În vizită la faraoni, sau marele circuit al Egiptului. Partea a IV-a

TIPĂREȘTE

Dimineața Zilei a VII-a ne găsește ancorați la țărm în portul Aswan. Pentru început facem fiecare o recunoaștere individuală a locului, de pe puntea superioară a vaporului. Imaginile te îmbie la calm, cu păsări exotice și pescari cu micile lor bărci personale. Prima impresie este că am fi în delta noastră, dar cu o albie a fluviului mult mai lată. După micul dejun urmează prima acțiune organizată a zilei. Pentru plimbarea cu feluca pe Nil ne îmbarcăm într-o barcă de dimensiuni considerabile (de pe puntea vaporului păreau mai mici), pe care încăpem toți 25, acționată, sub influența vântului, de o velă triunghiulară caracteristică, suficient de mare. Ni se prezintă o mulțime de date privind istoria zonei, originea numelui, cine și cum a avut influențe. Nu rețin decât că dealul de pe malul opus, care mi-a atras atenția încă de dimineață, adăpostește morminte ale nobililor regiunii, din mai multe etape istorice. Totodată avem ocazia unei priviri mai îndeaproape asupra insulei Elephantina, cea mai mare din regiune, pe care se găsesc și cele mai exclusiviste hoteluri ale zonei. Din când în când de barca noastră se lipesc copilași cu mijloace de plutire rudimentare, cu scopul de a cerși. Nu prea au succes cu noi.

Destinația finală a plimbării cu feluca este insula Kitchener, unde vom vizita grădina botanică. Insula poartă mumele Lordului Kitchener, care a primit-o în dar în urma meritelor din timpul războiului cu Sudanul din 1896 – 1898. Lordul a pus bazele grădinii botanice de azi de pe această insulă. Pe o lungime de circa 650 m, cu o lățime de circa 115 m, grădina conține o multitudine de arbori și plante cu caracter tropical și subtropical. Sunt câțiva care îmi atrag atenția, alții îmi par cunoscuți, pe lângă unii trec relativ indiferent. Palmieri cu trunchiuri multiple din aceiași rădăcină, trunchiuri de arbori ce par contorsionate și răsucite, palmieri foarte înalți, cu câteva frunze în vârf și un trunchi perfect neted până acolo, și foarte multe flori. Câțiva ani mai târziu am avut aceiași senzație vizitând parcul din Malaga. Un moment ieșit din comun îmi atrage atenția: un palmier are oarece nevoie de oarece cosmetizate, și câteva crengi trebuie tăiate. Ajung la concluzia că nu este o operațiune tocmai simplă. Îți trebuie îndemânare, echilibru, și cred că și puțin curaj.

Plimbarea prin grădina botanică se termină într-un alt debarcader, unde ne îmbarcăm pe un alt vapor, de data asta cu acționare mecanică, cu care vom parcurge cea mai interesantă zonă din regiune: Prima cataractă a Nilului. Nu am idee de ce numărătoarea cataractelor începe din aval spre amonte, a șasea fiind undeva mult spre sud, dar senzația noastră este deosebită. O multitudine de insule, mai mari sau mai mici, blochează cursul râului, lungind firul apei. Se ajunge astfel la pasaje între două insule sub forma unor mini cascade de circa câțiva zeci de centimetrii. Noi trecem prin câteva dintre ele, sau pe lângă ele. Unele insule sunt stâncoase, altele pline de vegetație. Ghidul ne face o demonstrație cu „mimoza pudica”. Peste tot sunt nenumărate păsări de apă. Parcă am fi în delta noastră, dar cu ape mult mai învolburate. Este un peisaj deosebit de spectaculos, și nu am cuvinte suficiente pentru a-l descrie. Păcat că la un anume moment se termină și asta. Înțeleg că zona este parc național protejat.

Continuând drumul în amonte, observăm pe vârful unui deal de pe malul vestic o construcție impozantă. Aflăm că este Mausoleul lui Aga Khan al III-lea, important lider religios musulman (imam) dar și om politic în prima jumătate a secolului trecut. De origine indiană, a fost de mai multe ori decorat de regii Marii Britanii, și a ajuns în 1937 Președinte al Ligii Națiunilor, precursoarea actualei Organizații a Națiunilor Unite. Bolnav de astmă, doctorii îi recomandă un climat uscat, iar el se stabilește la Aswan. Căsătorit cu o franțuzoaică convertită la islamism, la moartea sa din 1957, aceasta îi construiește impozantul mausoleu chiar pe vârful dealului de deasupra locuinței.

Urmează un moment de relaxare. Oprim în locul unde, conform declarației ghidului, este singurul loc unde se poate face baie în Nil în perfectă siguranță. Într-adevăr, amonte și departe de zona circulației marilor vapoare, într-o zonă oarecum de golf, găsim o plajă cu nisip fin, destul de afânat, și apă foarte limpede. Singurul dezavantaj pare a fi panta mare a terenului, atât pe plajă, cât și în apă. Răcorirea este binevenită. Partea interesantă este că, la sosirea noastră la plajă, am găsit aici câteva scaune, două umbrele, o mini ladă frigorifică și una mai mare cu însemnele unei băuturi răcoritoare. Probabil că sosirea noastră nu a fost anunțată și vânzătorii au fost luați pe nepregătite. Sau știau că românii nu sunt consumatori de luat în considerare.

Următoarea etapă a excursiei este vizita într-un sat nubian. În principiu, Egiptul antic era considerat a se întinde spre sud până la prima cataractă a Nilului. La sud de aceasta se afla Nubia, stat independent, uneori în stare de război cu Egiptul, alteori supus acestuia. Locuitorii acestui sat sunt o parte din nubienii ce își aveau locuințele în actuala ampriză a lacului Nasser, și care au acceptat strămutarea la nord de baraj. Satul este un ansamblu de contraste. Primul obiectiv întâlnit este un stadion de fotbal, fără tribune, dar cu instalație de nocturnă. Urmează o serie de străzi de pământ, cu trasee destul de sinuoase, cu o sistematizare ce lasă mult de dorit, și clădiri cu fațade albe, dar și cu accente de culori stridente, în principal albastru, împodobite cu diverse animale împăiate. Trecem și printr-un bazar cu obiecte „hand made” ce sunt foarte interesante. Bineînțeles că trebuie să cumpăr ceva și mă opresc la o mască sculptată în lemn. Ajuns acasă, având în vedere culorile mate de pe mască, îmi trece un moment prin minte ideea de a o da cu lac. Renunț aproape imediat, gândindu-mă că astfel anulez autenticitatea acestui obiect. Urmează o vizită la școală, unde profesorul comunității ne învață să numărăm în arabă. Punctul culminant al acestei etape este vizita în casa unui localnic. Înțeleg că este o personalitate a localității. Interiorul locuinței nu epatează cu nimic. O compartimentare simplă, cu pereți vopsiți în alb, dar împodobiți cu picturi similare cu cele de pe fațade. Mobilier simplu, cu foarte puțin lemn și mult material local. Cuverturi, covoare, fețe de masă clar realizări manufacturiere locale. Bomboana de pe tort este însă o mică cuvă în care se găsesc câțiva pui de crocodil. Pare-se că una din sarcinile gazdei noastre, în cadrul comunității, este de a avea grijă de perpetuarea acestei specii, crescând acești pui până la etapa câne ei pot fi eliberați în fluviu, amonte de ”Marele baraj”.

Ne întoarcem la vaporul gazdă a noastră din Aswan, luăm masa de prânz, și plecăm în următoarea excursie a zilei. Pentru a ajunge la Marele Baraj de la Aswan trebuie să luăm autocarul și să mergem circa 20 km spre amonte. Câțiva km amonte de satul nubian traversăm Nilul pe vechiul baraj de la Aswan. Trebuie să recunosc că nu știam nimic despre existența acestui până la data vizitei. Construit inițial în perioada 1899 – 1902 pentru a asigura compensarea debitelor de apă pentru irigații necesare în aval, a fost supraînălțat în 1907 – 1912 și din nou în 1929 – 1933. Se pare că rezultatele nu au fost conform așteptărilor, astfel că în 1960 a început construcția unui alt baraj, amplasat cu circa 6 km mai în amonte. Folosind suportul tehnic și echipamente din Uniunea Sovietică, construcția a durat 10 ani. Au mai fost necesari alți 6 ani pentru umplerea lacului la capacitatea proiectată. Barajul, de tip din anrocamente, similar cu barajul Vidra al nostru, dar ceva mai mare, are o lungime la coronament de peste 3800 m, o lățime maximă la bază de aproape 1 km și o înălțime maximă de 111 m. Lacul din spate, care a primit numele președintelui Nasser, se întinde pe o lungime de peste 560 km, respectiv circa 5250 km pătrați, din care circa 80% aparțin Egiptului și restul Sudanului. Aceștia denumesc lacul drept ”Lacul Nubia”. Barajul constituie și principala sursă de energie electrică a Egiptului, care nu duce deloc lipsă de un asemenea serviciu. Centrala hidroelectrică este echipată cu 12 grupuri de câte 175 MW fiecare. De altfel, în noaptea sosirii, de la malul Mării Mediterane până la Cairo, nu am găsit nici un petic de întuneric. Interesant că la ajungerea în zonă ne întâmpină o imensă floare de papirus din beton armat, ce a rămas ca simbol a prieteniei egipteano – sovietice. Totuși barajul are și unele influențe negative. Se pare că înainte de execuția acestui baraj, cele două revărsări anuale ale Nilului asigurau terenurilor agricole necesarul de nutrienți pentru culturile agricole. În deplasările din perioada 1984 – 1986 am remarcat, pe șoselele parcurse, un număr important de autocamioane încărcate cu îngrășăminte chimice. Ceva zvonuri din aceiași perioadă spuneau că și Delta Nilului începe să se reducă ca suprafață. Nu am date mai noi despre această situație. Deși în ansamblu sunt destul de puține lucruri de văzut aici, încadrez vizita la acest obiectiv drept că „dacă nu aș fi fost aici, probabil mi-ar fi părut rău”. Pe drumul de întoarcere, la traversarea Nilului pe vechiul baraj, zărim pe partea dreaptă, din fuga autocarului, Templul Zeiței Isis de la Philae. Nu a încăput și el în programul nostru. Păcat.

Ne întoarcem în Aswan pentru următorul obiectiv al zilei, Obeliscul Neterminat. Pentru majoritatea faraonilor, Aswan a fost sursa de calcar pentru construirea templelor, palatelor și a altor monumente ce să le perpetueze amintirea. Cariera este amplasată în partea de sud a orașului, pe un deal la circa 50 m peste cota malului Nilului. Peste tot sunt vizibile locuri din care au fost extrase blocuri de piatră. Tehnica era de a introduce pene de lemn în fisuri ale rocii care udate, își măreau volumul și lărgeau fisura. În partea de nord a carierei a rămas, monolit legat de roca de bază, un obelisc neterminat. Comandat de Regina Hatshepsut pentru a celebra al 26-lea an de domnie, ar fi trebuit să fie cel mai mare obelisc egiptean construit vreodată. Cu cei circa 42 m lungime, acest obelisc ar fi fost cu circa o treime mai mare decât cel mai mare obelisc existent, obeliscul lui Tuthmosis al III-lea de circa 32 m, aflat la Roma. Obeliscul din Aswan a rămas neterminat pentru că, înainte de desprinderea completă din roca de bază, s-a fisurat, devenind de nefolosit. Detractorii lui Hatshepsut susțin că regina a fost pedepsită de zei pentru megalomania ei.

O parte din grup ne încheiem ziua cu o vizită pe cont propriu în bazarul de la Aswan. Nimic nu se compară cu cel din Cairo. Străzile largi, magazinele mari, mai puține și relativ răsfirate, puținii vizitatori îl deosebesc de ruda sa din capitală. Dar parcurgerea sa pe lumină artificială dă un farmec aparte.

Ziua a VIII-a începe foarte devreme. La ora 3.30 suntem cu autocarul la locul de întâlnire unde se va forma convoiul cu care vom merge împreună la Abu Simbel. Convoiul beneficiază de protecție militară, câte o mașină de teren cu militari înarmați fiind la începutul și la sfârșitul acestuia. Scopul ar fi cică să ne protejeze de eventualii bandiți din zonă. Pare a fi real, deoarece, după întoarcerea în țară, toate programele de știri au vuit câteva zile despre răpirea unui grup de turiști germani ce se abătuseră de la drumurile protejate. Până se adună toate autocarele planificate, până se formează convoiul, se face 4.30, oră la care plecăm. Avem de mers circa 300 km, cea mai mare parte prin ceea ce se numește ”Deșertul de Vest”. La un moment dat am ocazia să văd și un răsărit de soare în deșert. Este la fel de spectaculos cu unul de pe mare. În continuare, drumul prin deșert nu pare foarte monoton. Întâlnim foarte multe dune de dimensiuni variabile, majoritatea cu aspect pietros. În partea finală a traseului, din loc în loc se remarcă încercări de fertilizare a locurilor.

Destinația noastră, Complexul arheologic de la Abu Simbel, format din două temple săpate direct în stâncă, a fost construit de Ramses al II-lea în secolul al XIII-lea înainte de Hristos, pentru a-și intimida rivalii nubieni și pentru a comemora bătălia de la Kadesh, cetate din actualul teritoriu al Siriei. De la locul de parcare al autocarelor, în drum spre temple, trecem pe lângă o navă ancorată la malul stâncos. Ni se spune că este vasul pe care a călătorit Aghata Christie, când a scris celebrul său roman ”Moarte pe Nil”.

Se pare că aceste temple au fost acoperite cu nisip încă din secolul VI înainte de Hristos și a rămas așa până în 1813. Dar abia în 1817 cunoscutul explorator italian Giovanni Belzoni, reușește să le scoată la lumină. O poveste spune că ”Abu Simbel” era numele unui tânăr din partea locului care i-a condus pe exploratori la locul monumentelor. Drept răsplată, zonei i s-a atribuit numele său.

Marele Templu, dedicat Ra-Harakhty (un alt nume al lui Horus), Ptah și Ammon-Ra, ba chiar și lui Ramses al III-lea, are o fațadă impozantă (33 x 38 m) decorată cu 4 statui imense ale faraonului. Bustul și capul uneia dintre acestea sunt căzute. La picioarele statuilor sunt alte statui mai mici cu membrii familiei. La partea superioară a fațadei, un șir de babuini pândește răsăritul soarelui. În templul propriu-zis, săpat în interiorul stâncii, se intră printr-o deschidere relativ mică din mijlocul fațadei. În interior nu este permis filmatul sau fotografiatul. După intrare urmează un culoar ce dă într-o sală hipostil cu 8 coloane, dublate de câte o statuie a lui Osiris, în picioare. Urmează un vestibul cu 4 coloane, iar în fundul templului se găsește sanctuarul. Pereții sălilor sunt decorați cu scene din bătălia de la Kadesh, deși aceasta nu a fost chiar o victorie clară a lui Ramses al II-lea asupra hitiților conduși de Muwatalli al II-lea. Mai mult, la un moment al bătăliei, părea a fi chiar o înfrângere, dar Ramses reușește să-și mobilizeze trupele și să scape cu fața curată. Ulterior, ambii conducători și-au asumat victoria. Lângă peretele din fund al sanctuarului, în poziție așezat, cu fața spre intrare, sunt 4 statui, ale lui Ra-Harakhty, Ptah, Ammon-Ra, și a lui Ramses al II-lea, inclus în rândul zeilor. Caracteristica templului este că două zile pe an, la 22 octombrie și 22 februarie, la răsăritul soarelui, razele acestuia pătrund prin intrarea în templu, străbat întreg șirul de încăperi (circa 40 m) și luminează fața statuii lui Ramses. Se pare dă datele respective corespund cu ziua de naștere a faraonului și ziua încoronării sale.

Circa 100 m nord – est de acest templu se află Micul Templu, dedicat de Ramses zeiței Hathor, zeița frumuseții și dragostei, dar și soției sale, Nefertari. Fațada, oarecum similară cu cea a Marelui Templu, este străjuită însă de șase statui, patru ale lui Rameses al II-lea, care intercalează două statui ale lui Nefertari. Ceea ce stârnește uimirea arheologilor este faptul că cele șase statui sunt egale ca înălțime, lucru neobișnuit pentru Egiptul antic, când rudele erau reprezentate în statui mai mici, la picioarele faraonului, și este considerat drept semn al respectului pentru Nefertari. Templul, de asemenea săpat în stâncă, seamănă, dar este ceva mai mic decât cel mare. După intrare urmează sala hipostil, cu 6 coloane, o sală transversală, și în capăt, sanctuarul. Capitelule coloanelor reprezintă fața zeiței Hathor. Pereții sunt pictați cu scene care o reprezintă pe Nefertari cântând la diverse instrumente muzicale împreună cu o multitudine de alți zei. Alte picturi îl sanctifică pe Ramses și omagiază distrugerea dușmanilor săi din sud și din nord. În toate acestea el este însoțit de soția sa. Sanctuarul conține o statuie a zeiței Hathor, întruchipată sub forma unei vaci.

Partea cea mai interesantă privind aceste temple este că ele nu se mai află pe amplasamentul lor inițial. Construcția marelui baraj de la Aswan și realizarea lacului Nasser ar fi condus la inundarea lor. Ca urmare, în 1964 începe un program cu participare internațională, sub egida UNESCO, de reamplasare a acestor monumente. Pe parcursul a 4 ani, fiecare din temple este secționat în blocuri de 20 – 30 tone și reconstruit pe un nou amplasament, 65 m mai sus și 200 m mai la vest de amplasamentul inițial. Este considerată cea mai mare salvare arheologică din istorie. Peste templele reconstruite, prin reasamblarea blocurilor, au fost executate câte o cupolă din beton armat, care să protejeze noua construcție de apăsarea pământului de deasupra. Astfel că, din spate, peste fiecare templu pare că s-a construit o colină, în timp ce din față rămâne intactă imaginea fațadelor săpate în stâncă. Această relocare are însă și mici dezavantaje. Dacă le Marele Templu s-a lucrat cu mai multă migală și precizie, astfel că tăieturile dintre blocurile de secționare se văd numai dacă le cauți cu atenție, la Micul Templu acestea sunt vizibile, și încă de departe. În plus, la Marele Templu, datele de poziționare în razele soarelui a figurii statuii lui Ramses al II-lea din sanctuar s-au schimbat cu câte o zi în plus sau în minus, respectiv în 22 octombrie și 20 februarie. Dacă ghidul nostru dă vina pe relocare pentru această modificare, sunt teorii care adaugă la aceasta deplasarea, în peste 3 milenii, a poziției axei pământului, respectiv a Tropicului Racului.

În jurul orei 11.00, când căldura începe să ne apese, revenim la parcare, și se reformează din nou convoiul inițial. Pornim pe drumul de întoarcere spre Aswan. Restul zilei este timp la dispoziție. Folosesc o parte pentru a recupera oboseala datorată nopții anterioare, ceva cam scurtă.

Ziua a IX-a este o zi de tranzit. Totodată este ziua despărțirii de Egiptul faraonilor. Ne îndreptăm către sejurul la Marea Roșie. Deplasarea are loc în două etape. Una pe cont propriu, de la Aswan, înapoi la Luxor, și apoi, deplasarea într-un convoi identic cu cel către Abu Simbel, de la Luxor la Hurgada. În prima etapă mergem cu autocarul pe uscat pe traseul parcurs cu vaporul pe Nil, în sens invers. Recunosc în drum câteva din locurile văzute de pe vapor. Plecăm în așa fel încât la Luxor să mai avem timp să luăm prânzul. Acesta va avea loc în zona podului peste Nil din amonte de Luxor, într-o locație ce se cheamă ”Centrul Cultural Nubian”. Denumirea pompoasă acoperă de fapt un restaurant în are liber. Avantajul acestuia este un sistem de pulverizare a unor particule fine de apă asupra consumatorilor, care reglează temperatura mediului ambiant. În asemenea condiții temperatura nu este numai suportabilă, este de-a dreptul plăcută. Un asemenea sistem întâlnisem cu un an înainte în Grecia, și avea să apară peste câțiva ani și în București. Ce îmi atrage atenția la intrare este o mare bilă de piatră ce plutește pe apă într-un gen de fântână special amenajată. Senzația de plutire este susținută de posibilitatea de a roti bila foarte ușor cu mâna. Pentru cei cu sumare cunoștințe de hidraulică, explicația este foarte simplă. În Luxor, până la formarea convoiului mai am timp la o scurtă vizită prin bazar. Impresia mea este că acesta se situează undeva la mijloc, între cel din Cairo și cel din Aswan. Deplasarea la Hurgada decurge fără probleme. Pot totuși să remarc gradul de spectaculozitate al traseului prin ”Munții Roșii”, cei care dau și denumirea mării respective. În fapt, Marea Roșie este înconjurată pe trei laturi de munți bogați în oxizi de fier, ce generează culoarea respectivă. Spre seară ajungem în Hurgada și suntem cazați în hotelul de 5 stele Emerald. Acesta face parte dintr-un ansamblu cu alte 4 hoteluri de 5 stele, grupate într-o incintă unică. În consecință, ansamblul se numește Five Stars.

După părerea mea, hotelul nostru chiar merită cele 5 stele, calitatea dotărilor și serviciilor fiind ireproșabilă. Deși primesc o cameră la parter, nu mă deranjează foarte tare, vederea fiind către piscina din curtea interioară, care nu pare a avea prea mulți clienți. Pot în schimb să beneficiez eu de ea. Ceilalți colegi de excursie nu își manifestă prezența, așa că ne vedem la masa de seară.

---

VIZUALIZĂRI: 2016 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI