Insula Andros - un paradis grecesc autentic

TIPĂREȘTE

Am vizitat insula Andros/Grecia (că am aflat că mai există un Andros insular ce aparține de Bahamas) în 4 zile pline. Am scris în review-ul de cazare că, dacă ar fi s-o iau de la capăt cu vacanța asta, aș face împărțeala la fel: 5 nopți (4 zile) Andros, 4 Tinos, 7 Syros. Mă rog, poate aș mai lua o zi de la Syros și i-aș da-o lui Tinos... Sau poate lui Andros?!... Ideea o știți: oricât timp ai avea să înțelegi care-i treaba cu un loc, mereu îți mai trebuia măcar o zi! :) 

Andros este a doua cea mai mare insulă cicladică după Naxos și cea mai nordică din arhipelag. Are formă lunguiață, dispusă în direcția NV-SE, lungimea aproximativă fiind de vreo 40 km, lățimea de 16. Are relief predominant muntos, cel mai înalt vârf ajunge la aproape 1000 m, dar și numeroase plaje nisipoase sau cu pietricele, unele ușor accesibile, altele aflate la capetele unor drumuri greu practicabile (cel puțin pentru mașinile oferite în mod obișnuit de centrele de închirieri), altele doar de pe mare. Andros are deasemenea o importanță istorică și culturală, conservate fiind câteva situri arheologice precreștine (unele chiar din neolitic), turnuri bizantine, ruine de castele medievale, dar și mănăstiri istorice. 

Istoria tumultoasă a insulei a urmat-o pe cea a zonei și nu cred că are sens să vă plictisesc cu amănunte. Au trecut pe aici multe seminții, unele au și rămas o vreme: bizantini, venețieni, otomani; la final grecii, desigur. Fiecare și-a pus amprenta, de la fiecare a rămas câte ceva. Particularitatea Androsului vine abia din vremea mai recentă (sf. sec. 19-înc. sec. 20), când se înscrie în topul prosperității datorită armatorilor greci și a căpitanilor de vase care își înalță conace impresionante pe micuța peninsulă a Chorei, de unde își conduc afacerile înfloritoare sau unde se odihnesc în răstimpul dintre două călătorii pe mare. Între cele 2 războaie mondiale, Androsul avea înregistrat al doilea cel mai mare număr de nave comerciale după Pireu, iar armatorului Dimitris Moraitis îi revine meritul de a lansa prima legătură navală între Grecia (cu plecare din Andros) și Statele Unite. 

Din păcate, al doilea război aduce recesiune, iar după anii 1950, emigrația devine principalul fenomen social. Abia în ultimele 3-4 decade Androsul începe să-și revină și asta datorită turismului. Insula se adresează în special conaționalilor, poate și din cauza lipsei unui aeroport. Se pare că locuitorii nici nu vor mai mult; în fond, cine dorește să vină, poate să vină, n-are decât să „muncească” un pic. Și de fapt nici nu-i prea greu; ferry face fix 2 ore din Rafina până în Gavrio. Poate de aceea insula și-a păstrat în mare parte aspectul tradițional, aici nu vei găsi niciun resort de 5*, nici clădiri cu peste 3 niveluri, nici plaje-cluburi în care să bubuie muzica până-n zori...

Gata, introducerea fiind făcută 😊, de-acum hai să vă descriu experiența noastră pe această mirifică insulă...

În anii trecuți programam în avans cam tot ce-aveam de făcut într-o vacanță. Ziua 1 – aia, ziua 2 – ailaltă... Bine, niciodată la minut, cum am văzut pe la alții, nu suntem chiar atât de...organizați! 😊 În ultima vreme, parcă toate (responsabilitățile) vin grămadă peste noi, ne copleșesc, nu mai avem nici timp, nici energie să fim atât de riguroși... Nu mă plâng, asta e realitatea, ne adaptăm. Ne documentăm un pic înainte, fixăm pe hartă niște repere și, la fața locului, vedem cum le putem grupa pe zile. E drept, în felul ăsta mai scăpăm chestii, dar la fel de adevărat e că și câștigăm – din elementul surpriză și din... locurile despre care dăm din întâmplare...

Ziua 1 

Vă reamintesc că baza noastră era în Kipri, pe țărmul de vest al insulei, în jumătatea sa nordică. Ne-am trezit, am deschis harta și am zis: azi mergem spre sud. Ne oprim pe la plajele pin-uite și pe unde ni s-o mai părea interesant, apoi, dacă avem timp, traversăm insula spre Andros-Town. Vremea era minunată, doar câțiva norișori pe cer, atât cât să dea bine în poze, vântul meltemi își mai slăbise puterea (dimineața bate mai puțin, de obicei revine în forță după prânz). 

Drumul de coastă șerpuiește la o altitudine diferită. Ziceam de accesibilitatea plajelor; de exemplu, la plaja Kipri (cea de peste drum de pensiunea noastră) e foarte simplu de ajuns, căci șoseaua trece fix pe lângă ea (cam la fel sunt plajele dinspre Gavrio – Liopessi, Petros și într-o oarecare măsură Chrisi Ammos). Ei bine, cam după Kipri drumul începe să urce încet-încet. Țărmul e franjurat, adăpostind mici golfulețe și plăjuțe idilice.

Prima abatere din șosea am făcut-o, instinctiv, către Batsi. Am coborât câteva sute de metri și, după o curbă, ni s-a înfățișat minunăția: orășelul cu case albe dispus amfiteatric în jurul unui golf albastru și liniștit! Fotografia pe care o voi atașa n-o să reflecte în totalitate frumusețea acestui loc pentru că soarele îl pune în valoare abia după amiază, însă veți înțelege ideea. Din păcate, pozele nu pot surprinde alte lucruri ce desăvârșesc și atmosfera: parfumul, pacea, limpezimea aerului... 

După câteva minute de admirat și pozat, ne-am continuat coborârea. Ce-i drept, ne-am mai oprit o dată, chiar e un punct de belvedere amenajat la intrarea în stațiune, cu vreo 2 băncuțe, se văd frumos, pe alocuri printre ramuri de tamarini, plajele – una mică în dreapta (Colona Beach, văd pe hartă) și arcul uriaș al plajei principale în stânga. Am continuat apoi cu viteză minimă pe lângă plajă, observând nisipul bogat și auriu, apele calme și facilitățile locului: cabine de schimb, rampă pentru persoane cu handicap locomotor ce se termină în apă (aveam să vedem asemenea rampe pe multe alte plaje în Andros, dar și pe celelalte insule).

Ne-am mai oprit un pic în capătul opus al golfului, am urcat câteva trepte într-o piațetă unde se află un mic monument dedicat soldaților și de unde se poate admira portul pescăresc din apropiere și, în general, cam întreaga localitate. Frumos loc Batsi! Pentru că ne-a căzut cu tronc din prima clipă, aveam să ne întoarcem în ultima după-amiază pentru plajă, un pic de hălăduială pe faleză și un apus de soare ca-n povești!... Am mai zis și repet: dacă ar fi să revin în Andros, în Batsi mi-aș căuta cazare!

Am ieșit din nou în șoseaua principală și am continuat, urcând tot mai tare, pentru că relieful devine tot mai accidentat. La un moment dat am văzut indicator de intrare în satul Paleopolis, localitatea însă se întindea mult sub noi, la vale. Nu ne-am abătut. Paleopolis a fost în vechime prima capitală a insulei și am citit că toată zona este un imens sit arheologic. De fapt, există și un sit delimitat, care se vizitează. Noi nu ne-am dus. 

Curând urmează principala răspântie de drumuri de pe insulă: în stânga spre capitală, în față spre sudul extrem al Androsului (destul de populat, deși muntos); noi am luat-o în dreapta, spre mare. Drumul e încă asfaltat (cu petice pe alocuri) și destul de îngust, coborând în curbe strânse și pe ultima porțiune divizându-se în două: dreapta – spre plaja Chalkolimnionas, stânga (ăsta e neasfaltat, dar în stare destul de bună) – spre plaja Apothikes. Prima era obiectivul nostru, citisem că-i faină; dacă s-o putea, și a doua.

Am luat-o întâi în dreapta, deci. Drumul se termină într-o mică parcare, pe o platformă, de acolo trebuie să mai cobori vreo 100-200 m. Imaginea de sus, din parcare, e de vis! Arcul de nisip al plajei, măturat de valuri înspumate, bisericuța albă ce veghează într-un capăt, zona amenajată și beach-barul în partea îndepărtată... Aici a fost prima bălăceală a vacanței – apa curată și caldă, nisip pe fund, dar și câteva pietre mari, care pot fi zărite ușor. Pe urmă ne-am plimbat până la zona amenajată, mai mult pentru mișcare și fotografii. N-am rămas mai mult pentru că soarele deja ardea cu putere. Puțina umbră naturală oferită de stâncăraia pe care se află biserica era deja ocupată, desigur. Așa că am mers mai departe.

Ne-am abătut și spre plaja Apothikes, deși atunci când am preluat mașina ni se pusese în vedere să avem grijă cu drumurile neasfaltate. Am zis să încercăm și dacă merge, merge. A mers. Încet și cu răbdare – e mai puțin de 1 km – am ajuns. Aici parcarea e la nivelul plajei, chiar în spatele ei. Plaja Apothikes e mai mică decât Chalkolimnionas, dar – la fel – adăpostită de versanți arizi, la capătul unui golf adânc, cu ape desenate în culori spectaculoase!

Nu ne-am putut abține, ne-am aruncat din nou în valuri! Pe urmă – precum mai devreme – ne-am plimbat până în capătul opus, spre zona amenajată. Particularitatea acestei plaje constă într-o mică grotă la baza versantului nordic, amenajată ca... o sufragerie! Există o canapea și 2 fotolii de epocă, acoperite cu catifea roșie, vreo 3 măsuțe, pe una tronează un telefon cu disc, pe perete stă agățat un tablou, iar din plafon atârnă un candelabru... Amuzant și fotogenic – toată lumea se poza acolo, a trebuit să aștept un pic să prind locul liber. Altfel, aparține beach-barului din vecinătate. Unde am poposit și noi pentru o scurtă pauză de hidratare.

Ne-am întors în șoseaua principală și am continuat tot înainte, adică spre Andros-Town. Drumul practic străbate insula pe lat, traversând un peisaj deluros, parțial terasat și cultivat (măslini, smochini, citrice, viță-de-vie) și câteva sate. În 15-20 de minute intram deja în capitală și căutam un loc de parcare aproape de centru. Am găsit, destul de lesne, în zona teatrului în aer liber. 

Am luat-o după instinct și curând am ajuns într-o piață uriașă de formă dreptunghiulară, integral pavată cu plăci de marmură. Bogăție, frate!... Pe dreapta se află spitalul (cu un frumos fronton neoclasic), pe stânga Primăria, în centru un monument cu o acvilă. (E și un supermarket măricel pe una din laturi, aveam să luăm câte ceva la plecare). În față se continuă cu aleea pietonală ce taie în două peninsula istorică. La fel, pavată cu marmură, flancată de frumoase clădiri cu maxim 2 niveluri, majoritatea având magazine sau mici cafenele la parter, toate sub umbroase prelate. 

Orașul vechi Andros mi-a adus aminte de alte orașe vechi peninsulare: Korcula, Dubrovnic, Ortigia, Gallipoli. Probabil datorită arhitecturii, mai degrabă neoclasică și venețiană decât cicladică. Totuși, accente tradiționale se întâlnesc la tot pasul: străduțe labirintice, câte o poartă albastră îmbrăcată în bougainvillea, câte un pasaj acoperit... Într-unul dintre acestea am descoperit biserica catolică – total atipică din punct de vedere arhitectural, cel puțin văzută din afară; din păcate, interiorul ne-a rămas străin, ușa fiind zdravăn ferecată. 

Am mai întâlnit câteva biserici, mai mari sau mai mici, mai vechi sau mai noi, am întâlnit 2 sau 3 fântâni de inspirație otomană, am admirat loggiile conacelor și dantelăria balcoanelor de fier forjat. Din loc în loc se fac alei în lateral, strecurându-se spre mare. Din capătul uneia mai scurte, în dreapta, ni s-a înfățișat plaja Paraporti, o întindere sălbatică de nisip, măturată de valuri înspumate. Noi însă ne-am continuat drumul până spre capătul ascuțit al peninsulei, ce se termină într-o piață care găzduiește Muzeul Maritim și Monumentul Marinarului Necunoscut – acesta din urmă înfățișând un navigator din bronz așezat pe un soclu de granit, dedicat – desigur – celor ce și-au pierdut viața pe mare. 

Dar lucrul cel mai fain la locul ăsta este că oferă priveliștea ruinelor vechiului castel venețian clădit pe o stâncă din vecinătate de Marino Dandolo, cuceritorul Androsului, în 1207. Ironia sorții – se pare că edificiul a rezistat destul de bine trecerii timpului până în 1943, când a fost distrus aproape în totalitate de bombardamentele germane! Nu doar că ruinele pot fi admirate de aici, dar curajoșii pot încerca să le viziteze chiar! Nu trebuie decât să cobori câteva trepte în capătul drept al piațetei, să traversezi podul arcuit de piatră (asta mi se pare partea cea mai grea, căci pare destul de îngust și profund arcuit), pe urmă să te cațeri pe stâncă. Voi pune o fotografie și va aprecia fiecare cât de dificil (sau nu) ar fi un astfel de demers. Noi nu ne-am încumetat. Am citit că din vârful stâncii se vede frumos orașul vechi și, desigur, trebuie să se vadă în toată splendoarea lui farul Tourlitis.

Farul Tourlitis este una dintre imaginile emblematice ale insulei Andros, poate pentru că este singurul far din Europa construit (1887) pe o stâncă în mijlocul mării. Îl știam din documentarea anterioară, l-am regăsit pe coperta micii hărți turistice cu care mă aprovizionasem de pe ferry, știam că-i pe undeva, pe aici, îl vedeam pe GoogleMaps, dar nu-l zăream neam! Asta deoarece stâncăraia cu castelul se interpune fix între piațetă și far. Așa că am pornit a căuta căi alternative, doar-doar.

Ne-am întors până la un punct pe același drum (altul nu-i) și cu prima ocazie am deviat spre partea nordică a peninsulei, cea care se deschide spre golf și spre cealaltă plajă, Neimporio. Am avut prilejul să întâlnim alte case frumoase, iar pe la jumătatea distanței, în dreptul Muzeului de Artă Contemporană, să coborâm pe faleză. Chiar în capătul treptelor se află un grup statuar înfățișând o mamă cu 2 prunci, n-am înțeles exact semnificația. Priveliștea spre plajă ne-a lăsat muți de uimire, dar, inspirați fiind să privim și în sens opus (în spate, cum ar veni), inimile ne-au tresăltat la unison: farul în depărtare, bisericuța Maica Domnului a Mării, pe o insuliță spălată ritmic de valuri, în plan apropiat. O imagine senzațională!...

Ne-am întors urcând aceleași trepte. Din acest moment dominanta a devenit să găsim o tavernă-ceva, foamea ne cam dădea ghes de minute bune. Aveam pin-uite pe hartă câteva locuri; din păcate, toate erau închise, deschideau doar pentru cină. Măi, să fie! Păi suntem în Grecia sau unde suntem?! În afară de câteva fast-fooduri, n-am dat de altceva până am ajuns la mașină. 

Bun, s-o luăm altfel. Plajele. Fiecare plajă trebuie să aibă măcar o tavernă. Hai întâi la Paraporti, că-i aproape. N-am găsit tavernă, nici măcar vreun chioșc amărât, dar am admirat rațele de pe râușorul ce se varsă chiar aici în mare, am admirat coasta sudică a peninsulei (care mi-a amintit de Mica Veneție din Mykonos) și, în depărtare... din nou farul! Deci n-am fost degeaba. 

Am setat pe GPS faleza celeilalte plaje, pe Maps apăreau 3 mâncătorii și 3 cafenele. Singura deschisă era Stylianou, drăguță dealtfel, dar plină-ochi. Nici vorbă să ne lipim! Nu ne-a părut rău că ne-am abătut până aici, căci Andros-Town ne-o oferit o perspectivă diferită. Și farul asemenea!

Deja un pic nervoși de foame, amintindu-ne că la venire trecuserăm pe lângă ceva tavernă la șosea, nu departe, am încercat s-o localizăm. Ori GPS-ul ne-a scos pe alt drum, ori noi am ratat-o, că nu s-a arătat. Am continuat; om poposi cu prima ocazie, negreșit! Ei, bine, am avut noroc, prima ocazie n-a întârziat prea mult și s-a concretizat în taverna satului Pitrofos (voi detalia în alt articol).

... Ce merge cel mai bine pe o insulă grecească după o mâncare bună?!... Ați ghicit, siesta la soare, pe urmă un pic de bălăceală... Am zis să fie pe undeva, pe lângă casă și, pentru că auzisem despre Chrisi Ammos (Golden Sand Beach) că-i plaja cea mai populară de pe insulă, hop și noi acolo! 

Chrisi Ammos se află între Gavrio și Kipri, la distanță de aproximativ 1 km de pensiunea noastră. Are parcare amenajată peste drum, la o adică se poate lăsa mașina și pe marginea șoselei, cu riscurile de rigoare. Să fi fost în jur de 5 după-amiaza când am ajuns, unii deja plecau, așa că am găsit loc în parcare. Plaja e un pic mai jos decât nivelul drumului, se coboară 20-25 de trepte, nu mai știu exact. Precum îi spune numele, nisipul este din cel auriu și foarte bogat – o minunăție! Plaja să aibă vreo 200 m lungime, lățimea variază, 30-40 m pe mijloc, se îngustează treptat spre capete. Zona cu șezlonguri ocupă partea centrală, e și un beach-bar acolo, capetele sunt la liber. Prețul șezlongurilor era același pe toată insula, 25 de euro setul cu umbrelă. Nu ne-a interesat aspectul, ne-am așezat prosoapele direct pe nisip. 

Într-adevăr, e o plajă minunată! Despre nisip v-am povestit, apa se adâncește nici prea-prea, nici foarte-foarte, e limpede și am prins-o caldă; singurul lucru care ne-a stricat zenul, întrucâtva, a fost muzica de la bar, cam de club și la sonor cam înalt pentru gustul nostru. La 7 seara barul s-a închis, muzica s-a oprit și ea și a fost perfect!... De mult ce ne-a plăcut, aveam să revenim la Chrisi Ammos și în a treia zi, pe la aceeași oră... Rareori mergem într-un loc de 2 ori în interval de 4 zile; faptul că am revenit spune multe! 

... Of, selectasem poze pentru primele 2 zile și uite că de mai bine de 4 pagini povestesc doar de prima... Și, decât să vă plictisesc, mai bine pun pauză. 

---

VIZUALIZĂRI: 144 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI