Plajele din Paros (I)

TIPĂREȘTE

Am inceput s-o iubesc inca din avion. Cu cat se apropia mai mult de mine, ii simteam tot mai puternic, parfumul, caldura, lumina si savoarea. O vedeam cum se-ndreapta incet-incet spre mine dar inca n-o puteam vedea prea bine. Nici s-o ating. Rabdare. Stiam ca ne vom intalni intr-un sfarsit. Cu cat se apropia mai mult, cu atat eram mai fericit.

Stiti cum e senzatia aia, cand esti indragostit lulea de cineva, o simti in stomac. Nu mai ai aer, nu te mai tine cureaua, nu mai ai ratiune, nu mai ai cuvinte, nu mai ai nevoie nici de suc, nici de cafea ci doar de ea. S-ar putea, ca, foarte curand, de emotii, sa nu mai ai nimic nici in stomac. Noroc ca pungile din avion sunt in fata ta.

I-am compus chiar si o poezie pe-un petec de hartie. Pentru clipa cand va ajunge langa mine. In romaneste, ca greaca n-o cunosc. “Cand a genelor mirifice gradini / Vor picura cu lacrimi de-amagire / Tu aminteste-ti ca printre straini / E-un om ce n-a uitat a ta privire / Frumoasa ai fost, frumoasa ai ramas / Frumoasa esti, frumoasa vei fi inca/Pana cand, nemilostiv, al firii ceas/Va asterne peste toate, o liniste adanca”.

Wow! Ce bine-a iesit! Asa-i cand esti amorezat! Scoti din tine versuri de... invidiat. Cred c-o dau gata din prima cu poezia mea. Dar sa va destanuiesc acum si cine-i adrisanta. Numele ei, ah! , e cel mai frumos nume din lume. Nu, nu e vorba de stewardesa ce ma serveste in avion cu cafea. Pe iubita mea, ati ghicit, o cheama Elada.

Plajele insulei Paros

Sunt multe. Daca sunteti un adevarat “vanator de plaje”, acum e momentul sa va afirmati. In Paros, intr-un periplu circuminsular, sunt de vizitat, cel putin o duzina de plaje frumoase. Oare ce lungime sa aiba soseaua de centura a insulei? Nu stiu precis. Aproximativ 70 de kilometri, cam cat are si centura Bucurestiului. De fapt suprafata insulei Paros (196 Km patrati), e doar cu ceva mai mica decat suprafata capitalei noastre (228 Km patrati). Dar asemanarile se termina aici.

Diferenta e, ca soseaua lor e buna, se poate circula usor cu 70-80 Km/ora, in timp ce, pe soseaua noastra, rar depasesti 30 Km/ora.

Din duzina de plaje parosiene, eu am vizitat numai jumatate si asta din cauza unor orase cum n-am mai vazut nicaieri (Noussa si Parikia), in care poti rataci zile intregi fara sa te plictisesti.

Daca, in Parikia, (capitala Paros-ului), luam ca referinta “moara din port”, adica “punctul zero” al insulei, asa cum in Paris (oras infratit cu Paros), acesta exista in fata catedralei Notre Dame, plaja orasului se afla foarte aproape de moara, doar la vreo 5 cafenele, 4 taverne si 3 agentii de voiaj. Cum privesti moara, venind dinspre mare, o iei la stanga. Si tot mergi pana dai de aceasta plaja.

Daca o iei la dreapta vei intalni o alta plaja, ceva mai departe, pitita dupa colina pe care sta catarata cetatea venetiana. Dar acea plaja e nefunctionala, e tinuta parca “in rezerva”, in caz de avarie sau de cataclism, ca-n cazul “Egremni Beach” din Lefkada. Doar ca aici, numai un “tsunami” ar putea crea ceva probleme, in caz ca vulcanul din adancurile calderei din Santorini, se trezeste iarasi la viata.

Realitatea e ca, Paros e-o insula “de stanga”, (ceea ce sfideaza oarecum echilibrul democratiei), majoritatea spatiilor de cazare din Parikia, se afla in partea stanga a morii, (inclusiv “camping”-ul), sau se afla in spatele “morii”, unde mai gasiti si un parc si o frumoasa piata centrala, (“agora”).

Plaja “municipala” e lunga, destul de lata, e dotata cu nisip fin si cu un strat de pietre mici, chiar la intrarea in apa, dar cel mai important lucru, e ca apa marii, in golful ce-a dat nastere plajei, e limpede. Pe malul apei e multa animatie si verdeata. Zonele cu sezlonguri acoperite cu umbrelute “cu mustati”, alterneaza cu zone de taverne ce rasar printre arborii pitici ai vegetatiei de pe mal.

Cu alte cuvinte, “plaja” Parikiei e ca un sendvici cu mai multe felii: primul rand e format din spatiile de cazare si tavernele in fata carora se gaseste o sosea de acces spre ele (inclusiv auto), apoi, un trotuar pentru pietoni, apoi cateva siruri de sezlonguri si umbrelute ecologice ce alterneaza cu zone verzi si alte taverne, apoi nisipul si la urma, marea. Daca n-ati inteles nimic, nu-i nimic, priviti mai bine pozele.

Plaja, in prima jumatate a lunii iunie, era plina de parinti si copii. Apa era mica si calda, numai buna de balaceala. Pe aceasta plaja ai tot ce-ti trebuie: soare, nisip, apa limpede, sezlonguri cu umbrelute, cafenele, taverne si umbra.

Daca plaja din Parikia vi se pare cam aglomerata si sunteti un om hotarat ce vrea sa strabata cei 70 de Km ai insulei “pe jos”, puteti trece dincolo de plaja din Parikia si veti ajunge, de-a lungul tarmului, intr-un alt golf, dupa vreo 4 km de mers. Primele plaje intalnite in cale, vor fi Krios si Martselo.

Sunt doua plaje linistite, parca gemene, dar n-are rost sa ajungeti acolo pe jos ci mai degraba cu vaporasul. In portul Parikia, langa moara, veti intalni ancorata o barca cu motor care, pentru 5 euro-adulti si 3 euro-copii, in nici 10 minute, va depune pe prima plaja, Krios. Un tinerel va ia banii, apoi, cand vaporasul e plin, il anunta pe “papa” (capitanul), ca poate ridica ancora. Vaporasul face din ora-n ora, traseul Parikia-Krios-Martselo si-napoi. Prima cursa e la 10 dimineata, ultima la ora 18. In sezon plin, vaporasul circula mai des.

Cursa mea, de ora 10, are doar cativa pasageri. Un cuplu se plange ca n-are destui bani si vrea sa plateasca cu cardul. “No problems”. “Dati-mi cat aveti”, le spune baiatul. Debarcaderul de pe malul opus, se afla langa o cafenea simpatica (Peter's cafe). Gasiti acolo chiar si cazare intr-un complex de studiouri (Nirides Studios) sau la Krios Beach Camping. Plaja e chiar langa ele. E-o plaja ingusta dar linistita. La ora matinala cand am ajuns eu, (10 si-un sfert) sezlongurile erau goale. Cativa locatari ai apart-hotelului de langa debarcader, de-abia-si serveau cafelele pe terasa, admirand marea si-n departare orasul Parikia. Din cand in cand, cate o reclama plutitoare de genul “Blu-Star-Ferries” sau “Cosmote”, ancora in port, insotita de un prelung muget triumfal. Erau feriboturile ce fac legatura intre insulele Santorini-Naxos-Paros si portul Pireu. Asa ca, m-am lasat si eu servit cu o cafea (2,5 euro), de fiica lui Peter, care, dupa ce mi-a servit-o, a iesit la o scurta plimbare pe tarm. Sa-i dau sau sa nu-i dau poezia? Nu i-o dau, ca Peter era cam “bine-crescut”, te-acoperea, daca vroia, numai cu umbra sa.

Am pornit-o pe-o carare de-a lungul tarmului si dupa scurt timp, aflu unde sunt si locatarii aparthotelului. Pe “Marcello Beach” (care nu-i totuna cu "Martselo Beach", situata ceva mai incolo), o plaja mult mai mare si mai larga, cu 3 randuri de sezlonguri si umbrelute si... c-un “Paradise Club” in spate. Aha! Sunt englezi, "bag seama", mari amatori de distractii noctune, care tocmai au terminat-o cu "night-club"-ul si-acum au program de odihna pe plaja. Iata un lucru facut (de greci), cu cap, ca-n unele locuri din Spania, unde anglosaxono-discoteca e la capatul unui dig lung, lung, in plina mare, departe de ochii si mai ales, de urechile lumii. P

laja din Parikia mi se pare a fi una normala, linistita, pentru familisti iar cele de “peste drum”, Krios si Martselo, sau mai bine zis, cele de “peste golf” sunt pentru petrecareti. Oricat de tare ar suna noaptea megafoanele, nu cred ca galagia trece peste apele golfului pana la linistita Parikie.

Intre plajele Krios si Martselo, care se profila deja in zare, la o distanta de vreo 2 Km, e-o frumusete de mal. Salbatic, ca pe vremea lui Mr. T-Rex si Mme. Stegosaura. Adica, ca-n “Jurassic Parc”. Plajele mici si fara nume dintre cele doua plaje “cu nume”, sunt insa neamenajate si ceva mai pietroase. Nici nu se termina bine un mini-golf si incepe altul. Grabeai pasul ca s-ajungi pe cate un promontoriu si sa vezi ce se-ascunde dupa el. Alt golf. Parca un monstru flamand, iesit din adancuri a muscat din mal. De mai multe ori.

Despre culori, nici nu mai vorbesc. Apa era cand albastra, cand bleu cu pete vinetii, cand azurie cu pete smaraldii. Pe-aici, pe aceste plaje de nisip marginite de stanci sau pietris, unele mai mari dar altele mai mici, pe care de-abia daca incapeau cateva sezlonguri sau cearceafuri, in afara de cate un cos de gunoi si un mic ponton de acostare, se pare ca omul, zamislitorul civilizatiei zilei de azi dar si “killer-ul” naturii, n-a calcat niciodata. Te simteai ca la inceputul lumii, inconjurat doar de apa, pietre, valuri si vantul Cicladelor, care in acea zi, se pare ca m-a iertat.

In plina mare, se desfasoara un concurs de veliere. Soarele urca incet-incet pe cer. Fac si eu o baie, aricii de mare lipsesc. Credeti c-am mai plecat de-aici, pana la plaja Martselo Beach, pe care-o vedeam langa mine? Doar la 300 de metri? Nuuuu! Am fotografiat-o cu zoom-ul. Ma luase o leneee, m-am tolanit o ora in nisip, la fel ca si alti turisti si-am ascultat muzica valurilor. Sfindand malurile, eternitatea, oamenii, canicula si gerul / Valurile marii vin si pleaca. Fara sa le deslusim misterul / Vin si trec pe langa noi, vin de hat-departe, de unde cerul / Se-uneste cu marea. Vin aiurea, vin mereu, vin de nicaierea / Ziua-mi fac plinul cu jocul lor iar seara, cu cerul plin de stele/Presimt ca daca plec din acest golf, imi va fi tare dor de ele/Incet, incet, o liniste adanca imi invaluie privirea. Sa fie oare fericirea?

Final optimist

Apoi, intr-un sfarsit, din hartia cu poezii (aia cu “Frumosa esti”, bla, bla, etcetera, scrisa pe-o punga de voma, in avion...), am facut o barcuta si-am lansat-o la apa, spre discoteca “Marcello Club”. Mi-am lasat pe ea si adresa. Si numarul de telefon mobil. Si-am inceput sa infirip, timid, un vis.

N-ati auzit, cumva, ce discoteca prefera nepoata lui Onassis?

@Web, te rog clipul, mersi! https://www.youtube.com/watch?v=EoLa8L-IziA

---

VIZUALIZĂRI: 4473 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI