Hai-hui prin Paros

TIPĂREȘTE

Despre mine si ai mei

Eu ma feresc sa dau sfaturi de calatorie. V-am mai zis ca nu-i recomnd nimanui cateva lucruri importante. Si anume : ce partener de viata sa-si aleaga, ce masina, ce chirurg sau in ce tara sa plece in concediu. Fiecare e liber sa-si aleaga tot ceea ce doreste. Ma rezum in a-mi povestii primblarile mele prin tara sau prin lume si daca ele ajuta pe cineva cu ceva, e OK. Daca nu, macar pot uneori sa mi le recitesc, lucru care-mi face placere.

Nici sa fii prea curajos nu e bine. Fiica-mea s-a intors dintr-un tur al Frantei, trecand si prin sud, si-am auzit-o spunand ca e ultima data cand va mai pune piciorul in aceasta tara. In primul rand ca e departe, cazarea si deplasarile acolo costa, dar in acest an, acolo, nu te simteai prea bine. Pe la toate colturile vedeai jandarmi sau gardieni inarmati, ceea ce-ti da un sentiment de nesigurana si stres (subconstientul nostru, oricat ti-ai impune tu ca sa-l tii in frau prin “forta constientului”, functioneza in mod independent si vei vedea ca la sfarsitul unui sejur dintr-o tara cu probleme, in loc sa te intorci relaxat, cu imagini placute si pozitive, te-ntorci mai obosit decat ai plecat sau decat daca ti-ai face concediul in tara. Destinatia ei viitoare va fi Grecia. Ura!

Din Turcia, dupa unele estimari au fost returnate un milion de bilete de sejur.

Baiatul meu cel mic din Cluj, a fost cu prietenii intr-un city-break la Bari, in Italia De ce? Pentru ca era “cu gasca” lui de prieteni de-o viata, in care mereu te simti bine, pentru ca a rupt ritmul uneori infernal al muncii la patron cu ceva placut, pentru ca Wizzair-ul, l-a dus din Cluj cu 200 de lei (dus-intors), pentru ca acolo in oraselele mici italiene cazarea costa 12-15 euro/noapte.

De la profesorii mei, am invatat niste principii generale. Mai intai, sa nu sar peste nici un concediu. In Occident, marile intreprinderi se inchid timp de-o luna si toata lumea pleaca in vacanta. Mai ramane doar portarul. De ce? Pai daca nu-i dau si tu ca patron angajatului tau o perioada de relaxare totala (la care el viseaza un an intreg), daca nu-i permiti sa-si umple bateriile cu soare, cu mare sau cu aer proaspat de munte, el va lucra tot restul anului fara chef, cu randament redus si frustrat, pentru ca amicul lui care vine din concediu, va povesti tuturor ce bine a fost in Bali sau in Grecia. Iar el tace si asculta. Si asa are de castigat fiecare. Angajatul, care se intoarce dupa o vreme, relaxat si dornic de munca si patronul, care are angajati plini de energie. Unii care, odata ce si-au terminat vacanta, viseaza déjà la cea de anul urmator.

Am si eu unele principii de concediu. Nu toate sunt grozave dar asa m-am obisnuit. “Hai sa nu mai stau atata in casa, sa pornesc la drum si pe parcurs, voi vedea eu ce voi face, ma voi descurca cumva, traim doar intr-o Europa civilizata, libera si posibilitaea de a alege o destinatie turistica e mare”. Nu ma prea las influentat de nimeni, uneori doar de prieteni buni dar si mai bine e sa te lasi condus de mana si mintea ta. Important e sa-mi asigur aproape zilnic conditia fizica, pentru ca intr-un concediu mai anevoios, nu stii cand vei avea nevoie de ea, nu beau alcool “forte”, nu fumez, nu folosesc droguri si mereu iau cu mine, la drum lung, o mini-farmacie, din care nu lipseste Calciul si Magneziul, care sunt necesare in cazul in care mergi mult pe jos. Si-apoi, incerc sa nu-i uit pe cei 4 B… bani, buletin, bilet si bafta.

Ma bucur mult cand reusesc sa dau ciubuc unui tanar chelner sau femei de serviciu care m-a servit impecabil, prefer sa caut imagini cat mai placute si mereu noi, mai bine fac economii la capitolul cazare si mancare, caci amintirile din timpul noptii dintr-un hotel de 4 stele sunt aceleasi cu cele dintr-un studiou, si senzatia de placere a mancarii si bauturii, trece repede, dar amintirile unor locuri minunate, iti raman adanc infipte in memorie, o viata intreaga.

Folosind aceste principii, riscurile neplacerilor nu apar prea des, chiar daca ele exista si concediul poate sa-ti poarte pasii spre destinatii necunoscute, pe care nici nu le visezi. Asa s-a intamplat si in acesta an in insula Paros, care pentru mine, inainte de a o vizita, era doar “o alta insula cicladica ce se termina in “os”. Iar acum, daca as alege una pe care as dori s-o revad, aceasta n-ar fi nici Zakynthos, nici Lefkada, nici Santorini, nici Thassos, nici Skiathos, ci Paros, cu surioara ei mai mica, Antiparos.

Insula Paros reprezinta un centru nodal al navigatiei in Ciclade. Paros-ul este o halta obligatorie, prin pozitia sa, spre multe alte insule din zona. Singura conditie ca sa vizitezi cat mai multe insule, avand “baza” in Paros, este, ca sa ai mult timp la dispozitie (o luna intreaga, sa zicem), si cat mai multi bani in buzunar, bine-nteles.

Ocazii de-a pleca in Ciclade gasesti, cu conditia sa treci cat mai des prin fata agentiilor turistice sau sa stai cat mai mult pe ofertele de pe Internet. Nu demult, vedeam o oferta pentru 16 septembrie, de o saptamana in Mykonos, transport cu avionul si cazare (fara msa), la 135 euro de persoana.

Cazarea ti-o poti pregati in amanunt si de-acasa, prin booking sau alte modalitati si-atunci, la destinatie, numele tau, scris cu litere mari, va fi inaltat ca pe un catarg si agitat tot timpul de gazda ta viitoare, a carui interes e ca tu sa te simti bine si al lui, sa-ti ia bnii de cazare si poate si de masa.

Eu am ales varianta mea preferata, numita “hai-hui”, pornirea in necunoscut, respectand doar cateva linii generale, adica prcurgand unele obiective turistice in mod obligatoriu, stiut fiind ca merita. Iar in rest, ce-o da Dumnezeu. Ba o plaja si-o baie in mare, ba o ocazie care se iveste “ad-hoc” dar in nici un caz statul in camera la televizor toata ziua.

Ma opresc aici ca iar am inceput sa dau prea multe sfaturi.

Paros e-o insula care mi-a placut la nebunie. O insula care mi-a oferit pe o suprafata mica, tot ceea ce aveam nevoie. Sunt 200 de metri pana la plaja, tot atata pana la mini-market, autogara si portul de ferry erau aproape, cetatea venetiana era aproape si superba, rent-a-car-urile sau scuterele aveau preturi rezonabile (vis-a-vis de preturi, intreThassos si Paros, nu e aproape nici o diferenta, doar ca Paros mi-a aparut ca un fel de insula Thassos ceva mai de lux).

In Paros am umblat mult, cu autobuzul si mai ales pe jos, distantele dintre localitatile sale nordice, (mai ales) sau cele din Antiparos, nu sunt grozav de mari, iar autobuzele in Ciclade (Santorini, Paros), circula cu o frecventa mult mai mare decat in Thassos sau in alte insule grecesti.

Frumusetea orsului Paros (Parikia), m-a impiedicat sa imi petrec timpul in mult mai multe alte parti, pe unde am dorit initial, sa trec. Zona cetatii venetiene, cu strzile sale inguste, unele comerciale, cu case transformate in ateliere de artizanat, cu vegetatia sa aproape tot atat de bogata ca si cea din Naoussa, cu terase mici si cochete ce-si duc veacul pe sub batranii platani, cu oameni linistiti si amabili, ca toti grecii din insule de altfel, te acapareaza si te incanta.

Multi zic ca grecii sunt puturosi. Pai, asta nu e vina lor, cand ai o asemena tara, care iti ofera totul pe tava, care parca, te roaga sa nu mai muncesti ci doar s-o prezervezi, devii, fara sa vrei, un om pasiv, care cu rabdare mare, stai toata ziua in fata unui butic si incerci sa-ti vanzi marfa sau daca detii o pensiune, schmbi lenjeria de pat de doua ori pe saptamana. Pana si carnea de peste sau de calamar, la greci e aproape gratis. Seara pescarii si intind navoadele sau ulcelele cu momeala pe fundul marii si a doua zi, strang recolta. Marea, soarele si natura a fost darnica cu acest popor. Si cu al nostru a fost, n-am ce zice, poate ca noi am muncit mai mult decat ei. Dar am “muncit” si ca sa distrugem o mare parte din bogatiile sale naturale.

Dupa Parikia, nordul insulei (Naoussa-Kolimbithes-Santa Maria), e pe departea, cea mai frumoasa si colorata zona a Greciei. Autobuzele te duc la Naoussa sau chiar pana la Santa Maria, destul de des. In fiecare dintre aceste trei locuri, pe langa frumtsetea lor, m-au impresionat culorile marii, mereu schimbatoare, salbaticia golfurilor si linistea. Naoussa este un oras important al insulei. Langa vechiul fort, marginit de doua diguri, poti admira un bastion prin ale care ferestre ovale poti asculta mugetul valurilor. Nu departe de vechiul port si bastion, gaseti inca un port, cu scop mai ales comercial, aici se afla o multime de taverne, care ziua sunt inchise dar seara se anima si sunt feeric luminate. Din acest loc, incepi sa urci pe o colina unde se afla cea mai frumoasa parte a orasului. Acest oras (vechiul Kastro), ale carei strazi inguste sunt pigmentate cu flori de mai multe soiuri si culori, le gasesti peste prin Paros, dar mai ales prin Naoussa. Ele bat recordul la vanzarea cartilor postale, alaturi de Caldera santorineza.

Acolo, la Noussa, mi-am dat sama ca grecii nu folosesc mersul pe jos. Pe ei, o distanta de 5-6 sau10 Km, ii sperie, li se pare imposibil de parcurs fara un mijloc de locomotie. Abia iesit din Naoussa, am intrebat un baiat de la o benzinarie, incotro e Santa Maria, mi-a aratat directia dar s-a strambat un pic si mi-a zi sceptic. “Pe jos n-o s-jungeti acolo niciodata”, sunt 10 Km. Acelasi raspuns l-am primit si de la un batranel ce statea pe un scaun in fata unui mini-market. Odata, demult, eram in tara noastra, la vanatoare de ape minerale, la 15 Km de statiunea Bala din judetul Mehedinti si-am intalnit un localnic care mergea pe jos, in ritm alert, pe sosea. L-am intrebat incotro merge. “Spre Bala”, mi-a raspuns. L-am luat cu mine. Pe drum mi-a explicat ca pentru ei, a parcurge 15 sau 20 de km pe jos, nu e o problema. Asa ca baiatul de la benzinaria greceasca, a ramas uimit, cand spre seara, m-am intors si i-am povestit cum a fost prin peninsula, golfurile si plaja de la Santa Maria.

Penisula Santa Maria e grozava, o interminabila insiruire de vile de lux, curti largi, toate ornate cu o bogata si colorata vegetatie mediteraneeana. Ficusi, leandri, lamaite, maslini, palmieri, cactusi. Marea e si ea aproape. Multe yahturi si ski-jet-uri zac prin curti. Vilele au in general cam aceeasi forma si culoare ca si apartamentele din Santorini. Cubice si albe. Unele sunt de vanzare. Majoritatea erau inchise. Cred ca stapanii lor, le folosesc doar in sezon, in iulie-august sau la pensie. Plaja de la Santa Maria nu e mare. E inconjurata de dune de nisip, strapunse pe ici-colo de smocuri de iarba. Cateva umbrelute si sezlonguri deservesc putinii clienti din zona in schimb, in golfurile sale sunt multe yahturi pe care acestia le folosesc in peregrinari prin alte golfuri. Peninsula Santa Maria iti da o senzatie permanenta de confort. Nu trebuie ratata, mai ales ca nu e deloc departe de Naoussa. Cu masina proprie, faci 10 minute.

De la Naoussa, nici Kolimbihtes, “tara de piatra”, nu e departe. Vreo 4 Km. E pacat sa nu-i parcurgi pe jos. Natura e salbatica. Aici omul n-a intervenit cu nimic. Valurile marii se sparg pe plajele cu nisip fin pe care poti face echitatie. O trupa de turisti-calareti se plimba cu caii aflati in apa pana la genunchi. Un singur lucru strica peisajul pe-aici si asta e valabil petru toata Grecia. Acele schelete de beton de case (sau vile) neterminate. Stim noi de ce. Cand Grecia a intrat in UE, a cerut imprumuturi masive pentru dezvoltarea turismului. Mai toti au inceput sa-si construiasca cate ceva dar cladirile au ramas neterminate. O clauza a contractului de imprumut a fost ca “daca constructiile nu sunt acoperite, nu trebuie returnata decat o mica parte din suma”. Si asa au ramas, neacoperite. Cred ca stiti povestea.

De indata ce te apropii de acest loc, peisajul se transforma. Vegetatia dispare, facand loc stancilor. Dar nu sunt deloc stanci precum cele de la Red Beach din Santorini. Cele de-aici au formele rotunjite de intemperii. De sute de ani, ele sunt batute de valuri, ploaie si vant. Unele au luat forme ciudate. Altele rasar direct din mare. Unele ascund intre ele, mici plaje cu nisip, frumos amenajate.

Exista locuri in Grecia, care te teleporteaza, doar dupa cativa pasi, pe o alta planeta. Asa e cariera de marmura de la Aliki (Thassos), Red Beach din Santorini, unde te simti ca pe planeta rosie (Marte) sau Kolimbithes de langa Naoussa, unde te simti… blocat. Nici nu mai stii pe ce lume extraterestra te afli. Poti sa te plimbi sute de metri, de-a lungul unui golf si vei vedea mereu si mereu acel peisaj stancos, ciudat dar straniu care are un farmec aparte. Dar turistilor nu prea le pasa de el. Eu au venit aici ca sa faca plaja si ca sa se balaceasca printre stanci. Nu departe de plaja, gasesti si o taverna unde te poti regala cu toata binecunoscuta oferta culinara elena. De la Naoussa si pana in ”tara de piatra” de la Kolimbithes, cu masina nu faceti mai mult de 4-5 minute, pe sosea.

Am fost si-n sudul insulei, zona mai putin populata, acolo am vizitat o plaja frumoasa, Goden Beach. V-am pus si o poze cu o plaja din Antiparos.

Final

Cu acest review am incheiat descrierea concediul din acest an din Santorini-Paros si Thassos. Oare ce va mai urma? Deocamdata 3 zile libere!

Va doresc tuturor vacante minunate!

---

VIZUALIZĂRI: 7637 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI