ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.03.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 27.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
DEC-2007
DURATA: 2 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Izvoarele minerale din Karlovy Vary

Ilustrație video-muzicală
Milan Gramantik
TIPĂREȘTE

Izvoarelor din Karlovy Vary se pare ca le este atribuita puterea curativa cu mult timp inaintea infiintarii statiunii propriu-zise. Prima procedura terapeutica documentata de istorie a fost la inceputul sec 14, cand Charles IV si-a imbaiat picioarele dureroase in apa unuia dintre izvoare si a constatat puterea lor vindecatoare. De atunci si pana in sec 16 doctorii din Karlovy Vary au respectat strict aceasta metoda de balneoterapie. Prima sugestie de utilizare a apei de izvor pe cale interna a fost propusa de dr. Václav Payer in 1521. Metoda a fost adusa la perfectiune insa de dr. David Becher care a formulat cure echilibrate de terapie balneara.

Cea mai mare dezvoltare a statiunii a fost in sec 18 cand reputatia sa in randul statiunilor balneare europene a crescut in mod covarsitor. Atunci s-au construit primele facilitati balneare, orasul prosperand datorita pacientilor bogati dar si datorita veniturilor provenite din vanzarea apei minerale si a sarii termale.

Popularitatea statiunii a crescut pana la izbucnirea Primului Razboi Mondial cand a inceput sa fie lovita de dezastrul economic al razboiului si crizei economice care a urmat. Dupa Revolutia de Catifea din 1989 si reinstalarea democratiei, cladirile darapanate au inceput sa fie reconstruite si facilitatile balneare modernizate. Astfel, orasul a redevenit competitiv printre spa-urile europene.

Printre indicatiile terapeutice ale apei de aici se numara urmatoarele: probleme ale tractului digestiv si metabolic, diabet, guta, obezitate, gingivita, probleme locomotorii, boli ale ficatului, pancreasului, vezicii biliare, boli oncologice sau neurologice.

Avand probleme cronice cu vezica biliara mi-am facut mari sperante in terapia cu apa de aici, insa in zadar. Apa nu e extraordinara la gust, nici nu ma asteptam, noi avem ape minerale mult mai eficiente chiar daca nu la fel de bine cunoscute in lume.

Din cele 79 izvoare minerale gasite aici, 13 sunt controlate si folosite pentru cure. Compozitia de baza a diverselor tipuri de apa este destul de asemanatoare, totusi, temperatura diferita si nivelul de dioxid de carbon continut asigura efecte diferite. Izvoarele mai reci au un usor efect laxativ, in vreme ce cele calde au un efect inhibitor al secretiei de bila si sucuri gastrice.

Izvoarele sunt gazduite in pavilioane numite Colonade datorita si arhitecturii acestora. Cele mai cunoscute se gasesc la

Park Colonnade-fosta esplanada a pavilionului Blanensky, demolat in anii 1960- (Snake Spring- Izvorul sarpelui- 30°C, Park Spring- Izvorul Parcului- 47,4°C si Freedom Spring – Izvorul Libertatii-60°C)

Mill Colonnade- Din 1893, cand a fost extinsa pana la Izvorul Stancii (Skalní pramen), cladirea are 132 m lungime. Acoperisul este sprijinit de 124 coloane in stil corintian care adapostesc un stand al orchestrei si 5 izvoare minerale (Rock Spring- Izvorul Stancii- 53°C, Izvorul Libuše 62°C, Izvorul Printului Václav I - 65°C, Izvorul Printului Václav II - 58°C, Mill Spring- Izvorul Morii- 56°C, Izvorul Rusalka- 60°C). Pavilionul este decorat cu frumoase statui alegorice.

Market Colonnade-2 izvoare- Izvorul pietii- 62°C si Izvorul Charles IV – 64°C. Structura de lemn inspirata de arhitectura elvetiana a fost menita sa adaposteasca izvoarele minerale doar cativa ani. Autoritatile locale au decis insa sa o pastreze si sa o reconstruiasca.

Chateau Colonnade- 2 izvoare- Izvorul Chateau Superior-55°C si cel Inferior-50°C. Acest pavilion este situat deasupra Colonadei Market. Interiorul Izvorului Inferior este decorat cu o fresca reprezentand Spiritul Izvoarelor. Cladirea a fost inchisa mai multi ani. Redeschiderea sa a avut loc in 2001, dupa renovare.

Thermal Spring Colonnade- un singur izvor- 72°C, poate si cel mai cunoscut din Karlovy Vary. Din sec 16 incoace geyserul cu apa minerala fierbinte a fost acoperit de mai multe structuri: o cladire baroca, o colonada stil empire sau o colonada din lemn. Structura existenta azi a fost construita in anul 1906. Geyserul arunca in medie 2000 litri de apa pe minut, la o inaltime de pana la 12 metri, datorita presiunii ridicate a apei. Astazi este singurul izvor folosit pentru bai. Apa sa este buna si pt baut, o poti lua de la oricare din cele 5 fantani din pavilion, la temperaturi diferite insa- 72,57 si 41°C.

Cele 10 reguli ale curei cu apa minerala Karlovy Vary- (pentru amuzamentul vostru!!)

Datorita concentratiei mixte de substante, doctorii recomanda utilizarea sa limitata in urmatoarele conditii:

1. Folosirea apei doar la recomandarea unui medic balnear specialist.

2. Pentru efect terapeutic maxim, apa se bea in apropierea izvorului de unde provine.

3. Se recomanda consumul apei doar din recipiente traditionale din portelan sau sticla.

4. Nu se recomanda combinarea apei cu consumul de alcool sau tutun. Fumatul pasiv e de evitat si el.

5. Curele cu apa trebuie insotite de activitate fizica. Se recomanda ca apa sa fie "digerata" in timpul unei plimbari usoare.

6. Cura trebuie facuta cand esti pe deplin relaxat, nu in graba.

7. Curele trebuie repetate la intervale de timp stabilite de doctor.

8. Bautul apei este o adevarata ceremonie in timpul careia nu trebuie deranjati ceilalti participanti.

9. Apa minerala nu trebuie folosita la udatul plantelor din zona si nici nu e voie sa fie aruncata pe podeaua pavilioanelor.

10. La colectarea apei din izvor fiti atenti, din motive igienice, sa nu atingeti izvorul propriu-zis sau tevile acestuia.

Acestea fiind spuse, poate am putea incerca sa adaptam sfaturile de mai sus la ritmul nostru trepidant de viata si sa savuram si noi, din cand in cand, cate un pahar de apa minerala autohtona. Cred ca ar avea acelasi efect cu apa din Karlovy Vary! Nu credeti?


[fb]
---
Trimis de luciaoradea in 10.03.11 20:18:16
Validat / Publicat: 10.03.11 21:20:11
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9031 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (luciaoradea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Karlovy Vary- pavilionul Park Colonnade
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24050 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

Nicu
[10.03.11 21:37:57]
»

Dupa poze pare ca seamana cu Baile Herculane, si aia e renumita si Herculane e renumita cu diferenta ca acolo nu a fost lasata in paragina ca la noi.

Acolo cladirile din epoca... veche... arata foarte bine.

webmaster13
[10.03.11 22:50:09]
»

Iata si fondul sonor propus, se poate schimba!

magdalena
[11.03.11 08:07:41]
»

Ma bucur ori de cate ori citesc cate ceva despre Karlovy Vary, un oras care in copilarie imi suna in urechi precum o muzica simfonica si pe care nu credeam sa il vad vreodata! Am scris si eu despre izvoarele sale aici: click aici, insa ai dezvoltat foarte bine acest subiect.

Nu am stiut acele reguli, probabil au fost spuse de ghid?

Ceea ce insa nu am inteles, a fost:

Avand probleme cronice cu vezica biliara mi-am facut mari sperante in terapia cu apa de aici, insa in zadar

Ai urmat un tratament prescris de medic aici? Eu cred ca o afectiune poate fi ameliorata doar daca se tine o cura indelungata, ma indoiesc ca poate face minuni cateva guri dintr-o apa minerala...

Eu, sincer, nu am putut bea apa, am gustat, dar mi s-a parut imposibila la gust, insa cineva mi-a sugerat ceva interesant, avand in vedere ca unele izvoare au 70 de grade. Sa pun un pliculet de ceai in apa sa o pot face mai baubila. Oare asa isi diminueaza efectul? ...

hlli
[11.03.11 09:21:36]
»

Si pentru mine Karlovy Vary are rezonate puternice din anii tineretii. Cu drag imi aduc aminte de minisejurul de trei zile petrecut, acolo.

In timp amintirile se estompeaza, dar uite ca tu le-ai scos din nou la iveala prin rindurile si pozele tale.

Uluitoare este asemanarea cu Baile Herculane!!! De cite ori merg la Herculane, macar o data pe an, imi reamintesc cu placere de Karlovy Vary. Da, mare pacat ca este asa o paragina la Herculane.

Sper insa in alte vremuri... poate ca cineva sau ceva va face ca si Baile Herculane sa aibe alta fata si sa-si recapete locul bine meritat in circuitul turistic si terapeutic.

Sa auzim de bine!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[11.03.11 14:26:55]
»

@nicu

Da, si mie mi s-a parut ca seamana cu Herculane, doar ca ei au renovat totul, nu ca la noi...

@webmaster 13

Multumesc pt fondul sonor! Mi se pare potrivit.

@magdalena

Ghidul ne-a pomenit ceva de niste reguli dar am citit despre ele dintr-o carte despre Cehia cumparata de acolo.

In ce priveste problemele mele cu bila si tratamentul- as fi vrut eu sa urmez o cura aici. Din pacate am stat doar 2 zile si apa am baut-o fara nici o indicatie terapeutica.

Bineinteles ca nu am fost atat de naiva sa-mi imaginez ca imi va trece orice problema biliara, insa poate am sperat intr-o minune... Apa e rea la gust, mai ales cea calda... Dar iarna fiind si foarte frig afara m-a incalzit putin. Cam atat...

@hlli

Si eu regret situatia in care sunt Herculanele. E mult mai aproape de noi si e pacat ca nu stim valorifica apele noastre cum stiu altii.

HYUNDA-I
[11.03.11 19:49:02]
»

Am fost si la Karlovy Vary si cu siguranta o sa ne mai intoarcem! In Romania nu avem o asemenea statiune, dar ei au hotel Romania.

In Noiembrie 2010 intorcandu-ne de la Berlin, Karlovy Vary a fost loc de popas pentru o traire de nobilitate. Ne-a intampinat statiunea seara. Turistii se plimbau in zonele pietonale din centru, tinutele erau ale unor persoane a caror eticheta se putea pune imediat: bunastare. Emblematica pentru turismul balnear din Europa si din lume, statiunea ar fi bine de luat ca model pentru revigorarea turismului balnear la noi. Hotelurile au o personalitate dobandita si pastrata in ani, recunoscuta de sutele de turisti care le trec anual pragul. La vreo trei dintre ele le-am trecut si noi in cautarea celui la care aveam rezervarea, Jisera. Asa am intrat in holurile receptiilor de la hotel Elefant, Embasy, Romania. Da, hotel Romania. Sigur denumirea hotelului este legata de Carol. Receptionerii parca erau de aceeasi varsta cu statiunea, dar foarte amabili, desi nu se prea descurcau cu engleza. Atmosfera din hoteluri era calda si primitoare, mirosea a mosc si lamaie.

Hotelul Jisera are 3 stele, tariful 5oe pe noapte cu mic dejun. Camera spatioasa, totul curat, ingrijit cu amprente germanice. Micul dejun consistent si diversificat se serveste intr-un mic salon cochet. Aici poti citi presa (lb. ceha, germana, engleza) si poti sa-ti savurezi cafeaua. Am lasat masina in parcarea centrala pazita din apropiere, contracost. Asa ne-a sfatuit receptionera ca avem siguranta...

Dimineata am facut un rond de statiune de vreo trei ore, pe la hotelul-muzeu Pupp dupa care am taiat-o catre Praga.

M-am identificat cu tot ce inseamna lume buna in adevaratul sens al cuvantului, am simtit atmosfera de regalitate si de bogatie care era in jurul meu. Sigur la un moment dat o sa ne facem timp pentru un sejur. Ne-a placut si ne cheama inapoi...

webmaster20*
[11.03.11 20:04:28]
»

@HYUNDA-I, impresiile de mai sus sunt foarte interesante si utile. Poate reusesti sa iti faci timp si sa le prezinti mai pe larg intr-un articol distinct, pentru a putea fi gasite mai usor de cei interesati. Multumim.

tina 25*
[12.03.11 12:29:04]
»

@luciaoradea,

tare m-a incantat review-ul tau! nu demult am avut o discutie, despre asemanarea izbitoare dintre KarlovyVary si Herculane si am aflat multe despre aceste doua statiuni, care in anii '80 ar fi fost infratite, dar si concurau strans pt cea mai ,,buna statiune balneo'' din Europa. Desi, Herculanele este azi intr-o paragina inimaginabila, are o istorie scrisa de 2000 de ani.

In Baile-Herculane sunt cunoscute doar 16 izvoare termale, dar intesitatea curativa este mult mai mare. Compozitia resurselor minerale este mai bogata decat cea din Karlovy Vary, fiind clorusodice, bicarbonate, usor sulfuroase cu o mineralizare intre 0,5-2,6g/l si o temperatura intre 46-56*C. Apele minerale termale sunt clorusodice, bromurate, iodate si sulfuroase cu temperaturi de 62*C. Ca si in Karlovy Vary, in Herculane exista un izvor artezian si anume Neptun (54*C). La Herculane, mai exista ceva ce KarlovyVary nu are, ,,aeroionizare naturala. Tratamentul cu ,,ioni negativi'' s-a constatat ca ar ameliora starea de rau generalizata a organismului. Cu toate astea cehii au luat-o inaintea noastra, ei si-au vandut tara rusilor. Noi am dat-o gratis si ne-au adusa la stadiul de paragina. Avem inca speranta ca v-om mai concura vreodata cu statiuni de renume mondial!

numai bine!

Cristian_h*
[12.03.11 13:36:56]
»

Facand o comparatie intre cele doua statiuni totul este in favoarea Karsbadului (denumirea germana), renume, amplasare geografica, asta nu justifica paragina cladirilor vechi din Herculane, insa sona sudeta este una de interes pentru germani si o zona traditionala de tratament, vad ca inca nu au aparut impresii din Marianske Lazne (Marienbad) o alta statiune celebra aflata foarte aproape de Karlovy Vary.

Le-am vizitat pe ambele chiar dupa revolutie in vara lui '90 si chiar si atunci ambele statiuni aratau foarte bine, poate si prin faptul ca Cehoslovacia era de departe cea mai vizitata tara membra a Pactul de la Varsovia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[12.03.11 13:57:13]
»

@hyunda-i, @ tina25, @ cristian h

Ma bucur ca review-ul meu v-a starnit amintiri placute. Si eu sunt de acord ca cele 2 statiuni sunt comparabile din punct de vedere al efectului terapeutic. Am fost si la Herculane si am avut ocazia sa constat puterea terapeutica a apelor de aici, prin proceduri de hidroterapie.

Cred ca apele noastre, dupa cum am mai spus, sunt mult superioare celor de la Karlovy Vary (sau a altor statiuni renumite din Europa). E doar o chestiune de marketing si de renume. Din pacate noi nu stim (sau nu vrem) sa facem in asa fel incat sa revedenim competitivi. Poate viitorul va aduce schimbari in bine si la noi. Ramane de vazut.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
hlli, HYUNDA-I, luciaoradea, magdalena, Nicu, tina 25*
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Karlovy Vary:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.044847011566162 sec
    ecranul dvs: 1 x 1