A patra zi în Gran Canaria - Las Palmas de Gran Canaria și Plaja Las Canteras

TIPĂREȘTE

Cea de-a patra zi în Gran Canaria decidem s-o dedicăm capitalei, Las Palmas de Gran Canaria. Orașul se găsește în partea nord-estică a insulei, pe un moț de pământ de formă triunghiulară, legat printr-un istm de o insuliță rotundă, pe care chiar așa o cheamă, La Isleta; chestia asta te lasă un pic nelămurit – dacă-i legată printr-un istm, înseamnă că nu-i insulă, ci peninsulă... În fine...

Uitându-ne pe hartă constatăm că orașul ocupă o suprafață apreciabilă, întreg moțul triunghiular și o bună parte din Isleta. Desigur, n-avem de gând să batem toate cartierele, doar centrul vechi (zis și La Vegueta), unde se concentrează majoritatea obiectivelor turistice și poate, dacă vremea ține cu noi, să ne încheiem ziua pe celebra Playa de Las Canteras. Cam ăsta-i planul, să vedem ce-o să iasă. A, ar mai fi o zonă de interes (dar nu pentru noi), cea a portului, unde se află Poema del Mar (unul dintre cele mai faine acvarii din lume, din câte am înțeles), un muzeu al științelor și, în sudul insuliței, Castillo de la Luz – ziduri străvechi ce găzduiesc în prezent lucrări de artă modernă.

Orice drum începe cu primul pas și primul pas este să pin-uim pe harta virtuală locația unei parcări cât mai aproape de zona pe care o vizăm; „descoperim” așadar Aparcamientos Vegueta. Din Playa del Ingles, „casa” noastră temporară, ne lansăm pe autostrada GC-1, pe care deja am început s-o cunoaștem binișor, străbatem un ținut arid și vântos (propice numeroaselor „păduri” de eoliene plantate pe țărmul oceanului), lăsăm pe dreapta aeroportul, urmează în curând uriașul parc comercial și ceva zonă industrială. Dintr-o dată ne trezim înconjurați de zgârie-nori, autostrada se topește pe negândite într-un bulevard cu câte 3-4 benzi pe sens, delimitat de șiruri de palmieri. La momentul potrivit, urmăm indicațiile aplicației GPS și-o cotim la stânga, spre oraș.

Ca să intrăm în parcare, trebuie să stăm un pic la coadă, să așteptăm să se mai elibereze din locuri; inițial, chestia asta ne cam umbrește elanul, dar ne redresăm rapid, căci merge repede, se pare că majoritatea celor ce uzitează această parcare îs localnici veniți cu diverse treburi scurtuțe, nu turiști ca noi, chitiți să petreacă juma’ de zi în zonă. Desigur, parcarea e cu plată; voi atașa la final o foto, să vă faceți o idee despre prețuri.

A străbate orașul vechi Las Palmas se dovedește a fi o treabă pe cât de facilă, pe atât de fermecătoare și reconfortantă! Pur și simplu trebuie să-ți permiți să te lași purtat de inspirație pe străduțele semi-pietonale, frumos pietruite, mărginite de clădiri impunătoare (aceeași combinație de piatră și zidărie văruită în alb sau în dulci pasteluri), decorate cu superbe balcoane canareze din lemn sculptat. Ici-colo îți va lua ochii câte o pată de culoare: o jardinieră cu plante verzi sau cu flori, o tufă de bougainvillea, un oblon pictat în aprinse nuanțe contrastante! O recomandare: dacă nu-ți permiți să aloci frumoasei capitale grand-canareze decât o oră-două, petrece-le plimbându-te pe străzi fără nicio țintă, admirând fluida arhitectură colonială, florile, oamenii...

Din fericire, noi avem destul timp la dispoziție, așa că putem vizita câte ceva, mai cu simț de răspundere. Prima care ne iese în cale este Casa de Colon – probabil cel mai reprezentativ muzeu pentru Las Palmas, căci l-am găsit menționat prin absolut toate materialele de documentare. Este – zice-se – fostul palat guvernamental, ce l-a găzduit în repetate rânduri pe însuși celebrul explorator Cristofor Columb, în incursiunile sale spre/dinspre Lumea Nouă. Chiar dacă nu vă propuneți să vizitați muzeul, e musai să dați un ocol superbei clădiri coloniale, să-i admirați balcoanele canareze, ancadramentele ferestrelor și mai ales pe acelea – extrem de bogate, deosebite! – ce decorează intrările în clădire! Dintre acestea, se remarcă, desigur, cea principală, dinspre Plaza del Pilar Nuevo, executată din piatră verzuie modelată în forme ingenioase, de ghirlande vegetale și ființe mitologice.

Totuși, intrarea în muzeu se face prin latura opusă, prilej ce ne permite să ocolim clădirea și să admirăm și alte elemente de decor. În mod neașteptat (având în vedere extrasezonul), întâlnim un pic de codiță, dar nu așteptăm mai mult de 5-10 minute, numai bine cât să ne pregătim documentele. O angajată menține ordinea, nu permite prezentarea la casa de bilete decât în formație restrânsă, pe familii, iar aici ni se solicită certificatul verde, precum și câte un document de identificare. Și bănuți, desigur! ???? În cazul nostru, preț întreg, 4 euro de căciulă; voi atașa la final o fotografie cu alte date utile în acest sens. Sau, și mai bine, pentru informații complete, puteți consulta site-ul www.casadecolon.com.

Casa nu este cea originală, desigur, ci a fost reasamblată pe la jumătatea sec. 20, în spiritul primilor ani de după cucerirea spaniolă. Nici măcar detalii arhitectonice nu se cunosc, nu s-au păstrat documente în acest sens, doar locația geografică se pare că-i corectă. Pot spune că reconstituirea le-a reușit cu brio, căci, vizitând-o, senzația de autenticitate și patina timpului transpiră la fiecare pas. Ca structură, clădirea are formă pătrată, închizând în centru un mic patio – o mică grădină exotică (deliciul maxim îl vor face însă cei doi papagali ara multicolori!); are 2 niveluri, cel superior fiind dublat pe dinăuntru de o frumoasă logie sprijinită pe stâlpi subțiri de lemn.

Cât despre colecție, n-am de gând să divulg prea multe, vă las s-o descoperiți singuri! ???? În tot cazul, foarte, foarte interesantă și completă, cuprinde mai multe secțiuni: călătoriile lui Columb, instrumente de navigație și hărți vechi, legături Canare – America, elemente istorice despre insula Gran Canaria și capitala sa, Las Palmas. O zonă de la etaj adăpostește o colecție de picturi din sec. 16-20, iar pivnița – una dedicată Americii precolumbiene. Ca orice muzeu care se respectă, are toalete și magazin cu suveniruri.

... Doar câțiva pași mai facem și nimerim pe una din laturile impozantei catedrale a orașului, fix cea prin care se intră în scop de vizitare. Pe numele ei complet Catedral Metropolitana de Santa Ana de Canaries, aceasta se vizitează doar la pachet cu fostul Palat Episcopal, în prezent muzeu de artă sacră. N-am venit chitiți în acest sens, dar, dacă tot suntem în locul potrivit, la momentul potrivit – de ce nu?! Așa că decartăm câte 3 euro de căciulă, nu înainte de a prezenta la ghișeu documentele care ne atestă riscul epidemiologic scăzut.

Pătrundem într-o superbă curte interioară încadrată de cele două clădiri, biserica și palatul. Doar că, spre deosebire de micuța grădină de la Casa de Colon, aici întâlnim mușcate și trandafiri înfloriți și tot felul de arbuști și arbori, inclusiv unul încărcat cu fructe de papaya (cred că e prima dată când văd așa ceva).

Vizităm întâi biserica și ne uimește interiorul său fluid, elegant, sprijinit pe coloane de piatră ce se desfac în adevărate evantaie spre bolta asemănătoare unui fagure de miere. Citesc ulterior că mărețul edificiu a avut 2 perioade disticte de construcție: prima, între 1497 (din ordinul Monahilor Catolici, Isabela I de Castilla și Fernando al II-lea de Aragon) și 1570 (când lucrările au fost sistate din lipsă de bani) și a doua, din 1781 până recent, în anii 1980. De unde și amestecul de stiluri arhitectonice, la interior predominând goticul târziu, iar la exterior (și vom admira în curând frumoasa fațadă principală!) neoclasicul. Până în sec. 19, când a început construcția catedralei San Cristobal de La Laguna (Tenerife), Santa Ana a fost singura catedrală ce a deservit Insulele Canare.

Ne mutăm în fostul palat episcopal, urmând circuitul de vizitare, întâi sălile de la parter, apoi urcăm la etaj. Ne delectăm privirile cu o bogată colecție de crucifixuri, statui, picturi, gravuri, straie și obiecte liturgice, mobiler de epocă. Și aici întâlnim informații (inclusiv machete frumos realizate) despre istoria insulei și a orașului, dar punctul culminant îl reprezintă, cu siguranță, superbul mozaic ce acoperă podeaua Sălii Capitoliului, realizat în 1784 într-o fabrică de porțelan din Valencia.

Ne continuăm plimbarea, în mod logic, spre Plaza de Santa Ana, o esplanadă cu dimensiuni impresionante, având pe laturi băncuțe, pe care te poți odihni, la umbră de palmieri. De-o parte și de alta, se găsește câte un șir de clădiri pastelate, care de care mai frumos decorată în același stil neoclasic, cu briz-brizuri pe la balcoane și statuete stilizate pe post de coloane încastrate în zid. În capătul opus catedralei, ceva mai sobră, se înalță Casa Consistoriales de Las Palmas de Gran Canaria (primăria). Într-o margine a acesteia, cu intrare direct din afară, dibuim centrul de informații turistice; tati intră doar-doar o mai afla ceva ce ne-a scăpat, în timp ce eu dau o tură pe lângă zidurile cenușii, ocazie cu care descopăr o plăcuță atașată pe clădire în 2014, cu prilejul celei de-a 425-a aniversări a celei care a fost cândva (1589-1594) Căpitănia Generală a Insulelor Canare.

... Hmm... Prada lui Tati n-a prea fost pe măsura speranțelor, doar câteva pliante neinteresante și recomandarea de a vizita Muzeul Insulelor Canare, aflat nu departe și apoi de a ne îndrepta spre Triana, cartierul comercial, bogat și el – după spusele doamnei de la oficiul turistic – în clădiri vechi, frumos reabilitate. De muzeu nu prea mai avem chef, așa că-i zicem pas și urmăm cea de-a doua recomandare.

Calle Triana este o stradă pietonală lungă de vreo 5-600 m, ce se întinde între Plaza de las Ranas (sud) și Parque San Telmo (nord), flancată de superbe construcții ale căror fațade albe sau colorate combină într-un mod fermecător, unic, elemente arhitectonice neoclasice, art nouveau și art deco și – desigur – canareze. Multe din aceste clădiri dețin la parter magazine de haine/pantofi/bijuterii (branduri europene, dar și locale) sau baruri și cafenele ce-și etalează mesele din loc în loc pe mijlocul spațiului pietonal. Ocazie cu care ne amintim că s-a făcut vremea de cafeluță... Cafeluța se dovedește a fi gustoasă și revigorantă; în plus, e plăcut să te oprești din când în când și să devii doar spectator...

Ne prelingem încet pe pietonală, tot cu ochii pe sus, pe la detalii arhitectonice pe care nu mai prididim să le pozăm. La capăt, traversăm și dăm o raită și prin parc, admirăm bisericuța, frumosul foișor și mai ales micuța cafenea-bijuterie art nouveau din colț! Ne uităm pe hartă, dacă ne-am continua plimbarea, ne-am îndepărta de zona turistică centrală, așa că decidem să ne întoarcem; din acest moment, obiectivul de etapă fiind găsirea unui loc decent unde să mâncăm de prânz. La terasele de pe pietonală am remarcat deja mai devreme, în trecere, oferta cam subțire; pe de altă parte, am mai observat și câteva promițătoare străduțe laterale.

Și într-adevăr, ne lipim. Locul nu-i cine știe ce fiță, dar e curățel, servirea ireproșabilă și mâncarea bună și la un preț corect (dezbatem altădată). Tati rămâne să achite nota, pe mine mă zgândăre amintirea unor descuentos pe care le-am înregistrat, în trecere, la Cortefiel (merci, @Aurici! ; de la tine m-am nărăvit ????). Și da, am noroc, mă aleg cu niște lucrușoare...

Gata, am făcut destui purici prin zona asta, e timpul să mai vedem și altceva. Următorul popas pe ordinea de zi – ați ghicit – un mirador! Știți că mă înnebunesc după înălțimi și mai ales după priveliști „de sus” , așa că, observând configurația terenului, am căutat în avans pe hartă; trebuie să fie măcar un astfel de loc de unde să poți avea întreaga Las Palmas la picioare! Și l-am găsit: Mirador Cuatro Canones (4 tunuri, cum ar veni).

Nu vă speriați, nu-i departe, cam 10-15 minute facem, cu mașina, până acolo. Plonjăm într-un cartier liniștit, cu blocuri scunde înconjurate de mici grădini înverzite și un imens „balcon” semicircular, pe care chiar sunt înșirate, la distanță egală, 4 tunuri de bronz. Plus câteva băncuțe pe care te poți odihni, la umbră rară de palmieri pitici și mai ales poți admira superba panoramă ce te înconjoară! Mda, am zis io!... Marea de clădiri albe care coboară în trepte până la ocean, chiar și turlele catedralei se disting undeva, departe, în dreapta; portul tot departe, dar în stânga, cel turistic în prim plan, cel industrial se ghicește mai mult după siluetele macaralelor; iar cele 2 cocoașe cenușii trebuie să aparțină Insuliței... Foarte frumos, amețitor de-a dreptul! Singurul lucru care ne umbrește bucuria e vântul ăsta nesuferit...

Gata, am terminat cu „munca” pe ziua de azi; în sfârșit, momentul mult așteptat: vamos a la playa, o-o-oo! ????... Playa de Las Canteras este cea mai mare plajă a capitalei (mai sunt vreo 2, mai mici, prin zonă) și, în mod cert, una dintre cele mai celebre de pe insulă. Se întinde pe vreo 2 km, pe țărmul nordic al țuguiului triunghiular, fix până unde începe La Isleta, e lătuță și nisipoasă, dar și destul de vântoasă, mai ales în capătul său vestic (paradisul surferilor!). Pe toată lungimea, Playa de Las Canteras este dublată de o frumoasă faleză de promenadă presărată cu restaurante, baruri și cafenele, și dincolo de ea de câteva rânduri de clădiri, multe adăpostind spații de cazare; o adevărată stațiune turistică!

Nimerim mai întâi aproape de capătul vestic, doar că nu prea găsim loc de parcare. De data asta se pare că nu mi-am mai făcut bine temele, am zis să ne lăsăm în grija indicatoarelor, dar uite că nu-i suficient... Caut la repezeală o parcare publică și găsesc Parking Luis Morote, dincolo de jumătatea estică, o parcare încăpătoare, pe 4-5 niveluri, unde găsim cu ușurință loc. În 2 minute suntem pe faleză.

Soarele aurește totul deosebit de frumos, ar și încălzi, săracu’, dacă l-ar lăsa vântul ăsta urâcios care se întețește din ce în ce mai tare... Treaba cu relaxarea pe nisip cam pică (deși, dacă ne străduim puțin, am putea găsi locuri ceva mai adăpostite). Dar nu-i bai, ne fură oricum atmosfera – forfota de pretutindeni, terasele pline, oamenii plutind pe lângă noi în sus și-n jos, dornici de o gură de aer proaspăt... Ne plimbăm și noi agale, ne mai oprim din loc în loc pe lângă panourile explicative... Așa aflăm, de exemplu, despre uriașul recif aflat în larg, nu departe și despre felul cum acesta a fost exploatat în trecut, fix precum o carieră de piatră, de unde și denumirea plajei: Las Canteras = Carierele.

Ne delectăm și cu o cupă de înghețată artizanală și chiar ne odihnim un pic pe o băncuță, profitând de o mică pauză în care vântul pare să fi ațipit. Ajungem până aproape de plaja surferilor, pe care-i urmărim minute bune de înălțime, apoi decidem să ne întoarcem. Brr... Ar fi mers o foiță în plus pe umeri... Ne încălzim mintenaș în mașină.

N-a mai rămas mult din ziua de azi, dar nu ne îndurăm să nu profităm de ultimele minute de lumină, în care mai putem vedea câte ceva. Ne îndreptăm spre La Isleta, mai precis urcăm pe țărmul ei nord-vestic, până într-un mic cartier ce se cheamă – yes! – Mirador Norte de Las Coloradas. Locul nu ne dezamăgește defel – suntem pe culmea unei coline (una din cele 2 cocoașe de mai devreme?!) cu vedere splendidă la țărmul anfractuos de sub noi și... la apusul de soare! Dacă ne-a lăsa norii să vedem apusul, ce să zic?! Din păcate, nu suntem prea norocoși în direcția asta, fix acum s-au găsit și norii ăștia să se dea mari și oarecum cenușii pe cerul din ce în ce mai decolorat... Soarele luptă cu ultimele raze, dar până la urmă trebuie să se declare învins. În urma lui rămân însă niște pete gălbui și discret roșiatice, tot e mai mult ca nimic...

Gata, atât a fost, a venit vremea să ne adunăm de pe drumuri! Străbatem labirintul de străduțe al Isletei, care ne scoate fix în GC-1 (da, da, autostrada începe la mică distanță de port; țară cum trebuie, v-am mai zis!). În puțin peste jumătate de oră suntem acasă, pe terasa noastră pașnică, relaxându-ne la o berulă și... făcându-ne planuri pentru ziua următoare (hi-hi) !

---

VIZUALIZĂRI: 1954 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI