Din nou la Kladovo, din nou la Fetislam

TIPĂREȘTE

În urmă cu aproape patru ani am petrecut un weekend pe malul Dunării, în Serbia, iar la întoarcere am vizitat - cam în goană - și orașul Kladovo. A fost o vizită scurtă, dar suficientă pentru a păstra acestui orășel o amintire plăcută. Atunci când am aflat că se pune la cale o miniîntâlnire AFA de Paște, la Kladovo, inima mi-a tresărit de bucurie. Bucuria a fost și mai mare atunci când am constatat că "programul de viață" al soțului meu îi permite câteva zile de delectare pe malul Dunării și că ne putem și noi alătura grupului deja în formare.

Nu știu dacă voi descrie în amănunt, într-un articol distinct, modul în care am petrecut sărbătorile pascale, dar știu sigur că în acest articol n-am s-o fac. Intenționez să mă refer doar la vizita la un monument istoric demn de toată atenția celor împătimiți de istorie, de trecut, de legende… și aș vrea să le transmit dintru început că dacă ajung vreodată în Kladovo și nu sunt presați de timp, să acorde Cetăţii Fetislam măcar o oră din viața lor. Cred că este cel mai important obiectiv de vizitat în oraș.

Cetatea Fetislam se află aproape de intrarea în Kladovo (venind dinspre punctul de frontieră), pe malul Dunării, ascunsă parțial de vegetație. De pe șosea se vede doar o intrare arcuită, nu foarte înaltă, care străpunge zidul gros, înierbat. Cel mai bine se vede de pe apă, într-o plimbare cu barca sau cu vaporașul, două dintre turnurile sale (sau ceea ce a mai rămas din ele) străjuind și acum malul Dunării. Cum fluviul a fost vreme îndelungată hotar între mai multe țări sau imperii, este de la sine înțeles că cei ce stăpâneau zona au fost interesați de consolidarea puterii și poziției lor.

În antichitate, această parte a Dunării făcea parte din Imperiul Roman, dovadă Cetatea Diana aflată în imediata apropiere, tot pe malul fluviului. Mult mai târziu, în urma bătăliei de la Nicopolis din 1396, zona în care se află în prezent orașul Kladovo a căzut sub stăpânire otomană. Prin construirea Cetății Fetislam, la începutul sec. XVI, turcii și-au întărit controlul asupra fluviului și și-au mărit posibilitățile de atac sau apărare, cetatea fiind inclusă într-un lanț de fortificații amplasat de-a lungul Dunării (Belgrad, Smederevo, Ram, Golubac, Fetislam).

Conform informațiilor citite pe panoul de la intrare, în 1524, aici a fost ridicat un fort cu rol de apărare împotriva ungurilor, dar și ca bază militară pentru o intervenție peste Dunăre, în țările românești. Istoricii numesc această parte a cetății "orașul mic". Mult mai târziu, în timpul războaielor cu austriecii (1717-1739), vlăguiți de bătălii lungi și forțați să acorde atenție mărită apărării teritoriilor deja ocupate, turcii au văzut necesitatea întăririi și lărgirii cetății. Așa a apărut "orașul mare". Deasupra porților care duceau în Cetatea Fetislam au fost fixate plăci de marmură albă cu inscripții islamice. Intrarea dinspre oraș este și în zilele noastre decorată cu o astfel de placă. Sub arcadă, în partea dreaptă, se poate vedea încăperea străjerului. Din păcate acum este loc de depozitare gunoaie. Nu am intrat. În zidul exterior, camuflat cu iarbă, sunt foste adăposturi, depozite de arme și armuri, pulberării și altele.

Pe aleea de cărămidă, lărgită cu beton, am străbătut curtea întinsă în care pomii își arătau verdeața fragedă, de primăvară. Pentru distracția copiilor aici au fost înstalate câteva leagăne. Până a ajunge la intrarea în fort, lăsăm în dreapta clădirea unui restaurant abandonat, iar în stânga, pe deal, două terenuri de sport.

Intrarea în fort este impresionantă. Ziduri groase de cărămidă mâncată de vreme și o arcadă pietruită, înaltă, se profilează dincolo de adâncitura șanțurilor de apărare, cândva umplute cu apă din estuarul natural al Dunării și traversate de două poduri mobile. Turnurile circulare, din piatră și cărămidă, cred că șase la număr, domină fortul. Ele sunt robuste și străpunse de goluri orientate diferit pentru a surprinde inamicul în foc încrucișat.

În partea dinspre Dunăre se pare că exista o ieșire care permitea celor din interior să se retragă la ambarcațiuni și să părăsească cetatea în caz de asediu. Astăzi nu se mai vede decât unduirea lină a fluviului, cele două turnuri mult diminuate de trecerea vremii, precum și niște rămășițe de ziduri. De asemenea, se poate vedea o întinsă zonă terasată, invadată de vegetație sălbatică, foarte asemănătoare unui amfiteatru.

Undeva am citit că se intenționează transformarea Cetății Fetislam într-un loc de maxim interes turistic, în afara conservării și reamenajării obiectivului istoric, în curte planificându-se a se construi un centru pentru vizitatori, un muzeu, un hotel și un restaurant. Este adevărat că Fetislam, după părerea specialiștilor cetatea cel mai bine conservată din Serbia, a suferit și suferă încă din cauza trecerii timpului, dar și din cauza lipsei de îngrijire. Zonele cele mai frumoase din cetate se străbat greu, potecile sunt denivelate, pline de pietre și năpădite de vegetație crescută haotic. Nu te poți apropia să explorezi toate intrările. În plus, ești expus riscului de a fi lovit de vreo bucată de cărămidă în cădere de pe ziduri.

Dacă sârbii vor reuși să treacă peste obstacolele și limitările impuse de regulile protejării monumentelor cu valoare patrimonială, viitorul ne-o va demonstra.

Pentru mine aspectul părăsit, sălbatic al locului nu a fost deranjant. N-am întâlnit țipenie de om la Fetislam. Era atâta liniște!!! O șopârlă mică se încălzea la soare pe o piatră, un melc se ascundea în iarbă și din când în când o pasăre în zbor.

După ce ne-am terminat periplul în fortificația lui Suleyman Magnificul, abandonată în 1869, ne-am întors în oraș comentând cât de interesantă este această zonă din punct de vedere al patrimoniului cultural și al trecutului istoric.

---

VIZUALIZĂRI: 4475 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI