea un fenomen ciudat: la orizontală, nu mai simțeai neapărat căldura soarelui, cât răcoarea vântului. Așa că în final n-am făcut prea mulți purici acolo.

Am zis că dacă tot e ultima zi, s-o petrecem așa cum se cuvine: pe plajele cele mai frumoase ale insulei, în sudul extrem, aproape de Playa Blanca. Este o mică peninsulă triunghiulară cu vârful spre sud, zona este declarată parc național (Ajaches) , iar salba de plaje se află pe țărmul vestic, celălalt fiind în mare parte stâncos.  

Fiind vorba de zonă protejată, pentru a avea acces cu auto trebuie să plătești o taxă (nu știu exact cât, căci, la intrarea oficială în parc, nouă ni s-a făcut semn să trecem și n-am plătit nimic, nu mă întrebați de ce). Drumurile sunt de pământ, se înaintează cu viteză mică și-ți împrăfoșezi maxim mașina. Din loc în loc se fac ramificații spre plaje, începând cu Playa Mujeres (cea mai vastă și cea mai nordică) și până în sud, la Playa del Papagayo, cea mai accesată și, după mine, cea mai frumoasă.  

Noi am înaintat până la capăt, drumul se termină într-o parcare uriașă (sunt parcări și în dreptul celorlalte plaje, din câte am văzut). De reținut că singurele 2 mâncătorii sunt în zona asta, Restaurante Casa El Barba Papagayo și Be Papagayo – Chiringuito, una lângă alta, pe un promontoriu deasupra plajei. Un sfat pe care aș putea să vi-l dau: dacă intenționați să mâncați de prânz la una din ele, e bine să faceți rezervare încă de dimineață. Noi n-am făcut, am constatat abia la momentul respectiv că ar fi trebuit și numai printr-un noroc chior am reușit să găsim 2 locuri libere (la o masă de 6, împreună cu alt cuplu) !  

La plajă se coboară pe niște trepte de pământ și nisip, de fapt pe o parte a promontoriului se coboară pe Playa del Papagayo, iar pe alta pe vecina Playa de la Cera. Papagayo e o plajă de formă semicirculară, lungă de maxim 100 m, lată de vreo 10, acoperită cu cel mai fin nisip auriu, ce contrastează frumos cu nuanțele de turcoaz ale oceanului. Zona are așa, un puternic aer de Mediterana, și de Grecia în mod special... Plaja este neorganizată, trebuie să-ți aduci toate cele necesare. Intrarea în apă e lină și acoperită tot cu nisip, ceea ce face locul atât de popular; asta și, cu siguranță, apropierea celor 2 mâncătorii, de unde îți poți lua o apă, un suc, te poți duce la toaletă etc. Celelalte plaje sunt absolut virgine din acest punct de vedere.  

Am stat la soare vreo 3 ore, în apă n-am prea intrat decât până la genunchi, mi s-a părut destul de rece (nu și altora, mai ales copiilor). Pe urmă am urcat să mâncăm și pe urmă am zis să ne plimbăm un pic pe promontoriile învecinate. E o cărare ce urcă prin stânga plajei, de fapt sunt mai multe, la diferite niveluri, croite în versant. Sus am ajuns pe un fel de platou stâncos, de unde se vede minunat toată linia țărmului, în ambele direcții: anfractuoasă și neprimitoare în estul peninsulei, precum și frumoasa salbă de plaje din partea vestică. Tot de aici, de sus, am realizat că se poate trece de pe o plajă pe alta, ele fiind separate de niște limbi pietroase ce nu păreau niște piedici greu de trecut.

Zis și făcut: am coborât până pe Playa de la Cera și pe urmă, încetul cu încetul, mai pășind pe nisip fin, mai cu atenție pe pietre (pe alocuri alunecoase, dar nu de speriat), mai peste vreo 2 mici crevase, mai prin apă, am ajuns la capăt, pe Playa Mujeres. Recomand această plimbare, nu-i greu de realizat, iar spectacolul este desăvârșit! Voi atașa poze. A, am dat la un moment dat și de o zonă pentru „naturaliști” , dacă mă-nțelegeți... Aviz pudicilor și celor însoțiți de copii.  

Am convenit cu Tati să facă numai el calea întoarsă, să recupereze mașina, iar eu să-l aștept aici, la soare, pe nisip. Altă variantă ar fi fost să o luăm împreună „pe dealuri” , pe deasupra plajelor, însă nu prea mi-a surâs. Avantaj eu, căci am belferit o oră și ceva, pur și simplu bucurându-mă de spectacolul desăvârșit al naturii...  

---

VIZUALIZĂRI: 143 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI