Fiji - natură splendidă, oameni extraordinari

TIPĂREȘTE

Fiji. Cum se ajunge acolo: cele mai multe zboruri sunt din Australia și Noua Zeelandă. De asemenea există câteva din America (Los Angeles, San Francisco) și din Japonia (Tokyo, desigur). Pentru lista completă consultați pagina Wikipedia pentru aeroportul internațional Nadi (se pronunță Nandi, cu „N” la mijloc).

Fiji este un arhipelag, iar aeroportul internațional se află pe insula principală, numită Viti Levu. Funcție de când aterizați, poate doriți să stați o noapte sau două acolo, înainte de a continua spre alte insule. Din documentarea mea, a rezultat că nu-s prea multe lucruri faine de vizitat pe această insulă, comparativ cu altele, dar vedeți și voi.

Primul lucru pe care-l veți constata la aeroport, că bănuiesc că nu veți veni cu iahtul dacă citiți articolul acesta, va fi întâmpinarea cu cântec. Câțiva muzicieni, folosind chitări, percuție și voci, vă vor ura bun-sosit chiar în aeroport. Obiceiul se mai practică și pe la alții. De exemplu în Tahiti, unde săracii oameni ne-au cântat de mama focului la patru dimineața, când am aterizat.

La aeroport am rezolvat două lucruri importante: am luat niște numerar de la un bancomat, ca să pot plăti taxiurile, și am lăsat spre păstrare niște bagaje de care nu aveam nevoie pe durata șederii în Fiji (petrecusem câteva zile în Australia). Costul a fost acceptabil, deși nu vă pot spune suma exactă. Apropos de numerar, dacă puteți încercați să obțineți o bancnotă de șapte dolari fijieni. Înțeleg că este rară și, probabil, unică. De ce șapte? Pentru că echipa de rugby în șapte a acestei țări micuțe a reușit să câștige medalia de aur la olimpiada de la Rio, în 2016, lucru care i-a umplut de mândrie și de fericire pe fijieni, mari pasionați de rugby. Autorul acestor rânduri poartă de-atunci în portofel respectiva bancnotă de șapte dolari fijieni, ca să nu uite vacanța formidabilă și oamenii extraordinari din Fiji, cu speranța că va mai ajunge vreodată în viață acolo.

De la aeroport am luat un taxi până la hotelul Sheraton. Hotelul în sine a fost bun. Un fel de all inclusive, unde am găsit numeroși turiști din Australia și Noua Zeelandă. Plaja este artificială, așa că eu cel puțin n-aș petrece prea multe zile acolo.

A doua zi am plecat mai departe. Excursia în Fiji urma să înceapă cu o mini-croazieră: trei nopți, cu un vas de cca 100 de pasageri. Portul din Fiji este relativ mic, dar există câteva mici magazine - produse de bază și suveniruri. Eu mi-am luat un tricou de bumbac, decorat discret cu însemnele echipei fijiene de rugby, pe care l-am iubit așa tare încât l-am purtat până s-a făcut franjuri.

Vasul a plecat pe la ora 13, iar prima oprire a fost în apropierea unui banc de nisip. Din păcate primele două zile vremea n-a fost prea grozavă, deși eram la început de sezon secetos. Cu toate acestea, oprirea la bancul de nisip a fost memorabilă - eram undeva în mijlocul oceanului, iar apa avea între 50 și 100 cm, numai. Apoi, din cauza refluxului, nivelul a scăzut așa încât a „apărut” o insulă de nisip. Ploua dar erau cam 26-28C în aer. Apa oceanului era la fel de caldă, motiv pentru care a fost foarte confortabil ca temperatură.

Seara a avut loc o prezentare ținută de căpitan - un australian - plus dansuri fijiene etc. Vasul era destul de modest, și în prag de pensionare. Iată însă cum arată înlocuitorul său: https://www.bluelagooncruises.com/about/our-ship-yasawa-princess

Vasul mergea foarte lent, întrucât nu avea de parcurs distanțe mari. În plus, mergând mai mult printre insule, transportul a fost foarte lin.

A doua zi ne-am oprit la Monuriki, locul unde s-a filmat Cast Away, cu Tom Hanks. Țară mică și săracă + film cunoscut, cu superstar hollywoodian = mândrie maximă, desigur. Experiența a fost super - locul era complet rupt de lume, total pustiu, natură splendidă. După-amiaza am fost duși la biserica de pe o insulă din zonă. Nu vă puteți imagina ce-i acolo, până nu mergeți. Se înserase deja (apusul era la ora 18), clădirea bisericii protestante era făcută din lemn, și avea toate ferestrele deschise, iar înăuntru era o zăpușeală de mureai. Nema aer condiționat sau ventilator. Maxim evantai personal, dat pe modul turbo, pentru cine venise pregătit, și-anume echipajul fijian al vasului. Instalație de sonorizare dată la maxim, ca să audă și babele surde de pe insula vecină, probabil. La tribună, apare un bărbat impunător, înalt și bine clădit, circa 60 de ani, purtând cămașă, cravată, sacou și... fustă. De fapt se cheamă sulu, și bărbații fijieni poartă cu mare naturalețe aceste obiecte făcute din pânză gri sau neagră, lungi cam până la genunchi. De ce? Păi pentru că atunci când au ajuns misionarii în Fiji s-au luat cu mâinile de cap, și, după ce i-au coborât pe localnici din cocotieri, și le-au zis că nu-i bine să mănânce oameni (serios, erau canibali), i-au instruit și să nu mai stea în pardonul gol, că nu-i frumos. N-a fost ușor, că era nevoie de ventilație în climatul de-acolo, așa încât s-a ajuns la compromisul purtatului de sulu.

În timp ce noi asistam la predică, ținută jumătate în limba locală și jumătate în engleză, în cinstea noastră, a musafirilor, copiii din sat au încins de-o joacă pe cinste, afară, cu cei câțiva copii turiști. Aceștia din urmă arătau total exotic, cred, având ei părul blond și ochii albaștri. S-au înțeles de minune.

În ziua următoare am început dimineața cu hrănitul rechinilor. Undeva în ocean, fix la ora 9, timp respectat cu strictețe de căpitan, în speranța că va dresa rechinii, s-a aruncat mâncare peste bord - bucăți de pește. Ce-a urmat a fost ceva de coșmar - priveam împreună cu restul turiștilor, de pe punte, cum au apărut de nicăieri zeci de rechini care au început să înfulece și care săreau din apă, unii peste alții, doar-doar or apuca o îmbucătură din ce li se arunca. Asta într-o apă azurie, perfect limpede, care oferea o vizibilitate excelentă a ospățului. La vreo 10 minute după final, am fost invitați să facem snorkeling, la vreo sută de metri mai încolo. Am zis pas, spre deosebire de alții, însă. Ziua s-a terminat cu o vizită într-un sat de pe o insulă.

În ultima zi am ancorat lângă o altă insulă, unde am coborât să vizităm școala satului. Școala era de tip internat - copii de până în clasa a opta stăteau acolo de duminică seara până vineri, aduși de pe insulele din zonă. Am aflat că pentru liceu situația este și mai și - există liceu numai pe insula mare, așa încât copiii din arhipelag trebuie să meargă acolo la internat, mergând ore întregi cu feribotul, dacă familiile își permit costurile. Școala și căminul arătau ca vai de ele: vopsea scorojită, dotări foarte elementare. Unii dintre copii aveau mici probleme medicale neîngrijite, precum eczeme, echimoze ori cicatrici deschise. Trist, foarte trist. Toate acestea au fost spulberate însă tot de către copii, care, ca fijeni adevărați ce erau, ne-au primit cu o căldură copleșitoare, fără să aștepte nimic în schimb. Unul dintre ei, de vreo 9-10 anișori, m-a luat direct în primire ca să-mi fie ghid, și mi-a prezentat școala, plus mi-a arătat cum pe pereții claselor aveau scrise cuvintele zilei, atât în limba locală, a insulei (fiecare din cele trei sute de insule având limba sa, complet diferită!), cât și în cea oficială. Cât timp noi, turiștii, vizitam insula, un grup de copii a fost dus pe vas, la un suc și-un biscuit. Excursia pe insulă s-a terminat cu o mică drumeție pe unul din munții (deal, mai degrabă) de pe insulă, pe o potecă plină de noroi, dar care ne-a scos într-un luminiș de unde am admirat golful splendid în care ancorase vasul.

Una dintre cele mai plăcute experiențe a fost interacțiunea cu o familie fijiană care venise în croazieră. Soțul era inginerul șef al navei iar soția era soră medicală. Foarte deschiși și amabili, ne-au spus una și-alta despre viața din Fiji, din perspectiva localnicilor.

Croaziera s-a încheiat în portul de unde am plecat. De aici am luat taxiul spre aeroport, întrucât urma partea a doua a excursiei, și anume patru nopți pe o insulă din arhipelag (Tavewa, în grupul de insule Yasawa).

Pentru a ajunge la destinație, existau două variante. Feribotul ar fi fost cel mai ieftin, și n-ar fi avut restricții de greutate pentru bagaje, însă dura vreo 5-6 ore și înțeleg că ar fi fost o călătorie neinteresantă. Am ales transportul aerian. Mult mai scump, desigur, dar cu adevărat inedit. În primul rând, la aeroport se cântăreau nu numai bagajele ci și pasagerii. De ce? Păi pentru că aeronava era un mic hidroavion: https://en. wikipedia.org/wiki/De_Havilland_Canada_DHC-3_Otter. Am studiat un pic soarta respectivului. Ei bine, acesta fusese fabricat în 1960 apoi aparținuse armatei norvegiene, după care l-au luat niște greci care au făcut un accident cu el, așa încât a fost nevoie de o reparație/reconstrucție capitală. Așadar, pilotul nostru, un chilian desculț, ne-a zis să ne punem căștile pe urechi, ca în elicopter, iar apoi am fost în aer în foarte scurt timp (300 m). Hidroavionul era hibrid, așa încât am decolat de pe o pistă de beton și-am amerizat 20 de minute mai târziu pe laguna de lângă insula unde se afla hotelul - Coconut Beach Resort. Drumul a fost superb - am văzut multe insule și insulițe din aer, plus lagunele și recifurile de lângă ele.

Din cauza refluxului avionul n-a putut să ne ducă până pe plaja hotelului (!), așa încât s-a folosit o barcă cu motor pentru a ne transporta din mijlocul lagunei până lângă plajă. Fiind reflux, nici măcar șalupa n-a ajuns până pe plajă, ci s-a oprit la vreo 10 metri distanță. Personalul hotelier s-a oferit să transporte în cârcă (!!!) turiștii de sex feminin și copiii, pentru ca aceștia să nu ruginească, însă nu s-a acceptat. Am întrebat dacă oferta-i valabilă și pentru mine, iar gluma a fost gustată de gazde. Pe plajă a urmat o nouă întâmpinare muzicală: chitară și voce.

Resortul consta în câteva cabane construite printre cocotieri, pe o fostă plantație. Modest, însă extrem de curat și de îngrijit. Stil rustic - fără aer condiționat, baia era adiacentă fiecărei cabane și era construită în aer liber dar înconjurată de un gard înalt. Wi-Fi numai la recepție. Semnal de telefon mobil nu era. Fără piscină. Lângă mica recepție, o sală de mese unde se serveau cele trei mese ale zilei, stil „familie” . Adică toți oaspeții erau invitați să participe, într-un interval de numai o oră, cred, la masa servită în comun. Apa potabilă era apă de ploaie filtrată. Șamd.

Pe o parte a insulei, chiar în fața „resortului” se afla o mică plajă, însă briza era destul de puternică (20-40 km/h) și bătea aproape tot timpul, așa încât era preferabil de mers la altă plajă, aflată la vreo 200 m distanță, unde nu se simțea briza.

Mâncarea absolut acceptabilă, mai ales pentru un loc așa depărtat de civilizație. Atmosfera, mai ales la cină, a fost de milioane. Toți cei 15-20 de turiști erau așezați împreună la masă. Câțiva din angajații hotelului cântau (chitară și voce), iar în unele seri au și dansat dansuri fijiene. În alte seri s-au organizat jocuri de societate, cu foarte mult bun gust și veselie autentică.

În fiecare zi s-a organizat câte-o activitate opțională, contra cost: o drumeție pe insulă, pescuit în largul oceanului, snorkeling în diverse locuri, picnic stil Robinson Crusoe șamd. Am participat la câteva dintre ele (pescuit și snorkeling) și a fost excelent. În plus, se putea face snorkeling chiar plecând de pe plaja de lângă hotel, unde se aflau corali frumos colorați și mulți peștișori tropicali, inclusiv model „Nemo” , dacă ați văzut acel film de animație.

În tot acest timp, fijienii care lucrau la resort au fost peste tot prietenoși, curioși despre noi, veseli și fericiți cum n-am mai văzut decât în Polinezia Franceză.

Am plecat cu inima grea, cu dorința fierbinte de a mă reîntoarce. Am fost foarte aproape s-o fac, de două ori, însă nu s-a realizat deocamdată. N-am renunțat să sper - încă am bancnota de șapte dolari fijieni în portofel. Vă urez să ajungeți și voi, pentru că merită efortul.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 76 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI