Igoumenitsa reloaded: un port banal cu plajă minunată

TIPĂREȘTE

August 2005

Prima vizită în Italia, cu mașina, pe traseul Veneția-Florența-Roma-Neapole, de unde traversăm ”cizma” de la vest la est către Brindisi pentru a lua feribotul spre Igoumenitsa. Și de acolo, direcția Neos Marmaras, Sithonia, pentru o binemeritată trândăveală de o săptămână la soare, că eram morți de oboseală.

Spre supărarea mea, părăsim Neapole foarte devreme (când are de făcut un drum cu mașina, Adrian se grăbește să ajungă la destinație, ca pe urmă ”să stea liniștit”). La ora 12 suntem deja în port la Brindisi, unde mergem mai întâi la ghișeul firmei unde rezervasem și plătisem online de acasă cabina pe feribot. Totul e OK, nu e nici ora 1, feribotul pleacă la 7 seara, ce facem până atunci?

”Hai în oraș”, îi zic cu glas mieros soțului, cunoscându-i obiceiul nesuferit de a nu se lăsa dus din loc odată ce a poposit ”unde trebuie”. Nu reușesc să-l conving, rămânem să pierdem vremea în port. Căldura e nimicitoare, n-am luat nimic de băut și de mâncat la noi, bazându-ne pe faptul că nu se poate să nu găsim ceva în port. Și găsim... un minimarket, o dugheană de 10 mp cu beri și sucuri reci, plus chipsuri. UNA bucată minimarket în tot portul, care începuse să se aglomereze pe măsură ce alte și alte feriboturi acostau.

Mii de oameni și un singur loc de aprovizionare... :(( Cât ronțăim noi chipsurile și ne hidratăm, hopa! minimarketul se închide, e pauza de prânz și sindicatul face legea... Se face ora 2, se face 3, ne e sete și foame, n-avem nicio soluție. La 3:30 se deschide minunata terasă (tot unică) pe care o pândeam încă de la sosire. Ne îmbulzim, alături de alte sute de viitori pasageri, pentru a prinde un amărât de sandviș la pachet, încălzit la microunde, o sticlă cu apă/bere și o cafea de la automat.

La 5 începe îmbarcarea, la 7 punct o luăm din loc, la 7 jumate ne instalăm în sala de mese și luăm, slavă Domnului, cina, singura masă consistentă pe ziua aceea, servită în sistem bufet suedez. Mergem apoi pe punte pentru a admira apusul și ne culcăm odată cu găinile: știm că în ziua următoare vom traversa munții pe un drum dificil, plin de serpentine. Egnatia Odos nu era terminată, se lucra...

La 4 dimineața un steward ne bate în ușa cabinei. Peste câteva minute acostăm la Igoumenitsa. E întuneric beznă, sunt somnoroasă și nervoasă din cauza zilei de ieri, pierdută aiurea în port la Brindisi. Ieșim din pântecul feribotului, nu rulăm decât vreo 30 m și ce să vezi? în fața ochilor ne apare o minunată Bakery. E puternic iluminată, aroma de cafea și pâine proaspăt coaptă răzbate până în stradă, gâdilându-ne nările și, lucrul cel mai important, ESTE DESCHISĂ! :)):)):))

La 4:30 dimineața ne înfruptăm din niște delicioase plăcinte cu brânză sărată și bem câte două cafele per capita, dintr-acelea tari și dulci.

Suntem tot într-un port, dar unul grecesc... ;)

August 2018

Ați înțeles deja că de Igoumenitsa ne leagă o amintire tare frumoasă și totodată edificatoare pentru ceea ce înseamnă spiritul mercantil al grecilor, priceperea lor de a face comerț. Spre deosebire de alții...

Dar nu numai nostalgia ne-a împins să rezervăm aici o noapte de cazare în drum spre Corfu, ci și rațiuni de ordin practic: 1) nu știam când aveam să ne încheiem vizita în Veria vezi impresii și nu voiam să o scurtăm ca să nu ratăm feribotul; 2) am preferat să ajungem la destinația din insulă în cursul dimineții următoare, pentru a ne bucura de o zi plină de stat la soare și bălăceală.

Așa că am găsit pe booking o cameră într-un hotelaș ieftin și aproape de port, după care am rezervat și plătit online de acasă transferul de circa o oră cu feribotul Igoumenitsa-Lefkimmi la 9.45 în ziua următoare, plus returul. Preț: 15 euro/sens (5 euro de persoană, 5 euro mașina).

Cazarea a decurs rapid și pe la 16.40 eram ”free to go”. Aveam la dispoziție o după-amiază în care să ne familiarizăm cât de cât cu orașul.

Mai întâi însă,

Câteva vorbe despre Igoumenitsa

Mulți dintre voi, dragi colegi iubitori ai țării zeilor Olimpului, ați auzit de acest oraș și chiar AțiFostAcolo pentru a vă îmbarca spre insula Corfu. Igoumenitsa, capitala prefecturii Thesprotia, este unul dintre cele mai mari porturi de pasageri ale Greciei, cu legături maritime cu Patras, insula Corfu (Corfu Town și Lefkimmi), Paxos, Kefalonia, dar și cu localitățile italiene Brindisi, Bari, Ancona, Veneția, Trieste și Ravenna. Constituie totodată punctul vestic terminus al autostrăzii A2, celebra Egnatia Odos, o minune inginerească de 670 km lungime ce traversează țara până în est la Kipi/Kipoi, la granița cu Turcia.

Orașul are cca. 10.000 de locuitori și este așezat pe malul estic al Mării Ionice, vizavi de insula Corfu, la poalele unor munți împăduriți, pe latura nord-estică a golfului Igoumenitsa. Un peisaj plăcut ochiului ce se poate observa cel mai bine de pe feribot, alături de alte câteva insulițe și sub supravegherea atentă și hulpavă a pescărușilor.

Are, ca mai toate locurile din bătrâna Eladă, o istorie veche. Se numea Titani în sec. IV î. Hr., perioadă din care s-au păstrat vestigiile a două temple și ruinele unui teatru cu 2.500 de locuri, ceea ce justifică existența în localitate a unui Muzeu de Arheologie. Cucerit de romani în 167 d. Hr., a stat sub otomani până la eliberarea nordului Greciei în urma Războaielor Balcanice (1912-1913).

De-a lungul timpului, orașul s-a chemat Gitani, Gitana, Goumani iar în perioada otomană, Gouvra. Abia în 1938, când a devenit capitală de prefectură, și-a dobândit actuala denumire, derivată, după cum zice Wikipedia, din termenul ”igoumeni”, care înseamnă în grecește ”comandant de vas”.

Până în 1923 Igoumenitsa nu a fost decât un sat pescăresc, însă lucrările de amenajare a portului (actualul Old Port) i-au schimbat soarta. După ce portul a fost masiv bombardat și aproape complet distrus de naziști în 1944, orașul a renăscut din propria cenușă în anii ʼ50-ʼ60, odată cu construirea noului port, căruia, în viitorul apropiat, din câte înțeleg, i se va adăuga un terminal de mărfuri.

Viitorul sună bine! :))

Orașul, așa cum l-am văzut eu

Indicatorul care anunță intrarea în Igoumenitsa ne îndrumă la dreapta spre strada pincipală, Ag. Apostolon, ce se transformă apoi în Eth. Antistasis, practic E92, care se întinde de-a lungul țărmului dintr-un capăt al altuia al orașului. Pe stânga se înșiră terminalurile către diverse destinații, ultima în ordine fiind insula Corfu, iar pe dreapta hoteluri și pensiuni cu aspect destul de modest, taverne, cafenele și diverse magazine, precum și alte străduțe care duc în sus, pe pantele dealurilor.

Strada/șoseaua este foarte lată dar plină de gropi, lucru deloc de mirare având în vedere traficul intens. Portul însă este bine organizat, cu spații de parcare/așteptare care mi s-au părut mai mult decât generoase. Iar îmbarcarea pe feribot s-a desfășurat rapid și metodic.

După ce trecem de terminaluri, partea de nord a orașului arată cu totul altfel: aici este fieful localnicilor, o promenadă elegantă. Vedem bloculețe de 3-4 etaje, un mic port de agrement, biserici, obișnuitul monument închinat soldaților căzuți pe câmpurile de luptă. Și o mulțime de taverne.

La una din ele, Emily Akti, am poposit și noi pentru cină, atrași (mai mult Adrian) de galantarul în care încă am mai găsit la acea oră ceva mâncăruri gătite. Adrian a comandat o supă de fasole și mâncare de bame, iar eu calmar prăjit și musaca. Am stropit totul cu vin alb la carafă de 500 ml subțiat cu soda water. Totul bunuț, deși mă așteptam la mai mult. Cost: 34 de euro; mi s-a părut cam scump. :(

Plaja

Dacă mă întrebați pe mine, atracția principală a Igoumenitsei este plaja Drepano, situată la 6-7 km nord de oraș, într-o mică peninsulă mărginită pe o partea de Marea Ionică, iar pe cealaltă de lacul Drepano, o întindere mlăștinoasă de aproape 13 hectare.

De pe E92 se cotește la stânga iar șoseaua care duce către plajă pare să despartă marea în două, o iluzie optică, desigur. Numele ”Drepano” înseamnă ”seceră” în grecește, sugestiv pentru forma de semilună a peninsulei, pe care o puteți admira și voi vizionând filmulețul atașat. În capătul ei, după ce trecem de Campingul Drepano, ajungem la plajă, o fâșie îngustă cu nisip fin și intrarea lină în apa limpede precum cristalul.

Plaja, de vreo 4 km lungime, e dotată cu cabine de schimb, dușuri, toalete, locuri de joacă și dispune și de ceva facilități pentru practicarea sporturilor nautice. Ici-colo, în dreptul unor taverne, e amenajată cu șezlonguri și umbrele, dar am văzut și rulote campate ”la liber” printre eucalipții de pe margine. Mulți localnici vin aici să se relaxeze după-amiaza, dar în jur am auzit vorbindu-se și italiana.

Ne-am delectat și noi cu o plajă și două bălăceli prelungite în apa la fel de liniștită ca cea a lacului învecinat, că prea ne fusese dor de Marea Ionică. Cu toate că preferata mea rămâne Egeea... :)

Lasă că anul viitor o să ajung s-o revăd. Negreșit!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 5022 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI