Alonissos, „mi-a rămas în suflet”!

TIPĂREȘTE

Căutând prin amintiri... pentru că, vorba surorii mele: „Nu e vară dacă nu e Grecia!”

Ne-am întors în urmă cu 3 săptămâni, și după 13 nopți petrecute acolo, simt că nu îmi găsesc locul pe aici prin București. Dar bine, nu sunt singurul din grup... J

Am ales această insulă anul trecut fiind în vacanță în Skopelos, și în urma unor discuții cu unii conaționali pe care i-am întâlnit acolo ne-am hotărât să venim aici. Anul acesta am petrecut 12 nopți, în perioada 23.08-03.09, și ca fapt divers am fost un grup de 21 de„suflete” format din adulți și copii.

Am plecat de acasă la ora 5 dimineața și apoi cu clasicul loc de întâlnire în parcarea Lidl din com. 1 Decembrie am strâns rândurile. Am verificat legăturile radio la stațiile emisie-recepție ce le avem cu toții, o glumă spusă cu o țigară fumată pe repede înainte, și la drum oștenii mei, îmbarcați în 8 mașini. Am urmat clasicul drum prin Bulgaria cu ieșire prin Kulata. În Grecia în zona centurii din Salonic am făcut o super alegere prin cumpărarea de dispozitive electronice pentru punctele de taxare pe autostrăzi de la unul dintre ghișee. Cum noi am plecat sâmbătă, erau niște cozi destul de lungi la ghișeele de plată fixe dar cu dispozitivele acestea scapi de aglomerație. Dai buletinul cu talonul mașinii și în 10 minute cât durează înrolarea ai scăpat de griji pe următorii ani. Chiar recomand!

După această oprire ne-am continuat drumul spre Volos unde am ajuns în jurul orei 18. Aici fiindcă nu am rezervat locuri de cazare pentru toți la un loc, am stat cam împrăștiați prin oraș, dar seara ne-am întâlnit cu toții la o tavernă în apropierea portului, unde noi de fiecare dată mâncăm acolo când ajungem prin Volos.

Duminica ne-am trezit și am plecat voioși spre port pentru îmbarcare. La ora 08:00 dimineața, uriașul de fier a început drumul deja spre Alonissos iar povestea verii noastre începea să prindă contur. Strict informativ, pe bilete am plătit 400 de euro dus-întors, pentru 2 persoane și o mașină, pe itinerariul Volos-Alonissos și Alonissos-Salonic.

De fiecare dată când sunt pe feribot, mă cuprinde o fericire pură. Știu că, într-adevăr, nu mai visez: chiar sunt în vacanță și las în urmă toate grijile.

Vasul era destul de plin. Ne-am găsit locuri pe puntea exterioară, unde timpul a trecut repede: am râs, s-au jucat table, iar unii dintre noi au mai și moțăit. Au urmat prima escală în Skiathos, unde o mulțime de oameni ce au venit cu avionul ne-au invadat„intimitatea” , dar au coborât în Skopelos.

În cele din urmă, în jurul orei 14, am ajuns. Patitiri ni se arăta deja în toată splendoarea lui, așa că am început imediat debarcarea. Ca fapt divers am mers ghidați de waze spre cazare ce ne-a băgat pe drumul din partea stângă de cum cobori din vas, și ne-am nimerit prin zona cu taverne și drumul acela fiind îngust spre cazare ne-am blocat nițel cu cei ce veneau din sens opus. „Welcome to Greece” cum ar spune unii, mașini parcate aiurea, șoferi la volanul mașinilor închiriate ce se descurcau mai greu cu acel ambuteiaj, unii mai turau motoarele la scutere și ATV-uri, iar tabloul se încheia cu pietoni ce săreau prin fața mașinilor și pisici speriate. Dacă vreți să scăpați de bătăi de cap, recomand direct drumul drept ce urcă spre partea nouă a orașului când ajungeți pe insulă.

Cazarea PENSION ANNA„link” se află pe un drum îngust și o pantă destul de înclinată, unde 2 mașini nu au loc una pe lângă alta, dar ne-am descurcat.

Odată sosiți, am parcat mașinile și, cu entuziasmul specific grupului nostru ceva mai gălăgios, ne-am luat camerele în primire. Imediat ce ne-am despachetat lucrurile, am pornit pe jos spre plajă. Un mare avantaj este poziționarea: de la cazare până la tavernele și faleza din port nu faci mai mult de 10 minute pe jos.

Plaja din zona portului, Paralia Patitiri, este o fâșie îngustă formată din pietre măricele, fără utilități, apă limpede și foarte curată ținând cont că este lângă port, fiind ideală pentru prima zi când ajungi pe insulă ori pentru turiștii de pe vasele ce fac croaziere zilnice pe ruta Skiathos-Skopelos-Alonissos și au o pauză de o oră și ceva. Bineînțeles că am plecat doar cu prosoapele la noi, iar după ce ne-am așezat pe plajă, am spus că neapărat trebuie să mâncăm un gyros și să bem o bere rece, ce le-am cumpărat de acolo. Doar ca o paralelă, îmi amintesc perfect cum în 2012 un gyros costa în jur de 2 sau 2,5 euro, iar anul acesta a ajuns să coste 5 euro. Timpul trece, prețurile cresc, dar gustul rămâne la fel de bun!

Cele 12 zile le-am petrecut clasic la câte o plajă diferită în fiecare zi cu excepția unei zile, când am închiriat atv-uri.

În privința articolului scris de mine, îl împart în 2 puncte: mai întâi descriu plajele iar apoi restul locațiilor și a activităților din insulă.

Ca idee, noi mergem în vacanță în principiu pentru plaje, de restul lucrurilor ne interesează mai puțin — asta cu excepția cazurilor în care chiar ai obiective de vizitat. Aici însă nu prea ai obiective, așa că ne-am concentrat pe mare și nisip. Pe insulă sunt până la 40 de plaje, așa ca fapt divers, iar noi am mers la cele mai căutate și instagramabile. Pentru tot ce am văzut acolo, am de spus un mare DA, și sunt pretabile pentru copii!

La toate plajele pe unde am fost s-a găsit loc pentru umbrelele și acareturile noastre, dar cu mențiunea că trebuie să încerci să ajungi până în ora 10:00 cel târziu. Noi fiind și un grup mare, a fost o adevărată provocare să ne organizăm și să găsim locuri. Peste tot pe unde am fost se găsesc umbrele și șezlonguri de închiriat, iar anul acesta prețul pentru un set a fost între 15 și 20 de euro.

Dacă faci un mic calcul, având umbrela ta, la câte zile am stat, am economisit cel puțin 100 de euro. Ideea este că nu suntem nici noi niște „zgârieci” , dar preferăm umbrelele noastre în locul celor închiriate dintr-un motiv simplu: cele de acolo sunt fixe și nu te poți muta după umbră.”

În schimb, cam peste tot nu se găsesc dușuri la liber, ci doar la unele beach-baruri, iar cu toaletele este aceeași poveste, dar o să fac o mică descriere la plajele unde am fost. Un aspect important de avut în vedere: la unele plaje, dar și la intrarea în apă, aveți neapărat nevoie de încălțăminte specială pentru a putea merge confortabil și în siguranță, din cauza pietrelor destul de mărișoare.

Paralia Chrisi Milia este singura plajă cu nisip pe care am vizitat-o noi. Plaja este împărțită în două sectoare: primul rând, cel de lângă apă, este destinat celor cu umbrele proprii (la liber), iar al doilea rând este cel cu plată. Are o apă de cristal, cu adâncime mică mult în larg, fiind plină de familii cu copii; noi am fost aici de două ori. Prețul unui set de șezlonguri este de 20 de euro. Plaja nu are utilități publice, singura toaletă disponibilă fiind cea de la beach-barul aflat în apropiere. Există o parcare mare sub copaci.

Agios Dimitrios este plaja emblematică a insulei și, binențeles considerată una dintre cele mai spectaculoase din Grecia, fiind fâșie o lungă de pietriș alb, care înaintează spectaculos în apele turcoaz. Are acces facil și locuri de parcare din belșug. În proximitate găsești două taverne, iar un set de șezlonguri costă 15 euro. Zonele destinate umbrelelor proprii sunt la discreție, însă plaja nu dispune de toaletă și duș public; acestea pot fi folosite, în schimb, la cele două taverne. Ca fapt divers, la prima tavernă prețurile sunt puțin obraznice față de cea din capătul plajei și față de celelalte de pe întreaga insulă.

Paralia Leftos Gialos este o plajă foarte frumoasă, formată din pietre și cu o apă limpede. Există șezlonguri amenajate de cele două taverne din zonă. Noi am ajuns aici de două ori și ne-am răsfățat la umbra copacilor, în dreptul Tavernei  Dolopes, unde setul costă 20 de euro chiar lângă apă și 15 euro sub copaci. Există și un mic ponton de ciment de unde poți face sărituri în apă, lucru pe care l-am și făcut alături de copii, fiind atracția plajei în acele momente. Însă, la orele 13:00 și 15:00 ale amiezii, la acel ponton vin bărci de croazieră ce fac turul insulelor, iar plaja tinde să se aglomereze. Totuși, ai destul loc liber pentru umbrela și lada ta frigorifică. Toaleta și dușul se află la această tavernă, pe care o și recomand, deoarece angajații sunt foarte prietenoși. Totodată, restaurantul lor este foarte bine cotat, dar din păcate nu am ajuns în nicio seară, cu toate că făcea parte din planurile noastre. Parcarea este gratuită, având un spațiu generos.

Plaja Kokkinokastro are un aer istoric, datorită sitului arheologic din apropiere, pe care însă nu l-am vizitat. Există șezlonguri care costă 20 de euro pe set, dar și un spațiu imens pentru umbrelele personale. Apa este liniștită, înconjurată de stânci roșii spectaculoase, însă la intrarea în mare sunt pietre destul de mari. Accesul se face pe o mică potecă ce coboară în pantă de la parcare. De asemenea, pe plajă există și un beach-bar, dar fără absolut nici o utilitate.

Paralia Milia Beach este o locație superbă! Dispune de un loc generos de parcare, iar un set de șezlonguri costă 15 euro la oricare dintre cele două beach-baruri. Totuși, ai destul spațiu și pentru umbrela proprie. Plaja este dotată inclusiv cu o rampă pentru persoanele cu dizabilități. Dacă alegi să stai în zona liberă și vrei să folosești dușul sau toaleta, va trebui să faci o minimă consumație (de exemplu, o sticlă de apă la 50 de cenți). Spun asta fiindcă am observat că angajații stau cu ochii ca pe butelie pe cei care nu sunt clienți ai șezlongurilor.

Într-o zi am vrut să ajungem la Tsoukalia Beach, însă când am ajuns acolo nu ne-a plăcut. Oferă o imagine destul de dezolantă în comparație cu plajele din est cu care eram obișnuiți, așa că ne-am decis ad-hoc să mergem la Great Sand Beach. Fără o minimă documentare suplimentară, am plecat spre ea. Ne-am luat după Waze și Google Maps, iar la un moment dat am intrat cu mașinile pe un drum de off-road în toată regula, unde era loc pentru un singur autoturism. După ce ne-am învârtit fără rost prin zonele unor proprietăți cu acces interzis – de unde s-ar fi putut ajunge la plajă doar pe jos, coborând niște râpe – ne-am lăsat păgubași, realizând că cel mai facil acces este, de fapt, cu barca.

De acolo ne-am îndreptat spre Gialia Beach, o locație cu nisip și pietre mici situată într-un mic golf cu ape limpezi, vegheată de o veche moară de vânt. O imagine de Instagram, ce să mai spunem! Aici accesul este facil, parcarea este mare, iar un set de șezlonguri costă 15 euro, însă se găsește destul loc și pentru umbrela proprie. Există, de asemenea, și un beach-bar dotat cu toate cele necesare.

Paralia Glyfa este o plajă foarte liniștită din apropierea satului Steni Vala. Este lungă și îngustă, formată din pietricele mici, iar marea este cu adevărat frumoasă. Și aici se găsește o rampă pentru persoanele cu dizabilități. Există umbrele cu șezlonguri la prețul de 15 euro, dar și mult loc liber pentru umbrela proprie. La amiază, timpul petrecut acolo devine și mai plăcut, deoarece soarele trece în spatele copacilor și ai parte de umbră naturală. Plaja nu dispune de utilități publice, însă în apropiere se află multe taverne unde găsești tot ce ai nevoie.

Așa, ca o paranteză, noi, băieții, avem un obicei nu tocmai sănătos: pe la ora 10-11 dimineața, după ce ajungem la plajă și ne instalăm cu toate acareturile, mergem să bem o bere rece, strict la halbă, unde fiecare dintre noi dă zilnic câte un rând. Acest obicei este atât de reconfortant, liniștitor și plăcut! Privind luciul apei din fața ochilor și fiind înconjurat de cumnați, fini (cazul meu) și prieteni, trăiești un sentiment de împlinire și o liniște profundă pe care le regăsesc de fiecare dată când facem acest lucru.

În privința locațiilor, am alternat zilnic între ele, fiindcă ajungeam pe acolo strict pentru cină, iar seara se încheia cu o plimbare. Alonissos nu este o insulă comercială și încă păstrează un aer autentic, fiind ferită de un boom al construcțiilor într-un ritm haotic. Am avut un șoc în luna iunie când am văzut în ce hal a ajuns Thassos din acest punct de vedere, față de anii trecuți când am fost ultima oară acolo. Pe insulă nu găsești decât cinci marketuri mai mărișoare, restul fiind extrem de mici și dotate doar cu strictul necesar. Două se află în partea turistică, două în partea nouă a orașului Patitiri și unul la ieșirea din localitate. Ca idee, nu am găsit ulei de măsline local. Am cumpărat totuși ulei de Skopelos, de la firma Antoniou, deoarece îi știam calitatea de anul trecut, când am vizitat fabrica lor. În total, am cumpărat în jur de 40 de bidoane (pentru noi și prieteni) de la singurul market care vindea la variantă de 5 litri, de s-au speriat doamnele de acolo. Chiar le-am întrebat dacă au mai văzut așa nebuni după ulei de măsline, iar ele au spus că, până acum, nu.

În privința turiștilor, anul acesta se remarcau, ca fiind majoritari, italienii, germanii și scandinavii. Erau mulți tineri cu o atitudine boemă, având în jur de 25 de ani, lucru care contrastează cu alte locații unde vezi mulți pensionari ce își permit să-și trăiască bătrânețile liniștite. La modul general, am văzut numai oameni liniștiți. Noi eram mai agitați, puțin mai direcți, iar uneori se pare că deranjam – lucru observat în atitudinea unor angajați de la unele taverne, de la barurile de pe plaje sau de la unele magazine de suveniruri. Pot spune că mi-am făcut o idee despre comportamentul lor: îi consider pe alocuri cam reci, lipsindu-le acea amabilitate tipic grecească. Ca idee, în a doua zi de când am ajuns pe insulă, am fost să cumpărăm pâine de la brutăria din port pentru micul dejun (în privința lui ne-am gospodărit cu toții la cazare). Cumnatul meu a întrebat, din obișnuință, ca în România, dacă pâinea este proaspătă. Șoc! Proprietara, care și vindea, s-a simțit ofensată: a făcut niște ochi mari, a rămas fără aer și încerca să articuleze niște cuvinte, ca într-un final să spună cum de i se poate adresa o asemenea întrebare. Marfa ei este proaspătă, adusă de la ora 6:00 dimineața! Ce l-a făcut să creadă că produsele ei sunt de ieri? Oricum, cu siguranță în aceea zi am fost subiect de discuție pe întreaga stradă: cum doi români au îndrăznit să întrebe dacă pâinea este proaspătă!

Pe insulă am întâlnit foarte puțini conaționali, aspect pe care l-am remarcat încă de la mașinile care au coborât de pe feribot când am sosit: au fost cele opt ale grupului nostru și alte patru. De exemplu, când am plecat de pe insulă, am făcut un mic recensământ vizual de curiozitate în port și nu am văzut nicio mașină de România.

Patitiri a fost pentru noi punctul de cazare și de plecare în cele patru colțuri ale insulei pe timpul vacanței. Trebuie menționat că, deși pare mic, orașul este împărțit în două zone: doar partea turistică de jos este animată, în timp ce în partea nouă, de sus, se remarcă doar localnicii. Seara, zona portului se animă destul de mult, iar toate tavernele erau pline. Mai sunt și câteva baruri, dar nu la fel de aglomerate ca pe insulele comerciale. Oricum, eram un adevărat spectacol când plecam la pas, de la cazare către port, fiind un grup de 21 de persoane. Faza cea mai tare era când sunam la taverne să rezervăm: nu le venea să creadă când spuneam numărul de locuri! „21?” ... „Da, 21 de persoane” . Au fost seri în care au reușit să ne amenajeze o singură masă pentru tot grupul, dar în alte locuri ne-au împărțit la două mese.

Noi, în zona turistică, am mâncat la Taverna Tzitzifia, Ostria Restaurant, To Chonaki și Restaurant Akrogiali. Am fost și în partea de nord a orașului, la Taverna Dimitris, care oferă o vedere panoramică spectaculoasă, de la înălțime, asupra micului port din acea zonă, unde se găsesc și locuri de parcare. Pe 29 august, am avut norocul să prindem Ziua Pescarilor chiar în port. Atmosfera a fost incredibilă: mese întinse, localnici care dansau, muzică la maximum și porții nelimitate (și gratuite!) de paste, vin și pește gavros. Evident, am gustat și noi, ca tot românul, gustul a fost acceptabil, iar vorba aceea, calul de căpătat nu se caută la dinți! Totuși, n-am scăpat fără peripeții: un finuț a ținut morțiș să verifice autenticitatea peștelui și s-a ales cu un os „suvenir” blocat în gât vreo două ore. Din fericire, osul a capitulat în fața spiritului de luptător român, totul s-a terminat cu bine și am concluzionat că în Alonissos peștele te cucerește cu totul, uneori de la prima înghițitură! Un pont util: dacă prindeți sărbătoarea, aveți grijă că seara se închide complet circulația auto spre port.

Steni Vala, satul pescăresc aflat la 20 de minute de mers cu mașina din Patitiri, este un loc foarte liniștit, în care viața curge în stilul La Dolce Vita. Atitudinea turiștilor care se aflau la cele patru taverne sau pe vasele din micul port emana o stare de liniște și de bună dispoziție care te molipsea. Eu unul, ca să fiu sincer cu voi, când stăteam la masă și contemplam portul și oamenii, în timp ce bătea o briză ușoară iar în fundal se auzea o muzică în surdină, simțeam pur și simplu cum mi se încarcă bateriile. Am fost aici în două seri, în care am mâncat la Taverna Tassia’s Cooking.

Chora (Orașul Vechi) , fosta capitală a insulei cocoțată sus pe stânci, a fost o altă destinație nelipsită din unele seri ale noastre. Satul este situat pe un deal înalt în partea de sud-vest a insulei, o poziție strategică aleasă în trecut pentru ca locuitorii să se poată apăra de atacurile piraților. Până în anul 1965, Chora a fost principalul centru administrativ și rezidențial. În acel an, un cutremur devastator a distrus o mare parte din case, forțând populația să se mute la țărm, în actualul port principal, Patitiri. Când am ajuns acolo, am descoperit un loc cu totul deosebit, care oferă probabil cele mai frumoase apusuri din întregul Alonissos. Străduțele înguste, pietruite și pline de farmec sunt perfecte pentru o plimbare lungă. Cam toate tavernele de aici oferă o priveliște panoramică ce îți taie răsuflarea. Noi am mâncat la Astrofegia Restaurant, fiind cel mai căutat din zonă, și la Demi’s Restaurant, unde patronul este și chef – are 72 de ani, interacționează mult cu turiștii și am aflat de la el că a trăit aproape toată viața în America, fiind grec de origine, iar aici a ajuns în urma unui pariu. Am fost de două ori și la Taverna Archontostasi, unde după ora 21:00 ai parte de muzică live, și tot aici am găsit cea mai bună friptură de porc de pe insulă, celebrul fel Tomahawk. O observație interesantă legată de gastronomie: la toate tavernele pe care le-am vizitat pe insulă, am observat că meniurile nu sunt foarte variate și nu au atât de multe feluri de mâncare ca în alte destinații. Oferta este destul de restrânsă și cam peste tot găsești aceleași preparate tradiționale.

Atmosfera în Chora este foarte vibrantă și, sincer să fiu, mult mai plăcută decât în Patitiri: oameni relaxați la terase, la taverne sau împrăștiați prin micile magazine, îmbiați cu fel și fel de produse. Mi-au plăcut la nebunie cele două biserici micuțe din centru, care îți oferă un sentiment profund de liniște; am intrat, am aprins o lumânare și am spus o rugăciune plină de mulțumiri Celui de Sus. Urmând acele străduțe, ajungi în mai multe puncte ale orașului care îți oferă o panoramă totală a insulei.

Tot aici, în decorul de poveste din Chora, într-una dintre serile petrecute pe insulă, a avut loc și ședința foto a noilor mei fini din această vară. Au ales conceptul „Trash the Dress” și, îmbrăcați în hainele festive de la nuntă, au fost, fără îndoială, atracția serii în vechea capitală. Contrastul dintre eleganța ținutelor lor și farmecul străduțelor din piatră a fost de-a dreptul spectaculos. Tinerii au atras toate privirile, fiind admirați și apludați de localnici și de turiștii de la terase, care s-au oprit preț de câteva clipe să-i admire. A fost un moment magic, care a lăsat în urmă nu doar fotografii de revistă, ci și o amintire de neuitat pentru noi toți.

Tot acolo, dincolo de frumusețea peisajului, am descoperit un loc care m-a mișcat extrem de mult: Monumentul Martirilor. Este un spațiu încărcat de o istorie dureroasă, ridicat în memoria unor localnici executați de trupele germane. Tragedia s-a petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când insula a fost ocupată mai întâi de italieni și apoi de germani. Chiar de Sfânta Maria, pe 15 august 1944, ca pedeapsă pentru acțiunile rezistenței grecești, soldații au adunat oamenii în piața satului. Acolo au împușcat 11 bărbați din comunitate. Dacă privești cu atenție, pe unele clădiri din jur încă se mai găsesc urme de gloanțe.

Când ajungeți în Chora, aveți grijă să vă lăsați mașina în parcarea publică, deoarece este destul de generoasă. Nu parcați în locuri nepermise la stradă, așa cum făceau unii, pentru că am văzut cum polițiștii împărțeau amenzi și le lăsau în parbriz. Nu știu dacă ridicau plăcuțele de înmatriculare, însă de la parcare ajungi în oraș în doar 3 minute de mers pe jos.

O altă activitate de o zi întreagă a fost închirierea de ATV-uri. Din păcate, nu am găsit pentru toată lumea, fiind un grup mare, așa că doar o parte dintre noi s-a putut bucura de această experiență. Se găsesc greu pentru o singură zi, iar proprietarii nu prea erau încântați, deoarece ar fi preferat închirieri pe mai multe zile; în plus, majoritatea erau deja rezervate online. Abia, abia am încropit câteva: de la unul două, de la altul două, și alte două rătăcite de la altcineva. Am plătit între 50 și 60 de euro, în funcție de proprietar. Ni le-au dat abia la ora 10:00, iar noi am plecat imediat din Patitiri spre plaja Agios Dimitrios, iar de acolo către cea mai nordică plajă a insulei, Gerakas Beach. Este o plajă într-un golf mai mărișor, cu apă limpede, dar cu niște pietre destul de mari la intrare. Fiind cea mai îndepărtată plajă a insulei, este aproape pustie: când am ajuns noi, erau doar patru persoane pe plajă și alți șase italieni la micul beach-bar, care au plecat la jumătate de oră după sosirea noastră. Atmosfera este extrem de liniștită, fiind întreruptă uneori doar de niște capre care zburdă zglobii pe acolo sau, vizual, de câte un vas ancorat în micul port. Am petrecut cam o oră acolo și, după o baie rapidă, am plecat spre ceilalți din grup care se aflau la plaja Paralia Megalos Mourtias, adică în celălalt capăt al insulei, parcurgând în jur de 24 km, aproape toată lungimea insulei. Experiența unei zile la ghidonul unui ATV este foarte plăcută și îți oferă și puțină adrenalină. Oricum, am văzut toată insula cu această ocazie, de la un capăt la altul, și pot spune că este destul de verde, având o vegetație bogată și variată de copaci. Am ajuns la Paralia Megalos Mourtias în jurul orei 15:00. Când am intrat în parcare, am văzut cum oamenii se ridicau de pe șezlonguri nedumeriți: nu înțelegeau ce se întâmplă și erau puțin șocați, dar mi-am dat seama repede de ce. Eram șase ATV-uri care bârâiau, făceau praf în jur în timp ce le manevram înainte și înapoi ca să le parcăm; ziceai că suntem din banda Hells Angels! La această plajă am avut parte de o mică distracție din cauza unor valuri uriașe, formate de siajul lăsat de feribotul de ora 16:00, care se îndrepta spre Skopelos. Am mai stat puțin aici și apoi am plecat să vedem plaja Paralia Vrisitsa, aflată chiar lângă Chora. Se ajunge acolo pe un drum foarte abrupt, plin de praf și cu multe gropi. Sincer, nu recomand această locație, deoarece din cauza curenților se adună fel și fel de resturi de copaci sau plastice. Nu are niciun fel de utilități, dar cu toate acestea existau turiști cu umbrelele lor proprii. După câteva poze făcute aici, am plecat spre Patitiri, unde am alimentat și am returnat ATV-urile.

În încheiere, după 12 nopți petrecute aici, pot spune că această insulă mi-a rămas în suflet și aș reveni oricând. Am fost cucerit de acea liniște interioară pe care insula o transmite, dar și de atmosfera vibrantă, subtil perceptibilă în zonele populate.

Totodată, noi, cei care mai scriem astăzi pe AmFostAcolo (AFA), am rămas probabil ultimii dinozauri ai turismului de calitate. Într-o lume în care totul se cere și se oferă pe fugă, în clipuri de câteva secunde pe TikTok, poze cu filtre pe Instagram sau întrebări repetitive pe Facebook, noi încă mai credem în valoarea unui text bine așezat. Nu ne rezumăm la o simplă bifă vizuală. Noi punem suflet, timp și analiză în recenzii amănunțite, oferind ponturi logistice reale, detalii despre prețuri, un strop de istorie și avertismente sincere despre capcanele turistice. În timp ce rețelele sociale oferă doar o sclipire de moment, comunitatea AFA oferă ghiduri adevărate, scrise din experiență pură și camaraderie, care rămân valabile ani la rând pentru următorii călători. Suntem o specie rară, dar mândră de amprenta pe care o lăsăm!

Ultimii dinozauri ce folosim AFA

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 7 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI