GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul 869
- Cât de vor mai pedepsi zeii? era întrebarea de pe buzele tuturor.
Mai întâi a fost Incendiul. Case distruse și speranța unei mese îndestulate a dispărut. Apoi a fost Inundația, unde oamenii au început a pieri pe capete. Totul era luat de apa învolburată. În cele din urmă a fost Cutremurul, luând cu sine tot ce apuca înapoi în Pământul Mamă.
- Atotputernicul Susanoo ne va proteja. Haideți doar să ne rugăm la el să ne cruțe pe noi, cei puținii rămași, a grăit Împăratul Seiwa.
La templul Yakasa au început să vină ardent oameni din toate colțurile pământului. 66 de halebarde frumos decorate (câte una pentru fiecare prefectură tradițională) au fost degrabă realizate, alături de altare portabile mikoshi . Eforturile au dat roade, lumea înflorea din nou.
Anul 970
Din nou și din nou acest popor aflat unde răsare soarele este distrus de catastrofe naturale. Drept urmare, se decide ca-n fiecare an de acum încolo să fie un festival spre mila zeilor.
1533
Shogunatul Ashikaga decide să ia toate conotațiile religioase ale festivalului. Acum, acest eveniment este mai degrabă o fală a familiilor importante - fala, bogăția, mândria lor este pusă în evidență.
 
Gion Matsuri (Matsuri=festival) este astăzi considerat unul dintre cele 3 cele mai importante evenimente ale Japoniei, drept care Unesco a recunoscut în 2009 valoarea lor culturală. Se întinde pe toată perioada lunii iulie în Kyoto , în fiecare zi fiind numeroase activități, culminând în ziua de 17 cu Parada carelor yamaboko .
Am ajuns devreme, era ceasul abia trecut de 8 și o căldură sufocantă. Mi-aminteam de istoria catastrofelor naturale și nu puteam să remarc asemănarea cu situația actuală: cutremurul de 6 din Osaka, inundațiile din zon Hiroshima/Ehime, temperaturile de aproape 40 de grade din zona Kansai, toate având victime umane. Lumea se aduna și curând aveam să mă găsesc lipită în mulțime și așteptând începutul paradei.
La acest festival participă familii cu renume, vechi și care vor trage/împinge carele de ceremonie. Există o ceremonie specială prin care Primarul din Kyoto le înmână robele necesare. Din rândul acestora se alege un băiat, care va trebui să treacă printr-un ritual sacru de purificare ce durează săptămâni la rând. El va fi apoi izolat de femei, considerate o influență negativă (!??) și va avea un tratament special. Nu are voie să calce pe jos (o fi și pământul ăsta o influență negativă) și este purtat numai în brate. Băiatul taie funia sacră shimenawa cu o singură lovitură, marcând astfel începutul festivalului. Este urcat în carul principal, care le va conduce pe celelalte.
Carele sunt de două tipuri: hoko și yama . Cele hoko sunt mai mari, impunătoare, au aceeași structură dar decorații diferite și au o păpușă identică cu băiețelul din primul car. Fiecare car are cam 12.000 de kilograme (da! 12 tone!), 25 de metri înălțime și sunt puse în mișcare de 30-40 de bărbați. Celelalte tipuri de care, yama, cântăresc mai „puțin”, doar vreo 2 tone și sunt necesari cam 14-24 de oameni pentru a le mișca. Fiecare car este construit fără cuie, doar prin asamblare de tip puzzle. În fiecare se află câte o păpușă în care spiritul unui zeu se cuibărește în timpul paradei. Timp de aproape două ore aceste minunății vor merge pe o rază de patru kilometrii, spre bucuria tuturor. Drept să vă spun, era puțin enervant că circulația nu este oprită, iar carele se mișcă foarte încet sau stau pe loc ca să meargă mașinile.
Pe 17 iulie parada este formată din 33 de care, iar pe 24 parada se repetă cu numai 10 astfel de care. Înainte de fiecare eveniment străzile din Kyoto sunt animate de femei și bărbați îmbrăcați în yukate (kimono de vară). Cele trei nopți de dinaintea fiecărei parade sunt numite yoiyama, yoiyoiyama și yoiyoiyoiyama și se poate observa de aproape asamblarea carelor.
Acum, deși este numit cel mai frumos festival al Japoniei, Gion nu m-a impresionat atât de mult pe cât aș fi vrut. Da, carele erau spectaculoase, însă lipseau parcă elementele de la festivalele mai mici: muzica și dansurile tradiționale, călăreții mândrii ai cailor cu blazon, dar și prezența frumoaselor femei în veșminte superbe. Zău ca e o adevară minunăție să te uiți numai la hainele purtate în Procesiunea Erelor, parada în care japonezii recrează ținutele din toate epocile istorice, cum a fost la Festivalul Aoi, ori să conduci o zeitate te la un templu la altul la miezul nopții prin sunete de instrumente tradiționale și torțe aprinse, cum a fost la Festivalul On.
Din păcate, deși procesiunea s-a terminat pe la 10 jumătate dimineața, căldura făcea victime și auzeam permanent sunete de ambulanță. Un mic pont: dacă vreți să vedeți festivalul, la punctul de pornite al paradei se află un Starbucks la etajul 2 al unei clădiri de unde se vede minunat totul. Geamuri late și curate, aer condiționat, dar multă lume, și până să ne dumirim noi că putem să vedeam de acolo locurile erau deja luate. Oricum, sunt mai multe cafenele la etaj pe traseul paradei, doar să ajungeți devreme și să ocupați un loc bun!
Săptămâna viitoare e Festivalul Tenjin al Osakăi, care se anunță a avea de la cai și arte tradiționale până la care la fel de frumoase...
Rog atașarea următorului filmuleț youtube
Trimis de Tesaria in 20.07.18 08:42:30
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Tesaria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@Tesaria: Alt review deosebit prin care să cunoaștem câte ceva despre "Marea Japonie"! Citit cu plăcere...
Deja m-am obișnuit și sigur vor veni și altele tot la fel de interesante!....
@mprofeanu: multumesc mult pentru apreciere! Cu siguranta vor mai veni!
@Tesaria: Deosebit la fel ca si celelalte articole ale tale. Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: multumesc frumos, ma bucur ca v-a placut!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Uji, taramul ceaiului verde și al paradisului budist Byodo-in — scris în 26.10.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Fushimi Inari Shrine, altarul celor 10000 porti torii — scris în 22.09.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Palatul Imperial din Kyoto — scris în 20.09.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Palatul Imperial Sento si Palatul Imperial Kyoto Omiya — scris în 14.09.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Ginkaku-ji, Pavilionul de Argint din Kyoto — scris în 09.09.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Ninnaji – templul imperial din Kyoto — scris în 07.09.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Budismul zen si gradina de piatra a templului Ryoan-ji — scris în 01.09.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ