Comoara ascunsa din Copan

TIPĂREȘTE

Drumul serpuieste printre dealuri pline de verdeata spre nordul tarii pe o strada mult prea ingusta si plina de gropi.

Autobusul in care ne aflam este singurul care face legatura directa intre San Pedro Sula si Copan Ruinas. Un autobus special pentru turisti la un pret aproape la fel de scump ca si avionul (circa 35 EUR / persoana). Dar nu ma pot plinge. Scaunele sunt defapt fotolii rabatabile foarte comode si serviciul este perfect. Am primit si o perinita si chiar si o patura (care este absolut necesara deoarece aerul conditionat este dat la maxim…sau mai bine zis la minim!). Am imbracat si geaca groasa cu care plecasem de acasa si chiar si fularul si inca si acum mi-e frig. Poate este insa si raceala care o simt ca mi s-a strecurat in corp de cateva zile. Dupa cateva minute ni se imparte si o punguta cu mancare si bautura. Sunt cu adevarat placut surprinsa. Ma infofolesc in patura si imi trag gluga pe cap – am sa incerc sa dorm putin – sunt circa 3 ore jumate pana ajungem in Copan si incepe sa se lase seara. Autobusul este iluminat si geamurile au devenit intre timp oglinzi -astfel incat vad din ce in ce mai putin peisajul de afara.

Ieri au fost alegeri in Honduras. Am aflat azi dimineata din ziare. Inca nu se stie cu siguranta cine a castigat. Partidul albastu nationalist de dreapta care a fost pana acum la putere sau partidul liberal rosu de stanga care se numeste partidul poporului. Mi-e mie tot una – important este sa nu iasa cu bataie. Din pacate nu pot sa adorm – autobusul se clatina mult prea tare incercand sa evite gropile si din cand in cand opreste brusc si trage pe dreapta pentru a lasa sa treaca in alt vehicol – de multe ori un camion plin virf cu banane. Da, Honduras este tara producatoare de banane, probabil printre primele pe rang mondial. Din avion am vazut plantatiile imense ce ocupa apoape fiecare metru patrat de pamant agrar. Banane si palmieri – din care se extrage uleilul de palmieri folosit acum ca si combustibil.

Din autobus se aud tipete de oameni si claxonari de masini. Oamenii sarbatoresc probabil rezulatatul alegerilor. Oare cine a castigat? – ma concentrez sa privesc prin fereastara si vad oamenii fluturand doar steaguri rosii. A doua zi se anunta la televizor cu mandrie: Partidul nationalist albastru a castigat din nou cu mare diferenta. Ce farsa!

Cum coboram din autobus ne intampina un baiat foarte indraznet – de unde venim? la ce hotel stam? cate zile ramanem in Copan? daca vrem sa ne organizeze un taxi? ne intreaba intr-o engleza perfecta. Sotul meu reactioneza de fiecare daca cam agresiv la astfel de intrebari – dar eu incerc sa-l potolesc cand vad ca ceilati 4-5 turisti care au coborat aici cu noi s-au cam imprastiat si in jurul nostru nici urma de taxiuri. Hotelul pe care l-am ales nu se afla in imediata apropiere de statiunea de autobus – mai bine zis la circa 5 km departare si afara s-a lasat noaptea. In cateva momente autobsul pleaca mai departe spre Guatemala si ghiseul se inchide iar paznicul ne face semn sa parasim incinta salii de asteptare deoarece doreste sa incuie usa. Asa ca suntem apoape nevoiti sa acceptam oferta baiatului. Yes, we need a taxi, how much? 10 dollars each. raspunde baiatul…no, no raspunde sotul meu (cum adica no, no ii zic eu – doar nu drezi ca ma pun sa ma car cu bagajele pana la hotel prin padure si pe noapte?) dar baiatul se pare ca este obisnuit cu turistii si raspunde imediat 10 dollars for both of you. That´s correct! zambeste sotul meu – and where is the taxi? One moment... suna la celular si intradevar de parca ar fi asteptat dupa urmatorul colt a apare un Tuc-Tuc…No, no radem noi in hohote, this is not a taxi – look we have so much luggage, arat eu spre cele doua geamantane ditamai pe care le trag dupa mine. This is not a taxi – this a VIP Taxi – and the only one hier in Copan.

Intradevar pe fruntea tuc tuc-ului scrie cu litere imense VIP TAXI. Ce sa ne mai targuim – baiatul incarca bagajele pe bancheta din spate si noi ne asezam peste ele si tuc – tucul porneste la drum prin noapte. Lasam in urma noastra satucul plin de oameni si patrundem in padure. The hotel is near the ruinas ne spune baiatul and the ruinas are 4 km out of the city. Ce viteza poate lua un astfel de tuc-tuc? 10 poate 20 km /h? si astfel trec minutele pe strada foarte slab iluminata. In departare dispar vocile civilizatiei si vocile junglei devin din ce in ce mai intesive… si in momentul in care incepem sa ne facem griji vedem luminile hotelului…

A doua zi ne trezim destul de tarziu - grupul de francezi care a petrecut noaptea aici (in sfarsit mai vad si alti europeeni) este deja adunat in holul hotelului si asteaspta sa vina autobusul care sa ii duca la site-ul arheologic. Restaurantul unde se ia micul dejun este gol si chelnerii strang de zor tacamurile murdare de pe mese. Cand sa ne asezam la masa vine un chelner in graba la noi - "you have to hurry up - your group is ready to go" si ne arata autobusul unde au inceput sa urce ceilalti turisti. Don´t worry - we are not with the group! Putin mirat - se pare ca foarte rar mai trec pe aici turisti individualisti - ne pofteste pe terasa. Hier is better for you - nice view! si intradevar acum observ cat de frumos este peisajul ce inconjoara hotelul. Soarele incepe sa iasa la orizont si incalzind pamantul face ca aburi sa urce spre cer - ne aflam in mijlocul junglei si in jur imprejur sunt dealuri de un verde zemos cum rar am mai vazut vreodata.

Am cerut un mic dejun tipic si in sfarsit primim cu adevarat specialitati hondurane - empanadas, tortilas si crema de avocado. Si bineinteles banane prajite - aici la orice mancare se serveste un fel de chips facuti din banane care le poti manca fie cu sos de chili iute fie cu crema de avocado.

Si fiindca suntem singuri clienti individualisti in hotel ni se ofera un transport gratuit oriunde si oricand dorim.

Soferul este un baiat simpatic care insa din pacate nu vorbeste nici un cuvant engleza. Ne intelegem cumva sa ne duca pana la ruine si pe urma sa ne astepte la iesire dupa exact 4 ore. Patru ore in care dorim sa ne reintoarcem in istorie cu peste 1000 de ani inapoi…

Dimineața devreme ruinele site-ului Maya stralucesc in razele aurii ale soarelui si o tăcere misterioasă puteste in aer. Incerc in zadar sa-mi imaginez cum fusese viata pe vremea mayasilor. Construit si locuit intre anii 200 si 900 Copan fusese unul dintre centrele importante ale culturii Maya impreuna cu Tikal din Guatemala și Palenque în Mexic.

Piata principala este presărată cu zeci de „stelae” exceptionale foarte bine conservate - un fel de monumente de circa 3m inaltime si 1 m latime, adevarate carti de istorie sculptate in piatra. În partea de sud a pietii se află un ansamblu de sculpturi trapezoidale specifice orasului Copan.

Aceasta piața centrală este inconjurata de un complex mare de piramide de diferite marimi.

Cea mai inalta piramidă este cunoscuta mai ales pentru scara hieroglifica: 2200 blocuri hieroglifice, repartizate pe 63 de trepte povesc istoria orasului Copan. Scara este în întregime cel mai lung text sculptat in piatră în caractere Maya. Bineinteles ca nu lipseste nici binecunoscul teren de joc cu mingea, al doilea ca marime din întreaga lume Maya, in fata caruia se ridica o piramida cu locuri pentru specatatori. În perioada de glorie au trăit în Copan aproximativ 24.000 de oameni...

Intretimp e miezul zilei si caldura ne oboseste. Astfel ca hotaram sa coboram sub pamant. De cativa ani s-au deschis pentru turisti tunelele care duc spre mormintele fostilor conducători ascunse in miezul piramidelor (exact ca si in Egipt)... Cand vrem sa intram un grup de turisti americani ne avertizeaza - "don´t go inside alone, you´ll get lost". Totusi intram fara ghid, tunelele sunt inguste si slab iluminate iar la capatul lor cateva sculpturi cu masti mayase – aerul e umed si rau mirositor.

Cand iesim din tunele au trecut aproape cele 4 ore- ne indreptam in graba spre iesire - peste capurile noastre zboara un grup de papagali imensi. E pentru prima oara in viata mea cand vad astfel de pasari in afara unei gradini zoologice si raman cu gura cascata...

Honduras a fost si mai este si acum o tara fascinanta.

---

VIZUALIZĂRI: 4457 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI