ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.12.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galati
ÎNSCRIS: 15.01.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
OCT-2011
DURATA: 8 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Estoril si 'chemarea vanturilor'

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Era inceput de august cand a aparut oferta "Programului pentru seniori", toamna 2011-primavara 2012 si pentru prima oara aparea inscrisa si Portugalia cu o singura destinatie - Estoril. In anii anteriori mai fusesem prin acelasi program in Spania la Punta Umbria si la Benidorm. Destinatiile pe care le alesesem au fost exceptionale si mi-au ramas ca dragi amintiri. N-am mai stat mult pe ganduri si ne-am inscris si platit un avans pentru un sejur de doua saptamani. Dupa vreo luna de la acea data aveam sa primim o instiintare precum nu ni se aproba decat un sejur de o saptamana. Din acea clipa am inceput sa ne punem o serie de intrebari...

In sfarsit, se apropia ziua plecarii si nu primeam nici o informatie din partea agentiei de turism, privind aeroportul de plecare, ora de zbor spre Portugalia. Zeci de telefoane, mail-uri se soldau cu acelasi raspuns: sa avem rabdare... Sa fii renuntat? Nu ma induram, prea multe vise ramaneau nerealizate... Abia cu doua zile inainte de data plecarii ni s-a comunicat aeroportul (of, Baneasa) si ora de zbor (17). Cu toate ca imi promisesem anul trecut sa nu mai calc pe acest aeroport, iata, se intampla din nou! Si ca o noua incercare, ajunsi aici, se anunta o amanare a decolarii avionului nostru cu o ora si jumatate! Nervi, inghesuiala, mutare de la o poarta la alta - asta inseamna "Aeroportul International Baneasa"! Ne urcam in avion (bilete fara loc rezervat!) si speram ca lantul necazurilor se intrerupe aici. Da' de unde!

Ajungem in aeroportul El Prat din Barcelona cu acea intarziere de o ora si jumatate, recuperam bagajele, ne imbarcam in autobuzul care face transferul de la un terminal al aeroportului la altul, ajungem "veseli" in fata ghiseului pentru check-in unde... stupoare... Ni se spune ca nu se mai fac imbarcari pentru Lisabona pentru ca mai era doar o jumatate de ora pana la decolare... Cu toate ca aveam biletele rezervate pentru acel zbor, nu s-a putut face nimic! 32 de turisti nervosi, obositi si dezamagiti pe aeroportul din Barcelona... S-a luat legatura cu agentia de la Bucuresti. Ni s-a raspuns ca fiecare trebuie sa se descurce cum crede de cuviinta... Urmatorul zbor spre Lisabona era a doua zi dimineata la ora 7 - doar 6 bilete disponibile. Cei sase, mai repezi de picior si fara sa spuna celorlalti din grup, le-au rezervat. Restul... Multi au ramas in aeroport sa motaie pe unde se poate, noi am luat un taxi si peste noapte ne-am cazat la un hotel Ibis, bineinteles pe cheltuiala noastra. Avionul spre Lisabona l-am avut a doua zi la ora 11. Pierdusem mai bine de o jumatate de zi!

A urmat transferul cu autocarul spre Estoril, Hotel Inglaterra (vezi impresii). Ajungand aici am aflat ca intregul nostru grup era format din 70 de persoane, ceilalti ajunsesera cu o zi inainte facand escala la Paris, Madrid sau Amsterdam. Asadar, bilete cumparate pe ultima suta de metri de catre agentia tour-operatoare, cu preturi mai scazute... Ma iertati pentru aceasta introducere poate prea lunga si sper ca nimeni sa nu se mai confrunte cu asemenea situatii. Asta o spun fiindca odata ajunsi la restaurantul hotelului ne-a intampinat un meniu cam "saracacios", probabil stabilit intre managerul hotelului si reprezentantul agentiei romane. O zi, doua - o mica revolta in grupul nostru si situatia s-a imbunatatit iar meniul a devenit ca prin farmec mai diversificat si mai gustos. Este o singura agentie tour-operatoare pe aceasta destinatie, din pacate!

Curand, aveam sa uit toate peripetiile prin care trecusem. Ma inconjurau atatea locuri frumoase! Estoril, cu intreaga coasta care-i poarta numele, te vrajeste imediat. Orasel mic dar pitoresc, Estoril este o incantatoare destinatie turistica la o distanta de doar 20 de kilometri de capitala. Atractiile regiunii Estoril nu se limiteaza doar la ocean si spectaculoasa sa coasta pe care trebuie neaparat sa o vezi, pentru ca altfel ti se pare ceva ireal din relatarile celor ce-au trecut pe acolo... Valurile imense, nemaiintalnite pana acum, vuietul permanent al oceanului, precum o chemare, stropii fini ce se imprastie la zeci de metri la impactul violent al valurilor de stanci, vasele incremenite de furtuna in larg, acei nebuni frumosi si curajosi de surferi pe care ii admiram la nesfarsit, amurgurile insangerate - toate fac parte din bogatul decor natural cu care este binecuvantat Estorilul. In timpul celui de-al II-lea razboi mondial, orasul devenise centrul spionajului international, in prezent pastrandu-si atmosfera sofisticata, cosmopolita. Dovada vie este renumitul hotel de 5* Palacio Estoril, care de-a lungul deceniilor a gazduit nu numai importante personalitati europene, dar a si servit ca decor in unele scene din filme cu James Bond.

Nucleul divertismentului, Cazinoul, considerat cel mai mare din Europa ofera vizitatorilor o selectie extraordinara, de la cele mai simple forme de jocuri pana la cele mai complexe, precum si spectacole zilnice de mare clasa. Accesul in Cazino este liber, fara nici o taxa, iar curiozitatea m-a atras si pe mine sa intru intr-o seara. Un spatiu imens, cu multe sali de joc, o galerie de arta, sali de spectacole, restaurante si baruri, toate inundate de lumina si culori vii, menite sa te binedispuna. M-am plimbat printre impatimiti privindu-le fizionomia, gesturile. Toti parca erau in transa, multe persoane trecute de varsta a treia si ce m-a mirat, foarte multe femei. Unele foarte elegante, etaland bijuterii scumpe, altele, dimpotriva, visand poate la un noroc neasteptat...

Cu ce se poate lauda Estoril? Aici au trait si au murit in exil importante figuri ai caselor regale din Spania (tatal lui Juan Carlos), regele Albaniei, regele Umberto de Saboia al Italiei. Dorindu-si revenirea in Europa din Brazilia, unde se casatorise cu Elena Lupescu, lui Carol al II-lea i se refuzase viza de sedere in Franta. Portugalia avea sa-l primeasca, iar Estoril a devenit orasul sau de exil. In anul 1948 isi cumpara aici o casa pe care o renoveaza si decoreaza dupa gustul sau si al sotiei. Uitat de tara si familie se stinge in 1953 la varsta de 59 de ani si este inhumat la Manastirea Sao Vincente din Salazar langa Pantheonul regilor Portugaliei. Abia in anul 2003 osemintele fostului suveran au fost repatriate din Portugalia, gasindu-si odihna vesnica pe pamantul tarii pe care a iubit-o. Casa in care si-a petrecut ultimii ani se afla pe Rua do Alentejo, langa Hotel Lido si poarta numele de "Vila del Sol". Antoine de Saint Exupery si Mircea Eliade si-au trait si ei ultimele zile aici, in Estoril.

Pe coasta Estorilului, noptile tind sa fie de neuitat, ca si zilele dealtfel. Veti gasi o atmosfera relaxanta care continua tarziu in noapte in restaurante, baruri sau discoteci pe plaja. Plaja Tamariz din dreptul statiunii nu este singura etichetata cu steag albastru al Uniunii Europene. Cladiri monumentale cu fatade impodobite cu azulejos, palate aristocratice sau vile elegante apartinand unor celebritati, buticuri si cafenele, completate de terenuri de tenis si golf, conservarea si grija pentru mentinerea mostenirii in regiune a tot ce este legat de istoria unui intreg mileniu, moderna si eficienta infrastructura, calitatea serviciilor, facilitatile sportive, evenimentele culturale - toate la un loc atrag precum un magnet, mii de turisti.

La distanta de vreo doi kilometri se afla o alta statiune superba, Cascais. O promenada romantica pe malul oceanului leaga cele doua orasele si nici nu-ti dai seama unde se termina unul si incepe celalalt. De dimineata si pana seara tarziu oameni de toate varstele fac jogging, gimnastica la diferite aparate instalate pe faleza ori savureaza in tihna un vin de Porto sau o gustare traditionala. Amatorii de sporturi extreme sunt alintati cu renumitele curse de masini sau motociclete din circuitul Estoril. Estoril Open este un eveniment anual in care se intalnesc cei mai faimosi jucatori internationali. Regiunea fiind binecuvantata cu brize usoare si cu aer proaspat din padurile Sintrei, aici se poate juca golf dealungul intregului an. Deasemenea, un recunoscut concurs de sarituri are loc in timpul verii pe hipodromul din Cascais.

In luna aprilie are loc circuitul Portuguese Motorcycle Grand Prix, iar in luna mai a fost gazda noii editii de Sailing Trophy Estoril Audi Med Cup. Cascais Marina, modern si bine echipat cu 650 de locuri pentru acostare este un adevarat rai pentru iahturi, ambarcatiuni cu vele si catamarane. Surfing, scuba-diving, pescuit, ski nautic, body-boarding - sunt cateva dintre sporturile pe care le puteti incerca. Alte evenimente care au loc aici: Estoril Music Festival, Cascais Fashion, Cascais Jazz Festival, Cascais International Dog Show, Estoril's Crafts Fair (cand mestesugari din toata Portugalia sosesc si isi expun produsele).

In data de 4 noiembrie, cand paraseam Estorilul incepea Festivalul International al Filmului. Distanta de 20 de km fata de Lisabona poate fi parcursa foarte usor cu ajutorul trenului suburban care are statia terminus in Cascais. Un bilet costa 1,60 euro/persoana, iar frecventa trenurilor este din 20 in 20 minute de la 5 dimineata pana la orele 22, de la aceasta ora si pana la 1 noaptea frecventa este din 30 in 30 min. Fie ca veti vrea sa faceti cumparaturi sau doar sa admirati vitrinele, pe stradutele inguste veti gasi magazine cu tot ce v-ati putea imagina - de la imbracaminte de firma, la obiecte de cristal, lucruri din piele de calitate superioara pana la mici suveniruri, goblenuri, obiecte de arama, oale de lut si farfurii pictate de maini dibace, obiecte de mobilier viu colorate... Multe magazine raman deschise pana la 7-8 seara, chiar si Duminica.

La inceput de noiembrie am avut parte de vreme calda, cu zile insorite, dar si de vreo trei zile mai capricioase. Bineinteles ca timpul a zburat pe nesimtite, iar excursiile pe care le-am facut in Lisabona, Cascais, Boca do Inferno, Sintra, Cabo da Roca, Fatima, Obidos, Nazare, Queluz si Mafra, fiecare cu frumusetea ei, ar fi greu sa le dau uitarii...


[fb]
---
Trimis de Alina53 in 04.12.11 21:17:53
Validat / Publicat: 05.12.11 06:05:59
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7357 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alina53); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Pescari amatori incercandu-si norocul in apele involburate
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16850 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

Alina53AUTOR REVIEW
[04.12.11 21:25:21]
»

Webmaster, te rog www.youtube.com/watch? v=BGrmfg1wabMI&feature=related Multumesc

webmaster13
[04.12.11 21:34:19]
»

Rezolvat clipul!

webmaster
[05.12.11 06:15:50]
»

Fiind un review de tip calatorie, am retras notele acordate pentru servicii, cazare si masa. In masura timpului disponibil poate scrii cate un review si despre cele doua hoteluri la care ati fost cazati.

nicole33
[05.12.11 21:02:42]
»

@Alina53:

A urmat transferul cu autocarul spre Estoril, Hotel Inglaterra. Ajungand aici am aflat ca intregul nostru grup era format din 70 de persoane, ceilalti ajunsesera cu o zi inainte facand escala la Paris, Madrid sau Amsterdam. Asadar, bilete cumparate pe ultima suta de metri de catre agentia tour-operatoare, cu preturi mai scazute...

Un review util referitor la o vacanță interesantă, însă peripețiile legate de ajungerea la destinație mă fac să mă gândesc de 2 ori înainte de a alege Portugalia prin programul pentru seniori. Aceste sejururi fiind cu preț fix, adaosul agenției fiind de asemenea fix și cam mic, este posibil ca aceasta să încerce să mai câștige ceva suplimentar prin jonglarea cu biletele de avion, dar totodată și cu nervii turiștilor.

Te-aș ruga să îmi scrii numele agenției turoperatoare pe privat, deși, în opinia mea, acesta ar trebui făcut public.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dddgab
[01.01.12 18:15:14]
»

Mi s-a parut un articol interesant si neplacuta experienta cred ca a fost util de impartasit eventualilor amatori de astfel de excursii. Am insa o observatie referitor la afirmatia ''Antoine de Saint Exupery si Mircea Eliade si-au trait si ei ultimele zile aici, in Estoril ''. Din cate imi amintesc, in ultimii ani de viata, Saint Exupery a fost pilot in cadrul Fortelor Franceze Libere (a disparut intr-o misiune de lupta prin 1944) si chiar daca a locuit mai inainte in Estoril nu cred ca este corecta formularea din review. Iar despre Mircea Eliade cred ca este destul de cunoscut faptul ca ultimii ani i-a trait in America. In timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost atasat cultural la ambasada din Lisabona si dupa ce si-a pierdut postul a trait cca un an la CASCAIS nu la Estoril.

webmaster
[30.08.12 11:42:31]
»

Mutat, la reorganizare, in rubrica "Descopera Estoril" (deja existenta pe site)

Articolul a fost deaemenea selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina53, dddgab, nicole33
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Estoril:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 2.0077271461487 sec
    ecranul dvs: 1 x 1