GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Sunt orașe pe care le vizitezi pentru monumente, altele pentru gastronomie, unele pentru viața de noapte și există orașe pe care le vizitezi pur și simplu pentru că vrei să vezi cum arată un loc despre care ai auzit toată viața.
Erevanul, pentru mine, a fost puțin din toate acestea. Dar, recunosc, am venit și cu o curiozitate suplimentară si anume voiam să văd cu ochii mei orașul celebrului Radio Erevan. Pentru noi, românii, Radio Erevan nu este doar un post de radio. Este aproape o specie literară. Întrebare, răspuns, ironie și, de cele mai multe ori, o concluzie care întoarce totul pe dos. Așa că am pornit la drum cu o întrebare simplă, oare chiar există Radio Erevan? Și, dacă există, oare putem întreba dacă Erevanul merită vizitat? Dar să o luăm cu începutul.
Erevanul este capitala Armeniei și unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume. Istoria lui începe oficial în anul 782 î. Hr., când regele Argishti I al regatului Urartu a fondat cetatea Erebuni. Da, 782 î. Hr. ! Adică atunci când prin alte părți ale Europei oamenii aveau preocupări mult mai simple, aici cineva avea deja ideea de a construi o cetate și de a pune bazele unei capitale. Pe o inscripție cuneiformă descoperită la Erebuni apare chiar celebra formulare prin care Argishti anunța construirea cetății. Practic, primul comunicat oficial de presă al orașului. „Stimați cetățeni, am construit Erebuni.” Nimic despre autorizație de construcție, fonduri europene sau termen de finalizare.
De-a lungul timpului, orașul a trecut prin mâinile mai multor imperii și puteri, persani, romani, arabi, mongoli, otomani, ruși și, bineînțeles, Uniunea Sovietică. În 1918 a devenit capitala primei Republici Armenia, iar după destrămarea URSS, în 1991, a devenit capitala Armeniei independente.
Geografic, Erevanul se află în partea de vest a Armeniei, la aproximativ 1.000 de metri altitudine, în apropierea râului Hrazdan. Orașul este înconjurat de dealuri și munți ca într- căldare, iar în zilele senine poate fi admirat în depărtare unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Armeniei și anume Muntele Ararat. Doar că aici intervine una dintre marile ironii ale istoriei. Araratul este simbolul național al Armeniei, apare pe steme, în picturi, în suveniruri, în fotografii și în sufletul armenilor, dar muntele se află astăzi pe teritoriul Turciei. Este ca și cum România ar avea ca simbol național un munte aflat peste graniță. Groaznic.
Prima noastră oprire importantă a fost Piața Republicii, centrul monumental al Erevanului. Aici orașul își arată partea oficială și elegantă. Piața este înconjurată de clădiri monumentale construite în stilul arhitectural specific epocii sovietice, dar folosind celebra piatră vulcanică roz, tuful armean. De aici și supranumele Erevanului, „orașul roz” . Și chiar este roz. În anumite momente ale zilei, mai ales când soarele începe să coboare, clădirile capătă nuanțe superbe. Nu trebuie să folosești filtre sofisticate pe telefon. Erevanul are propriul filtru.
În jurul pieței se află Muzeul de Istorie al Armeniei, Galeria Națională, clădiri administrative și celebrul Hotel Armenia Marriott. Piața este și unul dintre locurile preferate pentru plimbările de seară. Ziua este destul de sobră, dar seara începe să prindă viață, iar fântânile muzicale adaugă un spectacol de apă, lumină și muzică. Ne-am plimbat, am făcut fotografii și, bineînțeles, am încercat să surprindem exact momentul în care lumina era perfectă. În turism există o regulă nescrisă, dacă faci o fotografie și spui imediat „asta e cea mai bună” , înseamnă că mai trebuie să faci încă nu știu câte până e doamna mulțumită...
De la Piața Republicii am continuat către unul dintre cele mai importante edificii religioase ale orașului, Catedrala Sfântul Grigorie Luminătorul. Aici istoria Armeniei capătă o dimensiune cu totul specială. Armenia este considerată prima țară care a adoptat creștinismul ca religie de stat, în anul 301, în timpul regelui Tiridates al III-lea, iar figura centrală a acestui moment este Sfântul Grigorie Luminătorul.
Catedrala pe care o vedem astăzi este însă foarte nouă. Construcția a început în 1997 și a fost finalizată în 2001, fiind ridicată pentru comemorarea celor 1.700 de ani de creștinism armean. A fost proiectată de arhitectul Stepan Kyurkchyan și consacrată în septembrie 2001. Și aici apare una dintre particularitățile interesante ale Armeniei o țară cu o tradiție creștină extrem de veche are în capitală o catedrală construită abia la începutul secolului XXI.
Privită din exterior, catedrala păstrează elementele caracteristice arhitecturii armene piatră, forme geometrice puternice, turle și cupole, dar este mult mai mare decât bisericile medievale pe care aveam să le vedem în afara orașului.
Complexul este format din biserica principal care este foarte mare și două capele dedicate regelui Tiridates și reginei Ashkhen, cei care au avut un rol esențial în convertirea Armeniei la creștinism. Biserica principală are aproximativ 1.700 de locuri, o trimitere simbolică la cei 1.700 de ani de creștinism pe care i-a aniversat la momentul inaugurării. În catedrală se află și relicve ale Sfântului Grigorie Luminătorul, aduse din Napoli în anul 2000.
Pentru mine, acesta a fost unul dintre acele locuri în care începi să înțelegi mai bine Armenia. Nu doar o țară din Caucaz, nu doar fostă republică sovietică, nu doar țara lui Ararat și a coniacului Ararat, ci un popor pentru care creștinismul face parte din identitatea națională de aproape două milenii. Un popor așa de vechi și atât de încercat de istorie. Sar am mai povestit despre asta în articolul introductiv.
Și cum eram în Erevan, inevitabil am ajuns la capitolul Radio Erevan. Generația noastră a crescut cu celebrele bancuri. Nu este nimic spectaculos cu sediul acestul radio. Doar poveștile din jurul lui sunt extrem de interesante și de haioase.
„Radio Erevan, este adevărat că în Armenia există munți foarte înalți?” „În principiu, da.” „Și că oamenii sunt foarte ospitalieri?” „În principiu, da.” „Și că au un coniac foarte bun?” „În principiu, da.” „Atunci ce nu este adevărat?” „Întrebarea.”
Cam aceasta este filozofia Radio Erevan.
Postul real de radio există, dar faima lui internațională vine mai ales din bancurile care circulau în perioada sovietică. Era forma perfectă de umor pentru o societate în care nu puteai spune întotdeauna direct ceea ce gândeai. Și aici am început să înțeleg ceva despre armeni. Au o istorie complicată, au trecut prin războaie, ocupații, tragedii și schimbări politice, dar au păstrat o extraordinară capacitate de a face haz de necaz. Din perspectiva asta mi se par a fi foarte asemănători cu noi românii, noi îl aveam pe Bulă, ei au Radio Erevan. De la Radio Erevan până la glumele din restaurante și cafenele, umorul pare să facă parte din mecanismul lor de supraviețuire, exact ca și la noi.
De la Piața Republicii am continuat către Moscheea Albastră, un loc care schimbă complet imaginea pe care o ai despre Erevan. Construită în secolul al XVIII-lea, în perioada dominației persane, moscheea este una dintre cele mai importante mărturii ale trecutului musulman al orașului. Curtea interioară este liniștită, verde și foarte plăcută. Albastrul și turcoazul decorațiunilor contrastează cu rozul dominant al orașului. Mi s-a părut interesant faptul că într-un oraș pe care îl percepem astăzi ca fiind profund armean și creștin există o asemenea mărturie a trecutului persan. Dar acesta este farmecul orașelor vechi. Aici mi s-a părut cumva asemănător cu Istanbulul. Si mâncarea este destul de asemănătoare.
Dar să revenim. Nimic nu este complet simplu. Fiecare stradă are o poveste, iar fiecare clădire poate ascunde o altă perioadă din istorie. După partea istorică, am trecut către Erevanul modern.
Bulevardul Nordului este probabil una dintre cele mai bune demonstrații că Erevanul nu trăiește doar din trecut. Este o zonă pietonală elegantă, cu magazine, restaurante, cafenele și terase. Oameni tineri, turiști, localnici, muzică, agitație și multă viață. Aici am avut senzația că Erevanul este un oraș care încearcă să-și găsească propriul echilibru între tradiție și modernitate. Și îl găsește destul de bine. Ne-am plimbat fără grabă, pentru că în astfel de orașe mersul pe jos este, de fapt, cea mai bună formă de transport. Mașina te duce din punctul A în punctul B. Pe jos descoperi punctele A, B, C, D și încă vreo zece despre care nu știai că există.
Spre seară am ajuns la unul dintre locurile care mi-au plăcut cel mai mult în Erevan, celebrul Complex Cascade. Dacă Piața Republicii este inima oficială a orașului, Cascade este locul în care Erevanul își arată personalitatea. Complexul este o uriașă scară monumentală care urcă pe versantul dealului și oferă priveliști extraordinare asupra orașului. Jos se află Centrul de Artă Cafesjian, iar pe terase sunt numeroase sculpturi și lucrări de artă. Noi am ajuns exact când soarele începea să coboare. Și aici trebuie să spun adevărul. La început am urcat scările pentru priveliște. După câteva zeci de trepte, am urcat pentru sănătate. După încă puține, am urcat din ambiție. Iar spre final am urcat pentru că deja era prea târziu să ne mai întoarcem. Din când în când făceam câte o fotografie, dar adevărul este că pauzele foto erau și excelente pauze de respirație. Sus, însă, am uitat de toate. Ca o paranteză pe interior existau și scări rulante, dar nu am vrut neam să apelăm la ele. Mersul pe jos face piciorul frumos!
Erevanul se întindea sub noi, iar lumina apusului transforma clădirile roz în auriu. În depărtare se ridicau munții, iar dacă vremea era suficient de clară, silueta Araratului completa imaginea. Este unul dintre acele momente în care nu mai ai nevoie de ghid. Privești și atât. Apoi am scos telefonul. Pentru că, evident, trebuie să dovedești celor de acasă că aifostacolo.
A doua zi am continuat cu Muzeul de Artă, unde am descoperit o altă dimensiune a culturii armene. Armenia are o tradiție artistică impresionantă, influențată de poziția sa geografică, între Caucaz, Anatolia, Persia și lumea europeană. Pictura, sculptura, arta religioasă și obiectele tradiționale spun, fiecare în felul lor, povestea unui popor care a fost nevoit să-și păstreze identitatea în condiții istorice extrem de complicate.
Am început vizita de la ultimul etaj și acolo am avut mera surpriză pentru că am descoperit pictori celebri români.
După câteva săli de muzeu, însă, am avut și revelația universală a turistului, arta este mult mai ușor de admirat atunci când există și un loc unde să stai. Nu este lipsă de cultură. Este experiență. Când vezi prea multe lucruri într-un timp foarte scurt obosești și fizic și psihic.
Și apoi a venit momentul pe care, sincer, îl așteptam cu o anumită curiozitate Muzeul și fabrica de coniac Ararat. L-am lăsat special la sfărșit, ca să încheiem cu un vibe pozitiv. Pentru accesul la acest muzeu situat sus pe un deal, trebuia musai rezervare pe care am făcut-o din țară. După cum spuneam anterior aici a fost locul unde ne-am întâlnit cu mai multe grupuri de turiști români marea majoritate foarte dezamăgiți că nu au putut intra să-l viziteze. Ghinion, nu aveau rezervare. Le-am recomandat alte muzee unde nu trebuie rezervare, dar s-au uitat cam chiorâș la mine. Doar o altă pereche de tineri români au mai intrat alături de noi în turul rezervat alături de alți vreo 30 de turiști.
Dacă armenii au reușit să transforme o parte din istoria lor într-o experiență turistică, aici au dus lucrurile la un alt nivel. Fabrica are o tradiție de peste un secol, iar coniacul Ararat este unul dintre cele mai cunoscute produse ale Armeniei. Am intrat în lumea butoaielor, a distilatelor și amaturării.
Aici timpul este măsurat altfel. În beciurile Araratului, însă, timpul poate însemna ani. Un distilat bun trebuie să aibă răbdare. Butoaiele stau ani de zile până când produsul capătă culoare, aromă și caracter. Aici în sala de protocol erau șezate butoaie de cognac donate diverselor personalități ce le-au călcat pragul. Și tătuțul Iliescu, dar și Băsescu aveau aici expus câte un butoi. La mare cinste era însă butoiul lui Charles Aznavour. Chiar au și un cognac scump cu numele lui.
Și, după ce ni s-au explicat toate aceste lucruri, am ajuns, firesc, la degustare. Am fost invitați într-o sală de mese și ni s-au adus mai multe tipuri de cognac alături de o mica gustărică. Aici am devenit cu toții experți. Am analizat culoarea. Am mirosit. Am gustat. Am mai gustat o dată pentru confirmare. La final, cineva a spus:„Este foarte bun!” . Io doar am confirmat cu multă frenezie. Sincer, după toate explicațiile despre vanilie, fructe uscate, stejar și note aromatice, mi s-a părut cea mai corectă concluzie.
Și aici mi-am amintit un alt banc de tip Radio Erevan:
Întrebare: Este adevărat că armenii beau mult coniac? Răspuns: În principiu, nu. Beau puțin. Întrebare: Atunci de ce sticla este goală? Răspuns: Pentru că puținul a fost împărțit între mai mulți.
Cam acesta este spiritul locului. După zilele petrecute în Erevan, mi-a devenit clar că orașul nu trebuie vizitat doar pentru obiectivele turistice. Trebuie trăit. Trebuie gustat.
Trebuie mers pe străzi, stat la o cafenea, privit oamenii, urcat la Cascade la apus, admirat clădirile roz, intrat în muzee, ascultat poveștile despre istoria Armeniei și, dacă se poate, purtat câteva discuții cu localnicii. Pentru că Erevanul nu este doar orașul vechi de aproape 2.800 de ani. Este și orașul tânăr, modern, plin de cafenele, restaurante și terase. Este orașul în care poți începe dimineața cu istorie, continua cu artă, să vezi o moschee persană, să te plimbi pe un bulevard modern, să privești apusul de la Cascade și să termini ziua cu un pahar de Ararat. Și, bineînțeles, este orașul postulul de Radio Erevan.
Așa că nu puteam încheia altfel decât cu un ultim dialog imaginar.
– Radio Erevan, este adevărat că Erevanul este unul dintre cele mai vechi orașe din lume? – În principiu, da. – Este adevărat că este construit din piatră roz? – În principiu, da. – Este adevărat că de la Cascade poți vedea un apus spectaculos? – În principiu, da. – Este adevărat că armenii au un coniac foarte bun? – În principiu, da. – Atunci care este problema? – Nu este nicio problemă. – Și de ce pleacă turiștii? – Pentru că au terminat coniacul.
Și poate că acesta este, până la urmă, cel mai bun motiv să ne întoarcem. La Erevan mai sunt multe de văzut. Dar parcă sunt și mai multe de trait. Iar dacă istoria ne-a învățat ceva, este că un oraș care a rezistat aproape trei milenii sigur mai are câteva povești de spus. Sincer nu este cel mai ofertant oraș din punct de vedere turistic, dar noi am rezonat foarte bine cu el, mai bine decât în multe alte capitale mult mai celebre și până la urmă asta este tot ce conteză.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de robert in 14.09.26 10:56:32
- Alte destinații turistice prin care a fost: Algeria, Argentina, Bahamas, Benin, Brazilia, Camerun, Chile, China, Coasta de Fildeș, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Europa, Gambia, Ghana, Guineea Bissau, Honduras, Hong Kong, India, Indonezia, Insulele Cayman, Jamaica, Kenya, Macao, Maldive, Mexic, Pakistan, Republica Centrafricana, Republica Dominicană, Rusia, Senegal, Sheychelles, Sri Lanka, SUA, Tanzania, Thailanda, Togo, Tunisia.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Yerevan, vechi dar nou oraș – partea a doua și ultimul review despre Armenia — scris în 13.01.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Yerevan, vechi dar nou oraș – prima parte — scris în 10.01.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată