Linia fină dintre cele trei sate cretane, Ano Hersonissos, Koutouloufari și Piskopiano

TIPĂREȘTE

Eu una nici nu aș fi zis că există vreo delimitare, pentru că practic nu e, doar în scripte... Iar hotelul unde am fost cazați în 2016, Asterias Vilage, vezi impresii, cred că era undeva pe această linie fină...

Azi voi încerca să vă povestesc despre farmecul și liniștea ”vie” a celor trei sate cretane.

Pentru început să vă spun câte ceva despre zona în care ne aflăm: vorbim despre insula Creta, cea mai mare insulă grecească, sigur una din cele mai frumoase! Suntem la aproximativ 29 km de Heraklion, locul unde s-a născut marele om de cultură, Nikos Kazantsakis, locul unde este și înmormântat, lăsând posterității multe scrieri alese precum și iubirea sa necondiționată pentru această insulă. De la aeroportul care-i poartă numele, în aproximativ 20 minute cu mașina, se ajunge cu ușurință în aceste sate. Distanța față de Hersonissos, de cca 2 km, se poate face pe jos într-o plimbare frumoasă, trecând prin satele pomenite, toate învecinate, înșiruite una după alta. Hersonissos este chiar la mare, iar drumul spre aceste sate se face urcând spre deal, așa cum și localnicii, acum ceva ani, prin evul mediu, s-au refugiat spre munte, pentru a evita atacurile piraților.

Prima mențiune istorică a satului Piskopiano, apare în anul 1379, ca făcând parte din episcopia Hersonissos, apoi în 1583, se pomenește din nou de un sat cu 111 locuitori. Venețienii au fost cei care l-au fondat, dar mai apoi turcii au reușit să-i învingă. Astăzi satul are cca 450 locuitori permanenți, foarte multe clădiri vechi sunt restaurate și transformate în vile și hoteluri, sau taverne, turismul dând un imbold remarcabil acestei frumoase zone, cu o priveliște minunată spre mare. Dar și spre munte, în spatele satelor tabloul este feeric, satele desfășurându-se la poalele muntelui Harakas. Dacă vă mai spun și că autostrada este acolo sus, parcă suspendată, v-am stârnit curiozitatea?

Dacă vorbim despre Koutouloufari, în arhivele venețiene, apare prin 1577 ca și Catafari Metochi, sau Cutrufari în 1630. Astăzi numărăm și pe aici cam 600 de locuitori, tot turismul este cel care ajută mult toată zona, mulți dintre cei care au plecat la oraș, azi se întorc să pornească o afacere, cel mai probabil în domeniul turismului.

Casele din Koutouloufari sunt de piatră, cum altfel? cu curți pline de flori, cu porți arcuite, cu garduri acoperite de viță de vie, cu dealuri în spate cu măslini. Seară de seară ne plimbam pe străzile de piatră, admiram micile fântâni frumoase, palmierii, frumoșii copăcei de yucca, tufele bogate de leandri parfumați, florile frumoase de bouganvilea, care-și croiau „cărare” pe zidurile albe, priveam la vitrinele cu produse tradiționale, la magazinașele de souveniruri, priveam turiștii fericiți la mesele de la taverne sau cafenele, o atmosferă atât de calmă și liniștită, iar pe măsură ce ajungeam pe străduțele mai ferite, laterale, intram parcă chiar în lumea lor, a localnicilor cretani. Simpli, modești, cu case vechi, albe, primind bine întotdeauna un salut grecesc.

Sunt destul de multe terase și restaurante pentru un sat care nu este chiar la malul mării, cu destul de mulți turiști, care au ales să stea mai departe de țărmul mării, dar pe care-l pot vedea zi de zi de oriunde din sat. Sunt câteva vile, hoteluri, resorturi, cum a fost și cel la care am fost noi. Nu lipsesc agențiile care oferă excursii pe insulă, sau de jur-împrejurul insulei, pentru închirieri mașini, scutere sau atv-uri, câteva supermarketuri. Străduțele laterale ne-au pus în încurcătură la început, în primele zile când veneam de pe autostradă, dar mai apoi am ajuns la concluzia că nu ai cum greși, pentru că toate drumurile se unesc la un moment dat, te duc tot acolo, unde vrei. Sigur sunt înguste, ca de altfel peste tot în insule, prin sate, dar asta, e deja ceva normal pentru cunoscători! :)

Pentru noi, taverna To Patriko, a însemnat mâncare bună, proaspătă, atmosferă primitoare, am mâncat aici în fiecare seară, cu excepția uneia, când am încercat și altceva, mereu ne gândim cu drag și poftă la acel loc! La intrare, Brigitta, ne primea mereu cu zâmbetul pe buze, iar la plecare în ultima seară, ne-a spus mai în glumă, mai în serios, că ne putem continua sejurul la ea, mai avea o cameră disponibilă, că de mâncare om găsi!!! :) Încă din prima seară ne-a arătat copacul cu roșcove, de la intrare, povestindu-ne câte ceva despre utilitatea lui. Am descoperit apoi în multe alte locuri și alți asemenea copaci, plantați acum mulți ani.

În Piskopiano, am găsit un scuar frumos, unde se află Biserica Agios Vassilios, o biserică veche, construită în 1840, cu un iconostas de lemn ce datează din 1850, iar la renovarea din 2002, s-au descoperit mai multe morminte sub podea. Alături în acest frumos scuar cu o priveliște minunată spre mare se află biserica mai nouă Agios Metamorfosis Sotiros.

Tot aici în Piskopiano, dacă aveți noroc, mai mult ca noi, puteți vizita Muzeul Rural, Menelaos Parlamas, muzeu găzduit într-o casă de piatră veche, o fostă casă-făbricuță de ulei de măsline, iar muzeul a fost fondat în 1988 de Societatea de Studii Istorice Cretane. Se spune că este frumos organizat cu presă de vin, utilaje agricole, mașina de ulei, unelte, toate datând din sec. XIX, iar mai recent se poate mândri cu o colecție de țesături Theano Metaxa-Kanaki.

Un alt reper religios important aici, biserica Eisodia Theotokou, Church of the Presentation Mary, o biserică mică cu o singură navă.

Ano Hersonissos, este un alt sat mic, care nu trebuie confundat cu Hersonissos, stațiunea de la malul mării. I se mai spune și Palea, adică vechi, deși dovezile existențiale contrazic acest lucru. Noul Hersonissos, stațiunea actuală este cu mult mai veche, de fapt decât satul Palea, datând încă din perioada minoică, apoi știm bine că peste ani, satele s-au mutat spre munte. Dar despre Hersonisos, altă dată, într-un alt articol.

Revenind la satul Ano Hersonissos, acesta a cunoscut o înflorire abia după anul 1950, azi putând admira casele frumoase tradiționale, acoperite cu iederă, curțile și grădinile pline cu flori multicolore și copaci-rodii, lămâi, portocali, dar și multă viță de vie. Puteți face asta, atunci când vă plimbați spre mare. Localnicii pe vremuri s-au refugiat de lângă mare, ba din cauză de pirați, ba din cauză de cutremur, ba pentru a avea o vedere bună pentru a preveni atacurile inamicilor, urcând spre deal pentru a fi mai feriți, dar și pentru că terenurile agricole erau mai fertile acolo, decât cele de lângă mare, pline cu sare. Istorioarele locale spun că fiii primeau în dar pământurile mai bune, pe deal, iar ginerii pe cele de lângă mare (mai puțin productive). Timpul a făcut ca cei din urmă să fie mai câștigați, datorită creșterii interesului pentru aceste terenuri în scop turistic. Așadar calculele de pe vremuri nu s-au potrivit cu cele de azi. :))

Am folosit date tehnice, de pe net, Explore Crete, în alcătuirea articolului.

Și pentru că îmi plac mult citatele celebre, azi îl voi cita pe Nikos Kazantsakis:

Viața nu poate fi decât bucuria sinceră de a respira, de a gusta un pahar de apă rece într-o zi toridă de vară, de a te bucura de îmbrățișarea tandră a unei femei, de a te pleca în fața lui Dumnezeu. Fără acestea a „trăi” nu înseamnă nimic!

Așadar să trăim frumos, să ne bucurăm din plin de viață!

Ca încheiere, putem spune clar, că aceste mici sate sunt punctul de întâlnire al trecutului cu prezentul. Aici tradiția se împletește atât de armonios cu nevoile omului modern, contemporan. Dacă mai adăugăm și multă ospitalitate, poate mai multă ca oriunde în Grecia, avem succesul garantat al unei vacanțe frumoase, de vis... Dacă nu vă deranjează că plaja nu e atât de aproape, aici este locul ideal pentru odihnă și relaxare.

Oricum, azi putem să admirăm, să vizităm aceste locuri frumoase, unde vă invit și pe voi, măcar prin intermediul pozelor.

Webmaster, o rugăminte: youtu.be/GdhsgR1p-zw

mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 5930 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI