Pytagorio

TIPĂREȘTE

Pentru că Pytagorio a fost locul nostru de cazare, am avut la dispoziție mult timp pentru a-l cunoaște, a-l simți, a-l parcurge la pas... Și am făcut-o pentru că mi-a plăcut atât de mult, încât nu mă mai săturam să mă plimb pe străduțele umbrite de copaci.

Pytagorio este situat în sud-estul insulei Samos, în imediata apropiere a aeroportului Potokaki, la cca 2,5 km, foarte bine pentru cei care vin aici cu avionul. Micul oraș este amenajat în jurul portului, despre care se spune că este cel mai vechi port artificial din Marea Mediterană.

Portul în formă de potcoavă, sau de un U mai larg, are o faleză largă, pe care sunt înșirate frumos o mulțime de taverne, terase, cafenele, baruri, oferind o priveliște minunată atât ziua cât mai ales seara. Începând de aici cam pe la mijlocul potcoavei este strada principală Logothetis care continuă drumul până la aeroport, sau peste cca 400 metri la dreapta spre capitală în Vathi.

Apoi sunt foarte multe străduțe paralele cu aceasta, care urcă, unele sunt chiar în scări, ducând către casele frumoase așezate ca într-un amfiteatru de-alungul portului. Se spune că în apele de lângă port, sunt și rămășițele portului antic. De fapt la orice pas întâlnești urme ale trecutului.

Orașul antic datează din 530 Î. H. r din timpul lui Polycrates, când a avut o perioadă de înflorire, atunci Samos fiind o mare putere navală. În această perioadă de glorie s-a făcut și vestitul Tunel al lui Eupallinos, care era de fapt un apeduct, de cca 1036 metri, unul din primele apeducte construite în lume. A fost conceput de arhitectul Eupallinos de Megare, care folosind principii ale geometriei descoperite mult mai târziu de Euclid, a reușit să construiască acest tunel.

Mii de oameni în mare parte sclavi din alte insule au lucrat 10 ani la realizarea tunelului săpat în stâncă. Pentru asta s-a pornit construcția din ambele părți urmând ca să se unească la mijloc. Scopul apeductului era să aducă apă proaspătă de izvor din muntele Kastro către capitala insulei, acum Pytagorio. A avut așa succes încât tunelul a funcționat mai bine de 1000 de ani, după care a fost abandonat, iar în 1882 a fost redescoperit și astăzi este un punct de mare atracție turistică. Am fost și noi acolo, sunt cam 3 km de mers din Pytagorio, pe un drum frumos și lejer, câteodată la umbra pinilor, în mirosul ierburilor aromate.

Am renunțat însă la a intra, pentru că trebuie să se adune destui oameni, în jur de 10-15 care însoțite de un ghid pot intra la diferite intervale de timp. Când am fost noi mai erau doar 3 persoane. Sunt trei trasee, de diverse dificultăți, de la 20 minute cel mai scurt, până la o oră ultimul, cu tot cu ieșirea. Sigur că nu au ce căuta aici cei care suferă de claustrofobie, spațiul pe alocuri e foarte strâmt, abia se poate intra. Prețul este de 8 euro de persoană, dacă nu ai tichetul de reducere pentru cele patru obiective: tunel, muzeul de arheologie din Samos, cel din Pytagorio, Situl din Heraion. Acestea achiziționate pentru o perioadă de trei zile costă 13 euro.

Multe vestigii ale lumii antice sunt prezente la tot pasul cum ar fi Templul Afroditei, care este chiar în spatele stației de autobuze, sau Sanctuarul lui Nymphs, puțin mai încolo spre plajă, pe dreapta. Între două case este o porțiune liberă unde vedem urme din Agora, ori alte ruine și resturi ale clădirilor vechi care acum sunt încorporate în construcțiile moderne.

Samos a cunoscut și decădere după ce a fost cucerită de persani, apoi din nou a reînviat în perioada lui Ptolemeu, atunci când a trăit și Aristarchus of Samos, un mare astronom și matematician, în onoarea căruia este denumit aeroportul din Samos, apoi o altă perioadă de glorie în cea romană, ruine și urme vizibile ale acesteia fiind la cca ½ km de port. Dar cele mai frumoase rămășițe ale istoriei le găsim în apropierea portului, urme ale civilizației bizantine, lângă castelul Logothetis.

Mult mai târziu, când insula a fost cucerită de otomani, se naște liderul revoluționarilor Lykourgos Logothetis, care conduce lupta pentru independența Greciei, atunci construindu-se și castelul care îi poartă numele între anii 1824-1827, pe ruinele altor vestigii antice. Lângă castel, în 1833 se construiește superba biserică The Church of Metamorfosis .

Castelul este situat pe un deal, cu o vedere magnifică spre mare, noi nu l-am găsit deschis, dar l-am vizitat de mai multe ori, l-am „înconjurat” din toate părțile, am văzut marea care se întinde la picioarele sale, am urcat treptele care duc spre castel pe lângă mare, în foșnetul continuu al mării, la apusul soarelui, dar și la lumina zilei din parcarea din spatele vilei noastre. Imediat lângă castel este biserica, construită din piatră, foarte frumoasă, cu clopotnița mai în față, în culorile alb și albastru și ale cărei bătăi ne anunță ora exactă întotdeauna.

În partea stângă a bisericii și a castelului, la umbra pinilor, este un cimitir, iar lângă, un sit arheologic, de care vă spuneam mai înainte, cu urme datând din perioada bizantină, resturile zidurilor, atârnate cumva parcă deasupra mării...

Ne-am plimbat în voie, nu se plătește nimic, am admirat fiecare coloană, fiecare piatră, mirându-ne cum au putut trece proba timpului aceste bucăți de piatră, sau de marmură, albe sau colorate, atât de frumoase...

Pentru că sunt la partea de istorie voi continua să vă spun de rămășițele din perioada romană pe care le-am găsit tot lângă strada principală, mărginite doar de un gard, dar aici era închis, erau doar niște afișe care spuneau că îți trebuie autorizație specială ca să intri? Fără autorizație, prin gard, slavă domnului! de sârmă, am putut vedea aproape tot, am făcut multe poze, atât de multe coloane, atât de mult spațiu, îmi pot doar închipui ce civilizație înfloritoare a fost aici!

Apoi chiar și în cea de a doua mare parcare publică, pe alee, pe margine, sunt coloane, bucăți de piatră, alte mărturii din trecut.

Am fost la Muzeul de Arheologie, situat pe drumul care duce spre Samos, nu departe de centru, intrarea este 6 euro. Multe relicve, statui, coloane, celor care iubesc așa ceva o reală plăcere. Ultima intrare la 14.45.

Și ca să închei cu partea istorică, vă spun că toată zona importantă cu situri, numită Pytagoreion, alături de Heraion, au fost incluse în Patrimoniul Mondial Cultural Unesco din 1992, lucru ce se poate vedea și pe plăcuța din Piațeta centrală Eirinis, pe clădirea primăriei. Alături stă și bustul marelui Pitagora, fiul orașului, născut aici, iar în onoarea sa, orașul primește numele lui, din 1955, până atunci numindu-se Tigani .

Portul, faleza, este mărginită în cele două părți de câte un mic părculeț, cu băncuțe la umbra copacilor, unde poți sta pentru câteva clipe măcar să auzi marea, să privești orașul care se desfășoară tot mai sus, să asculți liniștea... Pentru că da, în ciuda forfotei, este liniște, poate nu mă credeți dar e o lume aparte, unde parcă timpul stă pe loc...

În dreapta este și portul de ferry, de aici am plecat spre insula Patmos, despre care voi povesti altă dată. În stânga portului, un scuar, cu un alt mic parc, care are și un loc de joacă pentru copii, se continuă cu o alee unde găsim statuia lui Pitagora cu a sa Teoremă, iar în capătul aleii un mic far, călăuzitor pe timp de noapte. Aici în parc, este și un Muzeu de Artă Modernă cu o deviză frumoasă Love is the Institution Of Revolution.

Partea stângă a falezei se continuă cu o străduță care duce spre una din plajele orașului, o străduță superbă, îmbrăcată în multe flori, în multă culoare, având terase, pe stânga, iar pe dreapta alte terase care deservesc și porțiunile mici de plajă. Aici plaja are și pietre și nisip, în mare sunt și pietre, dar găsești și culoare de trecere numai cu nisip, iar peste un metru-doi, fiind peste tot numai nisip. Apa nu era foarte caldă, curenții aduceau ape mai reci, dar până la urmă era plăcut. Nu se plătea pentru șezlonguri, puteai face o consumație de la bar, terasă, dar nu-ți impunea nimeni asta.

Puțin mai departe pe aceeași străduță mai este o mini plajă, situată chiar în golf, Paradise beach, cu un mic ponton, câteva șezlonguri, un mic bar pe plajă. Zona este mai pietroasă, dar cu un farmec aparte. Mie mi-a plăcut mult.

Dincolo de această plajă drumul continuă dar nu mai este asfaltat, noi l-am făcut la pas într-o dimineață, dă un ocol stâncilor, urmărind astfel cât de dantelate sunt țărmurile mării, câte reflexii produce marea, cât de frumos se vede în urmă portul, iar după cca 2 km, zărim frumoasa Marina din Pytagorio, unde acostează multe vase, care mai de care, astea pe lângă cele din port. Locul este frumos amenajat, sigur că se poate veni și cu mașina din centru pe partea opusă.

Am văzut că există o clădire unde sunt vestiare, toalete, dușuri, camere cu mașini de spălat, călcătorie. Curate și foarte bine puse la punct. A fost o plimbare frumoasă, după care ne-am oprit pe plajă pentru o după-amiază agreabilă.

Într-o altă dimineață după ce am luat micul dejun și am savurat cafeaua privind castelul de la balcon, am pornit către Mânăstirea Spilliani, aflată la o distanță de cca 3 km de la drumul principal, cel care duce spre capitală. Am mers pe jos, drumul e același cu cel spre tunel, după cca 2 km se desparte urmând ca spre mânăstire s-o luăm la dreapta, pe scări sau ocolind cu mașina, pe un drum cu serpentine, ori la stânga pentru tunel.

Noi am luat-o pe scări, nimerind apoi pe un platou unde este Teatrul Antic, sau era mai bine zis, acum existând doar niște ruine sub scena nouă, aici fiind acum un teatru nou reconstruit cu bănci din lemn, unde se țin concerte, chiar și un festival de vară. Cu o vedere frumoasă către mare, evident...

Continuăm drumul spre mânăstire, admirând la tot pasul frumoasa priveliște de la înălțimea de cca 125 metri de la nivelul mării. De aici se vede frumos castelul, biserica, dar și aeroportul, precum și cele două lacuri din Potokaki, cu o biodiversitate mare (așa am văzut pe afiș), îi cred pe cuvânt. Am ajuns la mânăstire, aici surpriza frumoasă a fost Biserica Fecioarei Maria din peșteră. Asta îmi scăpase la documentare, de aceea bucuria a fost mai mare la fața locului.

Se coboară niște scări din curtea mânăstirii, chiar într-o peșteră, foarte răcoroasă, unde pe lângă zidul cioplit al stâncii găsim mica bisericuță albastră, cu icoane frumoase, una din ele specială, despre care legenda spune că a fost furată, ajungând pe mare, apoi la o furtună s-a făcut bucăți, a fost adusă la mal, iar localnicii le-au unit aducând-o înapoi la mânăstire. Apa care curge în spatele zidurilor se spune că este sfințită, făcătoare de minuni. Nu știu dacă e adevărat dar eu m-am simțit aparte acolo, în micul lăcaș în peșteră. Din curtea mânăstirii se pot face poze superbe spre mare, cactuși uriași se întind la bazele zidurilor, iar chiparoși înalți ici-colo completează frumosul tablou al naturii.

De aici am plecat către tunel, pe care l-am ratat în cele din urmă, adică nu s-a adunat suficientă lume să se poată coborî. Parcă nici nu-mi părea chiar rău, nu îmi este teamă, dar cumva nu m-aș fi simțit în largul meu acolo jos. Plimbarea înapoi a fost la fel de plăcută, am trecut pe lângă o școală, iar veselia copiilor ne-a adus zâmbetul pe buze.

O altă plajă lângă port, în dreapta, chiar după zidurile castelului, este amenajată cu câteva șezlonguri, există și aici o terasă, dar sunt foarte mulți bolovani, nu pietricele, pe plajă dar și în apă. Frumoasă apă, limpede precum cristalul, dar aici nu am stat, doar ce am făcut pozele pentru album.

În schimb, plajele cele mai frumoase, sau cea care mi-a plăcut mie cel mai mult aici, este cea din capătul stațiunii, pe drumul spre aeroport, se poate ajunge din stradă, este plăcuță, dar se poate scurta pe câmp, printre coloane și pietre antice, pe lângă o școală mare și frumoasă, o mică potecă te duce pe niște stânci la un loc de vis, prima plajă fără nume, sau No Stress Beach, cum am găsit eu pictat pe niște pietre. Și credeți-mă că așa era. Liniște, marea destul de calmă, plajă foarte lată și lungă, la umbra pinilor, nefiind nevoie de vreo umbrelă... O terasă cu răcoritoare, cafea, bere, înghețată și alte bunătăți de vară, 2 euro un șezlong, se pot închiria de aici bărci, caiace și alte nebunii, au făcut asta vreo 4 temerari (vorbesc de caiace).

Am petrecut aici ore bune, sub ramurile copacilor, în ciripitul vrăbiuțelor, care se jucau liniștite pe plajă, adunând micile firimituri lăsate special pentru ele... No stress... Bine punctat! La capătul acestei plaje sunt stânci, bolovani pe plajă, iar unii le foloseau chiar drept șezlong, fiecare în colțișorul lui... în liniște...

Apoi seară de seară, ne plimbam pe străduțele mici, care tăiau strada principală, îmbătați de parfumul florilor, mult mai puternic seara, de acordurile muzicii grecești ce se auzea de la câte o terasă ascunsă printre gardurile acoperite de iederă, admirând arhitectura caselor, micile balconașe de lemn sau cele frumos lucrate din fier, vile cochete, alei și străduțe pictate cu flori, inimi și steluțe, dar am admirat și pe localnicii care seara stăteau în fața casei pe o băncuță sau pe un scăunel pictat privind la trecători, foarte mândri dacă vedeau că le fotografiezi casa sau florile... Le plăcea foarte mult să îi saluți în greacă, răspundeau amabil, oameni așa de simpli și frumoși.

Pe una din străduțe unde era și un magazin cu articole și instrumente muzicale un bătrânel cânta în fiecare seară frumos la mandolină, altă seară mai avea niște copii cu care cânta, era așa o plăcere să-i asculți...

Am mângâiat pisicile, frumoase și dolofane, care leneveau pe stradă sau pe scări, iar la orele serii se aciuiau pe lângă terase, știind că va veni și vremea lor...

Închei recomandându-vă din toată inima o vizită măcar aici dacă nu chiar un sejur, mi se pare un loc special, având toate cele necesare pentru a te simți bine, pentru a simți îndeaproape atmosfera autentic grecească, simplă dar atât de frumoasă.

Webmaster, o rugăminte

https://youtu.be/JlQlYYkiBe8

mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 3529 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI