Umbra lui Richard 'Inima de leu' la Dűrnstein

TIPĂREȘTE

Coborând pe Dunăre de la Linz înspre Viena, înainte ca bătrânul fluviu să salute Krems-ul, o turlă semeață de biserică îți fura privirea prin albastru ei asemănător cerului. În spate, pe un pinten de munte stă cocoțată o veche cetate, cu ziduri în ruină, cu greu putând să amintească de fala de odinioară. Dar mai mult decât orice te impresioneaza viile frumos rânduite precum şirurile de oşteni ai kaiserului. Suntem în regiunea Wachau, tărâm de legende şi balade cântate de menestreli, mai precis în orăşelul Dürnstein, cel considerat "perla regiunii".

Ca să se apere de capriciile Dunării locuitorii şi-au clădit casele către munte, atât cât au putut negocia cu stânca. Partea mai joasă înconjurată de cotul apei a rămas pentru vii, căci vinul făcut aici este de multă vreme renumit. Cronicarii vremii au menționat localitatea încă din 1019, când împăratul Henric I acorda locul abației Tegernsee, dar abia după mai mult de trei secole Dűrnstein apare amintit ca oraş într-un document al vremii. Astfel ziua de 1 septembrie 1347 devine data de naştere a micii urbe. Iar faima, faima şi-a câştigat-o mult mai repede şi fără nici un efort.

Ce-a de-a treia cruciadă se dovedise a fi un nou eşec pentru cavalerii apuseni şi în 1192 regele englez Richard "Inimă de leu" hotărâ să se întoarcă acasă. Dar în apropiere de Viena fu recunoscut şi reținut în ciuda privilegiului de intangibilitate al cruciaților. În "Istoria Angliei" Andre Maurois scrie că a fost făcut prizonier în mod mişelesc de ducele Austriei, Leopold al V-lea. Cauza ar fi fost totuşi ofensele aduse ducelui de către Richard în timpul cruciadei din Ţara Sfântă. Regele englez se exprima mult mai bine pe calea armelor şi prin fapte nesăbuite decât prin diplomație. Încarcerarea s-a făcut în cetatea Dűrnstein-ului unde Richard a dus o viață veselă, îmbătându-se alături de paznicii săi şi ascultând baladele menestrelilor. Şi se pare că atenția acordată acestor cântăreți ambulanți a fost cu adevărat regească. Astfel se explică de ce "Inima de leu", deşi considerat un „fiu rău, frate rău, soţ rău şi rege rău", un conducător care a stat în Anglia mai puțin de un an, a beneficiat în rândul poporului de o imagine idilică, de cavaler rătăcitor, mitul creat în jurul numelui său rezistând până astăzi. Poate cea mai cunoscută legendă este cea în care apare Blondel, servitorul credincios al lui Richard. Se spune că Blondel a colindat prin Europa din castel în castel, cântând precum un menestrel, dar adăugând întotdeauna o strofă dintr-un cântec pe care numai stăpânul său îl ştia (pe atunci nu existau mp3-uri). Abia la Dűrnstein a auzit glasul regelui răspunzând cu strofa următoare.

Localnicii din Dűrnstein au profitat de poveste deoarece micul oras trăieşte şi din turism. Am urcat bineînțeles spre ruinele cetății, traseul dovedindu-se destul de facil şi putând fi parcurs în 15-20 de minute. Drumul este marcat cu panouri amintind "sejurul all-inclusive" petrecut de regele englez pe meleaguri austriece şi nu este uitat nici credinciosul său servitor. Lasând ironia la o parte pot spune că am întâlnit încă o mostră de turism adevărat. Trecerea celebrului Richard "Inimă de leu", un rege care aparține totuşi prea puțin propriei țări, este comercializată cu succes, mai ales turiştilor englezi şi americani. Curiozitatea vine din faptul ca regele englez era francofon , el chiar cerând să fie îngropat în Aquitania sa iubită. Castelul a supraviețuit câteva secole după şederea lui Richard, dar în 1645 la trecerea vijelioasă a trupelor suedeze conduse de faimosul mareşal Lennart Torstenson este ars şi distrus. Nu a mai fost refăcut până astăzi, dar asta nu înseamnă că a rămas total abandonat. O instalație modernă de iluminat este amplasată pentru ca seara zidurile să apară într-o lumină romantică.

Totuşi Dűrnstein-ul este un tradițional producător de vin şi vinul bun place tuturor. Am pornit de la Kremser Tor (Poarta Krems) şi umblând de-a lungul străzii principale am găsit mai multe magazinaşe / cârciumi, veritabile locuri unde îți poți satisface setea, de cunoaştere. Cu sticla sau cu paharul producătorii prezintă marfa celor care sunt dornici de conversație şi consumație. N-am cercetat prea multe astfel de locuri, dar am reținut că este bine să ştii nişte cuvinte germane, care combinate cu bagajul lingvistic anglo-saxon al gazdelor, conduc la o mică şi plăcută discuție, în jurul subiectului "vin". Profitând că aveam geamantan pentru cală am adus acasă şi două sticle drept imbold pentru aprofundarea informațiilor.

Nu m-am limitat la studierea principalei îndeletniciri din oraş, ci am plecat spre biserica a cărei turlă o ştiam pe peste două decenii. Abația Dűrnstein a fost înființată în 1410 de călugări augustini veniți din Boemia. Pentru mănăstire au fost când vremuri bune, când mai tulburi, iar după trei secole de existență aerul înnoitor simțit dinspre Melk şi Viena au făcut ca şi aici schimbările înfățişarii să se îndrepte spre baroc. Dar frumusețea n-a scăpat-o în 1788 de la desființarea hotărâtă de împăratul austriac Iosif al II-lea, ca parte a planului său de reforme. Biserica a rămas însă comunității până în zilele noastre.

Am pătruns în curtea interioară prin monumentala poartă împodobită cu statui, blazoane şi susținută de doi atlanți împietriți. Găsesc o mică grădina cochetă, înconjurată de zidurile bogat ornamentate ale clădirii fostei abații. Bunul gust din trecut şi buna întreținere din prezent se împletesc oferindu-le vizitatorilor o imagine a grandorii imperiului austriac. Am ajuns cam la sfârşitul programului, dar plătesc biletul întreg. Aproape că alerg în biserica mică, elegantă, luminată de soarele de asfințit, parcă având prea multă stucatură. Cineva, un alt turist pe care nu-l cunosc însă, îmi atrage atenția asupra unor tablouri. Numele pictorului nu-mi spune nimic. Abia seara, de pe internet aflu despre cine era vorba: Martin Johann Schmidt, numit şi Kremser Schmidt, după locul său de origine, un pictor baroc austriac. Pentru câteva minute ies pe terasa de la baza turlei azurii pentru a avea o vedere asupra Dunării, din păcate nu prea plăcută, soarele țintind spre ochii mei. Impresia generală a fost redată de cineva foarte plastic - un record de îngeraşi pe metru pătrat.

Oricât ai încerca, aici nu te poți rătăci, deşi aparent străduțele alcătuiesc un mic labirint. Case mai finisate sau mai netencuite afişează un aer medieval pe care doar lumina electrică şi automobilele îl spulberă oarecum. Cum înghesuiala a împiedicat amenajarea de parcuri sau spații verzi locuitorii au scos în stradă cât mai multe ghivece care să aducă zâmbetul pe fațada caselor. În capătul dinspre nord al oraşului am găsit Hotel Schloss Dűrnstein. Citisem că este vorba chiar de un castel, castelul "cel nou", construit în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Secole de-a rândul a avut proprietari cu sânge albastru până în 1937, când a fost achiziționat de familia care-l deține şi astăzi şi care l-a transformat din motive absolut normale într-un hotel romantic de cinci stele, asortat cu un restaurant la fel de înstelat.

Dar localitatea a mai rămas în istorie şi pentru alt eveniment. În seara zilei de 11 noiembrie 1805, în partea de sud o oraşului a avut loc "bătălia de la Dűrnstein" între o armată cuprinzând trupe ruso-austriece comandate de celebrul general rus Mihail Kutuzov şi divizia franceză condusă de Theodore Maxime Gazan. A fost o înfruntare desfăşurată după căderea întunericului şi în urma căreia ambele tabere s-au considerat învingătoare, deşi au avut pierderi grele. O mică placă memorială dedicată celor căzuți pe câmpul de luptă se află la ieşirea din oraş, dar nu am reuşit s-o găsesc.

În schimb am găsit-o pe cea dedicată lui Augustin Weigl, cel considerat "părintele Wachau-ului", deschizător de trasee turistice în regiune. El a inițiat în 1888 primele călătorii cu vaporul între Krems şi Melk. Şi pot să mă număr şi eu printre cei care au beneficiat de croazierele pe Dunăre, chiar dacă nu sunt aici oficial ca turist .

Dacă aveți posibilitatea de a veni în Austria nu vă lăsați total acaparați de munții şi pădurile ei şi nici de strălucitoarea Viena. Pornind în amonte spre Wachau, cu navele de pasageri, cu trenul, maşina sau autobuzul, însotiți de bătrânul Danubius, veți avea parte de privelişti superbe, de capodopere arhitectonice, de vestigii istorice, iar vinul care este produs aici va va umple sufletul de bucurie.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2079 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI