ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.08.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAY-2024
DURATA: 4 zile
Prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Surprinzător de fain

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Încep cu un citat care din punctul meu de vedere cred că se potrivește foarte bine Republicii Moldova - Nu putem direcționa vântul, dar putem ajusta pânzele.  – Autor necunoscut 

4 zile prin Chișinău atât am petrecut acolo. Exact atâtea zile am stat în capitala Moldovei. Evident am vizitat câte ceva prin țară, nelipsitele crame, ceva mânăstiri și am tras o fugă și până la Tiraspol, despre care am povestit anterior (vezi impresii). După fiecare excursie ne-am întors la Chișinău și așa am putut să-mi fac o impresie despre acest oraș. Mai mult chiar în ziua de Paște, am avut programat un tur pietonal, alături de ghida noastră dragă Svetlana! Dar să o iau cu începutul.

De cum am intrat cu microbuzul în orașul Chișinău am fost impresionat de bulevardele largi și de multitudinea de spații verzi din oraș, comparabile doar cu ce am mai văzut prin țările baltice. Din acest motiv orașul este destul de aerisit și la propriu și la figurat. Din păcate starea drumurilor nu este cea mai bună, este cumva la nivelul anilor 90, de la noi din țară!

Chișinău este capitala Republicii Moldova și are o populație de aproximativ 750.000 locuitori. Istoria orașului modern a fost foarte agitată. Dacă în 1812 era parte a Moldovei, intre 1812 si 1917 a făcut parte din Imperiul Rus, în 1917 aparținea de Republica Rusă, între 1917-1918 a făcut parte din Republica Democratică Moldovenească, între 1918-1940 a revenit la patria mumă România, între 1940-1941 a fost parte a URSS, între 1941-1944 parte a României, pentru a se întoarce la URSS în perioada 1944-1991. Din anul 1991 este capitala statului independent Republica Moldova!

Evident că această oscilație politică nu avea cum să nu influențeze dezvoltarea orașului. În ziua de azi Chișinău mi s-a părut a fi un oraș modern, cu oameni faini un oraș ce merită cu prisosință să fie vizitat, la fel ca orice altă capitală europeana.

Când am plecat de acasă am avut o mare rugăminte de la o prietenă foarte bună, bolnavă de cancer, să caut și să cumpăr ceaiul lui Ivan. Acesta se spune că ajută foarte mult bolnavilor de această groznică boală. Am luat la rând toate farmaciile din Chișinău și tot nu l-am găsit. Când am fost la Tiraspol la fel am căutat fără success. Draga de Svetlana a auzit acest lucru și chiar în ziua de Paște ne-a făcut o mare surpriză. Dimineața trebuia să ne întâlnim și să mergem în turul ghidat și Svetlana a venit încărcată ca un pom de Crăciun. Ne-a adus în prmul rând câteva cutii din ceaiul lui Ivan, cumpărate de mama dânsei de la o anumită mânăstire. Nu avea cum să nu ne dea lacrimile, când am văzut acest gest extrem de frumos și inimos. Mai mult avea la dânsa o sacoșă mare cu produse tradiționale de Paște, pe care aveam să le savurăm ulterior împreună.

Și așa încărcați am purces la drum. Bulevardul principal din oraș se numește Ștefan cel mare și Sfânt și urmele acestuia se găsesc peste tot prin Chișinău. Am admirat clădirea Primăriei și pe cea a Ministerului de Interne cu o arhitectură deosebită. Create de arhitectul Alexand Benadazzi.

Apropo, se pare că la începutul sec. XX Chișinăul era numit des ca micul Paris. Acest oraș este creația mai multor personalități istorice -primarul Karl Smidt, arhitectul Alexandr Bernardazzi, baronul Alexandr Stuart etc Dar in timpul Operației Iași- Chisinau in 1944 70% din centrul capitalei a fost distrus și din nefericire nu s-a mai restabilit. De pe carta orașului au dispărut frumoasele clădiri, pe care le putem vedea astăzi numai pe fotografii. Chișinăul nu a beneficiat din păcate de un plan de reconstrucție al orașului, așa cum s-a întâmplat de exemplu în Varșovia!

Pe de altă parte Chișinăul are un bogat patrimoniu evreiesc, pana la cel de al Doilea Război Mondial populația evreiasca constituia aproape 40%. Pe strada pietonala Eugen Doga in timpul excursiei Svetlana ne-a atras atenția la Centrul evreiesc Kedem, clădirea fostei sinagogi. Vis-à-vis se află biblioteca evreiasca “Ițic Mangher” . In Chisinau au existat mult sinagogi, se spunea chiar orașul celor 77 de sinagogi.

Aici pe strada pietonală Eugen Doga ne-am pus la masă la o terasă ce era închisă și am ciocnit un ou de Paște, am mâncat cozonac la un pahar de vin. Și am ascultat multe snoave moldovenești. Este absolut un privilegiu să ai parte de un asemenea tur de la o persoană foarte inimoasă. 

 Cu greu ne-am ridicat de la masă și ne-am continuat turul pietonal, Astfel am trecut prin Porțile Sfinte in Parcul Catedralei Centrale (1836) prin care au trecut și țării rusi si regii al României. Catedrala nu am putut să o vizităm deoarece era închisă pentru curățenie după noaptea de Paște. Noi am ales să luăm lumină de la o mica bisericuță situată lângă hotelul unde eram cazați. Și a fost mult mai bine așa, acolo era mult mai multă liniște.

Excursia noastră a continuat prin cel mai vechi Parc din oraș. Gradina Publică Ștefan cel Mare este fondată în anul 1818. Este un parc mare aerisit, un parc unde ne-am plimbat în voie și ne-am relaxat alături de localnici într-o frumoasă zi de mai, prima zi de paste.

In timpul excursiei am vizitat biserica greceasca - perla arhitecturală a lui Bernardazzi, clădirea Primăriei Chisinau, clădirea Spitalului “Regina Maria” si a Liceului “Regina Mari” , clădirea Muzeului Național de Arta. Evident toatedoar pe afară, de data asta fiind închise.

Am vizitat și clădirea ce adăpostește preșdenția Republicii Moldova unde se află draga noastră Maia Sandu o femeie politică de mare calitate, strict din punctul meu de vedere.

La un moment dat am ajuns la Arcul de Triumf unde am aflat de raza lui Sciușev arhitectul ce s-a ocupat de reconstrucția orașului, cu centrul geometric al centrului capitalei Porțile Sfinte așa cum mai este numit.

Chișinăul de la mijlocul secolului 19 era un orăşel mic şi sărăcăcios la marginea imperiului ţarist. Toamna şi primăvara drumurile erau desfundate, iar vara erau pline de praf şi nisip. Noaptea, oraşul era învăluit într-o beznă ca smoala. Cu toate acestea, oraşul nu era lipsit de un oarecare farmec, căci dealurile pitoreşti din jur erau înţesate de livezi şi vii întinse. Partea de jos a oraşului era un labirint de străduţe pe care chiar şi localnicii se mai rătăceau câteodată. Era o zonă cu case bicisnice, mlăştinoasă şi supusă capriciilor râului Bâc şi a vremii schimbătoare. În partea de sus, oraşul era mai bine organizat, şi aici se găseau nu puţine case frumoase, din piatră, cu verandă, scări şi curte. Era un cartier mai „aristocratic” . În acest oraş, în anii 1850, poposeşte Victor Şciusev, un funcţionar venit din Podolia, responsabil cu supravegherea spitalelor, împreună cu soţia sa, şi construieşte o casă pe una dintre frumoasele şi liniştitele străzi de pe deal. Casa, destul de modestă, dar totuşi nelipsită de un oarecare farmec, avea 2 camere orientate spre stradă, o tindă, 2 camere orientate spre curtea interioară, o cameră micuţă, pentru copii, bucătărie de iarnă şi o cămară.

În scurt timp, moare soţia lui Victor Şciusev, iar acesta se recăsătoreşte cu Maria Zozulina, cu care are patru copii – Serghei, Petru, Alexei şi Pavel. Toţi cei patru au avut destine remarcabile, dar dintre ei, cel mai celebru a devenit Alexei, cunoscut drept unul dintre cei mai mari arhitecţi ruşi ai secolului 20. Între multele construcţii la care a lucrat Şciusev, cele mai cunoscute sunt Gara Kazan din Moscova, Biserica-Monument Serghei Radonejskii de pe Câmpia Kulikovo, Biserica Sf. Vasile din Ovruci (pe care a restaurat-o), iconostasul de la Catedrala Adormirii Maicii Domnului de la Pecerska Lavra Kieveană, Mausoleul lui Lenin, Teatrul de Operă şi Balet din Taşkent sau staţia de metrou Komsomoliskaia din Moscova, considerată una dintre cele mai frumoase staţii de metrou din lume. A fost de asemenea, coautor al planului urbanistic al Moscovei, precum şi a câtorva alte oraşe din fostul imperiu sovietic. Între ele şi Chişinăul – oraşul modern pe care îl ştim astăzi a fost proiectat de Alexei Şciusev. În Moldova, el a mai făcut o casă în stil oriental în centrul Chişinăului, precum şi biserica şi fântâna din satul Cuhureştii Noi. Deşi a fost permanent atras de cultura şi formele tradiţionale, Alexei Şciusev a experimentat mai multe stiluri, de la Neo-rus, inspirat din arhitectura tradiţională rusă novgorodiană şi elemente bizantine, la Art-Nouveau, Neo-clasicism, Constructivism şi imperial stalinist. - sursa a fost articolul Chișinăul meu de Liudmila P.

Ce aș mai putea spune despre acest oraș? Mi-au plăcut oamenii, mi-a plăcut mâncarea, mi-au plăcut prețurile, dar cel mai mult mi-a plăcut setea lor de libertate și de dobândire a unei identități naționale!

Aaaa și era să uit! Mare nebunie printre conaționalii mei, a fost dorința să cumpere produse de la magazinul Bucuria. O mare bucurie pentru ei să savureze dulciuri tradiționale din Republica Moldova! De data asta eu am zis pas! Eu am căutat un restaurant care să servească produse tradiționale de Paște și nu am găsit așa ceva! Nu mi-a venit să cred. Noroc cu Svetalna, dar și cu o doamnă din grupul nostru, că am putut măcar ciocni un ou de Paște.

Cert este că marile sărbători creștine, trebuie sărbătorite în familie, cel mai bine acasă, nu în alte destinații! Părerea mea!

Recomandarea mea nu mai ezitați, vizitați Chișinăul este aproape, este ieftin și se vorbește româna!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 19.08.24 09:32:24
Validat / Publicat: 19.08.24 09:53:45
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Algeria, Argentina, Bahamas, Benin, Brazilia, Camerun, Chile, China, Coasta de Fildeș, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Europa, Gambia, Ghana, Guineea Bissau, Honduras, Hong Kong, India, Indonezia, Insulele Cayman, Jamaica, Kenya, Macao, Maldive, Mexic, Pakistan, Republica Centrafricana, Republica Dominicană, Rusia, Senegal, Sheychelles, Sri Lanka, SUA, Tanzania, Thailanda, Togo, Tunisia.

VIZUALIZĂRI: 1665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 la pas prin Chișinău
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31700 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[19.08.24 11:04:23]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

robertAUTOR REVIEW
[19.08.24 11:28:27]
»

@webmaster: mersi frumos!

mprofeanuPHONE
[19.08.24 16:15:15]
»

@robert: Am vrut să ajung acolo la românii de peste Prut chiar la sfârșit de mai, îmi făcusem și traseul. Aveam un fix cu cetățile lui Ștefan, Tighina și Soroca dar și cu mănăstirile și cramele... A apărut oportunitatea cu Tunisia și am ratat. Sper să ajung, articolele tale vor fi o bună inspirație. Mă bucur că o simpatizezi pe Maia, îmi place și mie. Nu am înțeles de ce nu aveau ouă roșii în perioada Paștelui?!

Despre magazinul Bucuria am citit și eu, știam că în Tiraspol au un coniac excelent. Mulțumesc pentru articolele despre Basarabia!

robertAUTOR REVIEW
[20.08.24 07:30:08]
»

@mprofeanu: mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu! Cu siguranță merită o vizită în Republica Moldova! Merge foarte bine și pe cont propriu! Eu nu am făcut-o din pricină de crame și de degustare. E păcat să ajungi acolo și să nu o faci!

Și nici nu aș mai fi cunoscut-o pe Svetlana o moldoveancă strașnică!

Ouă de paște la restaurant, nu am nicio explicație de ce nu au făcut special un meniu de sărbătorile pascale!

Yolanda
[22.08.24 09:46:19]
»

@robert: prima data am vizitat Chisinaul în 1989, când am plecat din hotel la plimbare am avut pe urme militia, eram supravegheati non stop.

A doua oara am fost prin 2018, un fel de pelerinaj pe la manastirile importante din R. Moldova, am dormit pe la manastiri si la final am vizitat Chisinaul, tur prin oras si la catedrala ortodoxa din centru. Orasul respira mai bine dar sunt multe de facut.

Dulciuri Bucuria am cumparat din vama, duty free, culmea nu mi s-a parut a fi mai ieftine. Constat ca drumurile sunt la fel de rele ca atunci...

A treia oara nu ma mai duc.

robertAUTOR REVIEW
[23.08.24 08:45:40]
»

@Yolanda: super! Mersi pentru vizită și comentariu!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu, Yolanda
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Chișinău și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054659843444824 sec
    ecranul dvs: 1 x 1