GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In loc de Introduction
Anul asta nu aveam planuita alta vacanta. Ma gandeam ca in toamna poate am sa trag o fuga pana-n Israel cu un vas de croaziera, cu un tur, pentru cateva zile, dar nu era nimic sigur. Sunt nave care pleaca din Limasol si ma uitasem pe fuga la ofertele lor.
Pe 7,8, 9 Noiembrie pica un Bayram la turci si aveam liber de la munca trei zile si am zis ca trebuie sa plec undeva. Cu cateva zile inainte vorbisem si cu NickRo si-mi spusese despre vacanta care o planuieste la Barcelona. Nici nu m-am gandit ca o sa ma intereseze si pe mine subiectul destul de curand.
Cand m-am trezit sa caut mai multe despre croazierele inspre Israel din partea greaca, am aflat ca sunt doar in perioada de vara. Ultimele plecari erau candva prin Octombrie. A picat Israelul. Mai eu de plecat, tot plec, doar nu am sa stau pe acasa atatea zile :) Ma uit ce zboruri ieftine gasesc din Larnaca si unde-oi gasi mai ieftin si mi-o conveni acolo ma duc. Am cautat la mai multe companii low cost, dar majoritatea au zboruri doar in perioada de sezon. Pana la urma gasesc Ryanair cu zboruri inspre: Barcelona (Girona); Bologna; Brussels (Charleroi) si Düsseldorf (Weeze). Tai de pe lista Italia si Germania, deoarece am mai fost in aceste tari si zic, ca trebuie sa vizitez una noua. Brussels, nu mi-a iesit la zile – zborurile lor saptamanale nu-mi veneau mie bine. A ramas Barcelona, pretul era ok. Sun nevastuica, zic...
“... -cumpar bilete la Barcelona, da-mi OK-ul, repede, repede, sa nu se scumpeasca. ” Fara OK-ul bossului nu pot face nici o miscare.
” -Pai ca sa vedem, sa ne socotim”, nu stiu ce.
“-Lasa versurile, cumpar trei bilete, o luam si pe asta mica! ” incerc cu disperare sa-mi arat suprematia de lider in cuibul conjugal.
Ce mai tranca, branca, nu mai intru-n detalii, ca mi se duce toata spoiala de tiran daca zic tot adevarul, primesc OK-ul.
Cumpar trei bilete de parca ar fi fost promotie de zahar si ulei. Pana am ajuns la casa, s-au mai scumpit ele, dar tot am iesit ieftin. Plecarea pe 3 Noiembrie, intoarcerea pe 10, trei persoane, dus intors: 394.90 Euro, fara bagaj la cala. Ai voie cu un bagaj de 10 kg la tine. Imi zic ca ne ajung 30 de kg. Mai apoi, la insistentele sotiei, am cumparat si un bagaj la cala – 15kg – 40 de euro (dus intors). 20 de kg era 60 de euro.
Este prima data cand o luam si pe fiica-mea cu noi in vacanta. In Martie implineste 6 ani. Am insistat sa o luam cu noi, deoarece cred ca e destul de mare sa-si aduca aminte cate ceva si e la varsta din care raman uneori, cele mai frumoase amintiri. Stres si griji...
Sa nu se raceasca, daca se raceste nu o luam... Sa nu ne duci mult, sa nu oboseasca... sa iei pat separat, sa iei breakfast, sa nu iei breakfast, sa o duci la shopping, sa o duci la zoo, la acvarium, mai bine la shopiing sa-i iau niste cizmulite... etc. Mi-au facut capul patrat. Dar sunt si unele castiguri: -Nu esti cuminte? ... Nu te luam la Barcelona.
S-a facut cam lunga introducerea asta. Sa revin la subiect: la Barcelona cu Girona in paranteza.
Incep sa ma documentez despre Barcelona si Girona, ca sa aflu ca aeroportul la care merg avioanele Ryanair, nu e de fapt in Barcelona ci e in Girona – un orasel la vreo 100 de km nord fata de Barcelona. E un aeroport micut, care a avut mult de castigat de pe urma zborurilor Ryanair. De la aeroport se poate lua autobuzul pana-n Barcelona si se face aproximativ o ora. Noi ajungeam destul de tarziu, in aeroport, pe la 23:30. M-am gandit ca daca tot aterizam la Girona, sa-i aloc acestui oras o zi si sa plec Sambata dimineata in Barcelona. Ajungeam Joi seara, Vineri intreaga zi era a Gironei, iar Sambata dimineata plecam la Barcelona.
Fiecare avion Ryanair este asteptat de un autobuz care pleaca direct spre Barcelona, la Estacio del Nord, iar autobuzele inspre Girona sunt la ora fixa. Firma care asigura transportul atat inspre Barcelona cat si inspre Girona se numeste Sagales (sagales.com), desi pe autobuze scrie Barcelona Bus. Pe pagina lor se gasesc orele la care pleaca in diferite directii. Mi-am scos orele care ma interesau pe mine si apoi am ales un hotel pe langa statia de autobuze din Girona. Statia de autobuze din Girona este in fata garii. Se pot lua si trenuri inspre Barcelona.
Autobuzele inspre Girona pleaca din aeroport din ora-n in ora la si jumate, iar din Girona inspre aeroport sunt la ora fixa din ora-n ora.
Cum se iese din aeroport se face dreapta si se ajunge la statie de autobuze. Este o ghereta de unde se pot cumpara bilete, sau se pot cumpara de la sofer. O calatorie costa 2.50 Euro. Am sa vorbesc despre hotelul la care am stat si despre un restaurant la care am mancat intr-un review separat. Acum ma voi concentra pe orasul Girona – luand in calcul ca este recomandat ca un day trip din Barcelona (pe langa Montserrat) si faptul ca ati putea trece pe aici in caz ca sunteti cazati pe Costa Brava.
Vineri - 4 Noiembrie 2011
Cateva informatii seci:
“Girona este un oras situat in nord-vestul comunitatii autonome Catalonia, Spania la confluenta raurilor Ter si Onyar este capitala provinciei spaniole cu acelasi nume si a comarcei catalone Gironès. Populatia era de cca. 89.890 locuitori in anul 2006. Primii locuitori au fost iberici, apoi au venit romanii, care au construit o fortificatie pe care au numit-o Gerunda. Dupa ce a cazut in mainile mai multor civilizatii, orasul Girona a revenit Imperiului Roman.
In secolul al XII-lea comunitatea evreiasca inflorea in Girona, aici construindu-se o mare scoala de Kabbala. In anul 1492 insa, Regii Catolici au alungat evreii din Spania. In anul 1809 orasul a fost cucerit de catre Napoleon. Astazi, Girona se bucura de un bogat patrimoniu istoric si cultural. In luna august, orasul devine foarte linistit in zilele de sambata si duminica, deoarece cei mai multi locuitori se indreapta spre zonele de coasta. ” (Sursa: radiospania.com/galerie-f ... atalonia/girona)
Eu imi printasem o harta de acasa si mai citisem cate ceva despre Girona prin cateva ghiduri turistice. Harta o printasem de pe siteul Girona Turisme (girona.cat/turisme/index.php) al primariei. O gasiti in format Pdf, la acea pagina. Dau si linkul dar s-ar putea sa se schimbe in viitor (girona.cat/turisme/docs/D ... EGABLE-2011.pdf). Pe langa harta, mai gasiti si cateva cuvinte despre principalele atractii ale orasului. Este foarte usor de urmat un traseu de la gara inspre oras. O data veniti langa rau, e destul de usor. Orasul este micut si foarte usor de parcurs – iar obiectivele sunt foarte aproape. Partea veche e pe partea de Est a raului Onyar. Eu am stat la Pensio Margarit care e foarte aproape de Onyar si am folosit raul ca reper. De la Pensio Magarit se ajunge in 5-7 minute la gara (si autogara).
A plouat si-n seara cand am venit, iar Vineri a plouat destul de tare toata ziua. Imi facusem rezervare la pentru ora 13:00 la restaurantul El Celler de Can Roca (care merita un review separat), iar in afara de asta, nu-mi propusesem sa vad ceva anume. Stiam cate putin despre fiecare dintre punctele de atractie ale Gironei. In ciuda ploii am reusit sa vad destul de multe si cred ca e o destinatie care trebuie luata-n seama pentru o calatorie de o zi in afara Barcelonei.
Am pornit de dimineata si am zis sa mergem inspre Catedrala si sa mai vedem cate una alta pe traseu. Paralel cu raul Onyar e strada “Rambla de Libertat” care e o miniversiune a Ramblei din Barcelona cu magazine si restaurante. Majoritatea magazinelor erau inchise deoarece era inca dimineata, dar lucrul bun a fost ca am gasit un fel de pasaje unde ne-am mai adapostit de ploaie.
M-am uitat si dupa trenuletul turistic pe Pond de Pedra, dar nu l-am zarit. De pe harta Gironei, mi s-au parut foarte utile si iconurile cu “ochiul”, care arata locatiile din care sunt privelisti si e bun de poze.
Am luat turnul catedralei drept reper si ne-am indreptat intr-acolo. Nu am ales vreun drum anume, ci pe cele care ni se pareau noua ca ne pot adaposti de ploaie. Majoritatea strazilor sunt doar pietonale, dar ma asteptam sa fie mult mai complicate.
Am mers pe drumurile paralele cu raul, pe Rambla de Libertat si Ballesterries si am urcat inspre Esglesia de St. Feliu. Catedrala si St. Feliu sunt cele doua mari biserici ale Gironei care le puteti vedea din orice punct. Orasul e asezat pe un deal, iar catedrala e in varful lui, tronand deasupra tuturor celorlate cladiri.
Esglesia de St. Feliu era inchisa, deschideau la 10:00, asa ca am pornit inspre Catedrala. Despre Esglesia de St. Feliu, trebuie sa spun ca in prima istanta nu mi-am dat seama ca ne aflam la etaj si ca de fapt intrarea principala in biserica e in piata de dedesubt. Aveam sa raman uimit mai spre seara. Noi am fost in piata numita “Pujada de Sant Feliu”, iar intrarea principala si cea mai frumoasa vedere a bisericii e din “Plaça de Sant Feliu. ”
Langa Pujada de Sant Feliu, este un vechi zid de aparare, cu doua turnuri mari si se intra in Plaça de la Catedral printr-un pasaj.
Aceste doua turnuri si intrarea in Plaça de Catedral sunt usor de localizat pe harta. Mi-a placut mult Catedrala din Girona. Chiar mai mult decat cea din Barcelona. In Barcelona totul e prea ingramadit ca sa poti vedea ceva. Catedrala din Girona, insa, am fotografiat-o din toate unghiurile.
Catedrala din Girona
Pagina Oficiala: catedraldegirona.org
Catedrala se poate vizita gratis si e deschisa de la 9:00 si 13:00 si intre orele in care e deschis muzeul.
Pentru turisti au o intrare separata, in partea din stanga a Catedralei, unde se poate vizita un mic muzeu si Cloisterele– gradinile manastirii, cu arcade, si se poate vedea Turnul lui Charlemagne – un turn pentru clopote construit pentru o biserica mai veche, care a devenit un fel de accesoriu, al Catedralei – e lipit de zidul ei. Deschis de la 10:00 la 20:00 in sezon, si cu program mai redus iarna. Inchis Luni.
Costuri pentru muzeu: 5 Euro Adulti, 3 euro copii.
Catedrala e o amestecatura de stiluri, deoarece a fost contruita si refacuta, renovata in diferite perioade. Partea cea mai veche sunt Cloisterele si Turnul lui Charlemagne, iar catedrala gotica dateaza din secolul 14. Fatada e din secolele 17-18 si e in stilul baroc (catalan). Pentru a se ajunge la intrare se urca vreo 90 de trepte din Plaça de la Catedral. Catedrala e biserica gotica cu cel mai lat naos – 23 de metri – din lume. La stiluri e pe locul doi dupa Bazilica Sf. Petru din Roma in ceea ce priveste latimea.
Cand am ajuns noi, muzeul nu era inca deschis, deoarece era vreo 9 si ceva. Am vizitat catedrala si am vazut baldachinul de argint din centru. Fotografierea inauntru era interzisa, am facut cateva poze pe furis, dar nu mi-au iesit deloc clare. Foarte multe capele de o parte si de alta a zidurilor. In afara de capele, care erau oarecum incarcate, zidurile sunt de piatra, goale. Nu-s eu mare expert in biserici, dar cele spaniole m-au dus cu gandul la cele din Cipru si mi-am imaginat cum ar fi aratat daca nu ar fi fost transformate in moschei.
In una din capelele mai mari din stanga, se oficia o slujba si am pandit si noi putin. Nu erau foarte multi oameni prezenti, dar mi s-a parut foarte interesant. Calugarii sau preotii, erau imbracati cu totul in alb, ceea ce m-a facut sa banuiesc ca era augustinieni. Era unul care canta la orga si mi-a placut. Ne urmarea un paznic (de fapt o paznicuta) si nu m-am apucat sa filmez sau sa fotografiez.
De pe pagina catedralei, puteti vedea, prin poze, ce au in colectia din muzeu. Eu am vazut “Tesatura Creatiei” printr-o usa care dadea in catedrala si nu am mai avut rabdare sa stau pana deschideau muzeul. Tesatura Creatiei, e piesa lor forte din muzeu – o tesatura de prin secolele 11-12 care reprezinta Facerea. e destul de bine explicata pe pagina catedralei. Pe langa aceasta Tesatura mai se lauda si cu Codex del Beatus, un codice din secolul 10 care reprezinta apocalipsa si comentarii la ea in imagini. Mai zic prin poze ce am facut.
Un lucru care m-a uimit au fost sarcofagele de la intrarea in biserica, puse undeva sus langa usa. E prima data cand vad asa ceva.
Dupa ce ne-am mai pozat pe afara, am zis sa ne intoarcem la Esglesia de St. Feliu sa-i vedem interiorul. Vazusem un afis afara, ca deschid la 10:00.
Esglesia de Sant Feliu
Pagina Oficiala: esglesiasantfeliu.com
Costuri: Gratis.
Deschis: 10:00 – 12:30 si 16:00-18:30
Aici cand am ajuns, nu era inca deschis, dar am gasit o batranica langa usa, care se chinuia cu niste chei. A deschis ditamai poarta si a disparut inauntru. Am intrat si noi in hol si am asteptat sa vedem ce se intampla. Inauntru era intuneric, dar la fiecare capela sau statuie erau aprinse mai multe lumanari. Am asteptat o bucata sa se intoarca batrana, sau sa se aprinda un bec ceva, dar nu stiu unde s-a dus. Pana la urma am intrat si am facut o scurta vizita. Am facut doar o singura poza, cu blitz, a unei statui a lui Iisus. Era prea intuneric ca sa se vada altceva si nu am vrut sa abuzez de blitz. Afara incepuse sa ploua destul de puternic si a fost o experienta interesanta. Bisericile astea de piatra au o rezonanta aparte, iar lumanarile si ploaia de afara au facut totul mai interesant. La statui, am observat ca le place sa accentueze pe sange, pe rani. Cum se spunea si-n documentarul despre baroc, spaniolii sunt “baroc” prin natura lor :)
Imi pare rau ca nu am fost sa vizitez biserica si prin intrarea de la partier. Nu-mi dadusem seama ca sunt la etaj si am crezut ca asta e toata biserica.
Post. Scriptum: M-am uitat mai bine la poze si se pare ca intrarea secundara si cea principala sunt la acelasi nivel. Am trait cu impresia gresita, ca biserica e pe doua etaje :) Deci am vizitat biserica, doar ca am folosit intrarea secundara. Explic in poze.
Dupa Sant Feliu, ne-am intors prin Plaça del Catedral si am purces sa vizitam “El Call”, cartierul evreiesc. Cautam Muzeul evreiesc dar nu l-am gasit din prima. Strada principala din El Call e: Carrer de la Força, construita peste vechiul drum roman Via Augusta, ce unea Roma cu provinciile sale. Strada principala e mult spus, deoarece e un fel de ulita putin mai mare. Din aceasta strada dau mai multe stradute, trepte etc. si tot din aceasta strada gasiti intrarea la muzeele principale din zona: Museu d’ Historia de la Ciutat si Museu dels Jueues.
Pana sa dam in Museu d’Historia de la Ciutat, am gasit unul de-i zice: “Arxiu Historia de la Ciutat” si sub el scria Museu d’Historia de la Ciutat. Am crezut ca asta e principalul, dar de fapt era o sucursala. Intrarea era gratuita. Inauntru era o expozitie cu fel de fel de colaje fotografice despre Girona. Nu am inteles mare lucru din ele. Mai erau si niste proiectoare... cu ceva filmulete despre oras. Vizita nu a durat mai mult de 5-10 minute. Cred ca era o expozitie temporara. In curte era un panou pe care scria ca aici fusese sediul unei manastiri de capucini. Cativa metri mai la vale, pe dreapta, era intrarea principala la Museu d’Historia de la Ciutat dar nu am mai intrat. Intrarea e vreo 3 euro. Eu vroiam sa ajung la Muzeu Evreilor, ca eram curios sa vad asa ceva. Am trecut pe langa un magazin cu fel de fel de chestii evreiesti, iar apoi incepuse sa ploua prea serios, de ne-am adapostit la o cafenea si am baut o ciocolata calda.
Am colindat aiurea El Call. Am sa pun poze. Seamana foarte mult cu vechile orase de prin Mediterana. Stradute foarte mici, labirinturi, case ingramadite; facute astfel, ori datorita faptului ca toti se ingramadeau in spatele unor ziduri, ori unde nu erau ziduri, pentru a putea fi mai usor de aparat in cazul unei invazii. Imediat baricadai strada si erai ca o cetate.
Cat ne-am invartit pe acolo, pana la urma am ajuns din nou langa Catedrala, langa intrarea laterala. Acolo se gaseste:
Museu d’Art
Pagina Oficiala: museuart.com
Costuri: Adulti: 2 euro, Copii gratis.
Deschis: de Marti pana Sambata 10:00- 18:00. Duminica: 10:00-14:00. Inchis Luni.
Fotografierea fara flash este permisa.
Am fost impresionat de acest muzeu. Nu ma asteptam ca intr-un orasel cat Girona sa gasesc un muzeu atat de marisor. Cred ca am citit pe undeva ca se lauda ca ar fi pe locul trei in Spania dupa el Prado din Madrid si Muzeul de Arta Cataluna din Barcelona. Nu mai stiu unde am citit asta si daca e corecta informatia. Oricum muzeul are cam de toate si nu cred ca ar trebui ratat, mai ales ca e destul de ieftina intrarea.
La intrare, cand am cumparat biletul ne-a dat si un Tiquet M5, care ne ofera un discount de 50% la urmatoarele muzee care le vizitam. Cele cinci muzee incluse in tiquet M5 sunt:
Museu d’Arquelogi de Catalunya (gazduit de biserica Sant Pere de Galligants)
Museu d’Art de Girona
Museu d’Historia de la Ciutat
Museu d’Historia dels Jueus
Museu del Cinema
Acest muzeu are cam de toate. E gazduit intr-un vechi Palat episcopal. Exponatele sunt puse-n ordine cronologica. Am facut multe poze aici si am sa mai vorbesc prin poze, in caz ca mai stiu cate ceva.
Pe mine m-au uimit multitudinea de statui ale Fecioarei Mariei cu Pruncul si reprezentarile Sf. Gheorghe ucigand balaurul. Statuile si icoanele cele mai vechi, sunt destul de primitive in format, aducand mult cu caractere de desene animate. Personal mi-au adus aminte de icoanele timpurii, vazute la muzeul din Antalya. Parca sunt desprinse dintr-o carte pentru copii.
La ultimul etaj aveau o expozitie temporara cu ceva tablouri aduse de la Muzeul din Madrid.
Fiica-mea isi gasise ocupatie sa gaseasca statuile care rad si cele care-s incruntate. Cei incruntati sunt numiti “botumflosi” – un cuvant inventat de ea – probabil vine de la bosumflat sau bot umflat... :)) “-Tati, uite ce botumflosi sunt astia doi”. Mi-a placut acest muzeu.
Dupa ce am terminat cu el, am hotarat sa mai caut inca o data Muzeul Evreilor.
Mai exista niste trepte care pornesc de la Catedrala si duc direct in Força. Am gasit destul de repede muzeul de asta data. Intrarea e de pe Força in stanga. Incepusera sa apara multe grupuri de turisti cu ghid si am vazut si eu unde e mai aglomerat.
Museu d’Historia dels Jueus
Pagina oficiala: ajuntament.gi/call
Costuri: 3Euro
Deschis: de Luni pana Sambata de la 10:00-18:00.
Intrare de pe Força.
Sa spun drept eu nu am inteles mare lucru din acest muzeu. Urci, cobori pe niste scari, te ametesti putin pe acolo si gata. Am vazut cateva pietre funerare evreiesti si ceva obiecte religioase de cult. Undeva pe acolo era si o sinagoga, dar nu am inteles exact unde. S-ar putea sa fi fost ruinele din curtea muzeului, unde n-am iesit, ca nu se mai oprea ploaia.
Ma asteptam la mai mult de la acest muzeu. Am fost destul de dezamagit. Era si un grup mare de elevi si nu prea am putut vizita in liniste. Ce m-a impresionat a fost faptul ca se acorda atentie acestei culturi si a importantei ei pentru istoria Spaniei si nu se incearca o diminuare a importantei ei, cum fac alte state. Evreii au avut pana la urma probleme si au fost expulzati. Imi aduc aminte ca am citit o poveste similara despre York, in Anglia, unde evreii in timpul unui progrom se ascunsesera intr-un turn – nu mai retin daca au scapat. Aici povestea fusese similara, tot intr-un turn se adapostisera cand incepusera ostilitatile. Nu am cine stie ce poze reusite de pe aici.
Dupa atatea plimbari, incepusem sa am probleme cu echipa tehnica si am zis ca le duc la mancare si shopping. Trebuia sa luam un taxi spre El Cellar de Can Roca si stiam ca trebuie sa ajung in Plaça Independeçia pentru a gasi taxi. Plaça Independençia e de cealalta parte a raului si de aici aveti o imagine frumoasa inspre casele colorate ale Gironei. Am facut ceva poze de pe Podul: Pont de sant Agusti si Pont d’en Gomez, cu raul si casele viu colorate.
Unii mai numesc acest oras si Venetia Spaniei, dar cred ca e putin fortata comparatia. Trebuie insa sa merg la Venetia pentru a putea judeca corect. Ne udase ploaia prea tare. Dupa ce s-au mai invartit putin fetele pe la magazine, am luat taxiul si am fost la restaurant. Restaurantul El Celler de Can Roca, care in prezent e numarul doi in lume, fusese pe locul intai din lista mea de must see pentru Girona.
Dupa ce am mancat, am lasat fetele la hotel, deoarece incepusera sa li se infunde nasucurile si am hotarat sa mai dau o raita, singur prin oras. Vroiam sa vad zidurile care inconjoara orasul si sa le strabat.
Zidurile au fost renovate si pot fi strabatute dintr-un capat in altul. De pe ziduri, se poate vedea o panorama foarte frumoasa a orasului. Girona e mai numit si “Orasul celo 1000 de asedii”, deoarece a rezistat de mai multe ori unor atacuri. Chiar si Napoleon a avut de furca pe la 1800 si ceva.
Torres del Passeig de la Muralla (the wall walkway’s towers)
Costuri: gratis.
Prima comparatie care-mi vine in minte: aceste ziduri sunt fratiorul mult mai mic al Marelui Zid Chinezesc, nu ca as fi ajuns la ala. Ploaia nu m-a lasat in pace toata ziua si nu am avut mai mult noroc nici spre seara. Panorama asupra orasului de pe aceste ziduri este superba. Vedeti mai multe-n poze.
Pana la urma am ajuns din nou langa Catedrala, de asta data venind din spatele ei, unde de langa Turnurile cele mari care dau in Plaça del Catedral am mers inspre San Pere de Galligans. Am trecut si pe langa Baile Arabe, care erau inchise. Dar am vazut multe hamame turcesti, functionale inca dupa cateva sute de ani, si imi imaginez, ce as fi putut vedea inauntru.
Am ajuns pana la urma si la Museu d’Arquelogi de Catalunya gazduit in biserica Sant Pere de Galligants, dar uitasem biletul M5 la hotel si nu m-a lasat inima sa dau 3 Euro. Mi-am imaginat ca nu poate fi foarte mare si am mai vazut cate una alta pe geam. Din nou m-a surprins sarcofagul de la intrare.
Peste drum de Sant Pere de Galligants se afla si Capella de Sant Nicolau. De langa aceste biserici se urca pe ultima bucatica a zidului care inconjoara orasul. Dupa mine, aici a fost cea mai frumoasa panorama. Se vedea Catedrala, Sant Feliu si Sant Pere jos. Undeva langa zid, e si o casuta, cocotata pe un turn – dar n-am inteles ce-i cu ea.
De acolo am coborat si in drum spre hotel am ajuns si langa Podul Pont de Sant Feliu, unde am putut admira biserica Sant Feliu, in toata splendoarea ei. Pozele, nu-s chiar atat de reusite... Am fost destul de uimit sa o vad, mai ales ca stiam ca o vizitasem :))
Norii nu anuntau nimic de bine si m-am indreptat cat de repede spre hotel, unde ma asteptau cateva sticle de Cava, pentru degustari.
Toata excursia pe ziduri, mi-a luat aproximativ o ora, poate mai mult.
Daca as veni la gara si vremea ar fi buna, cred ca as face zidurile intai, pana la ultima bucatica, apoi as lua orasul de-a dura. Dar poate fi amestecat oricum... picioare bune sa fie, ca toate-s destul de aproape una, de cealalta.
Singurul regret este ca nu am ajuns sa vad si Museu del Cinema, mai ales ca astazi am citit cateva impresii foarte interesante despre el aici: catalinsimion.blogspot.co ... din-girona.html
Mai am cautat statuia unei leoaice, careia cica daca-i pupi fundul, ai sa mai ajungi pe la Girona, dar nu am mai gasit-o. Probabil se ascunsese de ploaie.
In loc de Conclusion
Mi-a placut orasul Girona. Multe muzee, nu foarte aglomerat. Pot spune ca mi-a placut chiar mai mult decat centrul Barcelonei. Pentru excursiile de o zi in afara Barcelonei cred ca ar trebui sa fie pe locul doi dupa Montserrat. Se face foarte usor intr-o zi, cu venirea cu trenul sau autobuzul. Pentru cei cazati in Costa Brava si care sunt in apropiere de asemenea il recomand. Cel mai mult mi-a placut panorama celor trei biserici de pe bucatica de zid din Nordul orasului. Cam asta ar fi. Daca-mi mai aduc aminte ceva mai zic in ecouri.
Oare cum zic spaniolii la Noroc?? Anyway, hai sa traim.
Trimis de TraianS in 18.11.11 19:24:04
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TraianS); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
@TraianS
Ar mai fi ceva de spus?
Nu cred, probabil ai spus totul.
Din cele spuse rezultă că merită să petreci o zi pe colo.
Şi cum mă bate un gând să dau o raită pe Costa Brava prin februarie, review-ul tău "pică" foarte bine.
Mulţumim de informaţii şi la cât mai multe escapade de acest fel.
Ceea ce ai povestit explică încă o dată de ce Spania are anual mai mulţi turişti decât propria populaţie: îşi pun în evidenţă şi valoare tot ce le-a lăsat moştenire istoria!
@Costi
Multumesc
As fi curios care e tara care trimite cei mai multi turisti Spaniei. Banuiesc ca trebuie sa fie UK. Pe langa istorie si faptul ca-i acorda importanta, cred ca au avut de castigat datorita vremii si zborurilor low cost. Citisem pe undeva ca Ryanair bagase vreo 5 milioane de turisti prin aeorportul ala micut din Girona, in nu stiu cati ani. Girona fiind un fel de hub, al lor. Voi scrie mai cate ceva in viitor despre Ryanair, au un mod interesant de a face business. Si Wizzair opereaza niste zboruri inspre Ucraina de la Girona si nu m-as mira sa inceapa si ceva zboruri in Romania intr-un viitor apropiat.
@webmaster13
O melodie ceva, please, ca eu nu stiu ce sa bag. Sunt curios ce alegi. Mersi
@TraianS:
Linkurile:
en.wikipedia.org/wiki/Wor ... ourism_rankings
andalucia.com/spain/stati ... urism-spain.htm
confirma ceea ce gandeai tu!
In 2010 in Spania au fost cca 53 milioane turisti straini (locul al doilea, in Europa dupa Franta - cca 77 milioane, urmand Italia - 44 mil., Marea Britanie - 28 mil., Turcia 27, Germania - 26,8, Austria - 22 si locul al treilea in lume, in fata mai fiind, in afara de Franta, doar cu putin, SUA-59 mil.).
Dintre cei 53 milioane:
- Marea Britanie - 12,5 milioane.
- Germania- cca 9 mil.
- Franta - 8,1.
- Italia 3,5.
- Olanda 2,2.
- Portugalia 1,9.
- Belgia 1,6 etc. Japonezii, desi par multi (probabil fiindca sunt grupati, de regula, in haite turistice au doar 0,3 mil. Iar, din cei 53 milioane de turisti, cca 40 de milioane au venit cu avionul si doar cca 10 milioane cu masina.
@TraianS, de unde te-ai imbarcat pentru Barcelona? Nu am sesizat eu sau nu ai scris despre aeroportul de plecare din RO?
Ca de obicei, impresii de printat si de mers cu ele la brat pe strazi, daca vrem sa pricepem ceva din ce vedem!
260 de fotografii?? Nu te intreb cat ti-a luat sa le incarci, stiu cat mi-a luat mie 100 de bucati...
@nickro
Uite ce zice Wiki, despre aeroportul din Girona:
"The airport was built in 1965, but passenger traffic was modest. The early 2000s saw passenger numbers grow spectacularly after Ryanair chose Girona as one of its European hubs. In 1993, Girona Airport dealt with only 275,000 passengers; but in the six years from 2002 to 2008 passenger numbers increased by nearly ten times from just over 500,000 to more than 5.5 million. In 2010, around 4.8 million passengers passed through the airport. "
In 2010 4.8 milioane de pasageri, au trecut prin Aeroportul din Girona. O companie low cost si un aeroport micut, beneficii imense pentru turism.
Nu cred ca sunt zboruri inspre Romania in momentul de fata, dar nu m-ar mira sa inceapa.
@hlli
Eu locuiesc in Cipru. Am zburat cu Ryanair din Larnaca la Barcelona (Girona).
@magdalena
Multumesc.
Fotografiile daca sunt micute, incarcarea merge destul de repede. Am luat un soft free de pe internet, "Free Picture Resize", care ti le micsoreaza pe foldere si cand sunt in medie la vreo 150 de kb, le incarci rapid.
Inainte le incarcam la 1.5 mb fotografia, dar oricum trebuia facut resize de catre softul AFA; asa ca le fac eu mici si totul merge repede.
Mi-a luat vreo 3-4 ore incarcarea, deoarece am stat de am scris la fiecare. Mie-mi plac reviewurile cu multe poze si asa le fac si pe ale mele. Multumiri AmFostAcolo, ca ne lasa sa incarcam atat de multe
@TraianS, m-ai derutat cu din "Radauti". Din RO compania Ryanair opereaza doar din Constanta. Ma gindeam ca pentru tine ar fi fost un disconfort si timp pierdut drumul de la Radauti la Constanta.
Poate ar fi mai util pentru noi, cititorii, sa schimbi in datele tale "din Radauti" in "din Cipru".
Sa auzim de bine!!!
Am fost anul trecut in zona asta si am vizitat si Girona, din cite vad pina acum putini romani au ajuns pe aici si sigur merita, e un oras mai lejer si nu te oboseste asa tare ca si Barcelona.
Si aici ca si la Barcelona este o catedrala imensa si multe de vazut.
Asa am ajuns si eu cu o excursie de o zi cu autocarul.
Prima excursie a fost la Barcelona care a fost prea pe fuga adica sa vezi mult in timp putin, a doua a fost la Girona care a fost altfel adica a mers fiecare unde a vrut si a fost mai lejer.
Eu sunt adeptul vizitelor pe cont propriu adica eu sa imi fac programul.
Daca ajungeti in zona nu ratati vizita la Girona.
@hlli
”Poate ar fi mai util pentru noi, cititorii, sa schimbi in datele tale "din Radauti" in "din Cipru".
Desi am trait mai mult de jumatate de viata-n Cipru, inca nu ma simt cipriot Am zis ca mai bine raman "din Radauti", sa mai intaresc randurile bucovinenilor, ca prea isi fac de cap bucurestenii si oradenii pe aici
Am sa-ncerc sa fiu mai explicit cand scriu impresiile, in viitor.
@Nicu
”Si aici ca si la Barcelona este o catedrala imensa si multe de vazut.
Ai vizitat si catedrala din Barcelona si cea din Girona? Eu la Barcelona, am trecut doar pe langa catedrala, nu am mai avut timp sa vizitez interiorul.
Cum ti-au parut cele doua in interior? Care e mai frumoasa?
@webmaster13 sau webmasterDJ, pe cine trebuie sa mituiesc sa primesc si eu o melodie la review?
Webmaster13, multumesc mult pentru melodie. E perfecta
@TraianS: Oare cum de am ratat review-ul asta pana acum?
Este foarte bun, scris coerent, lung, dar plin de substanta. Un adevarat ghid pentru care iti multumim.
felicitari ptr. rw.
mi-a placut in totalitate.
informatie multa, de buna calitate, prezentare frumoasa, cu rabdare si f. documentata.
si eu sunt pregatita ptr. primavara la un sejur in zona si sigura voi folosi minighidul tau ptr. Girona., mai ales ca sunt adepta excursiilor pe cont propriu, pentru a vedea ce vreau si cat vreau.
drumuri frumoase tuturor
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Girona, între trecut și prezent! — scris în 02.10.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Despre măreție și splendoare, în secolele apuse: catedralele din Girona — scris în 17.02.17 de diacrys* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Plimbare înapoi în timp pe Muralles: fortăreața medievală din Girona într-o zi cu nori și soare — scris în 07.02.17 de diacrys* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Girona și surprizele dintr-o Matrioșka medievală, din piatră — scris în 05.02.17 de diacrys* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2013 Frumosul oraş medieval Girona — scris în 01.10.13 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Girona o bijuterie a Catalunyei — scris în 23.09.12 de amero din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2010 Excursie Girona — scris în 26.06.10 de Nicu din TIMISOARA - RECOMANDĂ