Lamphun - orasul adormit

TIPĂREȘTE

Si cu toate ca era foarte curiosi sa aflam cum se prepara mancarea tailandeza am hotarat pentru dimineata zilei a 4 sa facem o deviere – o iesire la iarba verde cum s-ar spune (ne cam saturasem de „inghesuiala“ din Chiang Mai si astfel am studiat harta descoperind ca la doar 30 de km. departare de oras se afla un mic orasel demn de o vizita. Pana in Lamphun se putea ajunge cu autobusul in circa 50 de minute sau cu trenul in doar 30. Am decis in favoarea trenului si pentru faptul ca doream sa experimentam si aceasta metoda de calatorie prin Thailanda. Am auzit de la alti prieteni care au facut toata Thailanda cu trenul deoarece este foarte ieftin. Dar chiar asa de ieftin nu ne-am imaginat sa fie!

Dar sa incepem cu inceputul. La ora 8 dimineata in timpul micului dejun o intrebam pe chelnerita cat de departe este gara si aflam ca se afla in imediata apropiere la doar 5 minute cu tuk-tukul. Ajutatoare cum era (cum sunt defapt aproape toti thailandezi se grabeste la receptie sa intrebe cand pleaca urmatorul tren. Nu sunt multe trenuri care fac stop in acest oras si urmatorul este la 9:30 dupa aceea abia la ora 2 dupamasa. Imburdusim cateva sandwich-uri si o sticla de apa in rucksack si o luam in graba spre statia de tren. Platim 50 bath pentru tuktuk (putin mai scump ca a fost chemat special pentru noi in fata hotelului) si la ora 9:20 ne aflam in fata ghiseului de bilete.

2 bilete dus-intors pana la Lamphun cer eu.

Pasapoartele – va rog! – imi raspunde vanzatoarea.

Pasapoartele? pentru ce imi trebuie un pasaport ca sa circul cu trenul. Bineinteles ca le-am lasat in safe-ul hotelului.

Nu, nu primiti bilet fara pasaport … oh… ce dezamagire… ce sa facem acum – sa mergem inapoi la hotel sa le luam nu mai aveam timp si dupamasa ar fi mult prea tarziu… (deci atentie daca vreti sa calatoriti cu trenul in Thailanda sa aveti intotdeauna pasapoartele la voi).

Ne mai invartim prin gara, facem cateva poze, mergem pe peron, trenul nostru era deja acolo si ne gandim- ce-ar fi sa urcam fara bilet? sa-i dam controlului niste bani (ma gandeam eu ca pana la 200 bath (circa 5 EUR) ar fi OK).

De obicei eu am astfel de idei si sotul meu se cam fastaceste si ii e frica si asa a fost si de data asta. Nestiind cum reactioneaza thailandezi la “mita” parca nu are curajul si astfel se indeparteaza de tren lasandu-ma intr-o stare de nesiguranta… sa o fac sau sa nu? Mai sunt doar 3 minute pana trenul porneste si megafoanele anunta deja ca pasagerii sa urce imediat in tren. Eu il caut cu privirea pe sotul meu si il vad alergand catre mine… urca, urca imi striga el pana nu-ti pleaca trenul din fata nasului. Vai ce curajos s-a facut imi zic eu si urc in graba, acum cu un sentiment neplacut… parca mi s-a facut mie frica. Chiar vrei sa mergem fara bilet? il intreb eu dupa ce am luat loc in compartiment… dar nu! uite ca avem bilete si flutura cu ele in mana.

Cum ai facut? Am facut scandal! si tu stii ca thailandezi nu suporta sa strigi la ei. Asa ca mi-au dat biletele imediat si fara pasaport.

Le privesc cu atentie sunt doua bilete pe distanta Chiang Mai – Lamphun doar dus si un bilet costa doar 5 bath!!! Dar cum ne vom intoarce inapoi? ma gandesc eu acum.

Gandurile rele imi dispar insa instantaneu cand incep sa privesc pe geam – o minunatie de priveliste- campuri verzi de orez, livezi de papaya si mango si ici colo cate o vaca tolanita la umbra unui cocotier. Cele 30 de minute au trecut ca vantul (cu toate ca trenul pufaia mai mult ca un melc) pana la micuta gara din Lamphun. Nici un alt turist nu a mai coborat cu noi si astfel stateam asa pierduti in mijlocul unui camp aproape gol. La ghiseul de bilete un baiat tanar (pe asta nu este necesar sa-l bruschezi ma gandesc eu, lasa ca reusim si cu vorbe bune sa primim biletele de intoarcere) si il intreb imediat – Are we aloud to buy tickets without a passport? What, why not? se uita el mirat la noi. Pai atunci da-ne doua. Cand e urmatorul tren inapoi spre Chiang Mai? La 12 si la 14:30… nestiind cat de mult timp vom petrece in oras am hotarat sa nu cumparam biletele acum… (dar sper sa nu se schimbe vanzatorul ma gandesc eu).

Un singur taxi asteapta in fata garii si nu este necesar sa ne targuim deoarece pretul pe care il cere este mai mic decat ne asteptam si astfel pornim spre centrul orasului “adormit”... cum l-am numit eu. Ne lasa direct in fata celui mai mare templu si dispare… singurul taximetrist din Lamphun. Templul este imens si se pare ca vor fi ceremonii in urmatoarele zile deoarece este impodobit cu flori si esarfe. In incinta templului doar noi suntem singurii turisti dar templul este plin de oameni – se pare ca thailandezii iau in serios religia lor. Inauntru se tine o predica si noi pasim pe varful picioarelor neindraznind sa facem poze.

Un rau destul de lat trece prin fata templului si un pod acoperit (ceva de genul din Firenze/Italia cu magazine pe el). Apa raului este plina de nuferi si matasea broastei – se pare ca de tare demult nu am mai navigat vre-un vapor sau barca pe el. O femeie in mijlocul raului care culegea ceva din apa si cand ma vede imi face semn cu mana si se indreapta spre mine… tot mai adanc in apa (eu fiind pe partea cealalta) strigand cat ii putea gura. Oare ce culege sau mai binezis ce vrea de la mine? ma intreb eu. Apa ii ajunge aproape pana la barbie, sper ca nu s-a impotmolit si se ineaca acum in fata mea. Ma prefac ca nu-i mai dau atentie si atunci se intoarce si iese din apa, phu… bine ca nu striga dupa ajutor. Ajungem dupa cateva minute la o manstire un/o calugar/ita ne invita inauntru. Am scris un sau o pentru ca nu puteam deslusii daca este femeie sau barbat... E fardata si pensata ca o femeie insa poarta haine de calugar si cred ca are o varsta destul de inaintata. Se pare ca aici se retrag “ladyboys” la batranete. Aici se construieste in stil mare si astfel ne imortalizam si noi pe o tigla donand cativa banuti. De acum inainte exista o tigla pe acoperisul unui templu thailandez pe care scrie numele nostru.

Mie intretimp mi s-a facut foame – si pana deseara cand aveam cursul de gatit tot trebuia sa mancam ceva si astfel intrebam pe cineva unde este urmatorul restaurant. Restaurant? se mira el, dar uite intreaga strada e plina de vanzatori ambulanti care isi prezinta mancarea facuta instantaneu intr-un wok imens sau pe un grill constructie personala. Carnea care probabil a stat la soare intreaga dimineata ma ingretoseaza mai mult decat sa-mi faca pofta. I mean a real restaurant! incer eu inca odata sa-i explic ce caut. Facand ca nu ma intelege… sau probabil chiar ca nu a inteles se intoarce ofensat si pleaca mai departe. Eu trag din nas cand sotul meu incearca sa ma convinga sa mancam acolo… dar tu crezi ca la un restaurant se pregateste mancarea altfel. Tot asa o fac…

Dar eu parca nu am curaj si ii interzic si lui categoric sa incerce mancarea de pe strada… ce ne facem daca ne apuca diareea si noi suntem atat de departe de hotel? Asa ca ne multumim cu un pachet de biscuiti pe care il cumparam de la un chiosc din apropiere.

Ne mai plimbam prin orasul aproape gol (la pranz parca toti s-au retras sa faca siesta, sunt peste 35 grade la umbra!) si mai vizitam cateva temple vechi in stil indian. Candva ne gandim ca ar fi cazul sa ne intoarcem la gara dar singurul taxi din Lamphun a disparut- probabil ca facea si el pauza de pranz) Intram la un magazin sa rugam sa ne cheme un taxi dar vanzatoarea ne raspunde: Va pot chema un taxi dar vine din Chiang Mai si dureaza circa o ora sau si mai mult pana ajunge aici… adica cum? o intreb eu, nu exista taxiuri in acest oras? Nu avem ca nu sunt turisti si localnici merg cu mopedul… ahh, stati ca vem o alta solutie – ce ziceti de o bici-ricsa?

In fata magazinului doi batranei ne astepatau cu bici-ricsa sa ne duca la gara. Cat ne costa? dati cat vreti voi ne zice vanzatoarea.

Pai ce sa va zic… cand m-am asezat in spate si a pornit la drum mi s-a rupt inima de mila. Era o bicicleta veche, fara viteze care scartaia din toate madularele. Batranelul care mi-era “sofer” avea niste slapi in picioare cu care ramanea mereu agatat de pedala si asta facea drumul si mai neplacut. Surubul de la pedala era fara capac asa ca dupa cateva rotatii dadea sa cada si astfel el oprea se dadea jos si il lovea cu un ciocanas pe care il purta la centura. Nu stiam daca sa rad sau sa plang… se pare ca astfel de “greutati” nu a fost obisnuit sa traga pana acum. In veci, pururea nu vom ajunge la timp la gara ma gandeam eu cand pac… i se rupe lantul la bicicleta. Se coboara de parca nu s-ar fi intamplat nicmic si se pune sa-l repare… am ajuns si la gara in circa 40 minute si parca imi venea sa-i dau atatia bani sa-si poata cumpara o bicicleta noua… daca a-si fi avut.

Nu poti salva toata lumea… imi spune sotul, citindu-mi gandurile – el se bucura si de bacsisul pe care i l-ai dat – astazi isi poate permite sa manance la “restaurantul” din colt unde tu ai strambat din nas! … ne intoarcem inapoi spre Chaing Mai si privirea mea se pierde de data aceasta in ganduri… uneori e bine ca viata sa-ti mai dea cate o lectie…

---

VIZUALIZĂRI: 4418 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI