Printre vârfuri inzăpezite, ghețari și marmote pe Soseaua Alpină Grossglockner

TIPĂREȘTE

Iubesc munții și imi place să le parcurg potecile cu ruccsacul in spate, să urc cât de mult mă țin puterile. Dar, in același timp, imi place să merg și cu mașina pe șoselele care urcă pe munți. Imi testez astfel calitățile de conducător auto și ajung mai repede. și fără efort, pe culmile munților.

Un astfel de drum este Grossglockner Hochalpenstraße, care era pe lista mea de” neapărat trebuie să merg” de ceva timp. Și ce ocazie mai bună puteam găsi decât faptul că locuința copiilor mei este chiar in apropierea intrării pe cea mai inaltă șosea din Austria.

Scurtă istorie

Cu o lungime de 48 Km, 36 de curbe in ac de păr și o lățime constantă a șoselei de 7,5 m, Șoseaua Alpină Grossglockner este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Austriei.

Cu 3500 de ani in urmă, celții și romanii foloseau trecătoarea Hochtor ca o rută comercială intre Carintia și Salzburgerland. Trecătoarea Hochtor ajungea insă la 2500 m altitudine, iar traversarea ei era dificilă soldându-se de multe ori cu pierderi de vieți omenești. Interesul pentru trecătoarea Hochtor a dispărut o dată cu descoperirea unor rute alternative mult mai ușoare și mai ieftine dar a reapărut intre cele două războaie mondiale. Proaspăt intemeiata Republică Austriacă se confrunta cu o rată mare a șomajului și, in același timp, avea nevoie de realizări cu care să se identifice, iar un drum peste Alpi in apropiere de cel mai inalt vârf din Austria și de ghețarul Pasterze, părea a fi un proiect ideal.

Construirea drumului panoramic a fost incredințată tânărului inginer Franz Wallack, care, inainte de a incepe construcția drumului, a călătorit pe alte 43 de drumuri alpine, studiindu-le și comparându-le. Wallack și-a dorit să construiacă” Cel mai frumos drum din Alpi” folosind abordări tehnice cu impact cât mai mic asupra mediului inconjurător. Construcția a inceput in anul 1930 și a fost finalizată in anul 1935. Au lucrat la acest drum 3.200 de muncitori, au fost dizlocate peste 800.000 metri cubi de pământ și rocă, au fost construite 67 de poduri, au fost realizate peste 1 milion de metri cubi de zidărie. Pentru terasamente și bornele delimitatoare au fost utilizate pietre naturale iar pentru indepărtarea mai rapidă a zăpezii Wallack a proiectat plugul rotativ pentru zăpadă care ii poartă numele și care mai este folosit și in ziua de azi. Lucrările au fost realizate numai in lunile fără zăpadă, lucrându-se efectiv doar 26 de luni, după care la 3 august 1935, Șoseaua Alpină Grossglockner a fost inaugurată de președintele Wilhelm Miklas. Din punct de vedere turistic construcția drumului a fost un adevărat succes. De la 120000 de turiști inregistrați in primul an de la deschidere s-a ajuns in prezent la aproximativ un milion de turiști care străbat anual Șoseaua Alpină Grossglockner cu mașinile, motocicletele, scuterele, bicicletele sau chiar cu mici tractoare.

Ce am văzut pe Grossglockner Hochalpenstraße

Pe Șoseaua Alpină Grossglockner se poate intra dinspre Fusch und Bruck din regiunea Salzburg sau dinspre Heiligenblut din Carintia.

Noi am venit dinspre regiunea Salzburg, din apropierea orașului Zell-am-See. Am pornit de pe Bruck an der Gorssglockner Strasse la capătul căreia există un panou cu date despre starea drumului alpin și orele in care poate fi parcurs. După aproximativ 12 Km am ajuns la intrarea pe Soseaua Alpină de unde am achiziționat biletele.

Soseaua Alpină Grossglockner este deschisă din luna mai până in luna octombrie, și poate fi parcursă zilnic intre orele 5.00 și 21.30 in lunile de vară și intre orele 6.00 și 19.30 in lunile mai, septembrie și octombrie. Prețul unui bilet este diferit in funcție de mijlocul de transport utilizat pentru parcurgerea acestui drum. Biletele se pot cumpăra și on-line. Pentru un autoturism, așa cum ne-am deplasat noi, prețul a fost de 37 EURO. Puțin cam scump, dar a meritat fiecare eurocent.

Se poate ajunge și cu transportul in comun, cu Glocknerbus-ul care circulă de două ori pe săptămână, programul fiind schimbat in fiecare sezon.

Pentru mine a fost o provocare șofatul pe Soseaua Alpină Grossglockner, dar nici prin cap nu mi-a trecut să renunț și să predau volanul soțului. Este greu să conduci pe Soseaua Alpină Grossglockner, și nu din cauza celor 36 de curbe in ac de păr, ci din cauza peisajului foarte frumos, panoramelor deosebite care apar după fiecare curbă. Trebuie să fii atent la drum și in același timp să tragi cu ochiul la frumusețile care te inconjoară. Șoseaua este construită in inima Parcului Național Hohe Tauern, și a fost astfel construită incât să poți beneficia la maxim de natura inconjurătoare, de frumusețea vârfurilor și văilor din jur.

Pe parcursul acestui drum sunt mai multe locuri de parcare, cu puncte de belvedere, sunt câteva muzee și resturante. Prima oprire este la Piffcar, la 1620 m și continuă cu altele până la cel mai inalt punct al traseului, la 2.504 m și apoi până la punctul terminus, la Kaiser-Franz-Josefs-Hohe, la 2369 m altitudine, lângă ghețarul Pasterze.

Noi ne-am oprit doar la câteva dintre ele, și am făcut și două drumeții scurte dar foarte frumoase.

Primul popas, foarte scurt a fost la 2260 m altitudine, unde este muzeul Haus Alpine Naturschau, un muzeu modern având ca temă ecologia in munții inalți. Nu am vizitat muzeul, ne grăbeam să ajungem cât mai departe pe traseu.

Am continuat să urcăm pe curbele strânse și am ajuns Fuscher Törl, locul de unde se poate vedea pentru prima dată vârful Grossglockner. Aicio sunt câteva locuri de parcare inșirate pe marginea drumului, și este amenajată o terasă cu un frumos punct de belvedere.

De aici pornește o extensie a șoselei alpine, un drum lateral care urcă până pe Edelweiß-Spitze, la 2571 m altitudine. Soseaua până pe acest vârf este mai ingustă decât șoseaua principală iar sus, pe micul platou de pe vârf sunt foarte puține locuri de parcare. Din acest motiv nu recomand parcurgerea acestei părți a șoselei cu mașina ci recomand o plimbare ușoară pe jos.

Am parcat mașina gratuit in parcarea mare din fața restaurantului Fuscher Törl, la 2430 m altitudine, ne-am luat un rucsac mic cu o sticlă cu apă, acte și bani și am plecat pe poteca care urcă până la Cabana Edelweiss, la 2571 m altitidine. Urcușul este unul ușor, sunt chiar și două, trei bănci de-a lungul traseului pentru odihnă și priveliști. Puțin peste 30 de minute de mers foarte lejer, admirat peisaje și floricele de munte, până la Cabana Edelweiss. Cabana este deschisă in aceeași perioadă in care este deschisă și șoseaua alpină, oferă locuri de cazare și are un restaurant cu o terasă panoramică in față. Nu am stat la această cabană, deși cred că ar fi o experiență de neuitat, dar am poposit puțin pe terasă la o bere și un Apfelstrudel. Priveliștea de la 2571 m, de pe Edelweiß-Spitze, este una care poate sta cu mândrie pe orice reclamă a celebrului drum alpin Grossglockner. Un lanț de vârfuri inzăpezite, in mare parte cu inălțimi de peste 3.300 m altitudine, se inalță deasupra unei văi verzi și a drumului care șerpuiește pe marginea ei.

Am coborât de pe Edelweiß-Spitze și ne-am continuat drumul cu mașina pe Soseaua Alpină Grossglockner., ajungând in cel mai inalt punct al ei, la Hochtor, la 2504 m altitudine.

De aici părăsim regiunea Salzburg și intrăm in Carintia, iar șoseaua incepe să coboare accentuat, până când ajunge la un sens giratoriu, unde ai de ales dintre a continua coborârea pe Grossglockner Hochalpenstraße până in Heiligenblut sau de a urca pe o variantă a șoselei alpine, care duce spre Kaiser-Franz-Josefs-Hohe și ghețarul Pasterze.

Noi am ales varianta spre ghețar și am inceput să urcăm din nou, in serpentine din ce in ce mai strânse.

Această variantă de traseu este mult mai veche decât cea care pleacă din regiunea Salzburg.

In anul 1800, cu mari eforturi, a fost pentru prima dată urcat vârful Grossglockner. Pentru a facilita și scurta drumul spre vârf, Clubul Alpin Austriac a decis construirea unei cabane in imediata apropiere a ghețarului Pasterze, peste care trece traseul spre vârf.

Cu ajutorul sprijinului financiar din partea familiei imperiale și a unor importante donații, in anul 1876, a fost deschisă Cabana Glocknerhaus. Dar, ca să ajungi cât mai ușor la cabană era nevoie de construcția unui drum, accesibil mijloacelor de transpport din acele vremuri. Astfel, in anul 1900 a fost inaugurat traseul care pleca de la Hotel Post Heiligenblut și ajungea la Cabana Glocknerhaus. Drumul a fost practicabil incepând cu anul 1908 iar din anul 1931 a intrat in proiectul viitoarei șosele alpine Grossglockner.

Am făcut și noi un popas la Cabana Glocknerhaus in prezent un frumos hotel cu un restaurant, importantă bază de plecare pe traseul spre Vârful Gorssglockner, foarte bine vizibil de pe terasa panoramică a cabanei. De pe terasă se vede și lacul de acumulare Margaritzen care stochează apa scursă din ghețarul Pasterze.

După Glocknerhaus șoseaua urcă abrupt și continuu pe o porțiune mai lungă după care ajunge in punctul terminus, la Kaiser-Franz-Josefs-Hohe, la 2369 m.

Aici sunt mai multe parcări descoperite, gratuite, bine semnalizate și cu informații asupra locurilor disponibile. Există și o parcare mare acoperită, care, deși pe hartă figura ca fiind cu plată, nu știu exact din ce motiv a fost lăsată la liber. Am parcat in parcarea acoperită și am ieșit să vedem ceva mai de aproape Vârful Grossglockner și ghețarul Pasterze.

In anul 1856 impăratul Franz Josef impreună cu impărăteasa Sisi au vizitat regiunea Carintia și, mari iubitori ai drumețiilor montane, au făcut o ascensiune până la ghețarul Glockner Pasterze. Pe locul unde el a poposit și a admirat Vârful Grossglockner a fost construit un important centru turistic, care azi ii poartă numele.

Sunt multe activități care se pot defășura la Kaiser-Franz-Josefs-Hohe, la 2369 m, incluzând patru expoziții, un cinema unde se proiectează un scurtmetraj despre Grossglockner, centre de informații despre ghețar și Parcul Național Hohe Tauern. Tot aici este un restaurant și un magazin cu articole montane și suvenire.

Cei care vor sa ajungă pe ghețarul Pasterze au două posibilități: o potecă bine amenajată care coboară de pe platforma de la Kaiser-Franz-Josefs-Hohe până la ghețar sau, o variantă mai ușoară, un funicular care ajunge in apropiere, urmând ca ultima parte să fie parcursa tot pe jos.

Noi am ales prima variantă, mai frumoasă și cu multe marmote pe traseu. Coborârea durează in jur de cca 30 de minute dar urcușul este ceva mai solicitant.

Ghețarul Pasterze este cel mai mare ghețar din Alpii Estici și al nouă-lea cel mai mare ghețar din Alpi.

Lungimea ghețarului scade accentuat in fiecare an, in ultimii ani inregistrând o scădere de peste 50 de metri anual.

La inaugurarea Șoselei Alpine Grossglockner, in anul 1935, in punctul Kaiser-Franz-Josefs-Hohe ghețarul ajungea chiar la marginea drumului. Azi trebuie să cobori aproximativ 100 de metri până să ajungi la ghețar. Pe drum sunt marcate locurile până unde ghețarul ajungea cu puțin timp in urmă – 1980-2000-2005. Dacă incălzirea globală continuă in acest ritm, peste treizeci de ani aici nu va mai fi nici urmă de ghețar.

A fost o plimbare frumoasă, peisaje de vis, și am intâlnit și marmote. Le-am auzit țipătul pe tot parcursul traseului, atât la coborâre cât și la urcare, dar doar una am reușit să văd. Am ințeles că unele dintre ele sunt mai puțin timide și vin să mănânce morcovi de la turiști, dar cea pe care am văzut-o noi păstra o distanță de siguranță. I-a fost aruncat un morcov, dar s-a apropiat cu mare grijă de el. Am fotografiat-o dar nu se vede prea bine. Telefonul meu nu are un zoom performant și nu face fotografii foarte clare la depărtare.

Timpul a trecut repede și vroiam să ne intoarcem pe lumină acasă, așa că, după nenumărate fotografii, cu părere de rău ne-am urcat in mașină și am parcurs intregul drum in sens invers.

Nu am mai reușit să străbatem porțiunea care coboară in Heiligenblut, era prea târziu. A rămas pentru o eventuală dată viitoare.

Dacă ajungeți in Austria, in zona Zell-am-See sau Heiligenblut, nu ocoliți Soseaua Alpină Grossglockner. Vweți descoperi priveliști de vis, veți vedea flori frumoase și marmote mâncăcioase.

---

VIZUALIZĂRI: 1724 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI