GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul acesta am fost mai nehotărâtă ca niciodată în alegerea destinației pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale și iată că acest lucru a fost în avantajul meu, putând spune „DA! ” pentru Kladovo și pentru miniîntâlnirea AFA propusă de Cornel.
Pentru mine a fost prima ieșire în Serbia, chiar dacă doar puțin peste „gârlă”, într-o zonă în care aproape că nu simțeai că nu ești în România, cât timp te puteai descurca suficient de bine în limba maternă cam peste tot. A funcționat chiar mai bine decât engleza :D.
Kladovo este un mic orășel aflat pe malul Dunării vis a vis de Drobeta Turnu Severin și la mai puțin de zece kilometri de punctul de trecere a frontierei de la Porțile de Fier I / Milanovac. Teoretic, ar avea o populație de zece mii de locuitori, practic, mie mi s-a părut destul de subpopulat și foarte liniștit.
Am ajuns în Kladovo cu puțin înainte de prânz, după ora Serbiei. După ce ne-am cazat, am pornit în explorarea micului orășel, curioși să vedem ce ne oferă acesta, dar și să găsim un restaurant cu mâncare tradițională pentru a lua masa. Am început cu un supermarket de unde ne-am aprovizionat cu bere și țigări, apoi ne-am continuat plimbarea pe faleza Dunării, descoperind și mica plajă a orașului, încă neamenajată acum la început de aprilie, dar cu umbrele, dușuri, toalete și salvamar. Vântul tot mai puternic ne-a obligat să revenim la hotel pentru a ne asigura o ținută mai adecvată condițiilor meteo.
Am reluat plimbarea pe faleză, însă niciunul din restaurantele întâlnite nu ne-a convins să intrăm. Unele aveau specific pescăresc, normal având în vedere proximitatea Dunării, dar eu nu-mi doream deloc să mănânc pește. Altele ofereau pizza, eu fiind mare amatoare de pizza acasă în România, însă nu venisem în Serbia pentru a mânca pizza și doream neapărat să încerc ceva tradițional sârbesc. Și tot căutând un restaurant, deoarece îmi era tot mai foame, am ajuns să parcurgem cea mai mare parte a micului orășel.
Am traversat parcul orașului, aflat în apropierea unei bălți pe malul căreia puțini pescari își încercau norocul, parc dotat cu loc de joacă pentru copii, dar și cu mai multe aparate de fitness, pe care aș fi ajuns și eu să le testez dacă sejurul în Kladovo ar fi fost ceva mai lung. Într-un final am ajuns și la restaurantul despre care citisem, inclusiv aici pe AFA și care părea pe gustul meu, dar, ghinion, l-am găsit închis.
Ne-am întors pe un alt drum, ocolind balta pe malul celălalt. Am remarcat existența unei mari săli de sport, complexul sportiv Jezero, cam mare pentru un oraș atât de mic.
Harta îmi indica existența altor două restaurante, dar unul era închis, iar al doilea oferea pizza și sandwich-uri. Dezamăgită și înfrigurată, eram hotărâtă să mă întorc la hotel și să mănânc acolo. Când eram gata să abandonez, chiar în centru am găsit un mic restaurant cu mâncare tradițională, exact ce îmi doream. Despre restaurantul la care am luat masa de prânz vineri voi încerca să revin cu un articol separat pentru că mie mi-a plăcut.
A urmat vizitarea bisericii la care intenționam să revenim în noaptea de Înviere pentru a lua Lumină. Este o biserică ortodoxă de rit vechi având hramul Sfântului Gheorghe. Are o poziţie centrală în micul orăşel şi, în plus, se afla foarte aproape de hotelul la care am fost cazaţi, un noroc pentru noi, fiind şi singura biserică din localitate.
Prima biserică Sfântul Gheorghe era mai mică decât cea actuală şi se spune că datează din anul 1735. Actuala biserică a fost construită în anul 1856, aproape distrusă în timpul războiului declanşat împotriva turcilor din iunie 1876 şi apoi reconstruită doi ani mai târziu. Turnul cu ceas al acesteia a fost construit în anul 1866.
Chiar la intrarea în biserică am găsit afişat programul slujbelor din aceste zile de sărbătoare. Am găsit biserica deschisă, am intrat, ne-am închinat şi am profitat de ocazie pentru a face câteva fotografii. Mi-a plăcut mica biserică, pereţii vopsiţi în culoarea albă pe care erau icoanele ca şi tablouri, sfinţii nefiind pictaţi direct pe perete, geamurile cu vitralii în formă de cruce.
Chiar la intrare era un magazin care comercializa lumânări de toate mărimile, icoane, cărţi şi alte obiecte bisericeşti, la preţuri rezonabile. Lumânări gen candelă nu aveau.
Noaptea de Înviere a fost puţin ciudată, în opinia mea, eu neînţelegând exact cum sunt tradiţiile sârbilor la această mare sărbătoare. Pe la ora 23.30 am plecat de la hotel spre biserică. Am ajuns repede. Prima surpriză a fost muzica rock năucitoare provenind de la o discotecă aflată în imediata vecinătate, care nu a încetat nici măcar la miezul nopţii, aceasta aproape reuşind să acopere chiar şi bătăile clopotelor bisericii. Nu mi s-a părut deloc ok.
Am intrat în biserică şi am cumpărat lumânări, plătind cu dinari. Preoţii păreau că se pregătesc să înceapă slujba, planificată pentru ora 24.00. Au mai făcut ei ceva mişcări prin biserică tot invitându-ne să înaintăm spre altar. Voi face o paranteză, precizând că aici eu am văzut pentru prima dată separarea enoriaşilor în biserică, bărbaţii în partea dreaptă şi femeile în partea stângă. Apoi au început să bată clopotele, am luat Lumină şi am început să ieşim din biserică, în ordine, civilizat, fără îmbrânceli.
Chiar dacă nu înţelegeam ce se întâmplă, am făcut şi noi ce făceau sârbii. Cu lumânările aprinse în mâini, am înconjurat de trei ori biserica. În România înconjuratul bisericii are loc în Vinerea Mare, nu în noaptea de Înviere. Când aşteptam să cântăm şi noi împreună cu preoţii şi cu ceilalţi participanţi la slujbă, s-a rupt filmul. Preoţii au intrat în biserică, iar enoriaşii au lăsat lumânările aprinse la locul special pentru lumânări aflat în curtea bisericii şi apoi au intrat în biserică. În acel moment am vrut să plecăm spre hotel cu Lumină, dar am fost atenţionaţi (în limba română) că trebuie să lăsăm acolo lumânările de Înviere şi nu să le luăm acasă cum eram noi obişnuiţi. Nu am înţeles de ce, dar ne-am conformat obiceiului locului. A fost o experienţă nouă pentru noi.
Pe toată durata minivacanţei de Paşti, m-am ambiţionat să nu mişc maşina din parcare. Astfel nu riscam să pierd locul de parcare excelent ales, doar ajunsesem prima la Kladovo =)). Glumesc, deoarece parcarea nu a fost o problemă, în zona hotelului existând numeroase posibilităţi de parcare publică şi gratuită.
În mână cu harta oraşului Kladovo primită gratuit de la hotel, ne-am propus să vizităm Fetislam. Am plecat de la hotel într-o plimbare pe faleza Dunării. Aşa am descoperit şi un mic port, imediat după acesta fiind intrarea în Fetislam. Ruinele fortăreţei turceşti se vizitează gratuit. Aş fi preferat să plătesc o taxă de vizitare, cu condiţia ca banii să fie folosiţi în conservarea a ceea ce mai rămăsese din fortăreaţa Fetislam datând din secolul al XVI-lea.
Accesul la Fetislam se poate face din drumul principal, dar şi venind pe malul Dunării şi trecând peste şanţul cu apă, alimentat din Dunăre, care demult avea şi rol de apărare.
Fetislam (Victoria Islamului) a făcut în trecut parte din linia de apărare turcă împotriva Ungariei, alături de alte fortăreţe precum Smederevo, Kulic, Ram şi Golubac. Cetatea Fetislam era compusă din două părţi: oraşul mic şi oraşul mare, construite în secole diferite.
Orașul mai mic a fost ridicat în jurul anului 1524 fiind folosit ca punct de plecare al atacurilor turcești spre nord. Oraşul mai mare a fost ridicat în jurul oraşului mic la începutul secolului al XVIII-lea. Fetislam a rămas garnizoană turcească până în anul 1867 când a fost abandonat şi predat Serbiei.
Am intrat pe o poartă în formă de arc de cerc, aflată nu în cea mai bună stare, într-un parc frumos cu multă verdeaţă. O alee cândva asfaltată, mărginită de bănci, ne-a condus spre ruinele cetăţii. Acestea nu mi-au părut a fi prea bine întreţinute, motiv pentru care nu m-am hazardat în escaladarea zidurilor cetăţii, mulţumindu-mă doar să fac câteva fotografii de la distanţă. Tot acolo am descoperit şi un vechi amfiteatru în aer liber.
Aceasta a fost vizita mea la Fetislam. A fost o plimbare plăcută, dar mi-ar fi plăcut şi să găsesc mai multe informaţii despre obiectivul vizitat.
========
Restul obiectivelor din zonă le-am lăsat pentru o vizită viitoare.
Recomand Kladovo, micul orăşel de la graniţă, aflat pe malul sârbesc al Dunării şi atât de uşor accesibil pentru noi.
Trimis de nicole33 in 11.04.18 05:16:48
- A fost prima sa vizită/vacanță în SERBIA
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Hristos a înviat!
Când eram copil, la noi în Moldova așa se stătea în Biserică, bărbații în partea dreaptă și femeile în stânga. Probabil influență slavonă.
Am o nelămurire. După ce ați luat lumina și ați ieșit afară, ați înconjurat biserica și apoi preoții au intrat înăuntru, după care ați plecat. Nu au citit Sf. Evanghelie de Paști? Este momentul cel mai important al nopții de Înviere.
Mulțumesc și numai bine!
@nicole33:
”Despre restaurantul la care am luat masa de prânz vineri voi încerca să revin cu un articol separat pentru că mie mi-a plăcut.
= nu veni cu "voi incerca". Stii ca nu scapi de mine, da? Deci, VOI SCRIE, ca nu vei mai avea trai cu mine! Mi-am cumparat si iaurt in aceast sens!
Mda, s-ar parea ca cei de rit vechi au alte obiceiuri. Despre separarea enoriasilor in biserica v-ar fi putut spune @doinafil. E ca la lipovenii de rit vechi. Despre slujbe nu cunosc, nu ma bag!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Și la noi, în biserică se stă separat: bărbații în dreapta, femeile în stînga. Nu e foarte strictă separarea, pentru că mai sînt și „rebeli”, sau nou veniți, care nu cunosc obiceiul, așa că mai vezi cîteva femei în dreapta sau cîțiva bărbați în stînga. Sigur, ca și în alte domenii, ca și în alte țări, tradiția e mai strict respectată la sate și mai lejer la orașe. La țară ți se va atrage sigur atenția dacă te așezi unde nu trebe.
Sigur că la Înviere nu mai e valabilă treaba, în primul rînd că nu e loc, în al doilea că vine foarte multă lume care altminteri nu prea calcă pe la biserică, deci nu cunoaște obiceiul.
La Cluj am văzut divizarea asta și în ce privește locurile pentru aprins lumînări. Femeile aveau locul de lumînări în partea lor, bărbații la fel.
@nicole33: Christos a Înviat!
Aşteptam articolul ăsta, să ne spui cum a fost la Kladovo, ştiind de oferta de Paşte, lansată aici de Admin.
Aştept să ne spui şi ce specialităţi ai mâncat dar şi cum a fost cazarea şi atmosfera acestei Miniîntâlniri AFA.
Vineri când am plecat spre Craiova m-am gândit la tine (şi nu numai) când stăteam blocaţi în trafic la Piteşti. Pe aici trebuie să treacă şi bucureşteni afaişti ce merg în Serbia de Paşte!!! i-am spus soţului.
Dar am văzut că ai ajuns înainte de prânz, deci aţi ajuns bine, în schimb ai prins aglomeraţia "normală" la întoarcere spre Bucureşti.
Mi-a plăcut plimbarea voastră prin Kladovo.
O primăvară frumoasă.
Felicitari pentru articolul la cald!
Oraselul mie mi s-a parut nu numai linistit, ci chiar destul de parasit. Acum or fi plecat si sarbii de Paste pe undeva, poate chiar la vecinii lor romani!
Kladovo este curat si linistit ceea ce mie mi-a placut. Am remarcat insa si o exceptie, nedorita, vis-a-vis de biserica discoteca domina net fundalul sonor. Iara sljuba de Inviere de la Sf. Gheorghe a fost sub orice asteptari. Mai ca imi venea mie sa cant ceva, chiar daca nu am voce, caci popii lor n-au avut sonorul cu ei.
Dunarea da un farmec locului indiscutabil oferind posibilitatea plimbarii pe faleza. Frumos! Cat iaurt o avea @Zoazore in frigider?
@Dan&Ema:
”Cat iaurt o avea @Zoazore in frigider?
= merge acum la cumparaturi sa faca stoc!
Sa stii ca si la greci e cam la fel! La sfarsitul slujbei de Inviere, ne-am strans fetele din grup si-am cantat. Ne priveau cu interes si admiratiie!
La scris ca si la drum, o mare rapiditate .
Un articol la cald care acopera foarte bine un gol de informatie (probabil multi useri se intreaba "cum a fost" miniintalnirea de Paste).
Pe de alta parte, este un articol foarte realist, care reda obiectiv atmosfera de acolo si puncteaza ce este important de retinut de la Kladovo.
@mihaelavoicu: După ce s-a înconjurat biserica de trei ori, preoții s-au oprit la intrarea în biserică și au citit acolo Evanghelia (la intrare, cu fața către altar), cu credincioșii în spatele lor.
Pentru că s-a citit în limba sârbă, cu sunetul acoperit de dangătul clopotelor și de ritmurile nepotrivite ale muzicii rock de care a vorbit mai sus și @nicole33, nu prea s-a înțeles mai nimic. După aceea s-au depus lumânările/candelele (eu am luat-o pe a mea la hotel) și aici s-a terminat momentul. Am plecat cu oarecare nedumerire și cu senzația că a lipsit ceva...
@mihaelavoicu:
Adevărat a Înviat!
”Când eram copil, la noi în Moldova așa se stătea în Biserică, bărbații în partea dreaptă și femeile în stânga.
Eu nu am ştiut această regulă, nici măcar din copilărie când mă mai ducea bunica mea la biserică în diferite ocazii, oricum mult mai des decât merg eu acum.
Şi nu numai că nu am ştiut, dar nici nu am observat cu alte ocazii, nici ani mai târziu, această separare. Ştiam doar regula ca bărbaţii să meargă primii la preot la miruit şi abia după ce trecea şi ultimul bărbat prezent în biserică urmau femeile.
”Nu au citit Sf. Evanghelie de Paști? Este momentul cel mai important al nopții de Înviere.
Ştiu cât de important este momentul citirii Evangheliei, dar eu nu am sesizat când a avut loc acesta. Am scris doar ceea ce am văzut eu personal.
Colega Diacrys spune că ar fi citit din Evanghelie, dar noi nu am auzit din cauza "bruiajului" de la discoteca de peste drum de biserică.
Ce pot spune cu certitudine este că nu am prins, deşi aşteptam, momentul cu "Hristos a Înviat! " şi cântările aferente. Eram printre localnici şi nimeni nu cânta nimic.
Mulţumesc pentru vizită, aprecieri şi ecou!
@Zoazore:
”nu veni cu "voi incerca". Stii ca nu scapi de mine, da? Deci, VOI SCRIE, ca nu vei mai avea trai cu mine!
Ok, voi scrie, dar să nu aud reclamaţii după aceea. Să nu zici că nu te-am avertizat .
” Mi-am cumparat si iaurt in aceast sens!
Ai luat plasă cu iaurtul
Despre ce voi povesti eu şi ce fotografii voi posta, nu merge cu iaurt, ci cu BERE . De ce crezi că ăia nici nu aveau iaurt în meniu?
”Mda, s-ar parea ca cei de rit vechi au alte obiceiuri.
Păi văd că şi la noi în ţară sunt obiceiuri diferite în funcţie de zonă, ce să mai vorbim de rit.
În 2015 am fost de Înviere la o biserică dintr-un sat tot pe lângă Dunăre, dar pe la Corabia şi aproape că m-am speriat când am văzut că unii oameni veniseră la biserică aducând cu ei cocoşi vii. Cucurigeau ăia pe acolo într-o veselie. Am întrebat şi am aflat că făceau asta cei care aveau în familie pe cineva care murise de mai puţin de un an.
”Sa stii ca si la greci e cam la fel! La sfarsitul slujbei de Inviere, ne-am strans fetele din grup si-am cantat. Ne priveau cu interes si admiratiie!
Felicitări pentru iniţiativă şi pentru că aţi respectat propria tradiţie în admiraţia celor din jur!
Mulţumesc pentru vizită, ecouri şi aprecieri!
@nicole33:
”Ai luat plasă cu iaurtul.Despre ce voi povesti eu şi ce fotografii voi posta, nu merge cu iaurt, ci cu BERE. De ce crezi că ăia nici nu aveau iaurt în meniu?
= Ba nu, că bere am deja! Tu scrie, că vad eu ce-aleg!
@abancor:
”Și la noi, în biserică se stă separat: bărbații în dreapta, femeile în stînga. Nu e foarte strictă separarea, pentru că mai sînt și „rebeli”, sau nou veniți, care nu cunosc obiceiul, așa că mai vezi cîteva femei în dreapta sau cîțiva bărbați în stînga.
Aşa cum am mai spus, nu am ştiut această regulă, nu am sesizat nicăieri în România o asemenea separare. Mereu am stat în biserică alături de soţul meu, indiferent de ocazie şi stăteam unde găseam loc liber , indiferent că era în stânga, în dreapta sau în centru.
Aici la Kladovo colegului Dan (Dan&Ema) i s-a atras atenţia de către o doamnă, chiar dacă în stânga lui mai erau şi Mihai (msnd) şi soţul meu. Au înţeles ideea şi s-au conformat imediat, după mutarea lor, având şi noi mai mult loc şi o perspectivă mai bună spre altar .
”Sigur că la Înviere nu mai e valabilă treaba, în primul rînd că nu e loc, în al doilea că vine foarte multă lume care altminteri nu prea calcă pe la biserică, deci nu cunoaște obiceiul.
În Bucureşti în noaptea de Înviere nu am putut verifica niciodată dacă se aplică sau nu regula, deoarece niciodată nu am reuşit performanţa de a pătrunde măcar în biserică, astfel că stăteam grupaţi toţi prietenii afară aproximativ în faţa bisericii.
Nici că există locuri diferite pentru aprins lumânări nu am observat pe la noi. La biserica din Kladovo locurile de aprins lumânări pentru vii şi pentru morţi nu erau ca la noi separate stânga/dreapta, ci erau două "rafturi" sus şi jos.
Am mai avut surprize cu obiceiuri diferite la slujba de Înviere şi în Bulgaria la Sozopol, unde o femeie citea în locul preotului (bărbat). Dar acolo am luat lumină direct de la lumânarea preotului, am intrat în biserică pe intrarea principală şi apoi am ieşit pe o uşă laterală, astfel evitându-se busculada. Ulterior, preoţii urmaţi de enoriaşi porneau cu lumânările aprinse în mâini pe străzile principale ale micului orăşel - o imagine deosebită.
Mulţumesc pentru vizită, ecou şi clarificări!
@ANILU:
Adevărat a Înviat!
” Aştept să ne spui şi ce specialităţi ai mâncat dar şi cum a fost cazarea şi atmosfera acestei Miniîntâlniri AFA.
Voi scrie şi despre cazare şi despre mâncare pentru că mi-au plăcut.
Despre atmosfera de la această miniîntâlnire, deja toţi colegii au declarat că a fost SUPER! Subscriu în totalitate
”Vineri când am plecat spre Craiova m-am gândit la tine (şi nu numai) când stăteam blocaţi în trafic la Piteşti.
Am plecat destul de devreme din Bucureşti la 06.25 şi la ora 12.00 eram deja la hotel. Ba chiar la 11.00 ora Serbiei
Am ajuns prima!
Drumul a fost foarte ok la dus şi oribil de aglomerat la întoarcere. Nu voi scrie un articol despre drumul cu maşina în Serbia, deoarece jumătatea de review referitoare la întoarcere nu ar fi decât un lung şir de bip-uri
Mulţumesc mult pentru vizită, aprecieri şi ecou!
@Dan&Ema:
”Felicitari pentru articolul la cald!
Mulţumesc!
M-am mişcat mai repede decât de obicei, dar tu ai fost mult mai rapid
”Oraselul mie mi s-a parut nu numai linistit, ci chiar destul de parasit. Acum or fi plecat si sarbii de Paste pe undeva, poate chiar la vecinii lor romani!
Aceeaşi impresie am avut-o şi eu de oraş parţial despopulat, dar bănuiala mea este că mulţi au plecat la muncă prin vestul Europei.
”Mai ca imi venea mie sa cant ceva, chiar daca nu am voce, caci popii lor n-au avut sonorul cu ei.
Păi şi de ce nu ai dat tu tonul, Gospodine? Nici eu nu am voce, dar te susţineam
”Dunarea da un farmec locului indiscutabil oferind posibilitatea plimbarii pe faleza.
Poziţionarea chiar pe malul Dunării este un avantaj cert.
Faleza mi-a plăcut şi mie şi am străbătut-o de la un capăt la altul de vreo două ori.
Mulţumesc pentru vizită, aprecieri şi ecou!
@diacrys:
”La scris ca si la drum, o mare rapiditate
Mulţumesc mult!
A fost o performanţă şi am ajuns primele.
La ora 11.15 mă întâlneam cu tine la Continental în Drobeta, iar la ora 11.00 eram deja la hotel, chiar dacă am pierdut mult timp aiurea în vama românească.
Am ratat momentul citirii din Evanghelie, deşi era menţionat în programul afişat. Mulţumesc pentru completare. Eu am bănuit că au citit ulterior după reintrarea în biserică.
”Am plecat cu oarecare nedumerire și cu senzația că a lipsit ceva...
Mie mi-a lipsit cântatul de către preoţi împreună cu toată mulţimea prezentă.
@Zoazore:
”La sfarsitul slujbei de Inviere, ne-am strans fetele din grup si-am cantat. Ne priveau cu interes si admiratiie!
Cine, Popii? Cat au asteptat sa iasa din post ????
@nicole33: E posibil ca prezența vegetației și o vreme mai caldă să îmblânzească puțin imaginea orășelului sârbesc. Cert este că fluviul potențează din punct de vedere turistic urbea dunăreană, trebuie doar ca autoritățile să „insiste”.
Am observat pe hartă că în apropierea parcului și a „bălții” se află Muzeul de Arheologie (virtuelnimuzejdunava.rs/s ... jerdapa.13.html) - interiorul și exponatele arată bine.
Off, de cand am revenit in tara de la petrecerea de Paste si pana azi am avut program NON-STOP mai aveam putin si imi faceam eticheta sa stie toti. Am lucrat tot ceea ce am lasat pe "maine" cu ocazia plimbarilor mele.
Plimbarea ta a fost excelenta, imi place ce si cum ai descris si chiar m-ai facut curioasa: oare nu putem merge asa un week-and prelungit, eventual vineri-duminica?
Asta ramane de vazut.
Placut articolul, placute pozele, deci votat.
PS
Ori ai prins tu in poze cele mai faine zone ale localitatii ori chiar este frumoasa, curata si verde.
@roth:
”Off, de cand am revenit in tara de la petrecerea de Paste si pana azi am avut program NON-STOP
Ştiu că ai fost foarte prinsă zilele/săptămânile astea, îmi pare tare rău că nu ai putut ajunge vineri la întâlnire, dar acum dacă ai terminat trebuie să te pregăteşti pentru minivacanţa de 1 Mai .
”Plimbarea ta a fost excelenta, imi place ce si cum ai descris si chiar m-ai facut curioasa: oare nu putem merge asa un week-and prelungit, eventual vineri-duminica?
Ba da, este o idee foarte bună şi îţi recomand cu încredere chiar hotelul Djerdap la care am fost noi cazaţi.
Au superoferte pentru toată vara, iar în weekend-uri au pachete cu croazieră inclusă, aşa cum am avut noi şi toţi s-au declarat mulţumiţi de plimbare.
Mulţumesc pentru vizită, aprecieri şi ecou!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Petrecere de Revelion 31.12.2023 in Kladova - Serbia — scris în 01.01.24 de mihanicomiha din DROBETA TURNU SEVERIN
- Mar.2019 Din nou prin Kladovo şi împrejurimi — scris în 09.12.19 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 AICI. ACUM. AȘA — sau Insula Șimian — scris în 24.04.18 de fredutza din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Kladovo – prima noastra vizita in Serbia — scris în 13.04.18 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Din nou la Kladovo, din nou la Fetislam — scris în 11.04.18 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Kladovo - primul pas in Serbia — scris în 21.09.14 de danette din ROMAN [NT] - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Kladovo - Oraşul de la graniţă — scris în 10.09.14 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ