În Granada, alături de un român pe 1 Decembrie

TIPĂREȘTE

Nici nu știu cu ce să încep povestirea despre Granada, într-atât de amestecate îmi sunt gândurile, trăirile și amintirile despre acest oraș. Ba chiar, îndrăznesc să afirm, mai mult decât un oraș.

Reper major în turismul spaniol, localitatea a cărei denumire se traduce prin” rodie” iar fructul devenit simbol al ei îl întâlnești peste tot, atrage anual peste 3 milioane de vizitatori, de 10 ori mai mult decât numărul locuitorilor. Turismul susține orașul în care nu există nicio fabrică. Extrem de curios, raportat la populație.

Au existat week-end-uri antepandemice în care au fost înregistrați peste 100.000 de turiști. Enorm!

Datele nu sunt luate de pe niciun site autohton de profil ci ne-au fost furnizate de Daniel, conaționalul nostru ce practică acolo meseria de ghid.

Cu el intenționam să încep articolul, însă simțeam nevoia să îi fac o introducere. Întrucât va citi și el acest articol, țin să îi mulțumesc încă o dată pentru amabilitate, pentru că și-a rupt în două zile din timpul lui personal și l-a împărțit cu noi, pentru sumedenia de informații debitate continuu înspre noi – și, vă asigur, nu le-am asimilat pe toate! – și abia aștept să îl revăd când vine în țară cu turiștii spanioli pe Via Transilvanica.

Pe Daniel l-am văzut într-un reportaj dedicat reușitei sale de a parcurge în întregime, pe jos, drumul menționat mai sus. A treia persoană ce finalizează traseul complet. Prin intermediul emisiunii am aflat că este de profesie ghid în Granada, iar întâmplarea făcea ca noi peste 2 săptămâni să mergem într-acolo.

Cum actualmente internetul ajută enorm activitatea de” mic spionaj” , îi aflu datele de contact și de acolo începe legătura noastră.

I-am trimis întreg planul de vacanță pe care mi l-a catalogat” îndrăzneț” , ne-a mai oferit el completări sau înlocuiri de obiective turistice, am rezervat un tur gratuit printr-o agenție ce îi utiliza serviciile – pentru a ne fi chiar el ghid - și am rămas înțeleși să ne vedem când ajungem.

În inima regatului spaniol am ajuns pe 1 decembrie seara. Granada și-a căpătat acest apelativ datorită faptului că este cunoscut ca ultimul oraș musulman și primul spaniol din Peninsula Iberică, de aici pornind regii catolici – Isabela I a Castillei și Ferdinand al II-lea de Aragon - construcția regatului spaniol.

De la ora 19 aveam un tur nocturn planificat iar înainte de acesta convenisem să ne întâlnim cu Daniel chiar în Plaz de Bib-Rambla, locul de unde urma să plecăm cu cei de la Buendia Tours.

Deși rezervasem turul în limba engleză, la fața locului reprezentantul agenției ne înștiințează că limba vorbită va fi doar spaniola. Cum debitul verbal al ibericilor este arhicunoscut iar noi nu stăpânim termenii lingvistici în afară de un” te quiero mucho!” sau cu ce am mai rămas din frazele lui Berlin folosite în” Fabrica de bani” , ne întristăm amarnic că nu avem ocazia să descoperim la lumina lămpilor stradale secretele orașului.

Dar e Ziua Națională a României, iar un român plecat de 13 ani din țara lui se oferă pe loc să ne alunge tristețea și propune să parcurgem împreună un traseu care va cuprinde zonele de interes și chiar mai mult din ceea ce aveam programat.

Cheful de aventură revine și pornim la drum, cu opriri dese pentru a fi părtași la bucuria aprinderii luminițelor de Crăciun și aici. Chiar glumeam în acest sens și ne asemuiam, pe mine și Adriana, ca fiind magii care transmit vestea cea mare din oraș în oraș, în itinerariul nostru, după ce cu o seară înainte asistasem și în Malaga la respectiva ceremonie. Și fără a știi că peste două seri, în Cordoba, ne va fi rezervată aceeași onoare...

Dăm ocol impozantei catedrale în a cărei capelă sunt înmormântați regii catolici și în care reușim să intrăm gratuit la ora 19.40, în timpul unei slujbe. Catedrala e construită peste vechea moschee din care s-a păstrat un singur element, respectiv fântâna. și urmează la o scară mai mică planurile Basilicii Sf. Petru.

În lateralul așezământului de cult la care s-a lucrat mai mult de 180 de ani și care, din punct de vedere tehnic, nu a fost nici acum finalizat conform proiectului inițial, peste drum de Capela Regală, se află Madrasah, prima universitate din Granada, cea fondată de Yusuf I. Localnicii consideră că aici regăsești părintele Facebook-ului, pe unul din pereții catedralei absolvenții cu titlu universitar trecându-și cu mândrie numele, iar în timp acel perete a devenit o oglindă în care regăseai numele medicilor, matematicienilor și vorbitorilor de limbi străine, singurele trei materii studiate.

Ulterior, în clădire a funcționat prima primărie a orașului iar acum aceasta aparține Universității din Granada.

Trecem prin Alcaiceria, vechea piață arabă ce încă își păstrează aura islamică, plină de produse tradiționale, și ajungem la Corral de Carbon, un caravanserai construit acum aproape o mie de ani, folosit de către cei care treceau transportând zahăr și mătase sau doreau să rămână peste noapte pentru a-și vinde aceste produse. De altfel, aveam să aflăm nu doar că se dormea aici, ba chiar era locul în care se stabileau prețurile pentru mărfurile transportate, de unde și destinația clădirii de bursă primitivă.

În curtea caravanseraiului, construit în prima perioadă a dinastiei nasride și al cărei pavaj original încă se păstrează, fuseseră săpate 2 fântâni, astfel încât, în caz de asediu și de otrăvire a uneia dintre ele, populația orașului să aibă sursă de apă în continuare.

În epoca creștină așezământul a primit o altă destinație, cea de depozit pentru grâu și cărbune, de aici și denumirea de” carbon” păstrată și în zilele noastre. În acest sens au fost îndepărtate geamurile existente la camere, pentru a preveni furturile de produse.

La 150 metri de aici dai în Plaza Isabel la Catolica, inima orașului, acolo unde se află, în mijlocul unei fântâni arteziene, statuia ce-l înfățișează pe Cristofor Columb (Cristobal Colon pentru vorbitorii de spaniolă) în genunchi în fața reginei Isabel pentru a-i solicita sprijin financiar în vederea călătoriei și primind permisiunea de a călători spre India. Iar el avea să descopere America...

Din fața lor pornește Gran Via, artera principală a orașului, străjuită de ginkgo biloba pe ambele părți, copaci aduși din Japonia și plantați în anul 2011. Toți sunt arbori masculi, aceștia fiind doar buni pentru decor întrucât cei feminini degajă un miros urât.

Gran Via s-a dorit a fi un bulevard deosebit, ceva măreț gândit de arhitectul care l-a proiectat.

Primele două clădiri cum pornești de la Plaza Isabel la Catolica aparțin unor importanți oameni de afaceri locali. Cea din stânga se află în proprietatea celui mai bogat om din Granada, ajuns la această avere după ce a câștigat procese cu statul spaniol, nevoit să îi achite despăgubiri de zeci de milioane de pesetas, iar în folclorul local se spune că fiecare locuitor al Granadei a contribuit cu 20 de euro timp de ani de zile la averea acestuia.

Cea din dreapta a fost ridicată ca replică a Cafe Ritz din Paris de către o persoană avută căreia i-a plăcut foarte mult celebra cafenea. Și-a trimis arhitecții în Franța pentru a-i lua dimensiunile iar la întoarcerea în Andaluzia s-a constatat că terenul avut la dispoziție este mai redus decât cel necesar desfășurării construcției. Replica bogatului a fost” încadrați-o aici” , ceea ce arhitecții au și făcut, iar localnicii sunt mândri că, după ce cafeneaua din Paris a ars într-un incendiu, replica din Granada dăinuiește întru amintirea ei. Actualmente, clădirea este sediu de bancă.

Ne continuăm plimbarea pe Calle Reyes Catolicos, minunat luminată, trecem de Plaza Nueva, cea mai veche piață din oraș, cea în care se țineau luptele cu tauri, și ajungem în Plaza de Santa Ana unde admirăm Palacio de la Real Chanchilleria, fosta Cancelarie regală din Granada, în prezent sediu al Curții Superioare de Justiție din Andaluzia, considerat a fi cel mai longeviv tribunal din Europa, cu activitate neîntreruptă din anul 1536. Aici se judecă doar cazurile extrem de importante din regiune, cele cu” pești mari” , la care participă și televiziunile. Ziua următoare aveam să vedem o transmisie de la fața locului, semn că vreun mahăr se afla în boxe.

În imediata apropiere se află Biserica Santa Ana în care se oficiează căsătorii și se spune că trebuie să o programezi cu doi ani înainte pentru a fi sigur că prinzi loc.

Ghidați de Daniel ajungem pe Cobertizo de Santa Ines, cea mai veche stradă locuită din oraș, de acum mai mult de 800 de ani. Este, de fapt, aidoma unui gang îngust, cu ghivece de flori între clădiri, a cărei caracteristică principală este aceea că atenuează foarte bine zgomotul din jur. Și vă garantez că așa e, după ce am probat personal.

Tot urcând pe străduțele înguste, dăm de ceainăria” El banuelo teteria” (el banuelo = baia cea mică sau băița în traducere), veche de peste 1000 de ani și de pe a cărei terasă se vede superb Alhambra cea luminată. Bem și noi un ceai aici iar chelnerul ne asigură că patiseriile din galantare (baclava, sarailii și cataiful) au gustul celor din Istanbul. Am renunțat să verificăm întrucât era trecut de ora 21.

În imediata apropiere se restaurează cel mai vechi spital din Granada, El Maristan, cel în care medicul curant de acum sute de ani a fost prima persoană din lume care și-a dat seama că musai să existe un virus ce transmite boala de la bolnav la omul sănătos și a pus să fie arse toate hainele purtate de bolnav. El Maristan înseamnă spital în cuvintele islamice.

Odată ajunși în Placeta de Comino, o mică și idilică piață, avem o a doua vedere nocturnă minunată spre Alhambra. Aveam să aflăm că aici, vara, pe zidurile de piatră și sub coroana copacilor, romanticii cântă la chitară și recită versuri ce dragoste, creând o atmosferă boemă atât de plăcută.

Străbatem la pas cartierul Albaicin, unde se circulă doar pe jos. Aici nu vine Glovo și nici ambulanța, bolnavii se cară în spate sau pe tărgi pânâ la limita drumurilor auto. În prezent, zona este locuită de foarte mulți studenți.

În această parte a Granadei s-au așezat locuitorii din Baesta, o localitate aflată la 120 kilometri, refugiați în urma atacuri asupra pământurilor lor.

Urcăm și ne pomenim la Mirador San Nicolas, locul în care se crede că ar fi existat un castel vechi, din perioada emirală, lucru care îl acreditează ca fiind cea mai veche așezare islamică a Granadei.

Locul este de poveste dacă ne referim la imaginea deschisă spre Alhambra și cartierul Albaicin și reprezintă cel mai cunoscut” mirador” din oraș.

Coborâm spre centrul orașului și trecem pe la poarta Mânăstirii Santa Isabel la Real, acolo unde trăiesc măiculițe ce nu ies niciodată din așezământ și nu au contact deloc cu lumea exterioară. Probabil că nici nu știu care val Covid a trecut sau care urmează...

Ne luăm rămas bun de la Granada în Plaza Virgen del Carmen, pe un fond cromatic predominant albastru al beculețelor de sezon

Așa ne-am petrecut seara Zilei Naționale. Am colindat alături de un român unul dintre cele mai interesante orașe spaniole și, de ce nu, europene.

Am aflat detalii despre viața compatrioților noștri pe meleaguri străine și ne-am dat seama că nu toți românii au devenit reci, închistați sau egoiști, așa cum le-a mers vestea celor ce trăiesc în străinătate.

Ne bucurăm întotdeauna când reușim în drumețiile noastre să legăm relații sau prietenii cu oamenii locului, iar de data aceasta am avut parte de o surpriză foarte plăcută. A cărei continuare o veți afla curând...

---

VIZUALIZĂRI: 2318 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI