GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cea mai faimoasă şosea alpină vă conduce în inima Parcului Naţional Hohe Tauern, până la cel mai înalt munte din Austria, Großglockner (3.798 m) şi gheţarul său, Pasterze. Veţi avea o experienţă deosebită de conducere şi natură pe cei 48 de kilometri ai drumului alpin cu 46 curbe şi o ascensiune până la altitudinea de 2.504 metri!Veţi trece printr-o lume unică de munţi cu păşuni alpine înflorite, păduri înmiresmate de munte, stânci masive şi gheaţă veşnică la poalele Großglockner, la Kaiser Franz Josefs-Höhe.
Cel puţin, aşa sună reclama oficială.
Dar să încep de la bunul început...
Duminică dimineaţa ne trezim (mai puţin piciul) şi coborâm în mare fugă să luăm de la prăvălie cele ce am constatat că ne lipsesc din bagaje: cafea şi filtre de hârtie pentru filtrul de cafea şi ceva de hidratare.
Am coborât val-vârtej în centrul Kaprun-ului şi aici am descoperit mai înainte de orice altceva, centrul de informare turistică (chiar vis-a-vis de un mare magazin Intersport). Intrăm (că doar plecasem de acasă în bunul spirit al excursiilor surpriză, cu lecţiile destul de prost pregătite, iar acces internet nu prea aveam la pensiune, sau nu l-am căutat io prea bine), şi după nici un sfert de oră ieşim cu un teanc de hărţi, pliante şi informaţii utile despre întreaga zonă. Plus cu indicaţiide unde să putem cumpăra duminica lista mai sus-amintită. Era o mică prăvălie chiar în apropiere, unde am găsit tot ce ne trebuia - am umplut trăiştile şi hai după copil! Vremea era superbă, niciun nor pe cer, vântul practic inexistent, aşa că nu a fost greu deloc să mă hotărăsc asupra destinaţiei din prima zi de vacanţă din Kaprun (şi împrejurimi): Großglockner Hochalpenstraße!
Citisem mai demult despre ea, studiasem anul trecut cam tot ce era de ştiut despre ea, dar nah! mai trecuse vremea, iar prospectele luate de la info-turist-punkt erau foarte utile. Aşa cum ziceam, ei spun că există 46 de curbe, dar nu au pus la această socoteală decât curbele în ac de păr. Restul, până la 50412 (sau câte or fi de fapt), cu deschideri mai largi, nu-s socotite aici!
Cum ziceam, reuşim să trezim şi să hrănim piciul, bem şi noi câte o cafea şi hai la drum! că imediat e prânzul şi pe urmă vine seara; e toamnă şi ziua nu mai e la fel de lungă...
Pornim veseli la drum, leuţul toarce frumos pe şosea, urmăm cuminţi instrucţiunile Ioanei (dar şi panourile rutiere) suficiente şi foarte bine plasate încât orice şofer, chiar fără GPS sau/şi hartă să poată nimeri spre acest drum/ expoziţie/ parc natural/ şi multe altele în care aş putea încadra această şosea de excepţie.
Dar hai să vă dau câteva amănunte pe care e bine să le ştiţi înainte să porniţi la drum:
1. Preţuri (2012): 32 € pentru autoturisme (22 € pentru cele electrice); pentru a doua vizită în cursul aceluiaşi an calendaristic (e nevoie de biletul anterior!), preţul este de doar 9€! Atenţie! Biletul NU e transmisibil – are imprimat pe el (automat) numărul de înmatriculare al maşinii! După ora 18:oo, preţurile scad la 22 €, dar nu ştiu dacă merită economia, faţă de cât de multe se pierd...
2. Dacă reveniţi pe acelaşi drum, în aceeaşi zi, accesul se face pe baza biletului deja achitat (nu mai plătiţi nimic în plus pentru întoarcere);
3. Luaţi cu voi haine groase, preferabil impermeabile, dar şi un rând de schimburi de bumbac, încălţăminte de munte (nu şlapi, pantofi cu toc, başcheţi etc.). La peste 2000 m adesea vremea e schimbătoare, putând chiar să fiţi surprinşi de o ninsoare în plină vară. Evident, asta dacă vreţi şi să coborâţi din maşină, altfel n-are rost.
4. În cazul unei zile cu soare, mai ales dacă este şi zăpadă, e neapărat nevoie să aveţi ochelari de soare anti-UV de calitate, dar şi o cremă de protecţie cu factor de peste 30.
5. E bine să aveţi cu voi biscuiţi, ciocolată şi apă plată cam pentru 2 zile. Evident, un rucsac pentru a le lua cu voi dacă faceți măcar una dintre multele posibile drumeții. Nu se ştie niciodată...
6. Nu uitaţi nici aparate foto/video împreună cu o rezervă îndestulătoare de materiale suport pentru imagini şi suficiente baterii-acumultoare.
7. Spre deosebire de alte străzi din România (cu care unii ar avea naivitatea s-o compare), e semnal excelent de telefonie mobilă. Aşadar, nu uitaţi telefonul acasă, nici încărcătorul de maşină! Mai bine să n-aveţi nevoie, decât să n-aveţi cu ce...
8. 'TIP': Din 11 Iulie până la 7 septembrie 2012 în fiecare miercuri şi vineri se organizează o excursie la Parcul National Grossglockner cu Ranger. Pentru grupuri de cel putin 10 turişti. Rezervarea se poate face până la 5:00 p. m. a zilei anterioare. Preţ: Adulţi € 29, - Copii (de la 4-12 ani) € 16, -
Rezervare cu: Vorderegger Reisen, Gletschermoosstraße 14,5700 Zell am See, Tel. : 06542-5499-21 (din grossglockner-zellersee.i ... igh-alpine-road)
Cam atât, sper că n-am plictisit pe nimeni. Unde eram? A! La leuţ... ei, acum un an, era mai voinic, dar a venit un nou prim ministru şi l-a făcut să intre rău la apă faţă de € şi vacanţa ne-a costat semnificativ mai mult şi... Ce? Nu despre leuţul ăsta era vorba?! Oau! Aşa e! Scuze...
Aşadar, leuţul nostru toarce frumos şi intrăm pe valea Fuscher Tal, părăsind valea Salzach, urmând indicatoarele spre Großglockner Hochalpenstraße. Trecem în fugă prin/pe lângă Bruck an der Glocknerstraße (i s-a adăugat sufixul omonim şoselei spre a-l deosebi de 'tizul' lui din Styria şi probabil şi în scop comercial). Dacă socotim începutul drumului transalpin din acest loc şi sfârşitul său la Heiligenblut în Carintia, avem aproape 50 km de şosea care trece şerpuind peste Alpi, pe la poalele celui mai înalt vârf al lor din Austria (Großglokner), adesea printre nori, dar şi prin adevărate 'şanţuri' săpate prin zăpadă (am văzut în poze/filme), spre bucuria sufletului şi ochilor călătorilor îndrăzneţi.
Cui i se adresează acest drum? Ştiu şi eu? încerc să fac o enumerare exhaustivă:
- celor ce iubesc natura şi muntele;
- celor ce vin aici să înveţe lucruri noi, să vadă un adevărat muzeu (de fapt, mai multe) în aer liber;
- celor pasionaţi de turism alpin;
- cicliştilor temerari;
- motarzilor fără frontiere;
- celor cu microbul plăcerii de a conduce pe drumuri care solicită omul şi maşina aproape de limitele lor...
şi or mai fi, da' nu-mi mai vin acu-n minte.
Cui însă nu-i va plăcea cu siguranţă trecerea pe acolo? păi... cred că:
- 'pantofarii' vor fi destul de dezamăgiţi...
- la fel, amatorii de grătare pe marginea drumului şi de muzică la boxele maşinii;
- cei cu maşini nepregătite, sau fără îndemânare şi reflexe bune la volan;
- cei pentru care un munte e doar un morman de pietre, iar un lac sau un râu e doar un alt loc unde ar vrea să poată spăla maşina...
şi alte categorii asociate.
Casele austriecilor, cu unul sau două etaje, îmbrăcate în flori multicolore ne farmecă privirea. La fel şi fermele, cu acareturi îngrijite, cu fânul proaspăt cosit (ce mirosuri!), cu animale păscând tihnite pe păşuni. Intrăm aproape pe nesimţite mai adânc printre munţi, pereţii stâncoşi strâng din ce în ce mai tare drumul între ei, umbra copacilor acoperă binefăcătoare asfaltul (erau peste 25 de grade în acea zi la prânz!), din loc în loc sunt parcări (le veţi întâlni pe tot parcursul acestui drum - nu cred să fie vreo bucată mai lungă de 2 km fără niciun punct de oprire, cât de mic).
Pe versantul drept zărim o cădere de apă - torent / cascadă provenind din zăpada de pe vârfuri şi oprim pentru prima şedinţă foto. Sunetul căderii de apă de la câteva sute de metri e impresionant, aerul puternic înmiresmat ne umple plămânii, dar timpul nu-i prea darnic cu noi, aşa că pornim mai departe la drum.
Ajungem aproape imediat la Ferleiten, unde sunt porţile de acces cu taxare, din fericire nu e multă lume, pe banda aleasă de mine mai e doar o maşină. Intrăm şi noi imediat după ea, funcţionarul îmi înmânează un pliant şi ceva materiale promoţionale odată cu chitanţa şi biletul de acces (după ce am am plătit cu cardul taxa de 32 €) şi iată-ne intraţi pe cel mai frumos drum alpin din câte am urcat până acum.
La puţin timp după poarta de intrare, întâlnim primul punct de popas organizat (#1 pe harta lor, 1620 m altitudine) - Piffkar (un mic magazin, snack-bar cu terasă, loc de joacă tematic foarte frumos pentru pitici, un scurt traseu eco-turistic pentru amatori, toaletă etc.). Cu greu am dezlipit piciul de pe leagănele de-acolo, atât era de încântată!
După asta, am mai oprit şi la al treilea punct marcat pe hartă - Haus Alpine Naturschau (Casa alpină - expoziţie despre natură) - 2260 m altitudine. Aici deja am trecut la echipamentul de munte, temperatura scăzuse simţitor (sub 10 grade Celsius), am păstrat doar încălţămintea sport, fiind vreme bună n-a fost nevoie şi de bocanci.
Personal, mi s-a părut cel mai reuşit popas, dar recunosc - am sărit peste #7, Fuscher Lacke, unde este expoziţia despre construcţia drumului. Aici (la Haus Alpine), e un loc unde se poate sta chiar şi vreo oră (sau mai mult, dacă vreţi şi să luaţi masa la bistroul din incintă), pentru că aici sunt câteva expoziţii în aer liber (minerale şi roci alpine, floră alpină), alăturat sunt câteva dispozitive de vizare spre principalele vârfuri vizibile (dacă aveţi noroc de vreme bună), cu informaţii despre denumirea şi înălţimea acestora, un alt loc de joacă tematic foarte interesant, dar şi muzeul propriu zis, aflat în clădire şi ocupând o parte din parter şi cele două etaje în întregime. Sunt expuse diorame cu plante şi animale din zonă, cu viaţa la mare altitudine, cu adaptarea la frig şi presiune mai redusă, o sală de cinema (unde era un film despre marmote când am intrat noi). Foarte interesant, captivant chiar, şi instructiv.
În parcarea de lângă drum e postat un utilaj folosit la deszăpezire, împreună cu un panou cu informaţii despre această activitate care a reuşit să menţină drumul în funcţiune în ultimii ani timp de peste 250 de zile pe an!
După acest popas, mai aveam doar două obiective pe care n-aş fi vrut să le ratez (de fapt 3): Edelweiß Spitze şi Kaiser Franz Josefs Höhe (cu gheţarul Pasterze, pe care din păcate l-am ratat de puţin)... Edelweiß Spitze este de fapt punctul cel mai înalt la care se ajunge cu maşina pe acest drum - se află la altitudinea de 2571 de metri deasupra nivelului mării, dar nu e pe traseul şoselei alpine; la un moment dat (puţin înainte de Fuscher Torl) se face o intersecţie în Y unde dacă mergeţi în continuare înainte veţi ajunge la Fuscher Torl şi mai departe pe şoseaua alpină spre Großglockner - Heiligenblut, iar dacă viraţi strâns la stânga, treceţi printr-o mare parcare (pentru autocare în special - acestea nu pot urca mai departe) şi continuând, asfaltul se transformă dintr-o dată în piatră cubică (probabil mult mai rezistentă la condiţiile de mediu de aici), drumul se îngustează cam la 5 m, pe el trecând cu greu două maşini una pe lângă cealaltă şi, după 7 sau 8 viraje în ac de păr şi o urcare cu pante de peste 14% declivitate ajungeţi pe vârf. Aici, cu puţin noroc, veţi găsi un loc de parcare (nu-s decât vreo 40 în total! există o cameră web panoramică, accesibilă la adresa edelweissspitze.panomax.at - cei ce au internet mobil e bine s-o verifice înainte să urce, altfel mai bine lăsaţi maşina în parcarea de lângă bifurcaţie şi urcaţi pe jos, e o cărare anume pentru asta, separată de drum), eventual după ce ocoliţi odată sau de 2 ori turnul ce adăposteşte prăvălia de suveniruri nelipsită de la orice astfel de punct de interes. Apoi, după ce copilotul a redevenit din galben-verzui la culoarea roz, originală şi mult mai sănătoasă, puteţi începe să faceţi şi poze. Totuşi dacă aveţi timp şi resurse, faceţi o scurtă vizită măcar la cabana / restaurant Edelweißhütte. Fiind un loc unde politeţea obligă la o şedere de o durată rezonabil de scurtă, cu mare regret am urcat trupa în maşină şi am pornit la vale. Dar să nu credeţi că dac-aţi ajuns pân-aici, restul e floare (de colţ) la ureche!!! Neahhh... Mai e...
Odată reintraţi pe Hochalpenstraße, drumul vă duce pe lângă Fuscher Törl, un monument închinat cinstirii memoriei celor decedaţi în timpul construcţiei acestui drum (aici fiind tot un loc îngust, am preferat să nu mai oprim - oricum, deşi se spune că oferă o panoramă deosebită asupra munţilor dimprejur, nu cred că o egalează măcar pe cea de pe vârful Floare de Colţ) şi mai departe, coborând (pentru început) uşor, la Fuscher Lacke. Aici, deşi ar fi meritat să oprim, am preferat să mai mergem puţin (din cauza orei relativ înaintate). Am ratat astfel expoziţia ce prezintă cum s-a construit drumul, dar am reuşit să cucerim un vârf, pe jos, făcând următorul popas, cel de la Hochtor (Poarta superioară / pasul de sus, aproximativ). Aici, de o parte şi de cealaltă a tunelului ce străbate prin vârful muntos, sunt parcări de unde se poate face o scurtă drumeţie - ascensiune până la cel mai apropiat vârf (cam pe la 2600 de metri altitudine). Evident, cu echipamentul corespunzător! Tot aici, în zona parcării din partea sudică a trecătorii, se află şi o altă expoziţie în aer liber despre istoria veche a acestui drum comercial, încă din epoca romană şi celtică. Interesant şi instructiv, şi acest loc. Am avut parte şi de o mică demonstraţie aeriană - două avioane de mici dimensiuni survolând la altitudine relativ joasă zona. Pe partea de sud se află şi o clădire unde - evident! - avem shop, toaletă şi restaurant. Alături, un alt loc de joacă tematic pentru pici şi nu numai.
Cum unui călător îi şade însă cel mai bine pe drumuri, am plecat şi noi în continuarea periplului nostru alpin, spre ultima destinaţie de pe acest superb drum - Kaiser Franz Josefs Höhe.
Odată depăşit punctul Hochtor (aflat la 2507 m altitudine după datele oficiale), practic drumul mai mult coboară. Asta nu înseamnă nicidecum că ar fi mai uşor! e drept, motorul acum e folosit preponderent ca să frâneze maşina (iar dacă nu faceţi aşa, e riscant, veţi supraîncălzi frânele şi se poate ajunge chiar la avarii ale sistemului de frânare!) Deşi am folosit cât am putut de puţin frâna, tot s-au încins ferodourile de mirosea a ebonită arsă prin maşină, aşa că am preferat să mai fac vreo două opriri scurte, pentru răcirea discurilor şi a saboţilor. Până la Vârful Împăratului Franz Josef, se mai poate face o oprire într-o vale, de unde se poate urca cu o telegondolă până pe vârful Schareck (2604 m altitudine), de unde se văd (dacă e vreme clară) peste 40 de vârfuri cu altitudini de peste 3000 de metri. Atenţie! se plăteşte separat, nu e inclus în preţul tichetului de acces pe drumul alpin! (nu cunosc tarifele, noi nu ne-am oprit aici). La fel cu Vârful Edelweiß, şi pentru a ajunge la Vârful Împăratului Franz Josef, din drumul alpin se desprinde o altă stradă (e un mini-sens giratoriu aici) spre acest loc minunat; drumul principal, de aici, coborând până la terminarea sa, în Heiligenblut.
Pornim deci spre ţinta principală a călătoriei nostre - un loc de unde să putem admira în toată splendoarea sa cel mai înalt vârf al Austriei şi gheţarul de la poalele sale. Porţiunea aceasta de drum are cam 8 km şi e una dintre cele mai uşoare de pe tot traseul. Mai există după jumătatea ei un punct de oprire (#10 Schöneck) cu restaurant, shop, loc de joacă tematic etc. Dar noi am mers mai departe, oprind doar pentru câteva clipe la o frumoasă cascadă chiar pe marginea străzii.
Nu departe de capătul drumului e o parcare unde e musai să oprească vehiculele mai mari (campere, microbuze, autocare), neputând ajunge până la final decât motocicletele, bicicletele şi autoturismele. Când am ajuns, am găsit repede un loc de parcare - aici fiind o parcare multietajată gratuită pentru vizitatori. Din păcate, am ajuns exact cu câteva minute după închiderea trenuleţului pentru gheţar (un teleferic asemănător oarecum celui spre cetatea Deva). Există şi aici o potecă pe care se putea coborî cu piciorul, dar eu unul n-am riscat; de coborât, coboram io, dar la urcare... plus că mai trebuia să ajungem şi înapoi la Kaprun în seara aia! Am rămas deci numai cu privitul din zare şi cu pozele... Tot de aici se mai pot face şi alte relativ scurte trasee turistice (pe gheţar, spre KaiserStein sau spre cascada Winkel), e un mare restaurant, expoziţii (atunci era una cu titlul “The Automobile‘s Story of Success” - interesantă, dacă ar fi fost timp). Se poate ajunge şi la turnul de observaţie Wilhelm Swarovski sau se poate intra la alt cinema cu filme documentare - Glockner Cinema. Ca să nu mai spun de imensul magazin de suveniruri... Cum ziceam, am făcut ceva poze, dar cum de data asta nu doar timpul, ci şi foamea ne cam goneau din urmă (şi văzând preţurile cam prea piperate de la crâşma de aici), am luat-o spre Heiligenblut cu voie bună, fără să mă supăr că până şi bicicliştii ne depăşeau, şi am reuşit să ajung cu bine până-n vale. Aici am găsit repede o parcare (subterană, cu mai multe etaje, dar cu plată) şi după ce am lăsat maşina să răsufle şi ea puţin, am plecat să găsim un loc unde să ne hrănim şi noi, că eram cam rupţi de foame deşi ronţăisem diverse chestii toată ziua. La a doua încercare am avut noroc - un restaurant local, cu meniu tipic austriac (dar şi cu pizza - bucuria copilei!) unde am mâncat o ciorbă excelentă şi ceva pizza la felul doi. Ospătăriţa făcea însă toţi banii - nu m-am răbdat şi am rugat-o să facem o poz(n)ă împreună. Cu fotografia a fost de acord... Nu insist prea mult pe capitolul acesta, nu cred că vor fi mulţi care vor opri să mănânce în acest frumos sătuc. Dar dacă ajungeţi până aici, musai să zăboviţi câteva momente pentru a vizita biserica Sf. Vincent. Iar dacă vă întrebaţi de unde vine acest nume interesant al satului (înseamnă Sângele Sfânt), aflaţi că aici s-a prăpădit un biet pelerin la Ierusalim, cavalerul danez Briccius, care aducea cu sine, de la Sfânta Sofia, un flacon cu relicva sângelui Mântuitorului. Îngropat de o avalanşă, al a ascuns preţioasa fiolă iar trupul său a fost descoperit de localnici peste trei ani, când într-o primăvară au zărit ieşind din zăpadă trei spice de grâu (care apar şi acum, pe blazonul localităţii). Rămăşiţele sale sunt acum îngropate în biserica asta.
Dar să revin la timpul prezent şi la locul unde lăsasem maşina... Ei, ca să pot ieşi de-acolo, ar fi trebuit să bag vreo 3 euroi în burta tonomatului de la intrarea parcării. Mă duc io la maşinărie, cu cartela într-o mână şi cu fisele în alta, bag în fantă cartonu´ şi pe afişaj apare (în germană, sau în engleză, după cum selectai limba de afişare) ˝Întoarceţi cartela˝ - deşi o pusesem cu siguranţă corect, conform instrucţiunilor detaliate alăturate. Ca să nu fie dubii, mai încerc şi restul de trei posibilităţi şi dacă văd că tot nu merge, observ în apropiere un telefon pe care scria că, în caz de nevoie se ridică receptorul şi se apasă pe orice tastă... OK. Pun receptorul la ureche, apăs o tastă şi...
- Hallo? se aude o voce
- Do you speak english? întreb io
- Yes (credea el!)
Explic omului problema, el îmi spune că trebuie să cobor cu maşina la ieşire (etajul minus 6), iar acolo e o cutie cu un extinctor (?) şi... (aici l-am pierdut definitiv). El ar fi vrut să spună că pe o cutie de HIDRANT (nu stingător) a lăsat câteva cartele MASTER care deschid poarta automat şi fără plată :)). OK, cobor io cu maşina şi cu fetele alea 6 etaje (şi erau de antrenament pentru ruta alpină! foarte înghesuită parcarea aia) şi o pun lângă bariera de ieşire. Dau de o cutie cu un stingător în ea - cartele IOC! măi să fie!? cum facem? Deja mă cam 'nervasem... La momentul acela începe un mare zgomot şi vârtej de praf şi frunze:
- Hopa, zic io, ăştia deja au trimis potera cu elicopteru' după noi! glumeam, desigur, dar cam cu juma de gură...
În fine, ce să fac? acolo nu mai aveam nimic de descoperit aşa că urc cele 6 etaje (pe scară - liftul era stricat) şi la intrare văd elicopterul salvării aşteptând probabil un pacient accidentat, însoţit de o salvare şi de o maşină de poliţie. Era şi un poliţai pe acolo, aşa că m-am dus fuga la el şi i-am explicat aşa, în mare, cu câtă germană ştiam io, situaţia. Omul înţelege, şi vine să mă ajute. Eniuei, pe scurt: pune şi el mâna pe telefon şi după o discuţie în austriacă (parol!) cu responsabilul parcării, mă lămureşte: să caut pe cutia HIDRANTULUI de incendiu... OK, spun, am văzut-o şi pe-aia, dar nu mă gândisem să caut şi acolo. Îi mulţumesc omului, cobor (6 etaje, scara), hai fetele! hopa-n maşină, să v-arăt elicopterul! iau cartela şi minune! se ridică bariera şi plecăm! Am trecut pe urmă chiar pe lângă intrarea în parcare şi i-am mai mulţumit odată bunului poliţai.
Nu departe de acolo, pe înserat, am mai oprit pentru vreo zece minute să admirăm o ultimă privelişte - cascada Jungfernsprung (există şi în Germania o localitate cu o legendă asemănătoare!)
Pe urmă, umbrele tot mai lungi ale înserării ne-au condus spre Spittal (oraşul, Spittal an der Drau, nu vă gândiţi la rele!), pe care l-am ocolit şi am intrat pe A10 Tauern (plătit taxa de 10 € cu card, pentru tuneluri asfinag.at/card-types-and-charges) până la ieşirea spre St. Johann im Pongau, de unde până la Kaprun mai era destul de puţin... Parcă nu ne-a prins chiar miezul nopţii înainte să intrăm în pensiune şi să cădem laţi/lungi...
De asta am rămas cu întrebarea: cine m-a pus?!?
Trimis de Dragoș_MD in 17.10.12 00:47:52
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.12041613 N, 12.82825470 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelent; Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
”De asta am rămas cu întrebarea: cine m-a pus?!?
si nu v-a placut? Nu a meritat?
In aceasta vara am fost pentru a treia oara pe Grossglockner si m-as mai duce!!! e cel mai frumos drum pe care am fost vreodata! si am cam umblat pe astfel de sosele
Uite, noi anul acesta am avut intrare gratuita cu cardul HohetauernSalzburgerland Card. Am ales sa mergem iarasi pe acest drum pentru prietenii cu care am fost in concediu, doar ca n-au avut noroc de vreme tocmai buna... am prins o furtuna... niste fulgere si niste traznete la 2000m alt... groaznic a fost!
Cu marmotele cum a fost? erau? ati vazut? noi doar prima data, cand am fost in 2008, am vazut cateva.
Acum am vazut in poza 38, doamne ce repede se topeste gheata, zapada. In fiecare an tot mai mic e ghetarul!
@Alina Morar: mda... marmote - în episodul următor. Dar nu aici.
În ceea ce privește scăderea ghețarului... era o planșă / panou din acelea pentru informarea publicului care arăta exact cât era acum vreo sută de ani, și cât a rămas acum... Cred că era mai puțin de jumătate (ca înălțime a secțiunii).
PS normal că ne-a plăcut enorm! Păcat că n-am avut puterea să plecăm mai de dimineață... Da' cu piciu' nostru, mai greu...
@wm, am făcut un videoclip acompaniat de ceva muzică interpretată de Andre Rieu, cu restul de poze pregătite pentru acest articol; vă rog să-l atașați.
Mulțumesc,
Am atasat clipul solicitat - auditie / vizionare placute!
By WM
Da, stiu. Si noi am vazut o roata cu imagini ale ghetarului. Invarteai de roata si vedeai imagini cu evolutia topirii ghetarul din ultimii 50 sau 100 de ani. Acea roata e undeva mai jos, langa un restaurant, o parcare de unde ai o panorama mai bina asupra lacurilor. Acolo e si acea bisericuta, sigur ati vazut-o.
fain povestit, nu mai trebuie sa te intreb daca ti-a placut, se simte asta... da niste coordonate GPS ai de acolo? poate m-oi incumeta si eu. Sunt convinsa ca veti mai merge in Austria.
@adryana: până la urmă, de ce eşti aşa de 'ataşată' de acest GPS?! Coordonate suficient de precise poţi afla cu GOOGLE Maps, dar la ce folosesc, dacă de exemplu aparatul se încăpăţânează să facă rutarea aiurea?! (cum am păţit noi, seara, când am plecat de acolo, nu pe drumul pe care venisem şi care ar fi fost - evident! cel mai rapid/scurt pentru întoarcere, iar IGo şi Ioana lui zbierau la mine să mă-ntorc... Iar io n-aveam niciun chef să-i dau puncte "via", că şi la alea face pe nebunu', dacă treci de el fără să-l şi atingi, zbiară tot aşa, să te-ntorci!
Drept pentru care am scris frumos pe o hârtie câteva localităţi mai importante pe traseul ales de mine şi i le-am dat lu' iubi să mi le citească, iar io am urmat numai indicatoarele rutiere. Şi asta noaptea... Deci, se poate! Aş fi preferat să am harta (tipărită), da' evident - o uitasem acasă!!! Şi (deşi nu le-am prea pozat), să ştii că sunt destule indicatoare rutiere, atât spre direcţiile de mers (localităţi) cât şi spre punctele de interes turistic.
Tot apropo de GPS, ai în 'filmul' ataşat pozele lu' al meu, la Hochtor, cu coordonate şi altitudine cu tot...
Nu ştiu, da' parcă piere tot farmecu' stând cu ochii lipiţi de ecranul pocnitorii, în loc să se admire natura dimprejur... Rolul aparatului meu, în 90% din timp, este doar ca să observ, la nevoie, configuraţia drumului din imediata apropiere, nu pentru ghidare (aşa cum spuneam, cel mai adesea îi ignor ordinele).
Opinia mea...
@Adryana sa stii ca ai fost foarte aproape de Grossglockner, e aproape de Zell am See si zona unde ati stat voi.
@dragos, harti cu trasee montane sunt de luat la acele centre info. Poza 46 m-a rascolit tare deoarece am si eu unele la fel, sunt amintiri dragi de cand am fost acolo.
@Alina Morar, stiu ca eram aproape, noi intr-o zi am facut excursia la cascada Krimml, apoi la Zell am See si de acolo am mers la Kitzbuhel cu intoarcere de acolo la Hart in Zillertal. La Kaprun nu am mai ajuns. Ca distanta nu e mult, dar trebuie musai sa opresti din loc in loc, nu te lasa peisajele.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Cascada Krimml si drumul alpin Grossglockner, doua minunatii ale Austriei — scris în 15.04.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Grossglockner High Alpine Road sau Șoseaua Alpină austriacă — scris în 25.01.23 de k-lator din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Printre vârfuri inzăpezite, ghețari și marmote pe Soseaua Alpină Grossglockner — scris în 13.03.22 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Grossglocknerstrasse - drumul spre acoperișul Austriei — scris în 07.10.15 de spiros din DEJ - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Grossglockner Hochalpenstrasse: cea mai frumoasă șosea din Austria — scris în 28.01.16 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 E suficient o singura data — scris în 04.08.13 de valentyna din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2011 A doua oara pe Grossglockner Hochalpenstrasse — scris în 27.10.11 de Alina Morar din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ