Cuba turistică de 5 stele

TIPĂREȘTE

https://www.youtube.com/watch?v=C9wybt3EfTw&feature=youtu.be

Sfârşit de săptămână la Havana. Bun prilej de a evada din capitală şi de a cunoaşte adevărata Cubă. Se organizează o excursie la Vinales, renumită zonă a turismului de 5 stele, despre care, recent, povestea cu multă admiraţie Ion Cristoiu, pe un post de televiziune.

Ora de întâlnire: 7.30, în holul hotelului Havana liberă. Aproape de 9.00, ghidul, o femeie, încearcă să-i liniştească pe cei aproape 40 de turişti veniţi din diferite ţări, unde fiecare minut costă ceva bani.

– Scuzaţi-mă, am nouă hoteluri cu turişti…

– Dar ieri nu ştiaţi că aveţi nouă hoteluri? De ce a trebuit să pierdem atâta timp, aşteptându-vă? o întreabă un norvegian. O discuţie familiară mie, trebuie să recunosc.

Aerul condiţionat şi confortul autocarului ne scot din căldura plină de năduf a tropicelor. Stau lângă un tânăr avocat din Australia. Şoseaua spre Vinales, parte din drumul naţional al Cubei, aduce cu fosta porţiune de drum expres Bucureşti-Piteşti, însă gropile comunismului cubanez încă nu au fost acoperite. Nu am văzut oameni construind sau renovând ceva în Cuba. Străbatem regiunea Pilnar del Rio, o înşiruire de căsuţe multicolore, cu cerdacuri spaniole, doar cu jaluzele la ferestre. În toate aşezările de pe întinsul Cubei, cei 400 de ani de stăpânire spaniolă şi-au lăsat amprenta. Templele tribale şi bisericuţele hispanice se zăresc prin toate comunităţile care numără de la zece până la câteva sute de case. Pe ici, pe colo, câte un ţăran îşi ară parceluţa de pe lângă casă, cu plug de lemn, trudind din greu pe lângă boii costelivi. Din autocar, am senzaţia că totul se mişcă înapoi, în timp. Pe marginea drumului, rânduri de oameni pe jumătate dezbrăcaţi, cu pielea de culoarea cafelei, privesc curioşi şi deznădăjduiţi spre autocarele cu străini veniţi dintr-o altă lume. Câmpurile pline de livezi de mango, papaya şi cafea alternează, într-un joc fantastic de culori vii, arse nemilos de soare, cu cele în care se găsesc vestitele culturi de avocados, orez, cartof dulce şi trestie de zahăr. Dacă ai ochi şi pentru albastrul închis al mării, în care se oglindeşte şi se „mişcă cerul înnourat” şi pentru verdele crud al înălţimilor, ţi-l imaginezi pe Columb într-un sfârşit de vară, din 1492, anunţându-şi echipajul:

– Fraţilor, am descoperit cel mai frumos loc din lume! Cubaya!! (locul în care găseşti aur). Cuvinte intrate în istorie, de care şi astăzi sunt mândri cubanezii.

Trecem pe lângă lanţul muntos Guaniguanico – Sierra del Rosario – Sierra de los Organos, cu conformaţii geologice curioase, care aduc cu nişte animale uriaşe, dormitând, privind în gol spre noi. Ghidul ne precizează că în Cuba nu mai există, de multă vreme, animale sălbatice.

Posibil ca ăştia să le fi mâncat pe toate! îmi şopteşte, la ureche, australianul.

Lipsa mea de reacţie îl face să strănute, vizibil stingherit.

Oprim la o peşteră a strămoşilor indieni. La sosirea lui Columb, aceştia răsuceau nişte frunze maro într-un sul „şi sugeau fum dintr-un capăt”. Viciul a fost rapid importat de curtea regală spaniolă şi dăruit Europei.

Văzând slaba apetenţă a localnicilor în a-şi goli minele de aur pentru străini, exploratorul Columb dispune exterminarea lor. Atunci începe comerţul cu sclavi din Africa, de fapt strămoşii cubanezilor de azi.

În faţa peşterii, un pui de negru ne stoarce câte un băţ de trestie de zahăr, într-un dispozitiv manual şi ne oferă „cel mai bun suc din lume”. Cei care preferă şi un strop de rom, trebuie să mai plătească un pessos. Pe treptele peşterii, un cântăreţ local, acompaniat la havaiană, cânta bolero pentru turişti. Contra unei sume de cinci CUC, orchestra face o dedicatie ţării mele, cintând în varianta originală, Quanta la mera, în ţara unde s-a născut acest celebru cântec ce te poartă pe valurile albastre ale apelor cubaneze.(ataşat la acest review.)

Prima etapă a excursiei se încheie cu o masă tradiţională de orez, sos de fasole neagră cu bucăţele de carne de porc, salată de fructe tropicale şi rom dulce de Cuba.

De data asta, o altă orchestră locală interpretează salsa şi rumba, după care, un solist adună tacticos, într-o farfurioară, câte un pessos convertibil de la turişti. Vizităm o fermă cu nişte căluţi andaluzi ce execută perfect două numere de dresaj. În fine, doza de adrenalină, tot la o fermă. Nu de cai, ci de… crocodili. Reptilele, de toate mărimile, destul de bine hrănite, privesc cu interes spre turişti, ca şi când ar aştepta oaspeţi la masă…

Tocmai când voiam să trag linia finală a acestei excursii şi să mă pregătesc pentru a le scrie celor de-acasă cum se face în Cuba turismul de cinci stele, mi se întâmplă ceva neobişnuit. După o gustare cu fructe tropicale, cer unei tinere barmane o sticlă cu apă minerală de 1 pessos. Îi întind o bancnotă de 10 pessos, ultima pe care o aveam pentru excursie. Dispare un minut. Revine cu restul de la 5 pessos. Urmează o discuţie scurtă.

– Ţi-am dat o bancnotă de 10 pessos. Nu corespunde restul…

– Mi amor, spune ea, uzând intens de farmecul personal. Lucrez în turism de mulţi ani şi cunosc bine banii…

Nu mă îndoiam de asta. Mă pregătesc să-i spun, în şoaptă, ghidei că asemenea gesturi nu aduc niciun serviciu Cubei. Cu atât mai puţin revoluţiei. Renunţ. În fond, ce legătură poate să aibă peisajul şi turismul Cubei cu revoluţia?

La intrarea în Havana, autocarul ajunge pe Şoseaua Revoluţiei. Urmează Bulevardul Prezidenţial, cu impunătorul Hotel Prezidenţial, Piaţa Revoluţiei şi Hotelul Havana liberă.

O zi de turism aproape perfectă.

Secretul trabucului

Singurul brand cubanez care sparge orice barieră politică sau militară este vestitul trabuc de Havana, în toate variantele sale sofisticate. Serviciile diplomatice şi marile cancelarii ale lumii, preşedinţi de state, vedete de la Hollywood sau oameni de rând trăiesc, cel puţin o dată în viaţă, senzaţia masculinităţii – fie ea și iluzorie – pe care trabucul cubanez o creează. Despre dependenţa de trabucul pe care Fidel Castro îl fuma nonşalant, în zilele sale de glorie, vom vorbi altă dată.

Fabrica de tutun din centrul Havanei şi-a deschis porţile în 1849, când americanii, la fel ca şi Columb, la 1492, au început să simtă cu adevărat aroma celui mai bun tutun din lume. Primele secvenţe din tehnica fabricării trabucului (pe care, de altfel, le-am şi filmat) atrag atenţia vizitatorului prin manualitatea lucrului bine făcut. Unelte adiţionale – presa sau matriţa – sunt la fel de vechi ca şi fabrica.

– Segnor, tutunul nostru, numit Robusta Partagos, seria 4, este numărul 1 în lume. Încă nimeni nu a reuşit să ne fure secretul trabucului şi al climei în care se fabrică – îmi spune inginerul Pedro, care ne însoţeşte.

– Nici măcar americanii? îi replic eu.

– Ehe, segnor… Ei vor fi ultimii care vor afla secretele Cubei!

Atunci când ploile tropicale vin la timp şi sezonul uraganelor (octombrie – noiembrie) nu lasă urme, industria tutunului din Cuba – în totalitate controlată de armată – aduce, alături de turism şi exportul de orez sau zahăr, minimul de valută necesară unei ţări care se află de mulţi ani sub blocada economică a Statelor Unite ale Americii. Din fericire, alte ţări, ca Olanda, Canada sau Spania, beneficiază de clauze umanitare de comerţ, în Cuba.

Continuând „drumul tutunului”, aflăm că, în uscătoriile de pe lângă plantaţii, acesta poposeşte cam un an şi jumătate. Apoi, el se sortează după culoare, rezistenţa foii, aromă şi capacitatea de ardere.

Aşezată la masa de lucru, special amenajată pentru turişti, Segnora Cortez, într-o jovialitate simplă, îndelung antrenată, cu mişcări şi vorbe sigure, ne face senzaţionale dezvăluiri. Îşi sprijină dizertaţia pe demonstraţii practice:

Etapa 1. Prima foaie, „capote”, se înfăşoară rapid şi are rolul de schelet.

Etapa 2. Se înfăşoară peste ea a doua foaie, „secondo-dry”, care conţine aroma.

Etapa 3. Vine a treia foaie, „volado”, care asigură arderea.

Etapa 4. Urmează foaia numita „ligero”, pentru structura de rezistenţă.

– Nu vă grăbiţi cu întrebările, aveţi răbdare, ne spune doamna Cortez, cu un aer complice, parcă jucându-se cu emoţiile privitorilor. De câteva sute de ani folosim aceleaşi tehnici!

Etapa 5. Se fărâmiţează în mână câteva frunze de tutun pentru a acoperi spaţiile rămase libere.

Etapa 6. Toate trabucurile ajunse în acest stadiu se introduc într-o matriţă.

Etapa 7. La rândul ei, matriţa se introduce într-o presă manuală, cam 10-15 minute, pentru consolidarea formei.

Etapa 8. Se scoate matriţa din presă, după care se aplică fiecărui trabuc foaia finală – „capa” – care îi dă fiecăruia aspectul şi culoarea dorită.

Gazdele înmânează câte un trabuc finisat, gata de consum, vizitatorilor fascinaţi de dexteritatea doamnei Cortez. Cel mai ieftin trabuc cubanez, făcut manual, costă echivalentul a 10 dolari americani.

În fabrică, trabucurile se sortează, cu mare atenţie, după felul tutunului, calitate, culoare şi compoziţie, pentru a fi împachetate în frumoasele cutii cu marca Cohiba, Montecristo, Bolivar, Partagos, Rohaia, Romeo y Juliet. Ele vor duce spre lume adevăratul mesaj al cubanezului, obosit până la refuz şi epuizare de ideea unei revoluţii continue…

Trabucul, misteriosul „ambasador” cubanez, poposeşte, dincolo de frontierele Cubei, în buzunarul oricărui fumător dornic de o aromă veritabilă. El ajunge, conspirativ, chiar şi la Casa Albă, cu toate rigorile de etichetă impuse manierelor elegante...

---

VIZUALIZĂRI: 1937 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI