Chios — o altfel de insulă în marea Egee!

TIPĂREȘTE

Nici nu s-a terminat bine vacanța din Creta, că deja mă gândeam cum ar fi dacă aș putea pleca și în septembrie... doar biletele le aveam deja! Sigur că apoi a urmat nebunia cu anularea biletelor de avion, dar nu mai reiau povestea, v-am spus-o în articolul despre hotel Erytha (vezi impresii).

Cert este că am rezolvat rând pe rând toate piedicile, sau mai bine zis „etapele călătoriei” , iar pe 7 septembrie zburam spre insula Chios.

Cineva mi-a spus într-un rewiev al meu de acum vreo doi ani, în care încercam să găsesc cea mai frumoasă insulă din Grecia, că ultima văzută este cea mai cea întotdeauna! Ei, nu e chiar așa, nu pot spune că am văzut-o acum pe cea mai frumoasă, dar cu siguranță afirm că este mult diferită de tot ce am văzut până acum.

În cele ce urmează voi încerca să vă demonstrez acest lucru.

Scurtă geografie:

Insula Chios face parte din grupul insulelor nord-egeene, este cea de-a cincea ca ordine în ceea ce privește mărimea, are cca 50 km nord-sud, 29 km est-vest și ocupă cca 842 de mii de km pătrați, iar populația este undeva la puțin peste 52 de mii de oameni rezidenți permanenți.

Este situată în estul mării Egee, la o distanță foarte mică de Turcia, de care este separată prin strâmtoarea Chios. Dacă privim pe hartă putem chiar spune că insula are o formă de semilună sau de rinichi.

Terenul este mai mult arid, având și un lanț muntos care se întinde aproape pe toată lungimea insulei, dar cei mai mari doi munți sunt în nord, Pelineon-1297 m și Epos-1188 m. Țărmurile ei, sunt însă dantelate și presărate cu golfuri ce adăpostesc plaje frumoase.

Scurtă istorie: doar pentru cei care doresc să citească!

Insula Chios are o istorie îndelungată și foarte zbuciumată.

Începând din antichitate, conform mitologiei grecești, odată cu primul rege din Chios, pe nume Oinopeonas sau Inopion, care era nepotul regelui Minos din Creta și fiul lui Dionysus și a Ariadnei, putem spune că s-a dezlegat misterul legat chiar de numele insulei. Chiona o chema pe fata regelui-de aici foarte posibil și numele.

Nu s-a numit însă întotdeauna așa, pentru că a fost cunoscută și sub numele de Οφιούσσα - „insula șarpelui” - Ophiussa, sau Pityoussa -Πιτυούσσα , „insula pinului” , tot în antichitate.

În evul mediu a fost cunoscută ca Scio-în genoveză sau Chio-italiană ori Sakiz-în limba turcă, ceea ce înseamnă insula masticului.

Oricum în zilele noastre, se cheamă Chios sau Xios pronunțându-se Hios.

Regele Inopion este cel care le dezvăluie celor din insulă secretul cultivării viței de vie.

Mulți istorici spun că aici este și locul de naștere al celebrului poet antic, Homer și mai mult de atât, lângă Chios Town, mai precis la Daskalopetra, există o celebră stâncă, care pare a fi locul unde el preda poezia.

Primele urme de civilizație în insulă datează din epoca neolitică și cea a bronzului.

În secolul al VII-lea ÎHr. în mod special, insula excelează la capitolul artă, mulți sculptori având originile aici, de altfel ca și din Samos, insula vecină.

Locuitorii din Chios s-au aliat de-alungul anilor ba cu unii ba cu alții, au fost de partea persanilor, odată cu bătălia navală de la Salamina, pentru ca mai târziu în timpul războiului peloponezian să treacă de partea Atenei până în anul 356 ÎHr.

După aceea insula devine independentă și prosperă, după care va fi parte a Imperiului roman.

Despre perioada bizantină, nu se cunosc foarte multe informații în afara faptului că pe insulă s-a instalat Împăratul Constantin, iar după căderea imperiului, încep atacurile piraților catalani și turci.

Din secolul al XIV-lea insula revine genovezilor, care o dețin până în 1566, după care trece sub ocupație otomană.

Totuși, deși datorită masticului, bogăția incontestabilă a insulei, începe să înflorească comerțul, apoi artele și literele. Insula va cunoaște așadar o bună perioadă de prosperitate, ceea ce îi aduce și faima.

În 1821 începe revoluția greacă, iar locuitorii din Chios se alătură lui Lykourgos Logothetis din Samos (al cărui castel l-am văzut în 2017 în Samos la Pytagorio), pentru a lupta împotriva turcilor.

La 30 martie 1822, soldații turci debarcă în Chios, la comanda sultanului Kara Ali Pasa, pentru a-i pedepsi pe locuitorii din Chios și urmează un episod negru din istoria insulei, ceea ce s-a numit Masacrul din Chios, adică, uciderea a cca 25 000 de oameni și luarea în sclavie a încă pe două ori de atât.

Sigur că nici cei din Chios n-au stat degeaba și câteva luni mai târziu s-au răzbunat omorându-l pe amiralul turc.

Masacrul acesta este menționat și în literatură prin Victor Hugo în poemul Enfant de Chios, apoi Delacroix a pictat celebrul tablou Massacre de Chios, expus astăzi la Louvru.

Refugiații se întorc pe insulă încă de prin 1832, dar urmează o altă nenorocire, un cutremur mare în martie 1881, care distruge foarte multe clădiri și provoacă cca 6000 de morți.

Din 1912, insula este eliberată și se alătură Greciei-noului stat grec.

Informații mai multe găsiți pe greeka.com.

Povestea noastră din Chios:

Dorința de a vizita Chios s-a născut încă din toamna trecută, atunci când am cumpărat și biletele de avion. Habar n-aveam nici eu, nici altcineva că va urma această perioadă grea și ciudată, de pandemie, așa că eu visam încă de atunci frumos, la patria masticului. Însă nu mi-am imaginat că aici voi descoperi o insulă mai specială, probabil diferită de tot ce am văzut până acum și care mă va încânta la fel de mult.

Dacă până acum Grecia însemna și - case albe și obloane albastre, acum aveam să descopăr case de piatră, foarte multe case de piatră, parte a unor cetăți medievale.

De altfel unul din punctele forte ale insulei este farmecul acestor sate, despre care voi povesti separat, altădată.

Cumva insula aș separa-o în patru zone, partea de sud, Masticochoria, zona în care se cultivă masticul și unde găsim sate frumoase, pictate cu sgraffito, cu alb și negru, cu diverse forme geometrice, care împodobesc zidurile, balcoanele, bisericile, etc. Aici vorbesc despre Pyrgi, Mesta, Olympi, Elata. Am luat la pas străduțele labirint din aceste sate-cetăți, de multe ori ne-am rătăcit, dar mereu găseam o cale de ieșire :)

Zona de est, care este partea cea mai locuită a insulei, cu orașul-capitală Chios Town sau simplu- Chora, cu Karfas, Vrontados și Lagkada. Imediat după ce ieșim din Chios Town, întâlnim și Τρεις Μύλοι, celebrele mori de vânt prezente pe toate pliantele de prezentare a insulei.

Partea de nord este cea mai muntoasă, dar unde întâlnim peisaje minunate, golfuri ascunse între stânci și plaje de vis.

Cea de-a patra zonă ar fi după mine, cea centrală, foarte specială, unde sunt concentrate câteva din satele vechi, mai mult sau mai puțin părăsite, situate pe vârf de munte, sau care au sus câte un castel. Aici mă gândesc la Anavatos, un sat fantomă, absolut pustiu, ai căror locuitori au fost uciși în 1822, iar clădirile au fost grav afectate în cutremurul din 1881. Acolo am urcat până în vârf, treaptă cu treaptă, admirând peisajul înconjurător, absolut spectaculos. Apoi la satul Avgonima, locuit și cu case frumoase, chiar cu cazări pe booking. Nu în ultimul rând Volissos, un sat cu case situate amfiteatric pe un deal, deasupra căruia tronează un castel, vizibil de departe, din drum. Aici am întâlnit o ciudățenie, în sensul că la bază, la intrare în sat, unde am lăsat și mașina, casele sunt aranjate, frumoase, îngrijite. Pe măsură ce urcăm, sunt câteva niveluri de case abandonate, ușor demolate chiar, de zici că gata, s-a terminat, iar pe măsură ce ajungi în vârf, la castel, sau mă rog, la ruinele castelului, casele, tot de piatră, sunt tot mai șic, tot mai aranjate și mai frumoase! Per ansamblu, din drum satul arată spectaculos, veți vedea!

Pentru că veni vorba, drumurile sunt foarte bune, strâmte bine pe anumite porțiuni, dar asta nu este nici o problemă, mai ales acum, pentru că nu erau foarte mulți turiști. Am mers minute bune neîntâlnind nici o altă mașină, ceea ce acolo pe insule, de multe ori e un lucru foarte util. :))

Peisajul nu este nicidecum plictisitor mergând cu mașina, de foarte multe ori, după câte o curbă și o stâncă înclinată, urma un mic loc de popas sau nu, de unde admiram mai întâi de la înălțime câte o plajă. Dacă este după mine, așa undeva văzute de sus, plajele sunt cele mai spectaculoase.

De multe ori doar opream mașina și coboram geamul, pentru poze.

Așa am ajuns la un alt punct forte al insulei, plaja. De cele mai multe ori sălbatică și neamenajată, izolată, dar atât de frumoasă! Am vizitat foarte multe dintre ele, în nord și sud, est și vest, una mai frumoasă ca alta. Ape limpezi, cristaline, albastre sau azurii, plaje cu nisip fin, auriu sau cu pietre, cu câte o bisericuță în apropiere, în multe din aceste locuri nici nu ai nevoie de umbrelă, pentru că sunt mulți copaci, în special tamarini, la umbra cărora am stat și noi de multe ori.

Am cuprins atât cât s-a putut cu privirea, cu camera foto, cu inima și sufletul, să fie acolo pentru toată iarna... sau cine știe pentru cât timp de acum încolo!

Am cutreierat așa insula în lung și-n lat, am urcat și coborât, am rătăcit prin satele abandonate, dar care sunt după cum spuneam- obiective turistice. Să știți că nici măcar satele locuite nu sunt foarte locuite, ci au rămas în multe doar bătrânii. Nu mai departe, chiar Pyrgi sau Olympi, unde am văzut mai mult bătrâni, stând pe o bancă în fața caselor, fericiți la un salut, sau la o privire admirativă spre casele superbe. Nici măcar nu vă închipuiți ce combinație reușită pot face câteva crenguțe de bouganvillea colorate care se cațără pe zidurile groase din piatră.

Dacă am văzut case părăsite, am văzut și multe tare drăguțe, înveselite, cu obloanele geamurilor sau ușile de lemn, pictate, frumos și foarte colorat. Nu puteam să nu scap câte un zâmbet văzând o pisică uitându-se pe geam, sau o femeie sau un bărbat poftind-ne în casă... desigur din picturi!

Anul acesta, având la dispoziție mai multe zile, atât în Creta, cât și aici în Chios, am îmbinat perfect plimbarea cu odihna, cu relaxarea la plajă sau plimbatul prin castele.

Cert este că o zi am dedicat-o capitalei, pe care am găsit-o destul de pustie, fără mari probleme din pricina refugiaților. Faleza, altădată plină probabil cu turiști, cu stația de ferry care făcea excursii spre Cesme, astăzi pustie. Granița între țări este închisă din martie, m-a mâhnit puțin că nu am putut face o vizită „alături” dar asta e!

Nici prin oraș nu este altfel, doar câțiva localnici, la un pahar de vorbă sau o cafea la localurile din centru.

Ne-am plimbat prin castel, pe străzile înguste, am admirat casele vechi, frumos renovate parte din ele. Deasemenea am dat un ocol și zidurilor exterioare, ne-am suit pe platouri, am fost la băile turcești, etc.

Cu mașina, am avut la dispoziție trei zile, în care am umblat hai-hui, admirând sate, munți și plaje, lacuri artificiale, plantații de mastică, de viță de vie, de portocale sau rodii, mori de vânt, atât de emblematice pentru Chios, biserici și nu în ultimul rând pisici... ne-am făcut o grămadă de prieteni dintre „cele necuvântătoare” , mai ales la hotel.

Mi-au plăcut oamenii pe care i-am întâlnit, mi-a plăcut tare mult faptul că au păstrat insula autentică, parcă ancorată în trecut în foarte multe locuri, dar în sensul bun, acolo parcă nici nu ai nevoie de ceva din lumea modernă, de zi cu zi. Ori acolo unde e, îmbinarea se face cu atâta armonie, încât totul pare ceva natural.

M-a fascinat povestea masticului, Lacrima din Chios cum mai este denumită, aurul local, poveste pentru care ne-am dus și la muzeu. Voi detalia într-un articol separat.

Vă va uimi probabil și pe voi câtă muncă necesită acest proces de obținere al produsului finit. Câtă determinare, câtă dedicație. La acest proces participă toată familia, de la mic la mare, se lasă moștenire generațiilor viitoare și ocupă mare parte din an, exact ca în reclama de la un mare magazin, „tot timpul găsești ceva de făcut!”

Vremea a fost tare îngăduitoare cu noi, perfectă pentru plimbări sau baie ziua, vântul mai bătea câteodată, dar mai mult dimineața. Seara era un calm desăvârșit, căldură, undeva la 27-29 de grade. Apa mării era mai răcoroasă dimineața, spre prânz însă era perfectă.

Mâncarea a fost foarte bună oriunde am mâncat, în capitală sau în Karfas, locul nostru de cazare. Ouzo sau celebrul lichior de mastică este oferit peste tot din partea casei, pe lângă înghețată sau ceva dulce, prăjitură sau fructe. Voi detalia într-un articol separat.

În încheiere, vă spun că mi-a plăcut tare mult această vacanță, a fost o vizită puțin diferită, ca tot ce s-a întâmplat de altfel în acest an, pe alocuri pot spune că lumea se uita ciudat la noi, ei neavând turiști mare parte din an. Peste tot ni se vorbea prima dată în limba greacă.

Un exemplu, în ziua în care am fost în partea de sud a insulei, am întâlnit încă o pereche, soț-soție, care vizitau muzeul de mastică, i-am reîntâlnit la Pyrgi, apoi Olympi și Mesta, fiind singurii turiști probabil pe ziua aceea.

În zilele următoare vă voi povesti despre plaje, sate și mastică, despre răsărituri de poveste, iar mai apoi veți putea hotărî dacă vă place, dacă vă doriți o vizită acolo. Eu recomand cu mare drag, dacă vă place un altfel de Grecie!

Sper să vă placă și pozele și să înțelegeți ce am vrut să spun!

Webmaster, o rugăminte pentru a ilustra mai bine tot ce am spus: youtu.be/MNig4Ry4SzE. Mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 5517 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI