Jurnal de calatorie: America de Sud – Episodul 7

TIPĂREȘTE

Pe 13 septembrie dimineata am plecat din Puno spre Cusco, un drum de sase ore si jumatate, cu un scurt popas la altitudinea de 4,335 de metri, cel mai inalt punct al traseului.

La 14.30 am ajuns la Cusco si dupa o ultima privire si fotografie, ne-am luat ramas bun de la compania Cruz del Sur si de la autobuzele lor. Multumim! Impreuna cu sotia mea am decis ca peste vreo … 5 vieti, cand vom vizita din nou zona sa folosim tot serviciile lor.

Ne-am cazat si am decis sa luam un prim contact cu centrul istoric, sa mancam ceva si sa vedem daca avem probleme la 3,400 de metri altitudine, desi daca la 3,800, la Puno n-am avut, era greu de crezut c-o sa ne supere aici.

Am trecut pe la birourile Inca Rail unde am schimbat voucherele pe care le-am primit pe net cu biletele de tren pentru Machu Picchu, apoi am fost la Oficiul Turistic din Cusco de unde am cumparat Boleto Turistico, bilet care-ti permite timp de zece zile sa vizitezi toate obiectivele turistice importante din zona.

Turismul a facut ca orasul Cusco sa explodeze. Daca la inceputul anilor 90 era locuit de 150,000 de suflete, acum populatia bate spre 400,000 de oameni. Aeroportul Alejandro Velasco Astete a ajuns practic sa functioneze in mijlocul orasului (cam ca Baneasa) si nu mai poate fi extins. Pe acest aeroport nu pot ateriza avioanele mari, iar turistii care vin direct din Lima au la dispozitie curse cam din ora in ora, dar cu avioane mai mici. Asa ca au luat decizia sa construiasca un aeroport nou, mare si modern la Chinchero, la vreo 30 de kilometri de Cusco.

Cusco a fost capitala imperiului Inca pana in anul 1532, atunci cand spaniolii au inceput sa-i dea tarcoale. A fost construit, astfel incat, vazut de sus sa semene cu o puma (oare cum il vedeau de sus? :)), iar din mijlocul orasului plecau drumuri catre toate cele patru zone principale ale imperiului.

Am stat sapte nopti la Cusco. Am avut astfel sase zile pline sa exploram atat orasul cat si Valea Sacra a incasilor, cu punctul culminant, evident, la Machu Picchu. In aceasta postare as vrea sa va povestesc despre Cusco si despre imprejurimile lui, adica primele doua zile petrecute acolo. Calatorului ii sta bine cu drumul, asa ca … sa dam din pedale :)

14 septembrie dimineata… micul dejun si am luat-o din loc catre centrul istoric al orasului. In drum ne-am oprit in Piata San Blas, cu fantana ei, cu biserica ei, cu hotelurile gen boutique insirate pe stradutele inguste unde circula deopotriva atat pietonii cat si masinile. Doamna a luat un prim contact cu magazinele pline de suveniruri, asa … sa faca un sondaj despre oferta si preturi. Apoi am continuat-o la vale si dupa 15-20 de minute de plimbare am ajuns in Plaza de Armas. C

eva mai mare decat cea din Lima, cu fantana de bronz din mijloc in varful careia sta Pachacutec care ne arata directia spre Machu Picchu, are pe doua laturi cladiri istorice care adapostesc magazine la parter si restaurante la etaj, pe a treia latura, cea sudica, o biserica si pe a patra latura, cea estica, Catedrala. Am respectat un ritual nescris, ne-am plimbat intai prin toata piata, am facut fotografii din toate pozitiile si din toate unghiurile, apoi am intrat sa vizitam

Este construita pe fundatia unui templu incas, iar constructia acestei catedrale a durat aproape 100 de ani. Pentru a atrage populatia locala catre crestinism, arhitectii spanioli ai vremii au acceptat simboluri incase in interior, pe unul din pereti existand un jaguar, iar una din capelele laterale din interior ii este dedicata lui Isus care este reprezentat negru.

In premiera, aici am intalnit Crucea Andina. Acest simbol crestin, crucea, a fost oarecum adaptat tot pentru populatia indigena. Astfel, pe bratul vertical al crucii, in partea de sus are inscriptionata o pasare (se pomeneste ceva despre condor) si simbolizeaza lumea de sus, cea a zeilor. Pe bratele orizontale sunt doua pume, semnificand lumea de mijloc, cea in care traim, iar pe partea de jos a bratului vertical este reprezentat un sarpe, simbolizand lumea de jos, a mortilor, lumea de apoi. Impreuna, cele trei simboluri, formeaza trilogia Inca.

Dupa ce am cumparat biletele pentru intrarea in catedrala am avut neplacuta surpriza de a fi anuntati ca nu se fotografiaza si nu se filmeaza in interior. Asta e, ramanem cu ce se “inregistreaza” pe retina si cu informatiile acumulate in neuronul care imbatraneste pe zi ce trece. Altarul mi s-a parut piesa de rezistenta a acestui edificiu. Este din lemn acoperit cu argint si aur, iar in fata lui troneaza o masa din argint masiv care cantareste 1,200 de kilograme, blatul mesei fiind acoperit cu aur de 18 K. Pe lateralele Catedralei mai exista doua biserici lipite de aceasta, Iglesia de la Compania de Jesus si Iglesia del Triunfo, construite ulterior. In fapt, accesul in Catedrala se face prin Compania de Jesus, iesirea fiind prin Iglesia del Triunfo. Ca si la Lima exista o cripta in interiorul Catedralei, unde sunt inmormantati toti arhiepiscopii care au condus Catedrala de la inaugurare pana in prezent.

Desi este mare ca suprafata, cam 4,000 de metri patrati, mi s-a parut cea mai intunecoasa si cea mai putin atractiva dintre cele trei catedrale pe care le-am vazut in Peru. Preferata mea este cea din Arequipa, apoi cea din Lima, ultima pe lista fiind aceasta din Cusco. Cu toate acestea am petrecut o ora si jumatate inauntru. La iesire am mai facut cateva poze, ne-am orientat putin in teren si am pornit spre

Qurikancha

Templul Soarelui i-a fost dedicat lui Inti, Zeul Soarelui pentru incasi. Inainte de venirea spaniolilor era considerat cel mai important edificiu din Cusco. Din pacate nu mai exista templul propriu-zis. Pe fundatia lui s-a construit o biserica, Convento Santo Domingo care a fost reconstruita de mai multe ori de-a lungul timpului, insa, ce sa vezi, fundatia nu s-a clintit din loc niciodata.

Dupa cucerirea orasului, spaniolii au demolat templul, care era considerat cel mai important edificiu din cultura incasilor si au luat de acolo mult aur. Documente din acel timp spun ca peretii templului erau placati cu aur, iar curtea interioara era plina cu statui din aur masiv. O sa fac o paranteza si o sa va spun ca pentru incasi aurul si argintul nu aveau valoarea pe care o cunoastem cu totii. Ei foloseau aurul pentru a omagia soarele, iar argintul pentru a omagia luna.

La intrare sunt ghizi care isi ofera serviciile in mai multe limbi. Initial am zis ca vom lua un ghid pentru ca am avut ocazia de nenumarate ori sa constat ca intelegi si retii mult mai bine ceea ce vezi atunci cand primesti explicatiile unui ghid calificat. Insa preturile sunt prohibitive, cel putin din punctul meu de vedere. 20 de dolari de persoana mi s-a parut mult, asa ca am zis pas si am optat sa-l vizitam fara ghid. Acum ce sa zic… romanul se mai descurca si altfel. Erau multe grupuri de turisti cu ghid in limba engleza sau franceza, asa ca … am mai auzit una-alta si ne-am facut o idee despre ceea ce am vazut :).

Situl nu este foarte mare. In afara de biserica, mai are o curte interioara, pe marginile careia sunt refacute … hai sa le zicem niste camere, prin care s-a incercat sa se refaca arhitectura templului original. Sunt prezentate piese de piatra slefuita care au fost folosite ca jgheaburi, de exemplu, sau au avut rol de distributie a apei adusa probabil prin apeducte. Am stat minute intregi langa bucatile astea de piatra si m–am uitat la ele. Am auzit si in Egipt teoria conform careia topeau piatra si o turnau in forme. Nu cred treaba asta nici daca ma-mpusca cineva. Sunt insa slefuite perfect. Foloseau un amestec de nisip cu albus de ou pe care il puneau pe o carpa si slefuiau pietrele pana la perfectiune. Aceeasi teorie am auzit-o si la Machu Picchu, insa acolo am ceva dubii. Volumul de piatra slefuita este mult prea mare pentru a fi fost prelucrata prin metoda asta.

Una peste alta acest sit merita o ora petrecuta acolo. E un fel de introducere in cele ce vor urma sa fie vazute pe Valea Sacra a incasilor. Aici am auzit prima data de Pachacutec, cel care a construit Machu Picchu. Asa ca, dupa o scurta pauza la iesirea din templu am plecat sa vedem

Momumentul lui Pachacutec

Pachacutec, sau Pachacuti, a fost un mare lider politic si militar al regatului Cusco. Este intemeietorul Imperiului Inca si cel care a inceput construirea orasului Machu Picchu. In timpul domniei lui s-a inceput cultivarea plantelor pe celebrele terase pe care le admiram si in ziua de astazi si deasemenea s-au construit canale de irigatii. Imi amintesc destul de putine lucruri si date despre el, insa banuiesc ca se pot gasi pe internet mult mai multe. Am retinut ca a avut trei fii si pentru a evita dezmembrarea Imperiului dupa moartea sa, si-a omorat doi dintre cei trei copii pentru a lasa intreaga “mostenire” unuia singur.

La intrarea sudica a orasului, acolo unde se intalnesc principalele drumuri de acces spre Cusco, s-a construit Monumentul lui Pachacutec in mijlocul unui parculet. Are 34 de metri inaltime din care 11 metri are statuia infatisandu-l pe Pachacuti indicand directia spre Machu Picchu. Se poate urca pana la cota de 23 de metri, prin interior, iar odata ajuns acolo ai un punct excelent de belvedere asupra orasului Cusco. Ce mi s-a parut mie interesant este ca la interior are sapte platforme, practic urcarea se face ca intr-un bloc cu sapte etaje, la fiecare platforma avand posibilitatea de a afla informatii despre Pachacutec si despre domnia sa. Sunt informatii scrise in engleza / spaniola, multe fotografii si cateva filmulete.

N-am retinut anul in care s-a inaugurat monumentul, insa s-a inaugurat intr-o zi de 27 decembrie. In acea zi, la ora sase dimineata au aparut trei curcubee, unul peste altul deasupra orasului Cusco si trei vulturi au zburat pe deasupra monumentului. Asta cu curcubeele … hai sa zicem ca e o coincidenta desi eu nu prea cred in coincidente. In plus de doua curcubee am mai auzit si chiar am vazut. Treaba cu vulturii insa e mai deosebita. Pentru ca in zona nu traiesc vulturi.

Merita o vizita acolo. Vizitarea este inclusa in Boleto Turistico pe care oricum il cumperi odata ajuns la Cusco. In plus este foarte liber, poti sta in tihna la fiecare platforma sa citesti si sa urmaresti filmele care ruleaza. Si nu in ultimul rand panorama care ti se dezvaluie odata ajuns sus este foarte frumoasa.

Se cam facuse spre trei dupa amiaza si ne gandeam sa mancam ceva. Stiam ca in piata centrala a orasului se poate manca, asa ca am zis sa incercam. La Arequipa n-am avut curaj din cauza conditiilor in care se gatea, dar am zis ca poate la Cusco o fi mai bine. Asa ca am plecat spre

O piata imensa. Acoperita pe o suprafata de peste doua hectare, zic eu, iar in jurul ei alte sute de tarabe unde se vinde orice. Produse alimentare, animale vii, tot ce s-a inventat sau inca nu s-a inventat din plastic, mirodenii, ceaiuri si cate si mai cate. Nu stiu cum sunteti voi, dar pe mine ma apuca toti dracii de pe lume cand ii vad pe simandicosii astia de la Consiliul UE care inventeaza tot felul de reguli, care de care mai tampite, vis-à-vis de protejarea fabricantilor de produse alimentare “moderne” (lapte pasteurizat imi vine in minte acum). Ca trebuie tinute la 4,57 grade, ca trebuie sa fie acoperite, ca mai stiu eu ce, ma mir ca nu impun si bodyguarzi care sa pazeasca laptele si carnea de bacterii. Asta dupa ce mii de ani omenirea asta a mancat si-a baut fara toate masurile astea stricte. Insa se manca si se bea natural, dar asta e alta poveste.

Sa revenim la ale noastre si sa va spun ca pe localnicii din Peru ii doare-n … era sa zic eu unde de reglementarile UE. O pisica dormea pe cartoanele cu oua. Poate era dresata sa le cloceasca, cine stie… ne-am zis noi. Pe tarabe erau munti de carne proaspat taiata, iar afara erau vreo 25 de grade. N-are frate nimeni nici o durere de cap. Si lumea cumpara, deci eu zic ca nu sunt probleme. In piata, ca si la Arequipa sunt organizati pe caprarii. Legume, la legume. Fructe, la fructe. Branzeturi, la branzeturi. E o explozie de culori si de mirosuri pe care n-am cum s-o descriu aici in cuvinte.

In plus fata de Mercado San Camilo din Arequipa, aici, cam un sfert din suprafata este destinata vanzatorilor de suveniruri si de produse traditionale din Peru. Ciocolata, celebrul Pisco despre care n-am apucat sa va povestesc, dar din care am baut aproape in fiecare zi, tricotaje din lana de lama si alpaca, bratari din piele de lama. Cred ca e raiul oricarei femei acolo :).

Din pacate nici aici n-am avut curaj sa mancam la tarabele din piata si o sa raman cu regretul ca n-am facut-o. Doamna mea, cand s-a vazut intre atatea tarabe cu suveniruri a uitat de foame si s-a apucat sa puna in practica ce-a-nvatat la merceologie si marketing prin scoala, asa ca am stat vreo doua ore pe-acolo. Portofelul se subtia, rucsacul se ingreuna, eu faceam naveta inauntru-afara ca sa mai scap de tigarile din pachet si uite-asa, cand am iesit din piata deja incepuse sa se insereze.

Ne era foame, ne usturau talpile, asa ca ne-am oprit putin si am mancat, apoi am luat-o catinel spre hotel. Cateva fotografii cu Plaza de Armas pe timp de noapte si gata… de ajuns pentru prima zi la Cusco.

A doua zi, pe 15 septembrie aveam in program sa vizitam cele patru obiective din apropierea orasului: Tambomach’ay, Puka Pukara, Q’enqo si Saqsaywaman. La ora 8 ne astepta o masina ca s-o luam din loc. Insa afara ploua. O ploaie de-aia mocaneasca, sacaitoare, nici prea tare ca te tina-n loc, nici prea incet ca sa stai fara gluga pe cap. N-aveam cum sa renuntam pentru ca ar fi insemnat sa dam tot programul peste cap, asa ca am luat-o din loc spre

Situl se afla la 8 km de Cusco. Se poate ajunge acolo si cu autobuzele care fac curse regulate intre Cusco si Pisac. Aici au fost baile Inca, locul in care veneau conducatorii pentru purificarea trupului si locul in care aduceau ofrande … apei. Apa este adusa prin apeducte subterane pana la structura din piatra care formeaza baile propriu-zise, structura care este incastrata in deal.

Masina te lasa in parcarea de la intrare, iar de-aici se merge 10-15 minute pe un drum frumos pietruit, printre munti pana la situl arheologic. Noi am fost dimineata, la prima ora practic si am evitat aglomeratia care se formeaza in jurul pranzului, atunci cand vin grupuri masive de turisti. Este o atmosfera calma, liniste, se aude doar zgomotul apei care formeaza o mica cascada ce se termina cu un bazin, la baza constructiei din piatra. Desi nu este foarte mare si nici nu sunt prea multe de vazut, parca ceva din tine zice “mai stai, mai stai putin, hai nu pleca, e liniste, e frumos “. Parca si ploaia se oprise putin asa ca ne-am incarcat bateriile la prima ora si am plecat mai departe la

Fortareata Rosie, cam asa s-ar traduce numele. Se pare ca acest fort a fost construit in scopuri de aparare, iar numele provine de la faptul ca piatra din care este construit are intr-adevar o nuanta rosiatica. Veghea orasul Cusco in partea sa de nord si de asemenea de-aici se vedea pana hat, departe, la sud si sud-est de Cusco. Nu prea gasesti explicatii in interiorul acestui fort, dar era un grup cu ghid deja acolo si am inteles ca o particularitate a acestui fort este ca difera modul de constructie fata de alte cetati din zona.

Pietrele care formeaza zidurile masive nu sunt la fel de ordonat aranjate si de slefuite ca in alte locuri, ci puse asa… parca la gramada si la repezeala, ceea ce induce mesajul ca aceasta fortareata ar fi fost construita in graba, in perioada in care spaniolii incepusera sa dea tarcoale orasului Cusco. Pe langa punct de observatie ar fi avut si rolul de a proteja baile de la Tambomach’ay, fiind construit cateva sute de metri mai jos de “spa-ul “ incas. Ploaia tot nu se indura sa se opreasca, asa ca dupa vreo 30-40 de minute am pornit mai departe catre

Tradus din dialectul quechua ar fi zig-zag. Situl este micut, avand in mijloc o piatra imensa semicirculara, in forma de amfiteatru si care are in “maruntaiele” ei doua tuneluri prin care se poate merge drept, fara sa te apleci. Se pare ca a avut un rol important in ceremonialele religioase care se desfasurau in apropiere de Cusco. Folosit ca loc pentru sacrificii si mumificari, este considerat unul dintre cele mai mari sanctuare de acest fel din perioada Imperiului Inca. Pentru mine un nou prilej sa ma intreb cum a ajuns aceasta “pietricica” in acele locuri, in conditiile in care, in zona nu exista formatiuni stancoase de asemenea marime. Cred ca in aceasta vacanta am devenit un mic campion la pus intrebari retorice.

Fac o paranteza si va spun ca atunci cand am studiat de-acasa traseul pe care urma sa-l facem si obiectivele de vizitat, cand am ajuns la aceste situri mi-am pus problema daca merita sa pierd jumatate de zi ca sa le vad. Cand citesti despre ele si vizualizezi fotografii nu ti se pare cine stie ce. Acum, dupa ce m-am intors, ma bucur ca am luat decizia sa le vizitam. Desi sunt mici ca intindere si aparent n-ai prea multe de vazut, timpul capata alte valente cand esti acolo.

O jumatate de ora sau o ora trece foarte, foarte repede. Ochiul vede, mintea lucreaza. Iti pui multe intrebari si te-apuca durerea de cap pentru ca nu gasesti raspunsuri care sa aiba logica. Intr-un final renunti sa-ti mai pui intrebari si incerci sa te bucuri pur si simplu de ceea ce vezi. Dar un dracusor mic ramane acolo si te-ndeamna sa cauti raspunsuri. Cam in stadiul asta sunt eu acum. Ii mai dau doua palme dracusorului, ma mai lasa in pace cateva zile, apoi iar il apuca sa ma sacaie si tot asa. In fine… eu v-am spus cam cum e din punctul meu de vedere.

Unde ramasesem? Aha… la Q’enqo. Pai cam astea ar fi de spus despre acest loc. Sa mergem mai departe la

Foarte aproape de Cusco, aceasta cetate a avut un important rol din punct de vedere militar, in primul rand, apoi ca loc de festivitati religioase si nu numai. Aici s-a dat o batalie importanta intre spanioli si incasi, dupa ce spaniolii au cucerit Cusco. Timp de zece luni, intre mai 1536 si martie 1537 trupele spaniole au incercat si pana la urma au reusit sa-i invinga pe incasi. Insa luptele nu s-au incheiat aici, ultimele efective ale incasilor retragandu-se apoi spre Ollantaytambo. Dupa ce-au cucerit Saqsaywaman spaniolii au folosit piatra din aceasta cetate pentru construirea de cladiri in Cusco. Acea piatra slefuita pana la perfectiune cu care incasii au construit temeinic si durabil fara sa foloseasca mortar.

Situl este mare, chiar foarte mare, in opinia mea fiind necesare cateva ore bune ca sa poata fi vizitat de la un capat la altul. Din pacate ploaia ne sacaia si a trebuit sa mergem pe repede-nainte, insa fara a ocoli punctele obligatorii de vizitat. Imediat dupa intrare (are doua intrari, noi am venit de sus in jos, insa se poate si invers), am urcat pe un deal plin de fortificatii din piatra si cand am ajuns in varful lui am fost rasplatiti cu o panorama exceptionala asupra intregului oras Cusco.

Ne-am bucurat ca niste copii regasind de-acolo de sus locurile vizitate cu o zi mai-nainte (ceva de genul … - Uite Plaza de Armas, uite-l pe Pachacutec, uite Piata San Pedro… bine Doamna, bine ca le vezi tu pe toate, moment in care am simtit nevoia sa ma laud si eu cu privirea mea de soim batran… - Uite-o si pe tanti de la care ai cumparat magneti la San Pedro :)), am urmarit un avion care venea la aterizare pe aeroportul din Cusco, am facut schimb de aparate foto cu un cuplu de tineri spanioli si ne-am fotografiat reciproc si apoi… bice mai departe ca-ncepea apa sa intre prin geci.

Am luat apoi la picior fortificatiile din piatra dispuse in zig-zag la baza dealului si parca, parca se-auzea si zanganitul sabiilor si suieratul sagetilor din timpul bataliei dintre localnici si spanioli.

Despre pietrele acestea am citit cateva chestii interesante privind “asamblarea” lor. Incasii se pare ca n-au cunoscut roata, asa ca le-au adus acolo pe busteni de lemn, apoi le-au legat cu franghii trainice si le-au ridicat folosind forta a sute de oameni in acelasi timp. Sunt atat de mari incat spaniolii nu le-au putut cara de-acolo, spre bucuria noastra, a celor care vizitam in zilele noastre locurile acestea. Ar mai fi fost inca un deal fortificat, ceva mai putin intretinut decat primul, insa ploaia avea din ce in ce mai mult tupeu, iar gecile noastre incepusera sa se inmoaie. Intre cele doua dealuri exista un loc destul de mare, loc in care se spune ca se adunau mii de oameni atunci cand aveau loc festivitati religioase.

Aproape de iesire am observat ca in apropierea sitului de la Saqsaywaman exista o statuie a lui Isus, pe care o vazuseram din Cusco, insa nu am realizat ca ar fi in drumul nostru, asa ca l-am rugat pe domnul care ne-a dus in acea zi cu masina sa facem un mic ocol si pe-acolo.

Este o replica in miniatura a celebrei statui din Rio de Janeiro. Are 8 metri inaltime si a fost construita de palestinienii care s-au refugiat la Cusco dupa cel de-al doilea razboi mondial, prigoniti fiind de evrei. A fost semnul lor de multumire fata de locuitorii din Cusco care i-au primit cu bratele deschise in acele timpuri grele pentru ei. Este de asemenea un loc excelent de belvedere asupra orasului si zic eu ca merita un mic ocol daca ajungeti acolo.

Inapoi la hotel. Eram cam uzi si putin infrigurati, dar ne-am revenit repede dupa un ceai cald. Ma gandeam ca n-ar strica un somn de frumusete, asa… de vreo cateva ore, cand ce sa vezi… nu numai ca s-a oprit ploaia dar a iesit si soarele. Mai palid asa, dar a iesit. Am dat marunt din buze, cu ceva referiri la stramosii vremii si alte cateva de-astea mai de cartier, asa si ne-am hotarat sa mai dam o raita prin centrul istoric dupa ceva suveniruri. Urmau zile pline, fara timp de shopping, asa ca n-am vrut sa ne lasam chiar pe ultima zi.

In drum spre Plaza de Armas m-am oprit la Palatul Arhiepiscopal din Cusco, care este construit pe o fundatie din piatra ramasa din timpul incasilor. Stiam eu ca trebuie sa gasesc si sa fotografiez “Pedra de los 12 angulos “, o piatra care asa cum ii spune numele are 12 unghiuri si implicit 12 laturi. Doamna intrase, evident, intr-un magazin si statea la negocieri cu proprietareasa, iar barbatul ei m-a ajutat sa dibui piatra cu pricina. A incercat celebra gluma cu … da-mi o hartie de 50 de dolari ca sa-ti arat ca de-abia incape intre doua pietre, dar stiam de-acasa treaba si am ras amandoi. Ca veni vorba, intre doua pietre asamblate din acel zid nu incape hartia!!! . (acum, cu referire la incercarea localnicilor, daca le dai 50 de dolari, ei “palmeaza” bancnota si te pun pe tine s-o scoti dintre pietre :)). Apoi, a trecut un grup cu ghid, iar ghidul le arata ceva pe zid. M-au facut curios si cu bruma de franceza pe care mi-o mai aduc aminte am inceput sa-l ascult. Rezultatul… il vedeti in pozele pe care le-am postat.

Pe langa ca slefuiau si asamblau pietrele au realizat si doua dintre cele trei figuri de pe Crucea Andina – puma si sarpele. Pozele sunt editate, pentru o mai usoara vizualizare.

Ne-am intors la hotel spre seara. Hai sa vedem ce-am pozat, hai sa vedem ce-am cumparat, hai sa mai notam in carnetel una-alta, HAI SA DORMIM, ca mai e si maine o zi.

---

VIZUALIZĂRI: 3660 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI