Gastronomía asturiana – o placere pentru papilele gustative

TIPĂREȘTE

Cand spunem Asturias, gandul se duce imediat la sidra si “les fabes”, fasolea cu boabe mari gatita intr-un mod deosebit aici. Acestea sunt reginele unei gastronomii in care se combina si reflecteaza perfect doua caracteristici principale: prezenta Marii Cantabrice, care ii proportioneaza abundente elemente marine, si cea a Lantului Muntos Cantabric, cu vai adanci in care cresc animale in semi-libertate, care ofera carne si lapte de o calitate deosebita.

Nu o sa ma intind sa va vorbesc de zecile de mancaruri si feluri traditionale ale locului, pentru ca nici nu le stiu pe toate, si nici n-am chef sa salivez asa, fara rost;) Mentionez asa, fugar, diversii “gravizei” (wow ce traducere/adaptare mi-a iesit: sunt painici umplute cu diverse – carnati, branza, etc.), “frixuelos” (un fel de clatite destul de cunoscute), “boroña” (o paine facuta cu baza de malai) …

“Fabada asturiana” este, insa, cea mai cunoscuta mancare asturiana. Se poate pregati cu mezeluri de tot felul, sau cu fructe de mare. Si pe mama au impresionat-o boabele enorme, de diverse varietati… Si bineinteles ca a vrut samanta sa le planteze si ea in gradina ei. Ar mai fi “pote asturiano”, un fel de amestec de fasole cu diverse mezeluri si legume…

Branzeturile sunt si ele unul dintre cele mai traditionale ingrediente ale bucatariei asturiene. Exista nu mai putin de 42 denumiri de branzeturi artizanale in Asturias, dintre care trei (Cabrales cred ca va e cunoscut) au denumire de origine europeana. E o branza albastra;), dupa care eu personal nu ma omor. Mai degraba ma omoara mirosul ei pe mine...

Fructul cel mai comun este marul, evident, din care se face si arhi-cunoscuta sidra. Aceasta este foarte prezenta in viata si sarbatorile de tot felul ale asturienilor, poate precum tuica la romani. Ca regula generala, se “aeriseste” (nu am gasit alt echivalent pentru verbul “escanciar”, care inseamna sa pui din sticla in pahar de la mare distanta, veti vedea in fotografii) in pahare mari (am gasit si dimensiunile, ca sa va faceti o idee: 12cm inaltime, 9cm gura, 7cm fundul, desi nu e o regula obligatorie, evident). Din 12 noiembrie 2002, Sidra din Asturias este o Denumire de Origine Protejata, si de regula o gasim in sticle verzi cu o anumita forma. Se toarna cam doua degete pe fundul paharului (in masuri numite “culinos”, adica “fundulete”), si nu exista bar, restaurant, eveniment sau aniversare fara sidra in partea asta de tara. Am incercat-o si noi de cu seara, pe malul marii (eu prefer variante dulce si spumoasa care se bea de Craciun cam in toata tara, mai comerciala, sa zic asa), si, bineinteles, urma s-o degustam si la masa.

Ni se spusese ca zona de sidrerii se afla in Cimadevilla, asa ca am luat din nou la pas pitorescul cartier pentru a cauta un loc unde sa luam masa. Restaurantele-sidrerii ofereau cam aceleasi meniuri si preturi. Cu o medie de 14-15 € / meniu, puteai manca doua feluri si desert, cu paine si bautura incluse. Dupa ce liderul grupului (nu va spui cine, persoana importanta;)) nu a mai vrut sa hotarasca nimic, ceea ce s-a tradus intr-o plimbare indecisa pe stradutele inguste si pietruite (fapt care ne-a placut oricum, desi ne era foame), dupa aproape o ora de “Unde vreti, mi-e indiferent”, “Cum doriti, eu mananc ce-o fi” si un lung etc., ne-am asezat, in sfarsit, pe terasa restaurantului “La Bota del Campesino” (“Cizma Taranului”), intr-un coltisor foarte placut ochiului. Liniste si pace la cele cateva mese, desi erau si ceva copii pe acolo;)

Chelnerita ne-a adus imediat meniurile si a fost foarte amabila si rabdatoare cu intrebarile noastre... Initial ne atrasesera atentia “tigaile” la preturi foarte bune (intre 7,50 € si 8,50 €): “picadillo” (carne tocata sau umplutura de carnati) pe pat de cartofi si oua prajite, chiftele Baby cu cartofi, tempura de legume cu sunca si ou pe pat de cartofi prajiti, peste invelit in ceapa cu cartofi, burta de vita (aici se pregateste diferit de la noi) pe acelasi pat de cartofi, combinatie de ciuperci cu oua prajite si cartofi… Ni se facea gura apa deja;) Aveau si “tostas”, un fel de tapas sau “raciones” mai mari, cu preturi asemanatoare: branza Brie, sunca ibérica si rosii maruntite, ansoa cu guacamole si rosii maruntite, foie pe felii de mar cu otet de modena, cod cu ardei… Minunatii!!

Bineinteles ca erau si mancaruri “à la carte”. Am pozat meniurile ca sa va faceti o idee despre feluri si preturi. Paharul de vin costa intre 1,50 € (un tempranillo de Ribera de Guadiana), 1,80 € (un Cigales de colea de langa mine) sau 2,10 € (un atat de apreciat Ribera de Duero, ca doar e tot de colea de langa mine;)).

Pana la urma ne-am hotarat sa luam cate un meniu. Am avut de ales intre:

-Felul intai: salata de cecina (un mezel uscat din carne de vita sau de cal); orez zemos cu fructe de mare; fabada asturiana.

-Felul doi: carne de porc sau mix de peste prajit.

-Intra painea, bautura (apa, vin sal sidra) si desertul. Acesta se cam terminase cand ne-a venit randul, asa ca am mancat un corn umplut cu orez cu lapte si – una din prietene – o inghetata de banana.

Portiile erau destul de mari. Celor care aleseseram orez si fabada (fasolea cu boabe mari) ni s-a adus un bol mare, din care linistit ar fi mancat doua si chiar trei persoane. Il lasau pe masa si te serveai cat voiai. Se puteau combina si felurile, asa incat María a cerut doua feluri intai: fabada si salata de mezel (cu ceva branza asturiana si frunze de salata). Orezul, desi corect ca si gust, nu a fost spectaculos, iar fructele de mare – unde ajunseseram noi mai tarziu;) – nu lipseau cu desavarsire, dar nici foarte dese nu erau... Nu am mancat rau, insa nu a fost un pranz din alea de pomina. Am cerut o sticla de sidra si apa. Sticla de sidra avea, spre bucuria noastra, un tamburuc ca la sticlele de bauturi alcoolice, care impiedica lichidul sa cada in cantitate mare deodata, mai ales ca v-am explicat cum e cu aerisitul acestui vin de mere. Eu dadusem mai mult pe mine (pe bratul stang mai exact, adica cel in care tineam paharul) cu o seara inainte. Asa ca de data asta, cum si-asa nu prea mai aveam voie sa beau ca aveam sa plecam spre casa mai tarziu, le-am lasat pe fete sa realizeze si sa savureze ritualul.

Despre restaurant nu prea am ce sa va zic. Am fost la toaleta (care, apropo, nu era de nota zece; hai sa dam vina pe faptul ca am ajuns tarziu, desi nu este o scuza) si am vazut ca au un “comedor” placut (vorbesc de interior), cu mobilier de buna calitate si un decor agreabil, desi, din aprecierile mele, nu foarte foarte mare. Pe partea din fata totusi mai aveau o terasa inchisa. N-as putea sa va spun exact numarul de locuri al localului. Nici macar aproximativ, de fapt;) Insa nu sunt spatii ample in general. Mi-au adus aminte, oarecum, de tavernele din centrul Valladolidului. Poate un pic mai mari, totusi, cele din Gijón.

Serviciul a fost corect, chelnerita respectiva obtinand o nota buna din partea noastra.

Concluzii: “Cizma Taranului” este típica sidrerie asturiana unde se pot petrece cateva ore placute, fie pentru a lua pranzul sau cina, fie pentru a degusta niste tapas si ceva “culine” de sidra. Nu ratati (pe aceasta sau oricare alta) daca ajungeti in orasul de pe Costa Verde. Nici sidredriile, nici sidra, implicit! Pofta buna si degustare placuta!

---

VIZUALIZĂRI: 2517 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI